Sâmbata trecută dimineața îmi beam nesul de trezire și priveam pe fereastră cerul senin ce anunța o zi frumoasă. Nu aveam ceva concret de făcut pe acasă, nu prea aveam nici chef să fac ceva, văzusem seara niște poze de la Cetatea Poenari, știam că a fost restaurată după ultima vizită făcută în 2021 împreună cu cei doi nepoți, noi o văzusem și în 2020, vezi impresii. Fără să mai stau pe gânduri întreb soțul: Facem o plimbare? Răspunsul vine rapid: De ce nu! [...] — citește

La sfârșitul anului trecut, după ce am vizitat lacul de acumulare Vidraru (vezi impresii), aproape golit, am decis să facem o oprire suplimentară în drum spre București. Este vorba despre un sat despre care aveam cunoștință de mai mulți ani, pe lângă care trecusem de mai multe ori, fără a avea însă timpul necesar pentru a-l vizita. Ce este așa special la un sat de pe Valea Argeșului? Ei bine, este un sat model construit în anii `40 ai secolului trecut, în urma unei [...] — citește

După vizita la barajul Vidraru (vezi impresii), orele amiezii fiind înaintate și foamea prezentă, hotărâm să ne oprim la un restaurant pentru a gusta câte ceva. Ochisem inițial alt local, dar în drum spre baraj am observat că este închis, astfel că ne-am reorientat. La baza Muntelui Cetățuia, pe al cărui vârf cetatea Poenari străjuiește Cheile Argeșului, lângă modulul de comandă de suprafață al Hidrocentralei Vidraru, se află o pensiune-restaurant numită, cum altfel, [...] — citește

Cunoașteți isteria provocată de golirea lacului de acumulare Vidraru și ipotezele lansate de numeroși „specialiști” în ceea ce privește această acțiune. Nu intru în amănunte, eu am fost interesat doar de aspectul lacului și barajului după operațiunea de golire, imagini ce pot fi văzute odată la câteva zeci de ani. Drept urmare, imediat după Crăciun, am pus la cale o escapadă pe meleaguri argeșene, la barajul Vidraru. Deschiderea autostrăzii până la Curtea de [...] — citește

Noi avem un grup de prieteni cu care ieșim de câteva ori pe an, pentru 2-3 zile, la socializare și leneveală, cum ne place să spunem. Grupul e împărțit în două, după ce preferă fiecare: o parte vor să ne cazăm la un hotel micuț sau o pensiune care să asigure mic dejun și cină, alții vor o pensiune mică, de preferat să fim doar noi, fără masă, asta incluzând plăcerea de a face grătar. Noi ne adaptăm, ne plac ambele variante. Ultima ieșire a fost în octombrie, la [...] — citește