GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Descopera gastronomia din Agios Nikitas
Am decis sa scriu un review despre mâncărurile cu care ne-am delectat timp de 2 săptămâni in Agios Nikitas (despre care am scris aici) la rugămintea lui 70cata.
Noi când suntem în vacanta în Grecia încercăm sa mâncăm numai specialități grecești, peste proaspăt și fructe de mare, doar pui, vițel și porc cât și pizza și fast-food putem manca și în Romania nu? Cu gândul ăsta comandăm de fiecare data când suntem în Grecia, încercând sa descoperim cât mai multe mâncăruri deosebite și sa ne săturam de fructe de mare cât pentru un an.
Ca structura, noi la fiecare masa am decis sa comandam câte un aperitiv și doua feluri principale, ca sa degustam cât mai multe.
Voi începe sa va prezint aperitivele:
-celebra salata greceasca compusa din roșii, ardei gras verde și rosu, ceapa roșie si o felie groasa de feta asezonata cu oregano si ulei de masline. Cam peste tot era la 5 euro.
-dolmadakia este un aperitiv care conține vreo 5 sărmăluțe mici, de vita de vie, umplute cu orez si asezonate cu lămâie si ulei de măsline. Au gustul putin acrișor, iar noua ne-au plăcut foarte mult. Costau in jur de 3,5 euro.
-feta la cuptor costa in jur de 4 euro. O felie mai groasa de feta se acopera cu ardei gras si felii de rosii, se asezonează cu oregano si ulei de masline si se împăturește intr-o folie de aluminiu, apoi totul se bagă la cuptor. Brânza feta devine foarte cremoasa si moale, având un gust deosebit.
-bouyiourdi este asemănător cu feta la cuptor numai ca exista mici diferențe. Compozitia este aceasi numai ca nu se inveleste tot in folie de aluminiu ci se pune intr-o cratita mica de ceramica si se baga la cuptor. Acest preparat nu l-am gasit decat la Maistros la pretul de 4,5 euro.
-salata de creveti cu sos. Creveți mici acoperiti de un sos roz care lasa la sfarsit un usor gust amar.
-Cartofi copti cu creveti. Au acelasi sos ca cei din salata de creveti, acest preparat l-am gasit numai la To Steki.
-Ardei capia cu feta si rosii la cuptor. Ardeii capia se umplu cu feta mărunțita și amestecata cu rosii si se asezonează cu putin ulei de măsline si se bagă la cuptor. Acest preparat l-am găsit doar la Maistros.
-spinakopita este o plăcinta umpluta cu feta si spanac. Noi mâncam foarte des, mai ales la micul dejun. Dimineața o luam de la patiseria de după Maistros, exact unde se coboară treptele pe plaja. Costa 2 euro bucata.
Acum felurile principale:
-scoici sau creveți saganaki. Scoicile saganaki nu le-am găsit decât la taverna O'Lefteris. Saganaki înseamnă un sos de rosii cu o branza (nu feta) mai tare, gen telemea, de capra.
-scoici proaspete la aburi cu sos de usturoi. Am servit acest preparat la Maistros si mi-a plăcut foarte mult.
-scoici proaspete cu spaghete. Sosul de rosii care "leaga" scoicile de spaghete este putin picant. Tot la Maistros am mâncat si acest preparat. (Atentie celor nerabdatori scoicile fresh sunt in cochilii si trebuie rabdare sa fie desfacute.)
-scoici proaspete cu orez. Sosul este acelasi ca si la spaghete
-sea bass proaspăt (in romana corespunde bibanului de mare). Am mancat la To Steki,foarte bun!
-sea bream proaspăt (in romana corespunde doradei) Foarte bun la taverna Pontoni (intre taverna Nikitas si Capitan's Corner, vis-a-vis de Maistros). Patronul ne-a rugat pur si simplu sa-l urmam si ne-a dus la frigiderul unde-i ținea sa-i vedem proaspeți si ne-am ales fiecare exact pestele pe care dorim sa-l mâncăm. Prețul peștelui alături de garnitura a fost de 11 euro.
-spaghete cu somon in sos alb cu vodca. Ceva deosebit ce n-am mai gustat pana acum. Au fost foarte bune, iar vodca nu prea se simte. Le-am găsit in meniul tavernei To Steki.
-sepie umpluta cu rosii, ardei si feta. umplutura era aceasi la Maistros si la To Steki, la Poesidon era diferita. Foarte bun!
-rosii si ardei la cuptor umplute cu orez. Orezul este putin picant.
-celebra mousaka, cea mai buna mi s-a parut la Maistros.
-pastisio Am mai mancat in Thassos (in Corfu nu am gasit). Cel mai bun tot la Maistros. Carnea este la fel ca cea din mousaka, numai ca in loc de vinete, cartofi etc. are paste. Ambele preparate sunt la pretul de 6-7 euro portia.
Bauturi:
De obicei comandam o sticla mare de apa, la 1.5 l la pretul de 1,5 euro. La O'Lefteris ne-a pus-o pe masa fara sa ne intrebe nimic. Initial am crezut ca e din partea lor ca m-ai apoi s-o găsim pe nota.
-un frappe costa 2,5 euro
-un fresh de portocale 3 euro. cel mai bun l-am baut la To Steki.
-vinurile la carafa (500 ml) sunt toate demiseci si in general costa 5 euro.
-vinul nostru preferat ni l-a recomandat ospatara de la Maistros (care ne servea intodeauna si ne-a dat si cardul la Iris Studios) era preparat aici in Lefkada, e demidulce (noua tipul asta de vin ne place) si costa 13 euro. La supermarket e la 7 euro, am luat o sticla si pentru acasa sa ne amintim la o ocazie speciala de aceasta insula minunata!
Desert:
-placinta de ulei, lamaie sau portocala. Cred ca sunt tipice din Lefkada. Nu mi-au placut in mod deosebit. Au consistenta de halva, făinoasă dar nu prea sunt dulci.
-Placinta de ciocolata. Eu, inebunita dupa ciocolata, normal ca a trebuit s-o gust si pe asta. E cu totul diferita. Are blatul cu cacao insiropat cu sirop de ciocolata si pe desupra glazura de ciocolata. Mie mi-a palcut foarte mult.
-inghetata la cornet era peste tot (si la Maistros si la o cofetarie mai jos de Poseidon) la 1,60 euro
-celebrele deserturi baklava si kataifi la magazin erau 2 euro iar la restaurant 3,5 euro.
Fructe:
-portocalele trebuie neapărat sa le gustati! NU se compara cu cele din Romania chiar daca scrie pe la marile magazine ca sunt din Grecia. Sunt mult mai dulci si mai zemoase. Pe exterior au pete mai maroni si verzi, dar nu va speriati! Asa sunt ele naturale, fara hormoni si alte prostii! Noi luam mereu de la Argos cu 1,10 euro/kg. Am luat si in Romania de la Argos 3 kg si a mai oprit si ghidul (iubitor de portocale, el ni le-a recomandat) autobuzul la iesirea din insula unde un țăran vindea 7 kg la punga cu 5 euro. Cred ca a luat 3 sferturi de autocar. Nu s-au stricat pana in Romania si cat am stat in Kalampaka au stat in autocar. Inca mai am acasa si tot bune sunt!
-am mai mâncat niste prune mari cât o nectarina, mai rosii decat cele romanesti cu 1 euro/kg. Erau si ele mult mai dulci.
-am incercat si piersicile care erau ca pe la noi
Am uitat sa precizez ca pâinea care o aduceau la masa o taxau cam cu 1 euro. Doar la To Steki nu ne-au taxat-o niciodata. De asemenea feta lor este numai din oaie si capra (nu ca pe la noi vaca +capra),iar cea mai renumita este feta dodoni care se găsește și la supermarketuri.
In concluzie va invit sa va delectati virtual cu niste specialitati grecesti, peste si fructe de mare si sper ca cei care vor calatori aici vor încerca cât mai multe preparate. Sfatul meu este când mergeti undeva încercați cât mai multe mâncăruri care nu aveți cum sa le încercați acasă. Grecia are o gastronomie deosebita care merita testata. Pofta (virtuala) buna!
Trimis de FloreS in 04.09.12 15:47:16
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (FloreS); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Multumesc mult FloreS, pt. acest minunat minighid insotit si de fotografii! Sper ca si alti utilizatori sa-l aprecieze la adevarata lui valoare.
Iti doresc concedii lungi si frumoase, in locuri deosebite !
Păi ăsta da review! Foarte bine structurat și cu efect direct asupra papilelor gustative! Merg acest an pentru a doua oară în Grecia (prima oară am fost în acum 4 ani -eram mai mică și nu prea știam eu să mă bucur de mâncare), deci acest articol al tău mi-a făcut o mică introducere în bucătăria grecească și voi ști, orientativ, ce să aleg!
Din ce îmi amintesc de când am fost, mi-a plăcut mult salata tzatziki.
Mulțumim pentru acest review!
”"Saganaki înseamnă un sos de rosii cu o branza... "
Saganaki este, de fapt, un vas de pamant in care se coace mancarea la cuptor.
Prin urmare, feta saganaki inseamna branza feta la cuptor, dupa cum midii saganaki inseamna scoici la cuptor...
@nils1: Multumesc pentru precizare, am crezut ca inseamna "un sos de rosii cu o branza" deoarece si scoicile si feta contineau si sos de rosii si branza, iar cateodata branza nu era feta.
Nu numai la cuptor. Felul de mîncare „saganaki” (pur și simplu, fără alte cuvinte alături), adică un soi de brînză tare pane (sigur știți de care, toate tavernele au saganaki în meniu), e o felie de graviera sau kefalotiri (sau altă brînză tare), înmuiată în apă, trecută prin făină și prăjită în ulei.
Și creveții saganaki am impresia că sînt tot prăjiți, nu copți.
În tot cazul, ideea e că „ceva” saganaki e „ceva” la tigăiță, prăjit sau copt.
Confirm utilitatea acestui review... E drept ca eu am optat pentru To Steki si datorita preturilor, dar si faptului ca cea mica se imprietenise foarte mult cu patronii.
Bunicii lui Roberto erau din zona Constantei si se stabilisera acolo, iar parintii lui inca vorbeau limba romana in casa. El doar intelegea foarte bine, insa si vorbea destul de bine apreciez eu.
Initial am vrut sa scriu un review si despre To Steki, dar nu prea am facut fotografii cand am mers la masa...
@VYK_CIVIC: păi poți scrie articole și fără poze; chiar te rugăm să ne povestești despre experiențele tale!
eu recomand maistros, aici am mancat caracatita, sepie, peste spada, cod, anchovy si alti pesti, pe care nu stiu sa ii numesc (proaspeti azuti de mine in bucatarie) salate, absolut proaspeta si delicioasa toata mancarea. nu recomand delfinia, ingrozitor de prost gyros (cu multa grasime si putina carne, spre deloc), am mancat si la to steki, pestele era prajit si nu la gratar, tot la maistros am mancat cel mai bine in agios nikitas. aveti mare grija daca in drum spre vasiliki a opriti sa mancati pe malul marii, este o terasa lipita de restaurantul maistros din vasiliki unde, ca si la delfinia din agios nikitas ni s-a servit grasime in loc de carne in gyros.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2018 [Restaurant Giovannis Grill House-Cafe] Restaurantul Giovanni's de pe plaja Kathisma, Lefkada — scris în 10.08.18 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Câteva crâșme din Sfântu' Nichita — scris în 23.09.17 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Taverna Maistros, Agios Nikitas, Lefkada — scris în 23.07.17 de zamolx din TIMIşOARA - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Panoramic view [Kalamitsi]... sau cum sa nu fie — scris în 26.08.15 de Cesere din CRAIOVA - nu recomandă
- Jun.2014 To Steki vs Poseidon (Aghios Nikitas) — scris în 27.06.14 de noi doi din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2014 To Steki - cea mai buna taverna din Agios Nikitas — scris în 19.06.14 de adinamp din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Taverna To Steki Ag. Nikitas - un loc de luat masa plin de caldura sufleteasca — scris în 07.07.13 de VYK_CIVIC din MAGURELE, ILFOV - RECOMANDĂ