ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.07.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 22.04.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUL-2017
DURATA: 8 nopți
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 12; 6

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
CAZARE [camere etc]:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
82.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Cu printesa la castel

TIPĂREȘTE

Skala Potamia, Thassos, Grecia!

- Exista vreun castel pe la voi? …. ca intreaba printesa mea. Cica vine cu printul daca aveti ceva…...

- Ex-Pontios! Acum, Hotel Castle Pontos! Va asteptam, dar grabiti-va, ca asteptam multe printese mai ales din tara voastra, Romania, nu o sa va vina sa credeti cate voci romanesti veti auzi.

Introducerea fiind facuta, sa trecem la detaliile despre castel, caci toate sunt importante pentru printese si alaiurile lor. Si asa, una preliminara, bine ca nu am avut asteptarea sa gasim acolo un castel...

Hotelul

Clasificare ca si hotel de doua stele. Intrarea se face printr-o arcada din piatra, iar arhitectura constructiei tot din piatra vrea sa confere imaginea unui castel. Castelul are trei etaje, accesul se face doar pe scari, unele lungi si abrupte.

Adresa

Skala Potamias, 64004, Grecia. Cam vaga adresa, dar daca nu o gasim, intrebam, trebuie sa stie cineva de-al locului de castel. Apelam si la google maps. Aici ca sa nu gresiti cum am facut noi trebuie sa introdceti doar Pontios, nu Hotel Pontios, caci va duce in alta parte, nu departe, dar totusi in alta parte.

Cel mai simplu ar fi sa scriu ca al nostru castel pentru o saptamana se afla in Skala Potamia, pe principalul drum (drumul 69) care traverseaza statiunea si face turul insulei Thassos, la iesirea dinspre sud din Skala Potamia, pe partea dreapta, pe directia cum vii de la feribot, din Limenas.

Distanta fata de plaja noastra preferata 250 metri, drum in panta. Carrefour Express la 400 metri distanta.

Parcarea

Parcarea se afla pe o suprafata de pamant rosiatic, imediat cum depasesti curtea castelului si este delimitata cu lant, fiind accesibila pentru oaspetii castelului. Este mult spus parcare, caci nu este nimic amenajat in afara de acel lant. Parcarea se afla la marginea padurii, pe malul unei vai de multe ori seci.

Este dimensionata la limita infierioara, ba as spune subdimensionata, uneori se creaza probleme de masini blocate in parcare.

La plecare, pentru ca in noaptea precedenta fusese o furtuna violenta, si la scoaterea masinilor din parcare, masinile antrenau pe anvelope un strat gros de noroi, gazda avea angajat un om care spala gratuit toate rotile masinilor inainte sa se incadreze pe carosabil, probabil fiind si legislatie in aceasta privinta. Un conational care nu a vrut, a fost convins fortat ca asa e regula pe acolo.

Curtea

Mi-a placut. Curtea este foarte generoasa. Pavata cu piatra, are mai multe zone. Una inierbata unde se gasesc mese si scaune din plastic, calea de acces pentru bagaje si carucioare, construita sa evite scarile, o bolta de vita de vie si o alta zona cu mese si scaune situata sub aceasta, la umbra, un loc de joaca pentru copii cu tobogan si doua leagane, o zona cu foisor, la adapostul umbrei. In curte sunt multe flori, in special, hortenzii si trandafiri rosii. Pe o latura a acesteia sunt doua vane cu robinet si dus pentru spalarea picioarelor de nisip.

Receptia, barul, livingul, sala de mese si micul dejun

In curte este agatat un banner scris cu galben, care te indruma catre receptie. Receptia este tinuta de doua doamne, mama si fiica. Comunicarea se face in limba engleza. Figurile lor au fost permanent reci, zambetul nu se inventase pe a lor fata. Nu mi-au placut deloc.

Intrucat am sosit inaintea orei de check-in a trebuit sa asteptam eliberarea camerelor noastre. Trei, caci eram trei familii. Ele ne-au fost puse la dispozitie totusi inaintea orelor 14, cand era confirmat check-in-ul.

In holul mare de la parter unde era receptia, am admirat felurite decoruri, precum niste vaporase sau o vitrina cu statuete. Tot aici era anuntat programul de mic dejun de la 8 la 10. Noi care in prima zi am ajuns putin dupa orele 10 si am intrebat daca putem servi ceva, contra cost, ni s-a spus ca bucataria este inchisa si nu exista aceasta optiune. Tot in acest spatiu exista un living cu semineu, canapele si TV, si un bar, la care nu am vazut niciodata pe nimeni. Intr-o seara cand am venit in acest spatiu cu o bere din productie romaneasca, mi s-a spus ca nu este permis sa servesc produse aduse din afara unitatii in acea zona, ci numai afara in curte.

Acelasi spatiu foloseste partial si de loc de servit micul dejun, cu iesire pe o terasa acoperita, locul ideal de inceput ziua la o cafea sau omleta.

Micul dejun foarte bogat si iscusit dimensionat. Desi oferta era expusa intr-un colt inghesuit al camerei largi, aceasta avea in sortiment: mezeluri, branzeturi, rosii, ardei, castraveti, masline verzi, cereale, oua fierte si omleta, dulceata de visine si de portocale, lapte, cafea, ceai, cacao, crenvursti, pateuri, suc. Apa trebuia sa ceri, daca doresti.

In prima zi a intarziat putin pregatirea micului dejun, iar cum primii oaspeti, intre care si noi am coborit la orele 8 conform anuntului, s-a produs ceva incurcatura la masa unde trebuiau expuse produsele, astfel ca in zilele urmatoare usa de jos a fost inchisa pana se termina pregatirea micul dejun, chiar daca se intarzia cateva minute dupa orele 8.

Referitor la micul dejun merita amintita o situatie pentru care vor primi o nota mica de la mine. Am hotarit ca unii dintre membrii celor trei familii sa urcam intr-o zi pe varful Ypsario, cu plecare dimineata foarte devreme. Am intrebat din dimineata anterioara acestei drumetii, daca exista posibilitatea ca pentru 3 persoane sa ne pregateasca hrana rece in locul micului dejun. Raspunsul doamnei mai tinere a fost afirmativ si am agreat ca dupa amiaza vom primi niste sandvich-uri pe care sa le punem la frigidere pana dimineata urmatoare pentru excursia noastra. Dupa amiaza nu se miscase nimic si m-am interest de acest subiect la doamna mai in varsta, cea tanara dormea. Nu stia de aranjament, dar a spus ca se rezolva pana diseara la orele 19, iar daca nu suntem in hotel, ni le lasa in frigiderul din camera. Eu am stat oricum pana la orele 19:30 in camera caci aveam ceva treaba, n-a venit nimeni cu nimic. Am reamintit si mi s-au dat din nou asigurari ca vom gasi sandwich-uri in frigider mai tarziu. Nici seara cand ne-am intors de la plimbare nu am gasit nimic. Desi am primit de trei ori promisiuni ca se rezolva, doamnele nu au fost deloc paroliste si a trebuit sa rezolvam situatia la Carrefour, late in the evening. Cand privirile noastre si ale gazdelor s-au intersectat dupa cucerirea facuta pe insula (poveste separata, Ypsario), nu au simtit nevoia nici sa spuna un “sorry”.

Nu vreau sa generalizez, dar pentru mine personal aceasta este imaginea despre greci, care s-a confirmat si la mai multe taverne, cu comenzi uitate sau produse inlocuitoare servite in locul celor din meniu. Neprofesionsiti, neparolisti, mutre acre. E drept ca am si exemple pozitive. Vreau sa spun ca in Turcia in multiplele vizite in aceasta tara draga mie, nu am patit niciodata gainarii de acestea, ba mai mult cand iti doresti ceva, nu stie turcul cum sa iti ofere si sa te faca sa fii al lui client, sa ai impresia si ca a lasat ceva de la el. Probabil e o incomaptibilitate a mea cu grecii, nu o luati in seama daca aveti alte pareri.

Camera

207, la etajul 1. Celelalte familii au fost la etajul 2 si respectiv 3, dar efortul lot de a urca scarile era rasplatit de camere superbe, ca spatiu, dotari in terase si balcoane si perspectiva asupra imprejurimilor.

Revenim la 207. Catalogat ca si apartament.

In stanga intrarii camera de baie. Mica si foare inghesuita, gresie si faianta verzuie, cu spatiu pentru dus cu perdeluta, wc, ghiuveta mica, oglinda, fara uscator. Apa calda.

In prima camera si ea foarte ingusta erau doua paturi suprapuse pentru copii si bucataria, cu frigider cu spatiu de congelare, aragaz, dulapurile cu vesela si cele necesare pentru autogospodarire. Spatiul de acces era atat de stramt incat geamantul mare nu putea fi trecut decat pe o parte.

A doua camera era delimitata de prima printr-o usa culisanta. Avea doua paturi alaturate, TV mic, un dulap vechi. Din aceasta camera se iesea pe balcon. Aer conditionat.

Balconul era suficient de mare, cu gresie pe jos si o masa cu blat din sticla, scaune. Catre in afara era fixat un uscator de rufe.

Am vizitat si camerele celorlate doua familii la una am remarcat in mod deosebit terasa imensa, mai mare decat camera in sine, cu vedere la mare. Una din camere avea in dotare uscator de par.

Servicii

Despre atitudinea rece si lipsa de cuvant am pomenit deja. Gunoiul se ridica zilnic, cearceafuri schimbate la 3 zile, prosoape la 3 zile (au ramas in pana de prosoape la un moment dat). Internet – desi exista 4 retele, absolut toate foarte slabe, de multe ori nici nu te puteai conecta, iar alte dati te rejecta dupa cateva minute fiind necesara reconectarea.

Nemultumiri

Nu se aspira si nici cu somoiugul nu se curata. Inacceptabil la preturile immense practicate pentru un sejur de 8 zile. E drept ca preturile le dicteaza piata, locatia, amplasarea, facilitatile, sezonul, dar eu privesc si prin comparative cu locatii din alte zone care ofera mult mai mult la mai putini bani. Destul de murdarel in camere. Si daca o spun eu, altul mai pretentios la acest capitol, si care mai vede si panze de paianjen, ar spune poate “nu recomand”.

M-au deranjat, pe toti de fapt, si multi turisti se plangeau de asta, invazia de insecte in general, care asigurau si un fond sonor deranjant pe o frecventa neplacuta urechilor mele, mai ales ca hotelul era langa padurea de pin pe de o parte dar si langa pasuni pe de alta sau livezi cu maslini. Cele mai enervante erau insa albinele in numar foarte mare care nu iti dadeau pace la masa. Imi amintesc ca si la primul nostru periplu in Skala Potamia, acesta fiind al doilea, ne-au deranjat mult albinele, asa ca e de cantarit, daca vom mai reveni in aceste locuri. Desi de marea si plaja si unele taverne de aici ne-am indragostit.

De ce am ales Castle?

Disponibilitate la data cand am cautat; distanta mica fata de plaja (250 m) si magazine, taverne, jocuri mecanice si minicar – elemente determinante in decizia noastra.

Plaja, curate, cu umbrelute si sezlonguri care se inchiriau in sistemul gratuit grecesc, adica trebuia doar sa platesti o consumatie de 3 la 10 eur pentru 2 sezlonguri. Intrarea lina in apa, fara pietre, nisip fin, apa limpede, loc ideal pentru familii cu copii. Marea in general linistita, Skala Potamia fiind situata intr-un golf. Totusi am prins si o zi cu valuri faine. Nu sunt arici de mare decat sub stancariile izolate, langa dig.

Sa vad daca am voie sa atasez poza cu printesa la castel….

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dan&Ema in 20.07.17 17:54:16
Validat / Publicat: 20.07.17 20:20:52
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3125 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan&Ema); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 printesa la hotel
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39350 PMA (din 42 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

15 ecouri scrise, până acum

mishu
[20.07.17 20:26:50]
»

@Dan&Ema: Start vot! si o imbratisare pentru printesa ????. Cu cazarea am terminat, astept cu mare nerabdare excursia pe mnte precum si alte impresii de concediu.

Bine ai revenit, felicitari, votat cu mare drag.

Zoazore
[20.07.17 20:59:31]
»

@Dan&Ema: Fascinantă prințesa! Să știi că chiar are aer nobil. De la străbunii domnitori?

Dacă @mishu așteaptă plimbarea, eu aștept ȘI tavernele!

Să vă fie de bine!

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[21.07.17 09:30:36]
»

@mishu:

Sarut mana, Mishu!

Ce bine e cand pleci in concediu! Ce bine e cand vii din concediu si iti amintesti cum a fost si scrii prietenilor pe AFA! Ce bine e cand atunci cand vii din concediu te gandesti la urmatorul concediu care vine peste o luna!

Desi am o saptamana infernala dupa concediu, am o stare in care nimeni nu ma poate supara. Nici cand pe aeroport la plecare spre Budapesta, mi-au spus ca nu ma gasesc in sistem.

Multumesc de lectura, promit sa continui cu celelalte povesti din Grecia. unele insa fara printese!

Numai de bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&EmaAUTOR REVIEW
[21.07.17 09:36:28]
»

@Zoazore:

Am inteles: printesa nu avea cum sa aiba aerul nobil de la mine, ci doar de la strabuni! Got it!

Poate aia de care am scris ca sunt gravati la Curtea Domneasca din Targoviste la intrare.

Apreciez ca publicul drag si dedicat mie are solicitari si vrea acum despre taverne. Promit sa bag si o taverna, una care mi-a placut mult, dar muuuult, si e la cativa km distanta de statiune, cu o panorama mama mama, cu stanci, cu caracatite agatate la vedere si la uscare si altele in farfurie, cu tot ce vrei. Dar nu va fi imediat articolul despre papica pentru ca trebuei sa am grija sa ti se faca foame, asa ca bagam o portie de rabdari prajite cu miros de peste (ca e despre Grecia), dar facem intai un urcus pe Ypsario, ca sa ni se faca foame si sete si apoi un coboris ca sa ajungem la taverne, ce zici?

Multumesc de lectura si aprecierile nobile!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Zoazore
[21.07.17 10:51:47]
»

@Dan&Ema: Abia astept, Ca ce merge mai bine dupa un asa castel pontos (plin cu poante, hi-hi) decat o plimbare-n sus si-n jos? Apoi o bere rece (BRRC) Mythos, daca se poate!

Normal ca la stramosii cei pictati pe pereti ma refeream!

dar si la tata-sau, care-i un lord!

Aurici
[21.07.17 17:12:57]
»

@Dan&Ema: Începusem să scriu și eu la articolul meu despre Thassos, sper să-l finalizez într-o bună zi... Știi care este una dintre primele fraze? Că impresia mea este că grecii s-au cam șmecherit. Și mă întrebam dacă n-au învățat cumva de la noi, de la români. Că altfel cum naiba? Am dat de ei acum câțiva ani într-un fel și-i regăsim în alt fel? Dar de unde schimbarea, dacă ei au interacționat doar cu români în toți anii ăștia? Nu cumva s-au modelat ei după clienți, ca să le fie pe plac? Nu știu dacă nu bat cumva câmpii, dar am tot pritocit asta după această escapadă.

Dar ce bine ați stat, lângă Carrefour! Ne-au amuzat cei de acolo când i-am întrebat la ce oră închid seara și ne răspundeau cu aproximație. Poate să fie 21; 21,30; poate 22... Super relaxați oamenii, n-au ei treabă, închid când li se năzare.

Te-aștept cu Ipsarionul ăla..., numai bine.

Aurici
[21.07.17 17:16:58]
»

@Dan&Ema: Păi, cum adică "Prințesa la hotel" (P15)? Nu e Prințesa la castel? Nu ne mai deruta...

ANILU
[22.07.17 17:10:12]
»

@Dan&Ema: Am ratat articolul când a apărut, dar citind despre excursia voastră pe munte, care mi-a plăcut foarte mult, m-am întors la Castel, adică la cazarea voastră.

Dând la o parte mutrele acre ale gazdelor, una peste alta, cu minusuri și plusuri ați avut un sejur relaxant.

Chiar așa multe și deranjate erau albinele? Mă cam sperie chestia asta. În condițiile în care toți colegii mei care au fost sau sunt în Tassos ne spun același lucru, legat de albine/viespi.

Sper să scrii și despre tavernele unde ați mâncat bine până ajung și eu în Tassos tot în Skala Potamia.

Toate cele bune.

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[22.07.17 19:18:06]
»

@ANILU:

Multumesc de lecturarea articolului postat in primul rand. De obieci incep cu impresiile despre cazare si apoi obiective, taverne.

Trec peste mutrele acre, desi un zambet, o gluma, fac bine, se transmit daca sunt naturale. Daca nu sunt, nu ai de unde sa le ceri. Eu consider ca si atitudinea face parte din tabloul complet de impresii pe care il creaza gazda turistului.

Despre taverne tot primesc intrebari si cu siguranta voi posta despre cea mai cea. Nu voi face insa un serial de articole despre acest subiect. Dar la cea pe care o voi lauda chiar daca e la 8 km de Skala Potamia a meritat deplasarea. Mai ai putintica rabdare.

Iar despre albine / viespi au fost si cu doi ani in urma multe, dar acum parca si mai multe. Eu nu am frica de ele si nici restul familiei, dar ne bazaiau intr-una fie ca mancam la noi pe balcon, fie la taverne. La absolut toate. Le place si felul principal , le plac si bauturile dulci. Unii ospatari aduc un ceva care face fum, dar nu rezolva in totalitate situatia pentru ca vantul isi schimba directia.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&EmaAUTOR REVIEW
[22.07.17 19:23:22]
»

@Aurici:

Te-ai prins! Adica m-ai prins! ????

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[22.07.17 22:44:27]
»

@Aurici:

Si mie mi se pare ca s-au smecherit grecii fata de acum 2 ani, aceeasi greci din acelasi Thassos, ca sa comparam mere cu mere.

Nu cred ca din cauza romanilor, eu cred ca asa sunt ei smecheri, si au prins curaj ca au vazut ca tine. Cu romanii si bulgarii si ungurii care mai calca pe la noi. Dar in fapt cu romanii care sunt cred peste 75% dintre turistii lor.

Mie dintotdeauna nu mi-au placut grecii, nu sunt pe calapodul meu. Tocmai ca sunt smecheri.

Nu am cunoscut alte locuri din Grecia, asta ca sa fiu corect in aceasta analiza personala.

Grecii pe care ii mai cunosc (din business) sunt si ei smecheri si sunt artisti in a se fofila, a fenta reguli, a isi crea lumea lor caci chipurile la ei numai asa functioneaza. Asa cum se intampla si in relatia lor economics cu UE. Ei stiu sa stoarca maximul pentru ei cu efort minim, cedand cat de putin posibil. Intr-un fel daca as vrea sa ii inteleg, ar trebui sa ii admir. Eu insa sunt altfel structurat si ma pribd la smecherii iar daca imi lasa impresia ca vor sa ma pacaleasca atunci nu functia chimia dintre mine si ei. Si de fapt despre asta e vorba.

Daca ar fi dupa mine as evita Grecia din cauza grecilor, dar as cauta pentru locurile minunate de aici. Asa ca grea decizie daca voi reveni vreidata in Grecia. Cu atat mai grea cu cat restului familiei ii place in Grecia.

Eu raman fan Turcia, unde raman mereu cu un sentiment placut chiar daca preturile nu sunt fixe si ferme, raman cu parerea ca am obtinut ceva, nu ca am fost pacalit.

Nu vreau sa supar pe nimeni, stiu ca sunt multi fani romani pentru Grecia si nici nu voi reactiona daca cineva ataca aceasta parere, este doar paerea mea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dan&EmaAUTOR REVIEW
[22.07.17 22:46:29]
»

@Aurici:

Si mie mi se pare ca s-au smecherit grecii fata de acum 2 ani, aceeasi greci din acelasi Thassos, ca sa comparam mere cu mere.

Nu cred ca din cauza romanilor, eu cred ca asa sunt ei smecheri, si au prins curaj ca au vazut ca tine. Cu romanii si bulgarii si ungurii care mai calca pe la noi. Dar in fapt cu romanii care sunt cred peste 75% dintre turistii lor.

Mie dintotdeauna nu mi-au placut grecii, nu sunt pe calapodul meu. Tocmai ca sunt smecheri.

Nu am cunoscut alte locuri din Grecia, asta ca sa fiu corect in aceasta analiza personala.

Grecii pe care ii mai cunosc (din business) sunt si ei smecheri si sunt artisti in a se fofila, a fenta reguli, a isi crea lumea lor caci chipurile la ei numai asa functioneaza. Asa cum se intampla si in relatia lor economica cu UE. Ei stiu sa stoarca maximul pentru ei cu efort minim, cedand cat de putin posibil. Intr-un fel daca as vrea sa ii inteleg, ar trebui sa ii admir. Eu insa sunt altfel structurat si ma prind la smecherii iar daca imi lasa impresia ca vor sa ma pacaleasca atunci nu functioneaza chimia dintre mine si ei. Si de fapt despre asta e vorba.

Daca ar fi dupa mine as evita Grecia din cauza grecilor, dar as cauta-o pentru locurile minunate de aici. Asa ca grea decizie daca voi reveni vreodata in Grecia. Cu atat mai grea cu cat restului familiei ii place in Grecia.

Eu raman fan Turcia, unde raman mereu cu un sentiment placut chiar daca preturile nu sunt fixe si ferme, raman cu parerea ca am obtinut ceva, nu ca am fost pacalit.

Nu vreau sa supar pe nimeni, stiu ca sunt multi fani romani pentru Grecia si nici nu voi reactiona daca cineva ataca aceasta parere, este doar parerea mea.

Aurici
[23.07.17 12:37:13]
»

@Dan&Ema: Eu nu cred că acest gen de păreri poate supăra pe cineva. Sunt doar niște comentarii care nu au de ce să aducă dispute. Și cred că sunt mulți cei care gândesc la fel, iar comparația cu turcii în ceea ce privește turismul o fac toți, în același mod. Nu cred că este cineva care a fost pe litoral, la turci și nu este avertizat când vrea să schimbe cu Grecia: "vezi că nu e același lucru".

Dar noi căutăm în lumea asta locuri, civilizații, culturi diferite, așa că, cel mai probabil vom mai ajunge, cu toate concluziile diverse pe care le tragem dintr-un loc sau altul.

După părerea mea comportamentul grecilor a fost influiențat de sistemul care le-a oferit atâtea facilități, fără să le ceară prea multe la schimb și implicit i-a educat în sensul ăsta.

Pentru noi, de referință rămâne vacanța din Corfu. Cred că am disecat asta de n-șpe mii de ori de atunci. Am fost cu niște prieteni, la amicul lor, grec, care avea/are un hotelaș în Corfu. Era prin 2010 cred, când lor începuse să le taie din facilități, Europa nu mai voia să-i împrumute fără să ia și ei niște măsuri și erau oripilați peste măsură.

Dacă n-am filozofat atunci, dacă nu ne apuca dimineața ascultându-l pe Stelios, cum întorcea pe toate părțile ce li se întâmpla, iar ceea ce ne-a spus ne-a convins definitiv că sursa a ceea ce erau ei, era societatea care i-a crescut. "Păi ce dom'ne, tata este bolnav și ăștia vor să nu mai vină cu avionul să mi-l ia și să mi-l ducă pe continent? Cum adică? Ce, ăsta este sistem, ce vrea să facă Europa?"

Noi am rămas cu gura căscată. Când ești educat într-un asemenea sistem, cred și eu că ai impresia că totul ți se cuvine. Și atunci cum să ai chimie adevărată cu oameni care au trăit astfel, iar noi veneam de unde veneam?

Dar, ca peste tot, sunt oameni și oameni, iar noi îi căutăm pe aceia cu care rezonăm. În fond mergem să vedem, să cunoaștem, nu îl luăm pe nici unul acasă...

Auoleu, cât am folozofat! Numai bine.

flaviana77
[02.08.17 14:18:09]
»

cine este fan Turcia e normal ca nu se poate obisnui cu modul de viata al grecilor in general vorbind.

niciodata o comparatie intre turci si greci nu va duce la un rezultat bun, parerea mea.

intr-adevar de 2 ori am fost si eu in Turcia si asta cu multi multi ani in urma si m-am simtit foarte bine din punct de vedere al ospitalitatii lor.

dar as fi nu stiu cum sa spun ca in Grecia nu mi-a fost bine vreodata indiferent de locurile pe care am ales sa le vizitez.

asta pentru ca m-am bucurat maxim de sederea acolo astfel incat nu am lasat nimic sa ma perturbe.

Leo...
[12.06.18 09:25:06]
»

Nu gasesc un titlu corespunzator

Cum zice romanul...

Deci

Mare teapa rezervarea prin booking, ramai fara bani...

Pozele prezentate pe booking sunt facute wide;

Aleg locatia in urma recenziilor de pe booking, recenzii facute de turisti care au venit de la Felix direct in Grecia. Nu am regasit nimic cele prezentate!

Receptionera nu vorbea decat greaca, in holuri miros de urina de pisica ce venea din sala de mese, in camera miros de morga, departe de plaja, un aer non elen... am plecat!

Cautati site-ul lor, nu rezervati booki

--

BY WEBM: Text trimis spre publicare ca review. Neîndeplinind condițiile impuse de Regulament pentru publicarea ca articol distinct, a fost mutat de echipa tehnică aici, ca ecou.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, Aurici, Dan&Ema, flaviana77, mishu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂCastle Pontos (ex Pontios) Hotel:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068359136581421 sec
    ecranul dvs: 1 x 1