Casa Scarlat Kretzulescu - Muzeul Literaturii Române

TIPĂREȘTE

Adresa; Bd. Dacia nr. 12 sect. 2 Bucuresti

Taxa acces= 5 lei taxa foto= 15 lei ghidaj= 5 lei

Am vizitat acest muzeu in una din frumoasele, calduroasele si inca insoritele zile de noiembrie, inainte ca o iarna grea sa inghete cel putin pentru o vreme Bucurestiul. Cladirea imi era de multi ani cunoscuta si o apreciam de cate ori treceam pe langa ea. Din fericire am gasit un loc de parcare chiar in fata muzeului, asaca pot spune ca am pasit cu dreptul.

Dar inainte de a intra in muzeu am inconjurat cladirea din dorinta de a o vedea pe toate laturile si am dat o tura si prin curtea din spate. Asa am descoperit ca pe latura din stanga, acolo unde initial era usa care duce la subsolul cladirii, unde pe vremuri erau camarile, depozitul de lemne si camerele servitorilor, acum este o cafenea si in restul subsolului, sunt depozitele si ateliererele de restaurare ale muzeului.

In fata cladirii, in micul spatiu verde din partea dreapta, este o statuie a lui Nichita Stanescu. Chiar daca usile si ferestrele casei – muzeu sunt tot din lemn si au grilaje inestetice din fier, interiorul este unul cat se poate de modern.

Inca din holul de la intrare impresia este una placuta. De o parte si de alta a holului de la intrare este cate o scara care duce la etaj, iar intre cele doua scari este zona de acces la parter. Acolo muncesc muzeografii si restauratorii, accesul vizitatorilor fiind interzis. Acolo erau pe vremuri saloanele de primire pentru musafiri si tot de acolo se ajungea in sera. Scarile sunt la fel ca in urma cu aproape doua secole, ca marime si forma; doar ca acum sunt placate cu marmura si au balustrade de inox si sticla, fata de parchetul acoperit cu covoare si balustrada din lemn sculptat care erau pe vremea cand fam. Kretzulescu, locuia acolo.

Etajul, acolo unde acum este muzeul propriuzis, era pe vremuri apartamentul personal al doamnei si domnului Kretzulescu, unde doar prietenii foarte apropiati aveau acces. Ca si compartimentare, actualul muzeu pastreaza aproape intacata configuratia de acum 180 de ani. Camerele, salile, sunt mari, luminoase, cu pardoseala parchetata si in timp ce vizitam muzeul, incercam din cand in cand sa mi le imaginez, mobilate ca pentru o resedinta particulara.

Pentru ca nu am stiut cat de bine este structurat muzeul si ca aproape in fiecare sala exista un display interactiv, am solicitat ca un ghid sa ma insoteasca si sa imi prezinte istoria acesi frumoase case si exponatele muzeului.

Ghidul m-a introdus in atmosfera, povestindu-mi pe larg istoria casei si a proprietarilor ei.

Aflata la cateva sute de metri de Piata Romana, pe Bdul. Dacia, casa Scarlat Kretzulescu a fost construita in 1830 de vornicul Alexandru Villara. Pe vremea aceea zona respectiva se numea mahalaua Popa Cosma sau Dima Tabacu, de la numele celor doi ctitori care au ridicat o bisericuta de pe actuala Cale a Victoriei.

Intrg cartierul (mahalaua) era si in sec. XIX o zona rezidentiala, dovada stand in acest sens, o multime de case superbe de pe Bdul. Dacia, din Piata Romana, de pe. Bd. Lascăr Catargiu si de pe toate stradutele din aceasta zona, case ale familiilor de boeieri si ale personalitatilor vremii.

Pentruca Alexandru Villara era unul dintre cei mai bogati boieri si pentru ca acest lucru trebuia demonstrat si prin maretia caselor sale, a construit acesta casa frumoasa si mare, solida, cu ziduri trainice, cu subsol parter si etaj, pe un teren foarte scump si in urma cu 180 de ani si acum. In stanga acestei resedinte a fost casa generalul G. Tell si in dreapta a lui Ionel Bratianu.

Vornicul Alexandru Villara a daruit casa, in 1839, ca dar de nunta (zestre cu acte in regula) fiicei sale, la casatoria cu Scarlat Al. Kretzulescu (primar al Bucurestiului intre 1871- 1872). Fam. Kretzulescu este una din cele mai vechi si mai cu sange albastru famiilii de boieri de la noi.

Noul proprietar, inainte de a se muta in casa, ia adus cateva modificari importante, menite sa ii sporeasca farmecul si valoarea. Cum averea ii permitea si gusturi alese isi dezvoltase atat prin educatie cat si datorita multelor calatorii la Paris, Scarlat Kretzulescu, a adaugat grilaje din fier forjat balcoanelor si scarii de la intrarea principala si a inlocuit partial parchetul, adaugand zone cu parchet din lemn de trandafir cu modele decorative minunate.

Apoi, a mobilat intrega casa cu piese frantuzesti, peretii i-a decorat cu picturi italiene si franceze, iar bibiliotecile casei le-a umplut cu carti importante si interesante. Casa avea de jur imprejur o curte mare, pe care noul proprietar a amenajat-o frumos. A angajat gradinari priceputi care au facut din gradina o oaza de frumusete pentru relaxarea stapanilor si a invitatilor lor. Au plantat copaci adusi de departe, iar in spatele casei a fost amenajata o sera in care de toamna tarziu si pana cand gradina prindea viata primavara, proprietarii si musafirii lor se puteau bucura de un spatiu de odihna si relaxare, desi afara gerul crapa pietrele. Din toata acea maretie, acum in spatele cladirii mai este doar o curte mica.

Daca Elena Villara Kretzulescu s-a bucurat doar 13 ani de sederea in acesta casa, murind in 1853, sotul ei a mai trait inca 21 de ani dupa decesul ei, timp in care resedinta sa a fost unul din locurile de atractie si de petrecere a lumii bune bucurestene. Cand si acesta a murit in 1874, casa a revenit ca mostenire, fratelui acestuia Constantin Kretzulescu. Cum el traia la Paris si nu a avut intentia sa se mute la Bucuresti, dupa cativa ani, a vandut casa directorului bancii Bank of Romania, care a fost ultimul proprietar (persoana fizica) a imobilului. Dupa moartea acestuia, casa a ajuns in proprietatea statului si pana in 1970 cand a devenit Muzeul Literaturiii Romane, a avut multe si diverse intrebuintari. O casa atat de mare, de frumoasa si mai ales bine amplasata, nu este de mirare ca a starnit mereu invidii si ambitii. A fost o anexa a Univeritatii Bucuresti, respectiv laborator de electricitate, a fost pension de fete, a fost sediul bibliotecii Ambasadei Germaniei si Muzeu Romano-Rus.

Din 1970 in aceasta cladire monument istoric, functioneaza Muzeul Literaturii Romane, muzeu a carei baze au fost puse in 1950 de academicianul Dumitru Panaitescu-Perpessicius, dar care pana atunci a functionat in Casa Toma Stelian de pe sos. Kiseleff.

Din fericire, intre 1991 – 1997 casa a fost restaurata in intregime, conform planurilor arhitecturale initiale, la care au fost adaugate cele mai noi sisteme, de securitate si multimedia, potrivite unui muzeu. Acum, asa cum poate fi vizitat, este unul din cele mai moderne muzee din Bucuresti.

Pot spune ca acesata a fost prima parte a vizitei, in care am ascultat povestea casei, stand comod impreuna cu ghidul pe scaune, in holul de la intrare. A doua parte, la fel de interesanta, dar cu subiecte total diferite, s-a desfasurat plimbandu-ne prin muzeu.

Vizita a inceput urcand scara din partea dreapta si intrand desigur in prima sala tot in dreapta. Aceasta sala este dedicata evului mediu romanesc, respectiv perioadei 1450 – 1750. Acolo, sunt expuse in vitrine verticale din sticla carti foarte vechi de pe la 1600 si in altele cu cate sapte sertare, fotocopii dupa documente la fel de vechi. Asa se face ca sta la loc de cinste " Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron Voda incoace ", scris de Miron Costin, sau Cartea Romaneasca de Invatatura " tiparita in 1643 la Iasi de catre logofatul Eustachie, marele carturar al curtii domnesti, la porunca si pe cheltuiala domnitorului Vasile Lupu. O alta piesa deosebit de valoroasa atat prin continut cat si prin vechime este ”Psaltirea pre versuri tocmita”, scrisa in 1673 de Dosoftei, primul poet religios care si-a transpus opera intr-o carte.

In 1688 a iesit de la tipar ”Biblia de la Bucuresti ” cunoscuta si sub numele de Biblia lui Serban Cantacuzino, reprezinta prima traducere integrala a bibliei in limba romana, carte care a stat la baza urmatoarelor scrieri in limba romana. O fotocopie a ei este expusa in muzeu.

Tot in aceasta sala este si o tiparnita veche de la 1781. In aceasta sala este o frumoasa colectie de carte veche romaneasca si pe unul din pereti este un displai pe care pot fi vazute multe alte carti si manuscrise din acea perioada, in format electronic. De jur imprejur, pe pereti sunt fotocopii dupa multe manuscrise si publicatii care au facut istorie in literatura romaneasca. Doua sute de carti vechi fac parte din colectia acestei perioade.

De acolo am trecut in urmatoarea sala, in care pe langa manuscrise si carti vechi, mai sunt expuse scrisori si obiecte personale ce au apartinut unor scriitori cunoscuti. Intr-o vitrina stau la loc de cinste „ Amintirile si impresiile unui proscris „ si alte manuscrise ale lui I. H. Radulescu, langa primele carti semnate de Vasile Alecsandri.

Cum muzeul este structurat frumos, cronologic, in urmatoarele sali sunt expuse manuscrise, carti, mobilier si o multime de mici obiecte personale ce au apartinut scriitorilor din perioada sfrasitului de sec. XIX si cel ce a urmat. Lui Creanga si lui Eminescu le este acordata o sala aparte.

Practic toti scriitori mari ai nostrii, de care cu totii am auzit si le-am citit macar o opera, sunt reprezentati cu cel putin o carte, un manuscris, o scrisoare, un obiect personal... in acest muzeu. Cand epoca a permis, figurile lor au ramas imortalizate si in fotografii si astfel putem lega usor imaginea unui om cu opera sa literara. O multime de manuscrise au ajuns pana in zilele noastre si sunt expuse in muzeu. Ele sunt semnate de; Sadoveanu (Fratii Jderi, Zodia Cancerului, Nunta Domnitei Ruxandra, Neamul Soimarestilor), Lucian Blaga, (Poemele luminii, La curtile dorului, Lauda somnului, ) Tudor Vianu, Macedonski, Ion Pillat, Adrian Maniu si multi altii.

Asa cum lucrurile s-au derulat, nu sunt omise nici curentele avangardiste. Dadaismul, desi a fost un curent literar care a durat destul de putin in literatura, nu este omis. Creatorul si reprezentantul sau, Samuel Rosenstock cunoscut sub pseudonimul Tristan Tzara este mentionat in una din salile muzeului.

Ultimile doua sali, sunt dedicate epocii modene si autorilor ei. Pe langa multe carti, sunt expuse afise de la manifestarile culturale din ultimul secol, fotografii si obiecte personale ale scriitorilor.

Muzeul se mandreste cu peste 300.000 de exponate din cele mai diverse, legate de viata personala si literara a poetilor si scriitorilor romani. Desi nu pot fi vazute toate, 20.000 de carti rare si 8000 de ziare, almanahuri si alte publicatii periodice, fac parte din colectia muzeului. In ultima sala prin care am trecut, se organizeaza intalniri literare si prime auditii de poezie si proza scurta.

Asadar doua motive va pot face sa vizitati acest muzeu; colectia literara si cladirea monument istoric.

---

VIZUALIZĂRI: 3886 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI