GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Una dintre cazările micului nostru circuit în Serbia din această vară a fost la Hotel Ambasador - Niš, un hotel înalt, cu 15 etaje, amplasat în centrul orașului, în Trg Kralja Milana 4, destul de aproape de gară (2 km) și de aeroport (4,9 km). După o lungă zi turistică (cea mai lungă din circuitul nostru) am ajuns la Hotel Ambasador - Niš târziu, aproape de miezul nopții. Autocarul ne-a lăsat chiar la intrare după care s-a retras în parcarea din spatele hotelului. Fiind târziu, iar noi obosiți și dornici să ajungem cât mai curând în camere, nu am realizat amplasamentul excelent al hotelului și nici aspectul său exterior. Abia în ziua următoare, pe lumină, am remarcat că hotelul este situat într-o piață frumoasă și că a fost modernizat, acoperit în întregime cu sticlă. Clădirea comunistă din anii trecuți este acum doar o amintire.
Pentru oaspeții hotelului, în spatele clădirii, există o parcare gratuită, cu barieră. În afara celor 129 camere de toate tipurile, hotelul dispune de două restaurante, bar, recepție non stop, serviciu de trezire, room service, birou de schimb valutar, servicii medicale și salon de coafură. De asemenea, cei interesați găsesc la Hotel Ambasador - Niš o sală de conferințe dotată cu tot ceea ce este necesar, precum și o piscină cu snack bar. Cam multe dotări pentru noi, turiști aflați în tranzit, mereu pe fugă și mereu cu gândul la ceea ce va urma!
Lobby și recepție
Cu toate că am ajuns târziu, iar noi eram mulți, cazarea s-a făcut repede, toate formalitățile fiind pregătite, iar noi așteptați. Nu am rămas toți la Hotel Ambasador - Niš (eram aprox. 80 persoane), New City Hotel aflat în apropiere preluând o parte din grup. Ne-am primit cardurile de acces în camere și ne-am aliniat la lifturi. Și acestea sunt de ultimă generație, silențioase, cu sumedenie de butoane și cu avertizări sonore.
Personalul de la recepție este cunoscător al limbii engleze, iar plățile - în cazul în care aveți ceva de plată acolo - se pot face și cu card bancar.
Despre lobby nu pot spune decât că este foarte nou și modern. Larg, bine iluminat, cu fotolii și canapele confortabile, cu plante ornamentale și cu tablouri de factură ultramodernă.
Cameră
Camera 1206 care ne-a fost repartizată se află la etajul 12. Accesul se face cu cardul care folosește și la conectarea încăperii la rețeaua de curent electric.
Mi-e greu să spun dacă mi-a plăcut sau nu această cameră. E mare, foarte mare, are un pat matrimonial uriaș, mobilier foarte modern și în general toate dotările de ultimă generație - noptiere, măsuță, fotolii rotative, birou, corpuri de iluminat (multe, amplasate peste tot), telefon, ceas, casetă de valori… Un televizor uriaș încastrat în perete, aer condiționat, pat foarte confortabil, curat, cu patru perne, un tablou de factură modernă decorând peretele de la capătul patului, o măsuță joasă cu un aranjament din plante artificiale și cu o mică vază, o oglindă cât un perete întreg, ferestre mari de unde poți admira orașul dacă nu suferi de rău de înălțime (camera 1206 se află la etajul 12). De acolo, de sus, privind cum se trezește orașul la viață, am admirat un frumos răsărit de soare.
Nu trebuie să uit a menționa multitudinea de prize existente în cameră, precum și - un amănunt important - pixul și hârtia pentru notițe amplasate la îndemână, pe una dintre noptiere.
Minibarul amenajat într-o vitrină de sticlă este bine asortat. Alături găsim un serviciu de ceai/cafea, cești, căni și pahare, precum și o mică listă cu prețurile produselor de la minibar.
Și totuși, ce nu mi-a plăcut? Mocheta și draperiile în tonuri închise, peretele negru în care este încastrat televizorul, multiplicarea propriei imagini în oglindă și în pereții negri, lucioși, ca și imposibilitatea de a fotografia din multe unghiuri din cauza reflexiilor.
Baia
Dacă încăperea de dormit mi-a creat disconfort datorită întunecimilor și a reflexiilor sale, baia mi-a dat impresia că mă aflu într-un cavou. Acolo totul este negru, inox și foarte puțin alb. Știu, mulți apreciază ca fiind foarte elegantă o baie în negru, dar…
Prin ușa de sticlă, pătrund într-o încăpere cu pereții și podeaua capitonate cu plăci negre, lucioase. Tot negre sunt și recipientele cu săpun lichid și cu gel de duș. Doar chiuveta, vasul de toaletă, hârtia igienică și prosoapele sunt albe. Cabina de duș are pereții negri și ușa de sticlă. Caloriferul, suporturile pentru prosoape, uscătorul de păr, prizele și chiar rama oglinzii măritoare sunt din inox.
În dotările băii mai trebuie să menționez oglinda mare de deasupra chiuvetei, șervețelele de pe etajeră, peria de toaletă și coșul pentru gunoi, precum și cele două seturi de prosoape foarte curate (mare, mediu, mic) plus încă unul pentru picioare.
Restaurant
Hotel Ambasador - Niš are două restaurante. Nu le-am testat pe amândouă, noi, aflați în tranzit, servind acolo doar un mic dejun. Bineînțeles, Restaurantul Orhideja situat la etajul 1 ne-a așteptat ornamentat cu multe orhidee înflorite, dar și cu liniile de servire încărcate.
În salonul mare, mesele erau aranjate pentru două sau pentru patru persoane. În regim bufet, ne-a fost oferit cam tot ceea ce oferă orice hotel bun: mezeluri și brânzeturi diverse sortimente, ouă fierte și omletă, cârnăciori prăjiți, măsline, legume proaspete feliate, chiar și castraveciori murați și zacuscă, cereale, lapte și iaurt, clătite și diverse produse de patiserie, chifle și pâine feliată, unt, gem și miere în porțioare mici, sucuri și fructe proaspete (mere și portocale). Cu cafea nu te puteai autoservi. O tânără ospătăriță se plimba printre mese, întreba dacă dorești, apoi te servea.
A fost un mic dejun bogat, variat, cu preparate cunoscute și acceptate de toată lumea, așa încât nu cred că a plecat cineva de la masă nemulțumit.
Terasă și împrejurimi
Dacă ajungeți la Hotel Ambasador - Niš, indiferent la ce etaj veți fi cazați, urcați cel puțin o dată la cel mai înalt nivel, la terasa care vă va oferi cele mai frumoase imagini asupra orașului. Există acolo și un bar (dar fără vreo activitate atunci când am fost noi acolo), precum și un spațiu de jocuri în care o masă de biliard îi aștepta pe amatori.
Privit de sus, de pe terasă, orașul te va fascina cu liniștea lui - în zori, cu forfota lui - în timpul zilei, dar mai ales cu luminile lui - seara și noaptea.
Piața din fața hotelului și zona pietonală abundă de terase și magazine, iar dincolo de podul care traversează râul Nišava vă așteaptă un imens parc și orașul vechi. Terase, restaurante, tarabe cu suveniruri, alei de promenadă și locuri de joacă pentru cei mici… de toate! Aici, la unul din magazine, ne-am cheltuit noi ultimii dinari sârbești. Urma îmbarcarea în autocar și - prin Bulgaria - drumul spre România.
Și o mențiune de final.
La check-out, cu bagajele în lobby, după ce am predat cardul de acces în cameră, noi - ocupanții camerei 1206 - am fost căutați solicitându-ni-se plata nu știu cărui produs care - chipurile - ar fi fost consumat din minibarul camerei. Nu era o sumă mare, n-am fi sărăcit dacă o plăteam, dar nu vreți să știți cum te simți atunci când în mijlocul a 80 de oameni ți se reproșează că ai consumat ceva și nu ai plătit. A urmat un schimb de replici cu recepționera, după care proba incontestabilă - poza din aparatul nostru foto - ne-a salvat. În poză, produsul incriminat figura și încă la bună vedere. Așadar, mulțumesc AFA! Mi-ai dovedit o dată în plus că "o poză face cât 1000 de cuvinte".
Încheiere
Prin amplasamentul său ultracentral, prin aspectul său modern și pentru dotările sale, Hotel Ambasador - Niš merită atenția celor care ajung în oraș. Apropierea de vechea Cetate Niš, de zona pietonală cu cheiul râului Nišava, precum și de centrul comercial și de instituțiile culturale constituie atuuri în plus.
Trimis de iulianic in 20.12.19 09:09:55
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SERBIA.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.32093800 N, 21.89656400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2023 Senzational — scris în 02.07.23 de ceasornicarul din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2022 Ambasador ***** - Pana in prezent, mi se pare cel maI luxos hotel unde m-am cazat — scris în 02.06.22 de BalaciPaul din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Hotel Ambasador****, la km 0 al orasului stravechi Nis — scris în 18.08.19 de vulpe mihaela din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2010 Destul de jalnic — scris în 13.09.10 de Nikita din TIMISOARA - nu recomandă
- Jun.2009 Ambasador - Nis — scris în 27.12.09 de Andc din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ