La plecare din Grecia am ajuns la... Paris

TIPĂREȘTE

Nu, nu în Franţa, ci la Paris Hotel din Xanthi.

Ce e Xanthi? Un orăşel situat la cca. 10 km de autostrada Egnatia Odos. Sosind dinspre Salonic, aşa cum am făcut noi, am depăşit frumoasa Kavala şi după vreo 35 km am dat de ieşirea către Xanthi.

De ce am ales acest hotel? Pentru preţul convenabil al camerei (27 euro), scorul rezonabil de pe booking (peste 8) şi poziţia bună, aproape de punctul de trecere a frontierei de la Makaza – distanţa 75 km, din care 45 până la Komotini. De ce am ales traversarea Bulgariei pe ruta Ruse-Veliko Târnovo-Makaza, din moment ce destinaţia noastră nu era nici Thassos şi nici vreo zonă continentală din partea de nord-est a Macedoniei greceşti? Nu ştiu, întrebaţi-l pe soţul meu, el e şoferul. Mi-a promis totuşi că data viitoare nu mai face!

Aşadar, am pornit dimineaţa din Loutra Edipsou, gazda noastră pe parcursul scurtului sejur petrecut în insula Evia (vezi impresii), către Agiokambos, de unde am luat feribotul spre Glyfa, pe continent. Traversarea a durat 20 de minute şi ne-a costat 17,90 euro (13,30 euro maşina, plus 2,30 euro de persoană). Bineînţeles că la Glyfa ne-am rătăcit niţel şi n-am ieşit direct în autostradă, ci am mers de-a lungul mării – e o zonă frumoasă, cu sate pitoreşti şi puţini turişti. După care, odată ajunşi pe E75, am ţinut-o drept înainte, evident cu inerentele opriri (prea numeroase) pentru plata taxelor.

Un singur popas am făcut, pentru o ultimă baie în mare, la Nei Pori, mai mult pentru a revedea staţiunea şi a ne aminti de cele trei concedii făcute între 1993-1995 la Paralia Katerini, Nei Pori şi respectiv Olympic Beach. Riviera Olimpului a rămas, orice s-ar zice, la fel de atrăgătoare şi ofertantă pentru turişti, cu plaje de nisip late şi multe posibilităţi de distracţie. Că pentru noi, românii, care ne-am „nărăvit” la alte locuri din Grecia, zona a căzut un pic în desuetudine, asta-i altă poveste.

În fine, după o baie bună (am văzut în depărtare şi nişte delfini) şi un gyros servit în oareşce grabă la o tavernă, am pornit iarăşi la drum. Ne-am abătut totuşi încă o dată de pe şoseaua principală, de data aceasta de pe Egnatia Odos, către Stavros şi Asprovalta, cu gândul la vacanţa de anul viitor. Nu m-au convins, dar mai am timp până atunci să mă gândesc şi răzgândesc.

Şi am ajuns la Xanthi. Hotelul l-am nimerit uşor, este situat la marginea oraşului, pe strada din care porneşte drumul către Komotini. Adresa este strada Dimokritou nr. 12.

Paris Hotel e o clădire semicirculară cu trei etaje, lift şi 16 camere. Chiar n-am idee de ce i s-a spus „Paris”, căci decoraţiunile interioare nu trimit nicidecum cu gândul la capitala Franţei. Şi ele (decoraţiunile) nu sunt deloc puţine: în salonul de mic dejun/lobby se cam îngrămădesc fotolii şi canapele masive şi mobilier de epocă (mese şi scaune sculptate, scrinuri, rafturi cu cărţi, oglinzi, un TV cu ecran mare, plus tablouri cu cai, covoare şi covoraşe şi nelipsitele vaze cu flori artificiale). O etajeră cu aranjamente de roci şi pietricele am găsit şi pe holul de la etaj, alături de câteva reproduceri după fotografii din Grecia perioadei interbelice. Cred că s-au străduit un pic prea mult: s-a dorit obţinerea unui efect decorativ plăcut dar din cauza exceselor rezultatul frizează mai degrabă kitschul, după părerea mea.

Camera noastră a fost relativ încăpătoare. Conţinea două paturi cu o noptieră între ele şi veioze deasupra, un birou cu scaun, minibar, un şifonier mai mult decât încăpător pentru o singură noapte, o oglindă. Baia a fost şi ea OK, dotată cu consumabilele necesare şi având cabină de duş cu panou de hidromasaj, care chiar funcţiona. Wi-Fi-ul mergea şi el, la fel şi aerul condiţionat, deşi nu l-am folosit, doar l-am verificat. La TV aveau mai multe canale străine, dar n-am avut timp să ne uităm. A, şi încă ceva: aveau papuci de baie, chestie care mi-a plăcut. Şi am uitat să precizez că maşina am parcat-o pe trotuar, în faţa hotelului.

Punctul forte, din punctul meu de vedere, a fost balconul imens, pe care am găsit o masă şi două scaune, toate din plastic. E drept că panourile despărţitoare dintre balcoane arătau urât şi gresia de pe jos era pe alocuri spartă, dar după drumul destul de lung parcurs în acea zi a fost o plăcere să ieşim la aer pe la 7 seara pentru a sorbi o bere rece. În principiu, Paris Hotel s-a dovedit o alegere bună pentru o cazare de tranzit în apropiere de graniţa cu Bulgaria.

Zona în care e amplasat hotelul e una cu ateliere auto şi benzinării, specifică ieşirilor din oraşe. A doua zi aveam să ne extragem rapid şi să pornim către Komotini după o cafea şi câteva îmbucături din plăcintele cu carne şi cu brânză cumpărate de la patiseria de lângă hotel. Iar alături se află un mic local cu gyros, cu câteva mese afară.

Noi am preferat totuşi să mergem în centru în seara aceea. În pas lejer, în circa 20 de minute am ajuns la o piaţă rotundă, cu iarbă şi bănci şi cu o fântână arteziană în mijloc. De jur împrejur, cafenele şi taverne. Era duminică, lume multă, ieşită la plimbare, la un frappé sau o bere, în aşteptarea rezultatelor alegerilor, anunţate la televizoarele aprinse în toate localurile.

Alexis Tsipras şi ai lui au câştigat alegerile. Am avut impresia că grecii au primit pasivi vestea victoriei sale; probabil că se săturaseră (până şi ei) de politică.

Nu ştiu ce se va întâmpla cu Grecia. Nu ştiu cum îşi vor plăti datoriile (dacă le vor plăti vreodată!) şi cum vor ieşi din situaţia critică în care se află. Tot ce ştiu e că deja în seara aceea mi s-a făcut dor de Grecia, oricât de stupid şi bizar ar părea. Dor de plaje şi de mare, pe care ştiam că nu aveam să le revăd foarte curând.

Dar după 2015 vine 2016. Şi 2017. Şi...

---

VIZUALIZĂRI: 2999 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI