GRAD SATISFACȚIE
In septembie 2014 conditiile au fost mult mai proaste decat in anii precedenti, din pacate au confirmat si altii. Aparthotelul Balcan Hellas (a se intelege nu un hotel normal, ci un fel de pensiune) nu a putut onora rezervarile facute si si-a trimis turistii care au facut rezervare la Balcan Hellas (respectiv Balcan Sun) in alte locuri de cazare. Nu e vorba ca au vandut in plus o camera sau doua, in cazul grupului nostru niciunul dintre turisti nu a primit camera in Aparthotelul Balkan.
Unde s-a facut cazarea turistilor, oarecum echivalenta ca pret? La particulari, pur si simplu la numeroasele case/vile private, care au la poarta anunturi ca ofera camere de inchiriat in regim hotelier, raspandite peste tot in statiune. Evident ca pentru masa oamenii au trebuit sa se deplaseze la Balcan Hellas. Acum, ce-i drept conditiile poate au fost chiar un pic mai bune decat ce a oferit acum Balkan Hellas, doar ca inchiriind direct o camera de la proprietar ar fi fost cu vreo 6 euro pe noapte (respectiv 40 euro pe sejur) mai ieftin.
A nu fi cazat la Balcan Hellas in septembrie 2014 nu poate fi considerata o pierdere intrucat hotelul e pe an ce trece mai vechi, mai prost ingriit, piscina murdara cu depuneri grosolane, fara sistem de filtrare, practic o baltoaca; toaletele din holul hotelului adesea murdare - ceea ce nu se intampla in anii precedenti.
Nu pun poze cu piscina si toalete murdare, cred ca aproape oricine si le poate imagina. In schimb le-am aratat la plecare doamnei grecoaice care s-a ocupat de cazarea noastra si de listele pentru autocar, in lipsa unui ghid roman. M-a intrebat foarte nonsalant unde anume au fost facute, la ce piscina, ca ei nu au probleme cu piscina - ei bine, la piscina hotelului domniilor lor care arata exact la fel si cand am sosit, si cand am plecat.
De data asta grupul din Romania nu a avut ghid la hotel, desi in oferta de servicii era inclus si platit. Asta s-a dovedit de rau augur cand la intoarcerea cu autocarul (de asemenea inclusa in pachetul de servicii) unii turisti nu s-au regasit pe liste si pentru rezolvarea problemei a trebuit sa apeleze la personalul grec al hotelului, slab vorbitor de engleza si care in plus pricepea foarte greu problemele noastre si dadea vina pe firma din Romania.
Aparthotelul Balcan Hellas / Balcan Sun din Leptokaria, precum si singurul tour operator care ofera cazare in acest hotel (cu reprezentanta in Romania si Grecia - unde anul trecut si anul asta au avut si destui ghizi slab pregatiti si dezinteresati), trec din nou printr-o perioada proasta. Din review-urile mai vechi rezulta ca a mai fost o asemenea perioada prin anii 2006-2007.
In concluzie, nu sunt consecventi, te poti astepta la orice de la ei, intr-un an e bine, in altul e rau, in altul poti sa ramai pe drumuri daca cumperi camera si transportul de la ei.
NU MAI RECOMAND hotelul BALKAN din Leptokaria nici la dusmani!
Daca chiar doriti un concediu ieftin in Leptokaria, incercati sa va asigurati transportul individual si inchiriati o camera la un particular, cu 20 euro pe noapte pe camera, sau cu doar 50 euro pe sejur si pe persoana in extrasezon. Este exact ceea ce s-ar putea sa primiti la modul oficial si in schimbul pachetului platit la Balkan, doar ca pachetul ala va costa mai mult.
Trimis de calator65 in 15.09.14 01:31:13
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
23 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (calator65); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 40.05837200 N, 22.56518000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
23 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul va fi publicat, cf Regulamentului, fără note.
Rog trimiteţi dovezi ale rezervării (copie după doc. de plată avans, schimbul de mailuri referitor la rezervare etc) prin email, pe adresa webmaster[@]amfostacolo[. ]ro.
După verificarea acestor documente, unitatea va fi inclusă pe Lista Neagră AmFostAcolo - unităţi care nu respectă rezervările
Am primit şi verificat documentele.
Unitatea a fost inclusă pe "Lista Neagră AmFostAcolo - unităţi de cazare care nu respectă rezervările" - va fi afişată acolo până în 15.09.2016
@emp -
Stimata doamna,
Raspundem comentariului Dvs ca urmare a conversatiei anterioare purtate cu Dvs prin intermediul acestui site (la rubrica destinata altui hotel).
In primul rand trebuie sa mentionam faptul ca apreciem feed-back-urile turistilor nostri si sustinem dreptul liber la exprimare, in masura in care aceasta se bazeaza pe o experienta personala a clientului si nu din impresii sau situatii despre care clientul nu are informatii complete sau nu este autorizat sa isi exprime opinia.
Astfel, va rugam sa stergeti fragmentul din comentariul Dvs cu privire la presupusa situatie a "overbooking-ului" pe care hotelul l-a facut pentru 21 de persoane (dupa spusele Dvs) sau pentru turistii din Republica Moldova, intrucati nu aveti o dovada in acest sens, nu aveti o procura semnata de aceste presupuse persoane sa va exprimati in numele dumnealor, nu cunoasteti situatia exacta, conditiile contractuale dintre tour-operatorul moldovean si hotel, conditiile si termenii ofertei dintre hotel si touroperator si masura in care acestea au fost respectate. Comentariul Dvs neautorizat in numele acestor persoane prejudiciaza grav imaginea hotelului si de aceea va rugam sa actionati in consecinta si sa il stergeti.
In ceea ce priveste experienta Dvs, trebuie sa mentionam cititorilor acestor randuri ca agentia noastra de turism nu a primit nici o plangere cu privire la cazarea in Leptokaria in perioada mentionata de Dvs nici de la turistii directi ai agentiei, nici de la agentiile revanzatoare colaboratoare.
Din pacate nu stim cu cine discutam (intrucat va semnati cu un pseudonim), dar in cazul in care ati fost turist al agentiei noastre, in contractul cu turistul exista urmatoarea clauza :
”Art 3. În cazul în care, după începerea călătoriei turistice, o parte importantă din serviciile turistice prevăzute în contract nu este realizată sau Agenţia constată că nu le va putea realiza, aceasta este obligată:
a) să ofere turistului alternative corespunzătoare în vederea continuării călătoriei turistice fără majorarea preţului, respectiv serviciile turistice oferite să fie de aceeaşi calitate şi cantitate;
b) să restituie turistului sumele ce reprezintă diferenţa dintre serviciile turistice achitate şi cele efectiv prestate în timpul călătorie;
c) în cazul în care nu pot fi oferite turistului alternative corespunzătoare sau acesta nu le acceptă din motive întemeiate, să asigure fără costuri suplimentare transportul retur al turistului la locul de plecare ori în alt loc agreat de acesta şi, după caz, despăgubirea pentru serviciile neprestate.
Va rugam sa nu deduceti din cele de mai sus faptul ca overbooking-ul este o practica agentiei noastre sau a Hotelului Balkan Hellas. Acesta este un fenomen care insa se poate intampla (din erori de sisteme de rezervare sau din erori umane) si de aceea este prevazut in toate contractele dintre hoteluri si agentiile de turism sau in contractele dintre agentiile de turism si turisti. In aceste cazuri, agentia are obligatia mentionata in randurile de mai sus, iar turistul are dreptul de a face reclamatie dupa cum urmeaza:
Art 6 din contractul cu clientul ("Reclamatii") mentioneaza ca :
”1. In cazul in care turistul este nemultumit de serviciile turistice primite, acesta are obligatia de a intocmi o sesizare in scris, clar si explicit, cu privire la deficientele constatate la fata locului, legate de realizarea pachetului de servicii turistice contractat, ce se va transmite prompt atat Agentiei, cat si prestatorului de servicii turistice (conducerii hotelului, restaurantului).
2. Atat Agentia, cat si prestatorul de servicii turistice vor actiona imediat pentru solutionarea sesizarii. In cazul in care sesizarea nu este solutionata sau este solutionata partial, turistul va depune la sediul Agentiei o reclamatie in scris, in maxiumum 2 zile calendaristice de la incheierea calatoriei, Agentia urmand ca, in termen de 30 de zile calendaristice, sa comunice turistului in scris raspunsul.
Dumneavoastra nu ati facut nici o reclamatie (nici la sediul agentiei locale din Leptokaria - la reprezentanta locala a agentiei - dra Mariana Greajdeanu, vorbitoare de limba romana si rusa, nici la sediul agentiei din Romania). Din comentariul Dvs deducem ca nu conditiile de cazare in sine v-au nemultumit, ci lipsa unei comunicari corecte din partea agentiei. Ne asumam aceasta greseala si ne cerem scuze pentru neplacerile create; cu siguranta comunicarea cu turistii nostri va fi unul dintre principalele obiective ale agentiei noastre in perioada urmatoare.
In speranta ca am clarificat cele reclamate de Dvs,
Cu consideratie
@webmaster - Avand in vedere cererea oarecum pertinenta a TrampTravel de a nu ma adresa in numele altor persoane va rog respectuos sa editati articolul meu in sensul de a inlocui fragmentul in care se mentioneaza numarul de persoane din grup afectate de "overbooking" prin urmatorul text: "Nu e vorba ca au vandut in plus o camera sau doua, in cazul grupului nostru niciunul dintre turisti nu a primit camera in Aparthotelul Balkan." fara a mai mentiona numarul exact al acestora si nici pe turistii din Republica Moldova. Acestia din urma si-au manifestat singuri nemultumirea, cel putin verbal, asa cum am facut si noi la momentul cazarii (in mod absolut civilizat).
Va multumesc mult.
@emp - fragmentul inițial a fost înlocuit cu cel scris în ecou.
@TrampTravel - Stimati Domni,
Va multumesc pentru raspuns. Am solicitat site-ului stergerea fragmentului din comentariu pe care l-ati mentionat, solicitarea fiind imediat indeplinita.
Nu am facut reclamatie scrisa pentru ca nu obisnuiesc sa-mi petrec concediile scriind si depunand reclamatii. Nu vad ce mi-ati fi putut oferi in schimbul stresului si al supararii ca am ajuns intr-un loc unde nu sunt tratata cu respectul cu care eram obisnuita din anii precedenti.
Motivul pentru care am scris comentariul negativ la intoarcere este dorinta de a comunica altor turisti experienta si impresiile mele, exact la fel cum am comunicat si experienta pozitiva de anul trecut. Efectuarea unei sesizari in scris la hotel/agentie nu este o conditie necesara pentru ca un turist sa-si exprime o parere personala pe internet.
Cu consideratie
Având în vedere că - în lipsa oricăror informaţii (hotelul NU PARE să aibă sait propriu) nu am fost în măsură că contactez - formal - administraţia hotelului şi ca urmare a contestaţiei / notificării primite de la aceştia prin intermediul unei case de avocatură din Bucureşti:
includerea unităţii pe "Lista Neagră AmFostAcolo - unităţi de cazare care nu respectă rezervările" este SUSPENDATĂ TEMPORAR - pentru 2 săptămâni, timp în care aştept de la reprezentanţii hotelului un punct de vedere oficial asupra cazului semnalat de autoarea "emp" — poate să fie în cadrul unui eventual DREPT LA REPLICĂ (care să secundeze dreptul la replică al agenţiei-soră din România) sau altă formă, liber decisă de aceştia.
După primirea punctului de vedere solicitat (ori după expirarea termenului de maxim 2 săptămâni, în caz că acesta nu soseşte), vom reanaliza oportunitatea includerii unităţii pe Lista mai sus-menţionată.
@Admin - Hotelul nu are sait propriu și de fapt nici la fața locului nu se poate lua legătura decât cu reprezentanții agenției partenere celei din România (cele două agenții-surori au același nume). Din bârfele obișnuiților locului se pare că hotelul aparține unor rude de gradul I ale proprietarului agenției din Grecia.
Până aici, toate bune, treaba lor cine e proprietar și cui a delegat relațiile cu clienții. Ce am vrut eu să sesizez este că nu-i normal să pui pe internet fotografii oficiale ale hotelului vechi de 10 ani (e evidentă diferența, se vede pe plantele din fața hotelului sau din curtea interioară) și nici să cazezi turiștii pe-aiurea prin stațiune.
Din punctul meu de vedere nu e absolut nicio problemă dacă n-or să mai fie pe lista neagră AmFostAcolo. Până la urmă e treaba fiecărui turist care vrea să se informeze să citească ce am scris aici fiecare dintre cei care am fost acolo, să judece singur și să opteze în cunoștință de cauză - mai ales că în oferta pe 2015 cine va dori totuși să încerce hotelul pe pielea lui, va trebui să plătească separat transportul, așa încât prețul crește substanțial.
Eu sunt recunoscătoare saitului AmFostAcolo pentru că am reușit să împărtășesc experiența mea unui număr mare de persoane și mai ales pentru că a reușit performanța de a trezi interesul reprezentanților hotelului, adică a celor cărora nu le-a păsat deloc de plângerile noastre, e drept doar verbale, de la fața locului.
Cât despre casa de avocatură, tare mi-aș dori să le ofere și lor cineva un mini-premiu: un sejur la Balkan Hellas, ca să-și poată apăra clientul în cunoștință de cauză.
@emp & all: cele două agenţii — cea românească şi cea de lângă hotel, ambele cu nume absolut identic — au cel puţin parţial acţionariat comun şi e evident că reprezintă hotelul. După cum se vede mai sus (şi în alte intervenţii, în mai multe locuri pe sait), AU AVUT drept deplin la replică (deja valorificat în mai multe rânduri şi în diverse locuri de agenţia românească), putându-şi prezenta liber punctul de vedere şi, cel mai important, admiţând "incidentul" (dovedit, dealtfel, cu documente de autoarea review-ului de mai sus).
Agenţia (firma) greacă se foloseşte însă de tertipuri avocăţeşti în încercarea de a cenzura (în opinia mea) dreptul la libera informare — turiştii au dreptul să ştie că la unele hoteluri se petrec cazuri de nerespectare a rezervărilor, pentru a avea posibilitatea să le aleagă (eventual) în mai bună cunoştinţă de cauză.
După cum probabil aţi văzut şi-n destule alte cazuri, nu mă impresionează ameninţările, notificările trimise prin executori judecătoreşti şamd.
Merg până-n pânzele albe, atunci când sunt convins că acţionăm cu bună credinţă, onest și integru, respectând în mod egal drepturile tuturor părţilor implicate. Adică întotdeauna
Şi sunt 100% convins că orice justiţie din lumea asta îmi va da MIE câştig de cauză.
@Admin -
Stimate domnule "Admin" (presupun ca ma adresez domnului Cornel Bociort, administratorul si detinatorul domeniului Amfostacolo.ro),
Raspund acestui ecou, intrucat mi-a parvenit pe e-mail o notificare prin care se semnala continuarea acestei conversatii si doresc sa clarific urmatoarele aspecte:
1. Suntem la curent cu notificarea trimisa in numele hotelului Balkan de casa de avocatura din Bucuresti.
2. Aceasta notificare este facuta de catre hotel, a carui imagine ati prejudiciat-o prin includerea in acea asa-zisa "lista neagra", fara macar a le solicita un drept la replica, lasand la o parte faptul ca nici macar autoritatile competente nu au dreptul si nu fac aceste "liste negre". Dvs mentionati ca hotelul nu are site; e adevarat, dar puteti gasi pagina de Facebook a hotelului cu toate datele solicitate (adresa, telefon, e-mail). Si se poate observa, dupa postarile de pe aceasta pagina, faptul ca era activa atunci cand Dvs trebuia sa fi contactat hotelul pentru a le cere un drept la replica.
3. Din ce intelegem, dna "Emp", a carei identitate nu o cunoastem nici in prezent, ar fi cumparat de la o agentie din Romania pachetul turistic (fie de la touroperator, fie de la o agentie revanzatoare). Prin urmare, dna "Emp" NU are contract cu hotelul pe care l-ati inclus pe aceasta lista neagra si care este prejudiciat in cazul de fata. In fata legii, agentia de turism este cea care raspunde in acest caz oricarei reclamatii din partea turistului, conform contractului de prestari servicii.
Este adevarat ca agentia de turism Tramp Travel (in urma discutiilor de-a lungul timpului - pe e-mail si telefonic cu dl Bociort), a avut drept la replica de cate ori s-a scris un comentariu la care noi am simtit ca este cazul sa dam explicatii. In acest caz este vorba insa despre altceva - Dvs ati prejudiciat imaginea si business-ul unui hotel partener (care ca urmare a sesizarii noastre a apelat la casa de avocatura) fara a avea acest drept, fara a va informa despre situatia reala de la toate partile implicate, fara a contacta hotelul (chiar si prin intermediul nostru ca agentie partenera), fara a oferi hotelului informatii exacte legate de identitatea petentului, pentru a le putea verifica veridicitatea.
Atat am vrut sa clarificam; casa de avocatura ce reprezinta interesele hotelului a preluat acest caz spre rezolvare.
Va multumesc si toate cele bune,
Luiza Dimitriou - Agentia Tramp Travel
@TrampTravel - sunt ocupat cu teleconferinţa de alocare a minipremiilor săptămânale — revin, eventual, dup-amiază cu alte precizări.
Până atunci, pentru corecta şi mai completa informare / clarificare: să înţeleg că vă asumaţi, ca agenţie, INTEGRAL, 100%, vina nerespectării rezervării , exonerând (sau încercând să exoneraţi) hotelul de orice responsabilitate în această privinţă?
Cornel BOCIORT
@Admin - Stimate domnule Bociort,
Agentia noastra nu a primit NICI O SESIZARE / RECLAMATIE scrisa din partea NICI UNUI CLIENT sau a vreunei agentii colaboratoare cu privire la situatia mentionata. Doar prin intemediul acestui site, am sesizat un comentariu scris de o dna "EMP". Cum putem sa raspundem unei reclamatii care nici macar nu a fost formulata catre noi, nu cunoastem identiatatea petentului, detalii despre cele reclamate, etc?
Raspunsul pe care l-am dat doamnei "Emp" a fost unul general, in care am detaliat clauzele prevazute in contractul de prestari servicii cu privire la obligatiile agentiei in cazul unei situatii de overbooking (acest contract este facut in baza legislatiei in vigoare - Ordonanţă nr. 107/1999 (r2)
din 30/07/1999 Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 448 din 16/06/2008 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice).
Cu alte cuvinte, nu am exclus ca se poate intampla o situatie de overbooking, dar nu putem sa ne asumam ceva ce nici macar nu a fost reclamat. Ca si om de turism (din cate cunosc, activati de ceva vreme in acest domeniu), sunt convinsa ca si Dvs v-ati confruntat cu diverse situatii de acest gen, care se pot intampla (de aceea ele sunt prevazute in contractul cu turistul); bineinteles ca nu sunt de dorit situatii de genul acesta, insa daca se intampla, agentia are niste obligatii clare pe care trebuie sa le respecte.
Pot sa va asigur ca de-a lungul celor 10 ani de activitate a firmei noastre in Romania, in toate situatiile de acest gen, Agentia a actionat in interesul clientului, rezolvand pe cale amiabila toate reclamatiile/nemultumirile/ solicitarile - indreptatite si evident, pertinente ale clientilor.
Pentru alte detalii, va stau la dispozitie telefonic
Luiza Dimitriou
Nu am fost niciodată la acest hotel și, după cele citite mai sus, dar, mai ales văzând reacția agenției, cu siguranță nu voi merge nici în viitor.
Toate agențiile au prevăzute în contracte clauze oarecum asemănătoare pentru situații de acest gen, însă, în realitate, „compensările” sunt adesea la un nivel inferior și, oricum ar fi, nu pot compensa dezamăgirea/stresul/nervii turistului aruncat ca un balon de colo colo. Cazare la particulari se găsește foarte ușor și foarte ieftin în Grecia și atunci nu cred că se mai justifică plata unor comisioane către agenții.
Din momentul în care @emp a ajuns acolo și a fost cazată în altă parte, deja faptul a fost consumat. Care ar mai fi fost rostul unor reclamații scrise ulterioare? În opinia mea, are absolut tot dreptul din lume de a povesti pe internet despre cele întâmplate, cât timp relatările sunt făcute cu bună credință și corespund celor întâmplate (ceea ce înțeleg că a fost deja probat), pentru a trage un semnal de alarmă extrem de util viitorilor turiști potențial interesați de această locație de cazare, atrași cu ușurință prin prețurile mici practicate. Acest demers este unul lăudabil, eu neconsiderând că prin acesta ea ar fi adus vreun prejudiciu hotelului, astfel că nu înțeleg rostul șicanelor și amenințărilor ulterioare din partea agenției și a reprezentanților hotelului. În plus, reacțiile agenției mă determină să mă gândesc foarte bine înainte de a le trece pragul vreodată.
@TrampTravel -
”Pot sa va asigur ca de-a lungul celor 10 ani de activitate a firmei noastre in Romania, in toate situatiile de acest gen, Agentia a actionat in interesul clientului, rezolvand pe cale amiabila toate reclamatiile/nemultumirile/ solicitarile - indreptatite si evident, pertinente ale clientilor.
Şi în cazul de faţă, cel relatat mai sus, reclamaţia ESTE "îndreptăţită şi pertinentă" - din moment ce-i susţinută cu probe şi înscrisuri materiale. Iar autoarea nu e "concurenţa, discreditându-vă" — după cum concluzionează (!!!?), la modul foooarte sigur, subliniat de-a dreptul GROTESC şi DEPLASAT, notificarea de la casa de avocatură. Deşi ştiţi prea bine că nu vă pot comunica date personale (e interzis de regulamentul AFA şi de reglementări legale), vă asigur că autoarea activează în cu totul alt domeniu decât cel turistic. Iar dvs ştiţi prea bine dacă aţi avut sau nu cazuri de overbooking în luna septembrie. Şi chiar eventualul lor număr - la modul riguros!!
Problema, din punctul meu de vedere, este foarte simplă - dacă ați avut cazuri de overbooking - cineva este vinovat. Fie agenția, fie hotelul, fie ambele.
Dacă aţi fi "rezolvat pe cale amiabilă toate situaţiile", precum susţineţi mai sus - acest articol cel mai probabil nu ar fi existat (sau ar fi fost unul neutru, ori poate chiar "de mulţumire"). Cu atât mai mult cu cât e al unei cliente FIDELE - a mers (cel puţin) a doua oară tot pe "mâna dvs"... Şi care v-a luat apărarea, în trecut, contrazicând alte impresii negative anterioare; mai mult, chiar recomandând, în review-ul precedent, hotelul, pe baza experienţei personale din 2013...
-
Foarte pe scurt, recapitulez "esenţa": în cazul în care ați avut overbooking, cineva va fi - aproape sigur (vom vedea, după 2 săptămâni) - inclus pe "lista neagră AmFostAcolo" - fie hotelul, fie agenţia. Fie ambele.
Dvs (pare că) alegeţi
Cornel BOCIORT
AmFostAcolo.ro
@nicole33 - Am ajuns intamplator pe saitul asta, cautand impresii despre acest hotel Balkan (am primit newsletter cu niste preturi foarte bune de la agentia de turism – ma au in baza lor de date pentru ca am mai mers cu ei). Hotelul nu il cunosc si nu vreau sa ma pronunt in legatura cu el, dar pot sa va spun ca agentia e ok – am mai mers cu ei de doua ori in vacanta – la Vila Dora, in Nei Pori (o vila destul de simpla ca si dotari, dar curata si cu o proprietara cumsecade) si anul asta in Istanbul (la Hotel Efesus –o excursie care m-a impresionat in mod deosebit si despre care o sa scriu un review detaliat) si cu siguranta o sa mai merg cu ei in vacanta. Eu am fost multumit de serviciile lor, mai ales ca am mai mers si cu alte agentii si am avut diverse patanii. Este o agentie foarte mare, care face reclama peste tot (inclusiv pe saitul asta) de care am fost foarte dezamagit – am cumparat un sejur la Albena, la hotel Ghergana acum 2 ani, cu reducere de Early Booking si la aproape doua saptamani dupa ce am semnat contractul cu ei si le-am dat toti banii, m-au sunat ca hotelul nu s-a confirmat si ca sa ma duc sa iau banii inapoi sau sa aleg alt hotel. Dar perioada de Early Booking expirase si trebuia sa iau la alt tarif. M-am enervat asa de tare, ca mi-am luat banii si am plecat de tot. Nici nu vreau sa mai aud de ei. Asta dovedeste ca probleme se intampla si la case mai mari... In fine, ca sa rezum cele de mai sus, e alegerea ta cu ce agentie mergi in vacanta, dar nu te lasa inselata de aparente...
@Admin -
Stimate domnule Cornel Bociort,
Suntem curiosi in ce calitate doriți Dvs sa includeti agenția nostra de turism pe o așa-zisa lista neagră a agentiilor de turism?
In calitate de administrator al acestui site, Amfostacolo.ro, pe care declarați ca l-ați creat din pasiune, pentru a veni in mod dezinteresat in ajutorul celor care caută informații despre o viitoare vacanța, erijându-va intr-un formator de opinie avizata in domeniul turismului?
Sau in calitate de asociat cu 95% din capitalul social in firma SC ALACARTE SRL, detinatoarea agenției de turism AMFOSTACOLO TRAVEL, agenție touroperatoare cu licenta nr 6313/3.02.2012, aflată pe Str Rasaritului nr 1, Timișoara (aceeași adresa cu cea a PFA Cornel Bociort, administratorul acestui site)?
Ne întrebam atunci dacă acest site Amfostacolo.ro nu este de fapt un paravan pentru agenția Dvs de turism si nu ascunde interese comerciale in spatele așa-ziselor oferte speciale pentru membrii "clubului" Amfostacolo.ro? In acest context, lăsam cititorii acestor rânduri sa decidă singuri dacă discutam sau nu despre o concurenta neloiala din partea Dvs fata de agenția noastră de turism. Cat despre onestitatea si transparenta situației expuse mai sus, credem ca sunt evidente concluziile...
In concluzie, domnule Cornel Bociort, Dvs NU aveti nici o autoritate (legala sau morala) de a emite judecati de valoare cu privire la activitatea agentiei noastre de turism.
Cu consideratie,
Luiza Dimitriou
Stimată doamnă
Nu mă preocupă nicio "erijare" și habar nu am dacă sunt "formator de opinie" sau nu. Şi oricum nu persoana mea contează aici, în orice caz INFINIT mai puţin decât clienţii dvs nemulţumiţi şi cazurile de overbooking, dovedite cu acte.
E doar o jalnică încercare de a deturna atenţia înspre alt subiect.
Eu cred că nu veţi reuşi să explicaţi nemulţumirile şi overbookingul (substanţial, din câte se pare) prin hilare "paravane" şi "interese tenebroase" din partea AmFostAcolo - ca sait sau agenţie (creată la MULŢI ani după apariţia saitului, şi doar ca unul din *multele* mijloace prin care încercăm să recompensăm USERII pentru timpul dăruit informării comunităţii).
Sau poate mă înşel.
Cititorii singuri, la nivel individual - vor decide, în neîngrădită şi cât mai bună cunoştinţă a situaţiei - în această privinţă suntem, iată, pe absolut aceeaşi lungime de undă.
Şi, tot în această privinţă — îmi pare, sincer şi franc, că... performaţi, ajutând MULT cititorii să vă cunoască mai bine...
@andrei. o - în cazul în care aifostacolo (la Vila Dora, in Nei Pori) în calitate de turist plătitor - ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
[În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc) ]
Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)
@andrei. o - Daca sunteti asa de multumit de agentie si ati primit o oferta atat de tentanta, va recomand sincer sa mergeti la hotelul Balkan din Leptokaria si sa scrieti impresiile la intoarcere. Hotelul asta, asa cum am ajuns eu sa il cunosc, va confirma cu siguranta rezervarea chiar daca nu mai sunt camere libere. Oricum ar fi, tot nu o sa va lase sa va petreceti concediul in strada. In cel mai rau caz, fara nici un preaviz, va vor caza la o casa/vila (cum vreti sa-i ziceti) particulara si nu o sa ajungeti sa aflati cum ar fi fost in hotel. Dar, in cunostinta de cauza, cred ca nu pierdeti nimic.
Cat despre oferta agentiei respective pentru Nei Pori ma cam mir, nu-mi pot da seama cu cati ani in urma o fi fost, pentru ca eu am tot cautat anul trecut destinatia Nei Pori in ofertele agentiilor de turism si in oferta agentiei respective pentru Riviera Olimpica nu am gasit decat Paralia Katerini si Leptokaria.
@webmasterX - Cum adica “turist platitor”??? Sunt si turisti care merg in vacanta gratis??? Vreau si eu, spuneti-mi cum sa fac))) Lasand gluma la o parte, o sa scriu saptamana asta mai detaliat si despre Vila Dora (Nei Pori) si despre Hotel Efesus (Istanbul), ca sa dau mai multe detalii.
@emp - Am fost in Nei Pori in iulie 2012, la Vila Dora. Mie nu mi s-a intamplat nimic din ce spuneti Dvs, am fost foarte multumit de agentie. De statiunea Nei Pori, mai putin, pentru ca ma asteptam la alceva. Da, plaja e frumoasa, cu nisip, apa e curata, dar atat. Statiunea nu are farmecul ala grecesc traditional la care ma asteptam, e destul de anosta... La Balkan poate o sa ma duc... ma tenteaza ideea de Leptokaria... inca nu m-am hotarat si oricum ofertele sunt pana la finele lui decembrie.
@andrei. o - Leptokaria e o statiune frumoasa, un fel de orasel la malul marii si foarte aproape de munte, mie imi place. E mai aproape de Olimp decat Paralia sau Nei Pori, dar plaja e pietroasa pe o latime de cativa metri la intrarea in apa.
Cine merge cu masina proprie sau inchiriaza o masina poate sa-si imbunatateasca mult sejurul: se poate merge pe Olimp, sau la Meteora avand ocazia de a vedea mai mult decat in excursiile cu grupul.
Pentru a nu fi dezamagit, despre Leptokaria e bine de stiut ca e o statiune extrem de linistita, predomina turistii de varsta a treia, e mai mult o statiune de pensionari, fara cluburi sau discoteci si cu relativ putine terase sau magazine (doar pe strada pietonala si pe o scurta faleza in apropierea plajei) - deci cam fara posibilitati de distractie seara. Asta e ceea ce au simtit ca le lipseste persoanelor tinere, comparativ cu Paralia sau Nei Pori.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2019 Nu recomand — scris în 05.08.19 de Oanapanfilii din ORHEI - nu recomandă
- Jun.2019 Experiența cu hotelul Balkan Hellas — scris în 28.06.19 de Dana2. din CAHUL - nu recomandă
- Jul.2016 NU recomand — scris în 22.07.16 de Muntean Tatiana* din R.MOLDOVA - CHIşINăU - nu recomandă
- Jun.2016 Nerecomandat — scris în 04.07.16 de Ano din ARGES - nu recomandă
- Jun.2016 Dezastru — scris în 27.06.16 de U-75342 din BUCUREşTI - nu recomandă
- Jun.2016 Am plecat multumiti :) — scris în 24.06.16 de c_marika22 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Jul.2015 OK (calitate/preţ) — scris în 04.08.15 de mirela.demusca din SUCEAVA - nu recomandă