GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Anul acesta, pentru a doua oară, am ales să petrecem Paștele în Grecia. Și pentru că intenționam să petrecem împreună cu rudele soțului meu din Salonic, am ales Paralia Katerini care se află la o distanță relativ mică de Salonic (vreo 70 km). De data aceasta nu am cumpărat pachet de la nicio agenție de turim, am rezervat direct pe booking, fără masă festivă, doar cu mic dejun.
Locație: foarte bună, în centru, aproape de biserică, de alte hoteluri, taverne, magazine, cu fațada spre strada cea mai circulată (să-i zicem faleză, e paralelă cu plaja) si cu spatele spre plajă.
Cazare: acesta este unul dintre cele mai vechi hoteluri din Paralia. Dacă ajungeți acolo, în holul de la recepție puteti vedea câteva poze vechi ale fondatorului și ale hotelului așa cum arăta în 1958. Hotelul a fost renovat în 2008, recepția, scările, liftul, holurile se prezintă foarte bine. Camerele sunt spațioase, mobilate modern, fără bling-bling-uri cu aparență de lux dar cu gust, în culori alb, bej si wenge. Baia măricică, balcon OK, aer condiționat centralizat (mie nu-mi plac locurile unde vezi pe fiecare balcon câte un aparat de aer condiționat). Nu știu dacă în camerele dinspre stradă pătrunde zgomotul străzii dar noi am ales camere cu vedere la mare și acolo auzeam doar valurile. Pe plajă erau șezlonguri, care cred că erau gratuite pentru clienții hotelului pentru că nu ni s-a cerut să plătim și nici nu ni s-a impus vreo consumație de la beach bar. Totuși am comandat cîte un suc sau apa sau cafea.
Mâncare: în prezentarea hotelului am văzut că ar avea un bar și două restaurante. Am văzut barul, care e spre plajă, după recepție, si sala plus terasa unde se servea micul dejun dar nu m-am prins care al fi acel al doilea restaurant. Micul dejun era suficient de variat, frigănele, pâine, toast, margarină, unt, două feluri de gem, ciocolată, un singur fel de cașcaval, două feluri de șuncă, uneori niște mini-cremvurști, ouă fierte, uneori și ochiuri, lapte, un singur fel de cereale, roșii, castraveți, cafea instant de la automat, ceai. Pentru noi, care acasă mâncăm dimineața cam același lucru în fiecare zi, micul dejun era suficient dar pentru alții ceva mai mofturoși se putea alterna zilnic așa încât să nu se plictisească. În prima și a doua zi de Paște au fost și ouă vopsite si prăjitura lor tradițională (un fel de pâine dulce) care nu e așa bună precum cozonacul nostru sau pasca noastră.
Personal: foarte amabil, foarte prietenos. La recepție de obicei o găseam pe soția patronului, d-na Stella, sau pe sora acestuia iar în cele mai multe zile patronul pregătea personal micul-dejun, dansa și cânta prin sală cu câte o farfurie în mână, într-o zi ne-a oferit din partea casei câte un suc, în ultima zi cîte o omletă. În fiecare zi ne salutau, ne zâmbeau, ne întrebau dacă totul e bine, dacă mai avem nevoie de ceva.
Intâmplări neprevăzute: ei bine, am avut și d-astea. Din cauza unei defecțiuni la mașină, în ziua de Paște nu am mai ajuns la rudele din Salonic. Am cerut ajutorul patronului care imediat a sunat un mecanic dar a trebuit sa ne prelungim șederea pentru că nimeni nu ne-ar fi reparat mașina în ziua de Paște dar nici a doua zi... si nici a treia zi.
Stațiune: hai să-i zicem stațiune deși este, de fapt, sat. În această perioadă nu toate hotelurile, tavernele și magazinele erau deschise. Dacă nu aveți masă festivă, nu vă faceți probleme, tavernele care sunt deschise sunt pregătite pentru Paște cu miel la proțap, kokoretzi, magiritza, ouă roșii, nimeni nu rămâne cu burta goală. În noaptea de Înviere am fost la biserică, la sfârșitul slujbei a fost un spectacol de artificii foarte frumos. Totuși stațiunea mi s-a părut cam decăzută față de anii trecuți iar plaja era super murdară, cum n-am văzut-o niciodată.
Dar nimic nu e perfect: hai să vedem și ce nu ne-a plăcut. În primele două zile aerul condiționat funcționa doar pe cald deși afară era foarte cald și soarele ne bătea direct în ferestre jumătate din zi. Ni s-a explicat că până de curând fusese frig iar acum aerul trebuie trecut de pe cald pe rece dar numai tehnicianul poate face asta. Ei îl sunau pe tehnician în fiecare zi dar el a venit când a vrut că așa e în Grecia, oamenii sunt zen, relaxați, ce atâta grabă?
Ușa de la balcon nu avea plasă de țânțâri dar ei erau muuulți, muuulți! Am găsit in cameră un aparat din acela cu pastile, am cumpărat pastile dar țânțârii păreau imuni la finețuri d-astea. Televizorul Thompson nu avea mufă euroscart, usb, niciun fel de mufă, așa că nu ne-am putut folosi media player-ul. Capul de duș era defect, ieșea apa doar prin cele 4 găurele din mijloc așa ca am cumpărat cu 1 euro un cap de duș.
În rest, toate bune și frumoase, spre deosebire de alte hoteluri de 3 stele căzătoare din Paralia, acesta chiar își merită stelele, m-aș mai întoarce la hotel și îl recomand. Nu am făcut poze, cele de pe site-ul hotelului sunt ok.
Trimis de vulpea_roz in 13.06.13 18:18:03
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (vulpea_roz); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.26554300 N, 22.59697900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Foarte ok descrierea. Aerul functioneaza bine, se poate trece de pe cald pe rece din camera acum, merge chiar bine cu toate ca in unele camere nu era curatat si facea zgomot...
Confirm ca pe spate la valurile marii e mai bine. Dotati-va cu Autan si pastile.
Nu sunt asa multi tintari in Iunie dar cine stie. Daca nu gasiti in meniuri ciorba cereti, au, dar nu este trecută in meniu, este un fel de supa de legume cu paste... Nu e rea. La alte restaurante se gaseste dar e făcută din prafuri si carne fiarta, de, grecii nu prea consuma ciorbe... In rest cam de toate. Bani sa aveți.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2022 Vacanta în Paralia Katerini — scris în 25.06.22 de fb125543* din IAşI - nu recomandă
- Jun.2019 Buna cazarea daca luati cu vedere la plaja — scris în 21.06.19 de cosmindaniel din JILAVA [IF] - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Foarte bine!! — scris în 21.05.17 de vio kovacs din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2009 A fost bine — scris în 09.11.10 de geta10 din ARAD - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Grecia pentru prima data — scris în 30.08.14 de alex marius din TG MURES - RECOMANDĂ