GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Bel Ami Suita (aparts) [Orikum](încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Ne-am simtit foarte bine - recomand
Buna ziua,
Pentru cazarea din acest an din Albania am optat pentru Bel Ami Suita din Orikum, regiunea Vlora. Unitatea este construita practic ca si un bloc de apartamente/garsoniere, constructia fiind recenta, cred ca nu mai veche de trei-patru ani, din estimarile mele. Este o afacere de familie de care se ocupa Dorina si sotul ei, in care se vede ca se pune suflet, proprietarii fiind implicati 100% tot timpul, inclusiv in partea de restaurant.
Noi am optat pentru un apartament cu doua camere (nr. 307) unde am avut doua paturi single (intr-o camera) si un pat matrimonial (in cealalta), asadar capacitate de cazare: 4 persoane.
Apartamentul este mobilat cu foarte mult bun gust, mobila fiind noua cu tot ceea ce este necesar. Nu voi intra in foarte multe detalii deoarece voi atasa imagini care vor descrie cel mai bine cele existente. In apartament nu exista chicinieta, fiind puse la dispozitie doar un fierbator electric cu doua cani si patru pliculete de ceai. Deasemenea exista frigider, un electrocasnic foarte util :).
TV –ul nu lipseste nici el, existent in dormitorul matrimonial, insa doar cu programe in limba locala fara nimic international, prin urmare nu a fost utilizat deloc.
Baia, suficient de mare, cu prosoape pentru fiecare persoana (cap, fata, corp, picioare), gel de dus si sampon, fiind dotata inclusiv cu bideu. Uscatorul de par prezent bineinteles.
Schimbarea lenjeriei, a prosoapelor precum si curatenia in camera se efectueaza o data la trei zile, dc se doreste mai des se plateste o taxa suplimentara. Dc. pentru prosoape si lenjerie este ok, pentru partea de curatenie, ridicat gunoiul, aprovizionat cu hartie igienica etc. acestea ar trebui realizate zilnic. Totusi nu a fost un mare inconvenient.
Ambele camere (din cea cu pat matrimonial intrandu-se si in balcon) dispun de geamuri cu rolete, ceea ce este un mare avantaj in momentul in care ziua se doreste intuneric pentru odihna. Mentionez faptul ca nu exista plase de tantari la geamuri, insa am intalnit 2 tantari in 10 zile. Deci fara probleme, se poate dormi chiar cu geamul, usa deschisa. Asta in cazul in care nu se doreste utilizarea aerului conditionat existent in ambele camere.
Apartamentul 307 este amplasat pe partea de Nord-Vest oferind o deosebita vedere la mare si un apus care poate fi surprins in toata splendoarea de pe balcon.
In apropierea locatiei (la 200 m) exista plaje private, pentru o umbrela si doua sezlonguri platindu-se 400 leke = aprox. 16 Ron, nefiind insa inclus nimic ca si consumatie in aceasta suma. Despre plajele din zona, cele la care am fost noi, am sa revin cu un mic review, separat.
Micul dejun este oferit in sistem bufet, nu foarte diversificat si acelasi in fiecare zi, insa cu preparate de buna calitate, inclusiv lapte proaspat, branza, unt, cascaval achizitionate de la producatori locali precum si gemuri realizate chiar de catre proprietari. Ca si continut exista: fructe (mere, nectarine, pere, banane), lapte, branza dulce, cas, telemea, cascaval, branza topita, rosii, ardei castraveti, sunca presata, crenvursti putin prajiti, omleta, ou fiert, paine din faina neagra, gemuri de portocale, capsuni, gutui, smochine, cirese, pateuri cu branza/spanac, chec sau tarta cu gem de smochine, suc neacidulat, apa, cafea, ceai. Deasemenea exista un fel de mini gogosi, care au avut foarte mare trecere si care se pot servi si in loc de paine dar si cu diverse gemuri. Una peste alta un mic dejun cu produse bune si indestulator.
Locatia ofera prin intermediul restaurantului si pranz sau cina, inclusiv pentru persoane care nu sunt cazate aici, dar si despre asta intr-un review separat.
Internetul a mers foarte bine in camera cu paturi twin, insa in camera cu pat matrimonial din care se intra in balcon (evident si in balcon) semnalul a fost foarte slab spre inexistent.
In concluzie, o locatie pe care o recomand a fi luata in considerare de catre cei care doresc un concediu in zona Vlora-Orikum, o locatie in care ne-am simtit foarte bine cu un raport calitate-pret foate corect si in care se vede faptul ca proprietarii se implica pana in cele mai mici detalii chiar daca sunt inca la inceput.
Va doresc numai bine!
Trimis de gabim2002 in 12.07.19 21:34:38
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (gabim2002); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 40.33970120 N, 19.47669540 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bună recomandarea
--
Mutat în rubrica "Bel Ami Suita (aparts) [Orikum], VLORE" (nou-creată pe sait)
--
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@webmasterX: Da, pozitionarea este ok.
@Aristiti: Salut! Vezi review-rile mele referitoare la: drum, plaje, mancare. Vacante placute.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)