Castelul Sturza de la Miclauseni – castelul cu 100 de povesti

TIPĂREȘTE

Sat Miclauseni, Comuna Butea, Judetul Iasi, Romania

Luni: inchis

Marti – Vineri: cu rezervare cu cel puțin 24h inainte

Sambata si Duminica: deschis 12.00 – 18.00

Cum calatorului ii sta bine cu drumul, dis de dimineata am plecat spre Miclauseni; scopul nostru era sa vizitam castelul. Dar cum nu intotdeauna socoteala de acasa se potriveste cu cea din targ, am avut ghinionul sa il gasim inchis. Nu ne-am gandit sa consultam programul de vizitare si sa ne anuntam vizita cel putin cu 24 de ore inainte. Deci nu repetati gresala noastra.

Am ajuns in curtea castelului si prima vietate pe care am vazut-o, a fost o vulpe ce se plimba nestingherita prin parcul cu copacii batrani, la marginea mosiei. Sa spun drept m-a cam trecut un fior pe sira spinarii – si asta nu de bucurie - dar in urmatoarele clipe cativa muncitori care taiau lemne langa parcare, ne-au linistit spunandu-ne ca este inofensiva si ca nu se apropie de castel. Tot ei au fost cei care ne-au dat vestea ca nu vom putea vizita castelul daca nu ne-am facut o programare. Upsss…. si ce facem acum, ne-am intrebat. Era pacat de drumul facut pana acolo si sa facem cale intoarsa asa repede.

Asadar ne-am luat aparatele foto si incet si fara graba, ca tot nu ne deranja nimeni, am inceput sa admiram castelul macar la exterior. Ce sa va spun? ... este superb. De la prima vedere si pana la cel mai mic detaliu mi-a placut. Este ca o bijuterie arhitecturala asezata intr-o gradina naturala, usor salbatica. Genul de parc neamenajat intr-un stil anume. Copacii care la inceput de toamna isi schimbau culorile si iarba inca verde, dadeau curtii un aspect de tablou in zeci de culori; de la verde pana la cel mai frumos galben-auriu. Iar in mijlocul acestui joc de nuante cu care natura parca se juca… era superb, alb, mandru si elegant, castelul.

Castelul a fost construit in ultimii ani ai sec XIX de catre Gheorghe Sturza pe locul unde cu alte cinci sute de ani in urma a fost ridicat pentru prima oara un conac boieresc. Ce a reusit sa faca acesta din vechiul conac mostenit de la mama sa, este minunat. Daca acum dupa mai bine de o suta de ani, impresionaza prin eleganta si bun gust, imi imaginez ce impact a avut la vremea inaugurarii. La acea epoca a fost amenajat si un frumos parc in stil englezesc, cu specii de arbori ornamentali si numeroase alei cu flori. O adevarata oaza de liniste, frumusete si lux in mijlocul naturii.

Constructia in anasamblu este de forma dreptunghiulara cu doua zone ce se detaseaza; una in nord si alta in sud. Arhitectii acestui castel au fost aceiasi care au realizat Castelul de la Ruginoasa si Palatal Culturii din Iasi.

Exteriorul este atat de bogat ornamentat incat nu stiam la ce sa ma uit si ce sa admir mai intai. Sa admir zecile de turnulete? Sa-mi opresc privirea pe ferestrele bogat decorate in forma de arc ascutit specific stilului neogotic, sa descifrez simbolurile blazonului si ale celorlalte decoratiuni care impodobesc peretii exteriori? Sa admir micile coloane decorative, capitelurile sau decoratiunile de deasupra ferestrelor care desi au rolul de a nu lasa apa de ploaie sa le ude sunt deosebit de frumoase? Sau sa recunosc ca inscriptia de pe fatada „ Utroque clarescere pluchrum:, - care in traducere inseamna „Frumusetea straluceste pretutindeni” este chintesenta acestul castel minunat.

O multime de fereste, unele rotunde altele arcuite, dar mai toate decorate cu rozete, cu flori sau alte stucaturi inspirate din natura, dau un aspect cald, luminos si romantic castelului. Mi-a placut si acoperisul care este atat de decorat de parca el vrea sa fie atrctia principala a castelului. Varfuri de sageata, turnulete de colt, guri de leu si mici cosuri de fum decorate, toate fac din ce in mod obisnuit este doar un acoperis, o adevarata opera de arta. Doar cei cu gusturi alese si cu ceva cultura in materie de frumos, pot da atata atentie decorarii acoperisului unui edificiu.

Dar pe langa frumusetea actuala, acest castel ascunde o istorie zbuciumata si de multe ori trista. Odata cu primul Razboi Mondial, continuand cu al doi-lea si cel mai dramatic cu regimul communist, castelul a fost pe rand spital pentru ranitii din razboi, apoi a fost adapost pentru prizonierii nemti si a fost devastate de soldatii rusi care au folosit cartile si mobilele pe post de combustibil. Unica mosternitoare a familiei Sturza, doamna Ecaterina, a donat in 1947 Episcopiei Romanului castelul si cele 30ha de padure aferente cu dorinta ca acolo sa se infiinteze un adapost pentru maici. Dar distrugerile nu s-au oprit aici. Comunistii au desfiintat manastirea si in anii urmatori, castelul a devenit spital pentru copii cu handicap grav mental. Nu vreau sa imi imaginez cum arata atunci aceasta bijuterie arhitectonica. Nu vreau sa imi imaginez ce mizerie era acolo. Si ca si cum destinul nu fusese destul de crud, in 1985 un mare incendiu a distrus ce mai era relative bun acolo.

Din fericire, asa cum pasarea Pheonix a renescut si Castelul Sturza s-a ridicat din cenusa si a renascut. Reluand in proprietate aceasta minunata constructie, Mitropoilia Moldovei si Bucovinei a readus-o la vechea splendoare de acum mai bine de o suta de ani. Castelul a fost in intregime renovat la exterior, iar in interior inca mai sunt cateva lucruri de pus la punct, asa cum ne-au spus muncitorii pe care i-am gasit in curte.

De doua ori am inconjurat castelul si de fiecare data decoratiunile exterioare imi placeau si mai mult. La un moment dat curtea s-a umplut cu zeci de copii mititei, veseli si galagiosi. Era o excursie organizata, dar din pacate nici ei nu s-au putut bucura de vizita in interiorul castelului. Dupa ce au fost lasati sa alerge veseli prin curte, doamnele invatatoare i-au pus sa se aseze pe iarba si le-au povestit istoria acestor locuri. Ce mi-a placut este ca nu erau doar atenti, dar puneau o multime de intrebari. Apoi a inceput iar joaca. Atmosfera creata de ei a dat viata castelului. Cred ca asa era si pe vremea doamnei Maria Sturza care invita pe langa copiii boierilor si copiii nevoiasi de pe mosie si cand de la mic la mare, curtea rasuna de rasete si atmosfera boema facea din acest parc si acest castel, un coltisor de Rai.

Ne-am plimbat pret de cateva minute prin parcul castelului, am descoperit un micut si intortochiat copacel cu care am facut fotografii si ne-am bucurat de ciripitul pasarilor din copaci.

Langa o cladirea adiacenta am gasit o trasura veche, reconditionata si profitand ca nimeni nu mi-a interzis, m-am urcat in ea. A fost prima data cand am probat aceasta senzatie. Concluzia este ca se calatorea destul de confortabil si de la inaltimea ei, cu caii pasind la pas sau la trap, se calatorea bine.

Inainte de a parasi acest loc minunat, ne-am asezat cateva minute pe treptele intrarii am mai privit cu drag acest loc de poveste si ne-am propus sa revem si de ce nu sa petrecem macar o noapte la castel. Caci trebuie sa mentionez ca acolo in afara de cazare se pot organiza diverse evenimente; casatorii, aniversari, seri culturale, lansari de carte si orice altceva ce merita un decor de poveste.

---

VIZUALIZĂRI: 3474 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI