ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.06.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Targoviste
ÎNSCRIS: 23.01.12
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUN-2013
DURATA: 4 nopți
prieteni
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Sunray Hotel, Limenaria, prima experienta insulara in Grecia

TIPĂREȘTE

Καλημέρα, Γεια σας, καλησπέρα, sau mai pe intelesul nostru Kalimera, Kalispera, etc in fc. de ora la care cititi acest review, toti cei care iubiti Grecia, Thassosul sau abia asteptati sa plecati spre acesta destinatie.

Tocmai ce m-am intors din mini-vacanta petrecuta in Thassos, care initial trebuia sa fie de 1 mai, dar la sfatul lui ionescunic (parca) am amanat-o cu 1 luna ca sa fiu sigur ca nu voi avea surprize din cauza vremii. Astfel am plecat din Targoviste pe 29 mai 2013 ora 21 30 spre Thassos, si acum 1 zi 1/2 am revenit in tara.

Drumul: Nu voi insista asupra lui pentru ca atat datorita lui ionescunic cat si al lui nicuV (carora le multumesc inca o data pentru precizia si multitudinea de amanunte legate de traseu, informatii care mi-au fost de un real ajutor) si va voi spune ca desi distanta de aprox. 690km pana acolo mi s-a parut mica am realizat ca nu o pot parcurge sub 10 ore asa cum speram initial. Poate sunt de vina si drumurile virajate prin Bulgaria si Grecia, sau ferryboatul (desi nici la dus nici la intors nu am asteptat mai mult de 5-10 min. inainte plecare), nu stiu...

Evenimente legate de politie, etc nu am avut pe drum, poate si pentru faptul ca am circulat noaptea cand drumurile erau 99% pustii. Spre dimineata am avut parte de cateva opriri inopinate legate de niste broaste testoase care traversau (in ritmul lor) strada, si cum "suratele" lor nu reusisera acest dificil traseu (fiind calcate de masini) am decis sa le dam o mana de ajutor si sa le ducem de partea cealalata a drumului, in iarba... A, si niste iepuri ne-au mai insotit pe acest traseu aproape de granita cu Grecia, precum si o vulpe cu puii ei. Deci am avut parte de o calatorie f. pitoreasca, unde masinile si politia au fost inlocuite de necuvantatoare haioase... Imi pare rau acum ca nu am avut intuitia sa le fac poze, dar la primele ore ale diminetii chiar nu aveam gandul la facut fotografii, dorinta mea cea mai mare era sa ajung la hotel cat mai repede si apoi sa fac o baie in mare... Si sa nu-mi spuneti ca am avut "viziuni"-vedenii din cauza oboselii, etc pt ca si ceilalti pasageri le-au vazut, asa ca ori eram toti morti de oboseala si visam la unison iepuri si vulpi, ori... iar pe broastele testoase chiar le-am dus in iarba deci...

Din cate am inteles in Romania vremea a fost capricioasa, insa asa cum veti observa si din poze, in Thassos vremea a fost mai mult decat ok, de la primele ore ale diminetii soarele ardea pur si simplu. Citind randurile postate de "grigo" cu privire la insula Thassos m-am decis sa scriu la randul meu un review pentru ca din cate am inteles din descrierea ei, noi fiind cazati in Limenaria si vizitand cam tot ce se poate vizita pana la Marble beach, cred ca vin in completare la randurile ei care cuprind impresii legate de zona de est si nord a insulei.

Deci noi am fost cazati in Limenaria care este undeva in sud-vestul insulei, si de acolo in fiecare zi am facut excursii la Skala Marion, Potos, Pefkari, Astris Beach, Agios Ioannis beach, Paradise beach, Panagia (de unde am cumparat si faimosul ulei - in recipient de 5litri / 20e), Golden beach...

Dintre toate plajele vizitate mie mi-a placut cel mai mult la Golden beach, atat pentru marimea ei, cat si pentru nsipul mult mai prezent si curat decat pe celelalte plaje unde facea casa buna cu pietrele... Aici am si mancat pentru ca poti comanda bauturi si mancare in locul tarifului de 3 euro/sezlong. Cel mai bun a fost sandwich-ul "specialitatea casei" - de fapt erau 2 sandvich-uri pe un pat de cartofi prajiti intr-o masniera originala - 5 euro....Deci foarte decent tinand cont ca in acest pret intra si sezlongul + masuta si umbreluta. Berea, fresh-urile sau alte bauturi aveau acelasi pret ca la orice terasa ( bere Mithos la sticla 0,5l- 2,5 sau 3 euro nu mai retin exact). Consumatia aici nu era conditioanata de o anumita suma ca sa nu mai pltesti sezlong, in sensul ca puteai cere o apa minerala la 0,5l sau un sandvich simplu de 3 euro si sezlongul era astfel inclus in pret. In comparatie cu restul plajelor de pe insula, pe aceasta o recomand cu incredere. Fata de Limenaria (unde am fost noi cazati) era destul de departe - cam 40 km, dar isi merita renumele pe deplin.

Paradise beach este o plaja ok, dar care are o parcare neamenajata, plina de praf,iar dupa cateva ore de vant, masinile aratau deplorabil (efectiv geamurile si caroseria erau pline de un strat gros de praf...Aici tariful era de 7 euro pt 2 sezlonguri + umbreluta - dar fara sa primesti nimic in acesta suma.

Restul plajelor erau situate in golfuri, amenajate sau partial amenajate, si fata de ce s-a tot scris nu prea am completari....

Sa nu uit de Giola - f. frumoasa zona - nu este greu de ajuns - Maria (patroana hotelului) m-a invatat traseul... Daca cineva vrea detalii i le pot da pas cu pas pentru ca acum 3 zile cred ca am fost acolo, aici nu vreau sa insist ca sa nu lungesc review-ul...

In ultima zi trebuia sa ajungem si mai sus spre Marble beach, apoi spre Limenas de unde urma sa luam ferry spre casa, dar pentru ca incepuse sa ploua marunt, am decis ca dupa check out sa mai facem niste cumparaturi (dulceturi, miere de toate tipurile, sapun, etc) si apoi sa plecam spre casa.

Cazarea: Aici as vrea sa subliniez hotelul Sunray: catalogat de unele siteuri la 3 stele, de altele la 4, dar care isi merita pe deplin premiul I castigat in 2011 si postat cu mandrie de Maria (proprietara lui) in restaurant pe perete: amplasarea lui este exact la intrarea in Limenaria - cum se vine dinspre Limenas dar urmand traseul prin vestul insulei (care este si mai scurt) nu cel care trece prin Potos, etc (est). Hotelul a fost dat in folosinta in 2010 si inca se pastreaza la standarde inalte. Se stie ca grecii nu exceleaza la hoteluri, la atentia pentru detalii, etc ca "stelele" lor nu se regasesc pe deplin in standardele altor tari, dar va spun cu mana pe inima ca acest hotel este o exceptie de laudat. Am facut si cateva poze atat cu exteriorul cat si la interiorul lui, nu stiu cat de bine pot reda realitatea de la fata locului, dar am fost surprins in mod placut de acesta locatie curata, cocheta, utilata cu un mobilier nou, fara greseala, fara absolut nici un fel de igrasie sau imperfectiuni legate de detalii, etc. Camerele erau frumoase, curate, mobilate asortat cu bun gust, baia la fel, iar balconul era generos, cu o priveliste spre rasarit (nu va mai aburesc cu rasaritul magnific de soare care-ti ramane in inima ca...). Voi posta poze din camera si veti vedea cam cu ce erau ele utilate, nu sunt genul sa ma apuc sa enumar ce aveau si ce nu aveau, etc. Dar daca cineva e interesat, il anunt ca exista Lcd pe perete, foehn, aer conditionat, seif (gratuit) frigider care la treapta 3 ingheta efectiv apa si bauturile din el in cateva ore, patul era matrimonial si cu 1 saltea nu 2 lipite, lift, etc

Nu sunt genul sa ma uit intr-o vacanta dupa imperfectiunile hotelului, dar in cazul de fata chiar am analizat aceasta locatie care este peste majoritatea locatiilor din Romania, Europa, etc - de cele din Grecia nu mai vorbesc. Ca un punct de reper si comparatie, camerele acestui hotel nu sunt cu nimic sub camerele hotelului Royal Paradise hotel de 5 stele din Thassos pe care l-am vizitat. Desigur ca Sunray nu este un resort, deci nu are spatiul exterior al unui resort de 5 stele, dar legat strict de receptie si camere este o locatie pe care o recomand din toata inima. Singurul repros ar putea fi legat de wi-fi care era ok la receptie, dar prin camere, doar prin anumite zone avea un semnal slab....

Culmea e ca in ultima zi am servit micul dejun la hotel care a costat 20 euro / 4 persoane (5 euro / pers) - a fost variat, gustos adica a cuprins miere naturala de pe insula nu la recipiente mici, dulceturi locale, oua, sunca presata, branza (2 feluri), cascaval, ceai, cafea, lapte, paine de casa, si cam tot ce e nevoie pentru un mic dejun indestulator. Spun culmea pentru ca noi am optat doar pentru cazare (95 euro / 3 nopti / 2 persoane), si am mancat prin tavernele si terasele de pe insula, dar raportat la calitate, cantitate si pret, micul dejun servit la hotel nu avea concurenta. Despre masa de pranz si seara de la hotel nu pot face aprecieri pentru ca am mancat prin statiunile (centrul Limenariei, centrul Potosului, Panagia, Agios, Aliki, etc) pe unde "ne-a lovit foamea".

Fata de miile de randuri care s-au scris numai pe acest site care au descris specialitatile oferite pe insula Thassos, mai adaug pe scurt doar musacaua greceasca care are intr-adevar un gust aparte - este foarte buna si gustoasa, fara a fi prea grea sau gretoasa, etc. E un fel de combinatie de musaca si lasagna, cu ceva vinete coapte prin ea, etc - gospodinele ma pot contrazice sau completa dupa caz (nu sunt bucatar, cu doar "degustator si mare amator de bunatati").

Pestele si fructele de mare omniprezente pe insula ne-au astamparat deasemenea foamea, ca si girosul pe care personal nu-l recomand decat ca fapt divers - din punctul meu de vedere este un produs tip fast food asemanator cu shaorma, falafel, etc dar ceva mai dietetic (cu tatiki pe post de sos) dar nu la fel de gustos. Un amic imi spunea ca in Bucuresti a mancat un giros mai gustos decat cel mancat aici pe insula - cu o lipie veritabila si o combinatie mai buna de ingrediante si sincer tind sa-i dau dreptate...

Reţina este bautura lor traditioanala, este un fel de vin alb cu putin alcool, servita rece la masa da o savoare aparte pranzurilor si cinelor de pe insula. Mie personal mi-a placut atat cat poate sa-mi placa ceva natural, ce apartine de un anumit loc, etc dar judecand " la rece" (ca doar se servea rece, nu?) si din punctul meu de vedere care sunt un bautor de vinuri (de calitate) va spun ca fata de cele romanesti (din orice regiune) grecii nu se ridica la acelasi nivel. Intr-una din zile la amiaza, la terasa care se afla chiar deasupra plajei Aliki (parca - sper sa nu gresesc - unde erau si "vestitele" case din piatra) am purtat o discutie cu patronul si fiul lui despre bauturi - si ei aveau vinuri romanesti in colectia proprie si stiau destule despre podgoriile romanesti, apoi cu zambetul pe buze ne-au marturisit (si nu pentru a ne face noua pe plac) ca daca ar avea vinuri romanesti sa serveasca turistii la musacaua, pestele, etc comandate la terasa lor, s-ar intampla 3 lucruri: 1: ar iesi din criza, 2: ar avea bani sa modernizeze plaja care deservea 1/2 din acel golf si care le apartinea si 3: ar trebui ca politia sa inceapa sa faca patrule prin insula pentru ca s-ar inmulti accidentele din cauza bauturii consumate de soferi... Am ras cu totii cu pofta si am mai ciocnit o "reţina" ca sa stingem setea parca continua...

De ouzo, berea Mithos, etc nu mai vorbesc pentru ca nu cred ca as mai putea adauga ceva in plus fata de ce s-a tot scris...

Intr-adevar Thassos are un farmec aparte, ce merita cu prisosinta drumul destul de anevoios (ca lung nu este) pana acolo. Si da, cred ca si data viitoare as alege sa ajung pe insula tot cu masina personala, ca sa pot vizita fiecare parte a acelor locuri pitoresti. Exista si varianta inchirierii scuterelor, a ATV-urilor, sau a masinilor, dar daca adaugam si pretul combustibilului care pe insula e f. mare, masina personala ramane din punctul meu de vedere cea mai buna varianta. Eu am facut plinul in tara (70 litri diesel la 6,2lei/ litru) inainte de plecare si am mai alimentat cu 11,9 litri (aveam niste leva ramase si m-am incadrat in acea suma ca sa nu fiu nevoit sa platesc cu cardul) la un OMV in drum spre casa, undeva prin Bulgaria la scurt timp dupa ce am trecut granita. Practic costul total al carburantului impartit la cele 4 pers. din masina s-a ridicat la putin peste 100 lei (cu tot cu plimbarile zilnice pe insula) ceea ce mi se pare foarte ok.

Oricine se va duce vreodata pe insula Thassos, peste 1 luna sau 10 ani, cred ca va gasi aproape neschimbata "reteta" de succes a acestui loc, de la preparatele de peste, fructe de mare, bauturi locale, muzica inconfundabila, pana la plajele pitoresti cu apa in nuante de turcoaz si albastru...

In speranta ca nu v-am plictisit, si in lipsa posibilitatii de a va transpune pe toti doritorii in acele locuri chiar acum, va las in compania pozelor facute. Voi mai adauga zilele astea si altele, pt ca mai am de primit si de ceilalti membri ai grupului. Deasemenea daca cineva are posibilitatea vizionarii lor, am filmat niste clipuri cu o camera de luat vederi 3D (nu sunt multe dar peisajul si spatialitatea sunt redate aparte in clipurile 3D) iar in cazul insulei Thassos, martursesc ca aseara cand le-am vizionat la TV, parca ma treceau fiori si cu greu m-am abtinut sa vars cateva lacrimi, desi la prima vedere nu par un sentimental...

O zi faina tuturor si vacante cat mai multe si placute. R. R.


[fb]
---
Trimis de DB-01-VIN in 04.06.13 13:27:49
Validat / Publicat: 04.06.13 17:01:03
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5862 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

22 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (DB-01-VIN); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P50 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22700 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

22 ecouri scrise, până acum

webmaster22
[04.06.13 14:45:30]
»

@DB-01-VIN, pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".

S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).

În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor "de călătorie"), fără a mai fi nevoit să "baleieze" toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).

PS. am sters ultimul pragraf care nu are nici o legatura cu prezentul review , daca vrei intiaza o CMR pe aceasta tema.

iulianic
[04.06.13 19:10:09]
»

@DB-01-VIN: Frumoasă aventură şi frumoasă călătorie! Mi-a plăcut. Cât despre broaşte, eu sunt sigură că nu ai avut vedenii din cauza oboselii.

Experienţa cu broaştele ţestoase care traversau tacticos, în ritmul lor, am avut-o şi noi de câteva ori pe şoselele Turciei. Eram într-un grup mare, plecat cu autocarul. Imaginează-ţi momentul în care apărea o ţestoasă pe carosabil şi jumătate din membrii grupului (cei din faţă, care vedeau şoseaua) se ridicau deodată strigând: Broascaaa! Şoferul oprea, ajutorul lui cobora şi ajuta broasca să traverseze spre mulţumirea privitorilor. Aplauze, felicitări… ştiţi voi! N-am văzut niciuna strivită. E drept că era ziua, iar traficul nu prea intens.

Scena cu broasca ţestoasă poate că ar fi putut fi imortalizată foto, dar o apariţie scurtă şi rapidă cum este cea a unui iepure sau a unei vulpi… nu cred că putea fi surprinsă cu aparatul foto. Eu n-am reuşit să fotografiez nişte jivine asemănătoare şobolanilor ieşite la drum în rezervaţia naturală Istria. Au fost multe apariţii de acest fel, dar întotdeauna mai rapide decât mine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
DB-01-VINAUTOR REVIEW
[04.06.13 20:01:31]
»

@iulianic: @iulianic: In cazul nostru vederea broastelor s-a datorat exclusiv mie, pt ca ceilalti membri ai grupui motaiau sau domeau dusi, trezindu-se nedumeriti doar cand masina se oprea destul de brusc pe marginea drumului. Cat despre restul suratelor... nu pot spune ca au fost la fel de norocoase si nu din vina soferilor, pt ca urmele pareau destul de proaspete, dar daca eu de exemplu le observam la primele ore ale diminetii cand soarele abia rasarea, noaptea ar fi fost practic imposibil pentru un sofer sa le evite.

Am uitat sa mentionez ca in Pangia, locul de unde am cumparat uleiul vestit al zonei, am mancat cele mai mari si gustoase dude negre: aveau intre 5-10 cm lungime, aveau si un diametru mai mare decat al dudelor pe care le stim cu totii, si aveau un gust extraordinar de bun. Cine pleaca acum in tassos, poate sa se duca in pangia venind dinspre Limenaria, la intersectia principala care se afla la intrarea in oras vireaza dreapta-tine practic usor dreapta, apoi, dupa cateva sute de metri, exact in dreptul hotelului in fata caruia este sala de prezentare a fabricarii uleiului extravirgin de masline, exista o strada perpendiculara la dreapta, care se infunda dupa aproximativ 100metri. Pe aceasta strada pe partea stanga se afla duzi in curtile oamenilor care au ramurile incarcate de dude coapte, pe care nu trebuie decat sa le culegi si sa infrupti... gratis. Pofta buna celor care veti ajunge acolo si nu uitati servetele umede pt ca va veti păta pe maini intr-un mare fel...

adrianstasek
[04.06.13 22:47:46]
»

@DB-01-VIN: Thassos ramane pentru noi, romani-cel putin, o tinta, un obiectiv ce trebuie atins neaparat! Pentru ca iubim si respectam Grecia milenara si poporul sau.

-Am vizitat insula-linistita si fermecatoare, in Septembrie 2008, vila Dusseldorff- Potos, sejurul de 7 nopti fiind cam scurt.

- Nu am ratat principalele obiective, printre care: o seara greceasca de neuitat in Panagia, o croaziera de cca 8 ore in jurul insulei... Si pentru ca in ultimele zile am inchiriat o masina micuta, gen Fiat Punto, nu am ratat nicio statiune/plaja si nici manastirea Sf. arhangheli Mihail si Gavril etc. Iar in Skala Prinos am lichidat masina inchiriata, parasind cu Fery insula, si unde, din Kavala, la bordul unui autocar Metro-Tiket de peroana pret= 40 euro, dupa o calatorie de cca 8 0re la ora 20 a unei sambete seara am ajuns pentru 4 nopti la Istanbul- probabil, cel mai turistic oras al lumii contemporane.

- Nu pot incheia, fara a aminti calatoria spre capitala Limenas cu ferry, unde timp de cca 40 minute pescarusii jucausi si gurmanzi ne-au insotit pana am ajuns in insula fericirii! Ca Thassos este o fericire, pentru fiecare turist care o viziteaza. AM FOST ACOLO, si recomand aceasta locatie!

-Atentie: in greaca, Th se citeste "F! " Adica, insula Fasos-se zice/pronunta.

-APRECIEZ COMENTARIUL VOSTRU!

Cu stima,

Adrian-

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
alinafulg
[04.06.13 23:30:44]
»

Mi-ati facut pofta de concediu, dar mai e ceva timp pana in iulie cand voi ajunge si eu in insula. Felicitari pentru review.

DB-01-VINAUTOR REVIEW
[05.06.13 08:37:08]
»

Multumesc, nu am vrut sa plictisesc prea mult cu descrierea insulei si a experientei de acolo, desi se pot scrie pagini intregi. Daca mai sunt intrebari legate de drum, plaje, obiective in zona, le pot raspunde cu placere.rnO zi faina, R.R.

DB-01-VINAUTOR REVIEW
[05.06.13 08:43:57]
»

@adrianstasek: Multumesc pt. aprecieri, va doresc o revedere cat mai grabnica cu insula Thassos.

adrianstasek
[05.06.13 09:59:55]
»

@DB-01-VIN: Pentru confratii in ale calatoriilor, recomand pentru aceasta destinatie sa ia in sacosa cu gustari si o punga de biscuiti/pufuleti-pentru calatoria spre Thasos, cu Ferry, pentru gurmanzii si prietenosii pescarusi, ce ii vor insoti galagiosi pana in insula...

Acelasi onest Adrian.

crosbyx*
[05.07.13 23:49:41]
»

Buna, am si eu niste nelamuriri, te-as ruga sa ma ajuti. Am rezervat deja camere in Limenaria dar inca ma mai pot razgandi, asa ca raspunsurile tale mi-ar fi de folos.

1. In Limenaria exista plaja cu nisip? Mergem cu un bebe si nu pot sa imi propun sa merg zilnic zeci de km cu masina pana la Golden Beach.

2. Am auzit de la unii altii ca in Limenaria miroase noaptea a canal (de fapt asta se intampla acum 3-4 ani). E adevarat? Ati avut vreo problema de genul asta?

Mersi

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
DB-01-VINAUTOR REVIEW
[06.07.13 11:42:13]
»

@crosbyx: Chestia cu mirosul de canal in caz ca o fi vreo gluma, e buna, altfel nu pot de cat sa spun ca sunt fabulatii. Pe toata insula aerul era absolut la fel indiferent de zona in care te duceai. Am stat in Limenaria si nu era absolut nici o diferenta de miros fata de alte zone. Crede-ma, daca cineva fumeaza pe balconul alaturat imi dau seama, sunt foarte atent la arome, mirosuri, etc. Stai linistita ca nu e cazul sa-ti faci probleme.

Cat despre plaja in Limenaria, eu nu am facut nici o zi plaja acolo pt ca am vrut sa explorez insula-cele mai importante atractii ale ei. Plajele de pe acolo din cate am vazut erau cu pietre in majoritatea lor, dar din cate am citit exista si plaje cu nisip in Limenaria-nu foarte mari (cum este Paradise beach, etc) dar nu cred ca e vreo statiune din Thassos ca are sa nu aiba si plaje de nisip.

Limenaria ca statiune e cam ca Potos, cu acelasi centru de terase asezate pe malul marii (seara au un farmec aparte) cu zone de cumparaturi (marketuri & tarabe pt haine, suveniruri, etc) si o zona administrativa. O sa-ti placa foarte mult mai ales cand vei iesi seara sa mananci la oricare din terasele de pe malul marii. Inteleg ca esti legata de copil dar sunt anjumite zone in Thassos care ar trebui vazute (piscina naturala Giola, fabrica de ulei din Pangia + satul Panagia, multiplele plaje (Marble beach, Paradise beach-cea mai buna si intinsa dupa parerea mea, cat despre Glogen Beach-daca stiam ce acces are- drumul este abrupt si plin de praf, cat de mica este, etc lasam masina la sosea, coboram sa fac cateva poze, o baie si cam atat).

Daca mai vrei si alte detalii iti raspund cu mare placere. P. S. : Cat despre ideea de a renunta la cazarea in Limenaria, tot ce trebuie sa iei in calcul dupa parerea mea este raportul pret/calitate platit-pt ca nu vei gasi in nici o zona de pe insula tot ce ai nevoie-fiecare ofera ceva dar duce lipsa in alte privinte.

crosbyx*
[06.07.13 12:01:09]
»

Mersi, m-ai linistit

maxx76
[13.08.13 17:49:06]
»

Salut,

Spune-mi te rog cum ti sau parut patronii hotelului Sunray? Te intreb deoarece am facut rezervaredirect la ei (confirmata) am platit prin western union suma solicitata de domnul Saltaris Ioannis si la revedere nu mai raspund la e-mailuri. Nu stiu ce sa fac deoarece am verificat si banii iau ridicat de la banca. Cred ca mi-am luat o mare teapa!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Nasshu
[13.08.13 18:48:17]
»

@maxx76: nu mai fi asa speriat, trimite mail in continuare, din experienta proprie de anul asta pot sa iti spun ca sunt foarte puturosi in a folosi mailul .

Iar eu nu le platisem nimic, mai avem un pic si traiam cu impresia ca o sa ma apuc sa caut cazare cand ajung!

maxx76
[13.08.13 19:49:59]
»

@Nasshu: Multumesc pentru incurajare. De regula nu procedez asa fac rezervari numai prin agentie dar anul acesta am luat hotararea in scurt. In mare din cate am inteles din cele relatate de tine hotelul este ok?

Nasshu
[13.08.13 20:32:57]
»

@maxx76: eu nu am relatat nimic despre acest hotel, ti-am zis doar ca am dat 10 mailuri sa primesc un raspuns, apoi inca 10 ptr alt raspuns... si tot asa. Veneau greu dar in final veneau .

Cand am ajuns la hotel - adica Iakynthos Resort - Zakynthos vezi impresii am vazut si de ce nu imi raspundea la mailuri. De la ora 9 pina la 23 nu se misca de la bar (nu consuma nimic - supraveghea bunul mers) persoana responsabila de receptie si mailuri Cand am ajuns la hotel a trebuie sa urmez intructiunile (scrise pe un biletel la recetie lipit de baza unui telefon ) pentru a o contacta telefonic. Era acolo, insa nu la laptop/pc

Trimite in continuare, ca o sa raspunda!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maxx76
[13.08.13 20:45:21]
»

@DB-01-VIN: Salut,

Spune-mi te rog cum ti sau parut patronii hotelului Sunray? Te intreb deoarece am facut rezervaredirect la ei (confirmata) am platit prin western union suma solicitata de domnul Saltaris Ioannis si la revedere nu mai raspund la e-mailuri. Nu stiu ce sa fac deoarece am verificat si banii iau ridicat de la banca.

Cred ca mi-am luat o mare teapa!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
DB-01-VINAUTOR REVIEW
[14.08.13 08:44:33]
»

@maxx76: Neata. Maria este patroana hotelului, nu i-am vazut "perechea" pe acolo (iubit sau sot) si este o tipa de 35-40 ani, draguta, amabila, dar nu de o amabilitate "enervanta" cum mai intalnesti la anumiti paroni de pensiuni, hoteluri, etc. Stie cand sa intre in vb. cu turistul, ii lasa totodata "spatiu vital" daca il vede obosit, nedormit, dus cu gandurile lui, etc si nu-l agaseaza cu intrebari aparent binevenite dar in realitatate agasante...

Mie mi-a placut tipa -sincer. Am discutat f multe chestii cu ea, despre economie, geografie (ea mi-a facut intr-o zi itinerariul pt Giola, fabrica de ulei, Paradise beach, etc). In ultima zi ne-a oferit micul dejun pt 5 e/pers. -f gustos si generos raportat la ce auzisem despre mancarea in Grecia, incat am avut o parere de rau ca nu optasem pt BB de la inceput.

Hotelul l-am pierdut initial din vizor pt ca e la intrarea in Limenaria dar pe un colt de strada-in partea dreapta cum vii dispre Limenas, dar ironia sortii a facut ca in centru, sa opresc EXACT langa fratele ei, care placut surprins ca ne uitam dupa SunRay Hotel a sunat-o pe sora lui-Maria si de aici totul e istorie...

Hotelul dupa parerea mea daca ar avea si plaja din fata lui amenajata + sezlonguri, etc ar avea un f mare potential turistic. Multe pers. pleaca in alte parti sa faca plaja pt ca acolo plaja nu prea e amenajata dar potential exista. I-am spus aceste lucruri si ei, a inteles (chiar a venit pe plaja cu mine sa discutam niste chestii legate de drenarea apei, nivelarea plajei, etc-ma pricep si la chestii d-astea) si a promis ca va face o mica investitie (efort financiar) dar care sa s emerite pe deplin in timp...

Bye. Radu R. Tgv.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
maxx76
[14.08.13 09:59:41]
»

@DB-01-VIN:

Multumesc. Astazi de dimineata am primit in sfarsit confirmarea de la hotel.

sunflower
[21.08.13 22:42:42]
»

Vai, ce frumos ati povestit... iar finalul... e de mii de bonusuri! Felicitari!

DB-01-VINAUTOR REVIEW
[22.08.13 08:23:19]
»

@sunflower: Neata. Multumesc pt. aprecieri, nu credeam ca randurile mele vor impresiona placut pe cineva. O zi minunata tuturor. Radu R. Tgv.

webmaster
[07.06.14 11:55:00]
»

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Mulţumesc.

maxx76
[09.06.14 12:58:03]
»

@webmaster: Salut. Acela este hotelul. Drum bun si distractie placuta.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianstasek, alinafulg, DB-01-VIN, iulianic, maxx76, sunflower

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.2690749168396 sec
    ecranul dvs: 1 x 1