La taverna fermecata a lui Stelios, cea mai tare gazda

TIPĂREȘTE

Dedic primele mele impresii din acest an, bunului coleg creivean, care mi-a dat indemnul de a scrie din nou pe AFA. Iti multumesc!

Buna, dragii mei! Ei, iata ca trebuie sa mai respir si eu, sa mai fac pauza din nebunia muncii mele si sa ma recreez putin. Cum? Scriind aici, pe AFA!

De aceea m-am hotarat sa-mi mai scormonesc amintirile atat de placute si inca vii din vacantele anului trecut.

Si cum nu pot acum sa “respir” decat romaneste, (chiar daca mi-as dori si altfel…dar lasa ca vine ea vacanta mare…) vreau sa scriu…of, nu stiu greceste, din pacate, dar voi povesti despre o vizita tot din iubirea vietii mele de turista calatoare, si anume, din Grecia mea de suflet.

Dupa o zi absolut tulburatoare, prin atatea locuri vizitate, minunata prin superba zi insorita si pe atat de obositoare, cand Adi, sotul Cristinei a inchiriat o masina si am facut turul mai multor plaje din Thassos, pe dupa-amiaza, cand caldura de septembrie incepe sa paleasca usor si vremea este tocmai buna pt. plimbari luuugi, iata 2 cucuvele “calare” pe bietul sofer sa ajungem si in satul Theologos, ca deh…noi ne lafaiam fiecare pe locurile noastre, tot privind si luand in vizorul aparatelor noastre foto tot ce se putea…si inca ce…Minune de insula Thassos! Offf!! Doamne!! Fac o paranteza. De ce oare nu m-oi fi nascut eu acolo? ! Ca am aflat de la mama mea, demult, in copilarie, ca am ceva sange de grecoiaca, prin strabunicul meu, tot ma simt mai mult de acolo, decat de aici…Asta ca sa intaresc proverbul ca “sangele apa nu se face”…Dar sigur ca apa din Grecia mi s-a “perfuzat” in sange…

Gata cu gargara…sa mai scriu si lucruri mai serioase, nu? ! ca doar asta e menirea aici, nu? !

Deci, am luat drumul satului. Am ajuns repede in Potos, dupa hartile si lectiile prea bine invatate de catre ghidusita Cristina care statea practic pe “cuibul” (a se citi cap) dragului ei sotior. Dupa Potos am facut, parca undeva la stanga si am luat drumul spre munte, directia satul Theologos. Eram deja obositi dupa atatea fataieli prin cateva plaje aurite si poleite cu marea de smarald, dar doream nespus sa ajungem la taverna renumita a lui Stelios.

Drumul a fost liber, doar noi si inca o masina, doua, in rest, snur si iata-ne in inima insulei, intr-un loc parca incremenit de cand lumea. Case inghesuite, unele doar cu parter si altele mai rasarite; unele din piatra de constructie, altele combinate cu lemn, dar toate avand ceva comun: florile multe si multicolore ce imbracau acest loc in haine vesele; strazi pietruite, mai mult potecute, unde de-abia are loc o masina la dus, ca la intors, cred ca daca s-ar “pupa” doua in acelasi timp, una cred ca ar trebui luata in spinarea soferului…Asa de inguste drumuri. In departare, se vedeau cateva culmi muntoase aride, seci, in care reflectau razele soarelui si le dadeau o culoare nepamanteasca. In rest, tacere…

Totul in jur era parca incremenit; o liniste calda, odihnitoare, buna pt. terapia omului modern, de refacere totala.

Am vazut ca satul are un muzeu. o biserica veche dar cu un turn falnic si o gradinita sau scoala in limba engleza… excelent…parerea mea si foarte curios pentru acel loc. Dovada ca si aici civilizatia moderna si dorinta de cunoastere nu are limite.

Am reusit sa vedem si cativa sateni, grecii, oameni pasnici la casele lor, cuminti, ce stateau in pridvorul caselor lor si ne priveau cu binete sau curiosi, dar zambitori.

Am ajuns in final la renumita taverna. Un spatiu primitor, leger, cu parterul gros din piatra, ce mi-a dat senzatia ca era acolo de cand lumea; un sentiment de statornicie m-a cuprins deodata si parca m-am simtit acasa, nu stiu de ce…

Am urcat cateva trepte pana la taverna propriu-zisa, care se intinde generos atat in afara, cea mai mare parte, terasa propriu-zisa, cat si in interior, dar acolo prea putin.

Taverna ocrotita de copaci bogati, umbrosi, ce tineau caldura deoparte si lasau racoarea sa ne patrunda usor, odata cu o stare de mare relaxare.

Mese multe, cu scaune asezate ordonat. Si iata ca deodata apare un barbat carunt, simpatic foc, ce se indreapta spre noi. Ne-a urat un bine ati venit intr-o engleza perfecta, cu accent simpatic grecesc; noi i-am spus ca suntem din Romania si imediat a venit sa ne omeneasca cu o farfurie plina de organe prajite, cu niste bucati de peste, o paine de ti se topea in gura, pe care ne-am batut cu totii care pe care…

Noi prima oara n-am stiut care e obiceiul si am inceput discutiile; mai, grecu ne-a adus toate astea…oare cat or costa? ! Ca nu am comandat nimic. Dar eu i-am calmat pe “initiatici” (Cristina cu familia ei erau atunci prima data in Grecia si s-au “perfuzat” si ei din prima, ca si mine si cred eu, ca mai toti); si ne-am linistit pt ca eu stiam ceva, ca grecul iti pune pe masa la inceput din partea casei. Dar m-am mirat si eu, ca parca era prea mult...

Am comandat si noi bere, niste frapeuri pt. noi, damele si fetele au luat niste sucuri.

Stelios, cel mai tare si mai ospitalier dintre grecii vazuti de noi pana atunci, a inceput sa vorbeasca cu noi de parca ne stiam de-o viata.

Am ras, ne-am distrat, dar gazda nu s-a lasat si a venit runda a doua din partea casei: alte 2 frapeuri pt mine si Cristin; apoi, ne-a servit pe noi, adultii, cu cate un pahar de coniac si tzipuro. Asa e, Cris? ca nu mai stiu cate au fost din partea casei, stiu doar ca noi am comandat nimicuri si Stelios ne-a omenit la greu…Onor lui si jos palaria!!! Ma gandeam acolo si ma gandesc si aici; o exista macar un roman care sa omeneasca din avutia lui asa vreun turist, fie el roman sau strain? Poate pe cel strain, ca are multi euroi in traista calatorului...

Am facut poze cu Stelios, am povestit cate in luna si in stele… (poate ca nu degeaba il cheama Stelios…de la stele (? !) …ca taverna lui straluceste puternic pe firmamentul grecesc insular si este cunoscut pt. ospitalitatea, omenia si bunatatea lui. Si, zic eu, si pentru zambetul lui cald, amabil si…tare grecesc…:)

Am vrut sa mergem vineri seara acolo la o seara greceasca pe care Stelios o organiza la taverna lui. Ne-a spus ca daca dorim sa venim, el vine cu masina in Skala Potamia si ne ia si apoi ne poate duce si inapoi. Ce spuneti de asta? !... Concluzia va apartine. Ce am fi dorit noi asta!... Dar nu se putea, pt. ca ne-am fi intors prea tarziu la vila noastra si a doua zi paraseam acest paradis thassos-ian…

Ne-am distrat, am ras, am vorbit aproape pe doua limbi odata la un moment dat :); ne-am si ametit usor, atat de la amestecurile acelor licori “fermecate”, in care Stelios si-a aruncat bagheta lui de ospitalitate si buna dispozitie, dar si de bucuria, de fericirea pe care ti-o da starea aceea buna, de multumire, traita in compania unor oameni de gasca. A fost o dupa-amiaza lunga, distractiva, relaxanta, intr-un loc din care cu greu am putut sa ne desprindem…Dar seara isi punea treptat, treptat mantia ei din ce in ce mai intunecata si a trebuit intr-un final sa parasim taverna lui Stelios.

Amintirile ne raman si prin ele intotdeauna putem sa retraim momente din viata, clipe pe care nu ni le poate lua nimeni niciodata. Mai ales cele frumoase, cand simtim ca traim cu adevarat si chiar le si meritam, nu credeti? !

Ma bucur ca am fost la taverna lui Stelios si imi doresc sa mai ajung si alta data acolo, chiar daca pt. mine este foarte greu, neavand masina. Dar speranta va muri doar odata cu mine…

Nu prea am scris eu atat de turistic, dar am incercat sa va povestesc intamplarile si starile noastre traite cu multa placere la taverna lui Stelios din satul Theologos. Si asta doar pentru ca si noi, ca multi altii, AmFostAcolo!!!

Cu mult drag pentru voi, in speranta ca v-am fost catusi de putin de folos,

Ileana

---

VIZUALIZĂRI: 5666 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI