Keramoti - marea e toată a mea!

TIPĂREȘTE

De ce Keramoti?

Vă sună cunoscut numele? Înseamnă că aţi fost în Thassos, Keramoti fiind cel mai convenabil punct de îmbarcare pe feribotul care, în mai puţin de 30 de minute, te duce pe insulă.

Cum de am ajuns în Keramoti? Simplu. Ca tot omul, am fost şi noi în Thassos anul trecut (2013). După experienţa neplăcută cu plaja din Limenaria, la întoarcere am privit cu mai mare atenţie de pe ferry Keramotiul şi când am văzut întinderea aceea superbă de nisip, punctată din loc în loc de umbreluţe şi şezlonguri, ne-am spus: „Aici e de noi. ”

Rezervarea am făcut-o încă din martie. Impresii despre condiţiile de cazare am publicat deja aici. Nu voi mai reveni asupra lor.

Câteva informaţii generale (ca să vă faceţi o idee)

Keramoti are circa 1 200 de locuitori şi până de curând a fost un simplu sat pescăresc. Abia în ultimii ani a început să se dezvolte ca destinaţie pentru vacanţe în familie şi ecoturism, micile sale hoteluri şi vile având în prezent o capacitate de cazare de aproximativ 600 de locuri, cărora li se adaugă şi spaţiile din cele două campinguri din pădurice. Să nu vă aşteptaţi însă la hoteluri de lux, cu piscine şi mai ştiu eu cine ştie ce alte facilităţi. Aici toate apartamentele sunt „basic”.

Keramoti este situat practic într-o peninsulă, în imediata apropiere a Deltei Nestosului, râu denumit Mesta în Bulgaria, de unde izvoreşte în Rodopii Centrali. Pentru a vă arăta aşezarea de excepţie a satului am recurs la un mic truc, pe care l-am considerat însă esenţial: am postat o poză aeriană împrumutată de pe un site. Adaug că distanţa până la Kavala este de 38 km, iar până la Salonic de circa 200 km (din care 180 pe autostrada Egnatia Odos – A2). Din Bucureşti, mergând pe traseul Giugiu-Ruse-Veliko Târnovo-Stara Zagora-Gurkovo-Dimitrovgrad-Makaza-Komotini-Keramoti, noi am făcut opt ore, din care o oră pierdută la graniţa bulgaro-greacă (ghinion).

Dotări şi alte amănunte. „Mezelul îmbătat”

Pe o latură a satului este faleza, cu strada principală şi portul de îmbarcare spre Thassos, iar pe celelalte localitatea e înconjurată de plajă şi mare. Între faleză şi mare sunt străzi paralele şi perpendiculare cu vile frumoase, multe din ele recent construite şi cu arhitectură deosebită şi de bun gust. Unele (precum Villa Katerina, Hotel Nautica Bay, Hotel Aphrodite) au peluze în faţă, leagăne şi alte amenajări pentru copii. Printre aceste vile şi vilişoare se intercalează însă destule spaţii virane, pe care preconizez că, dacă afacerile vor continua să meargă bine, grecii noştri cei atât de întreprinzători le vor umple cât de curând cu alte şi alte vile şi prăvălii. Pe strada principală se înşiră cele mai multe magazine.

Am numărat două pescării, pe care le-am frecventat zilnic, optând la prânz pentru o cură de peşte preparat la grătarul din curte (ca idee, levrekul costa 12,5 euro/kg, tsipoura 8,50 euro şi creveţii, din care ne-am înfruptat o dată, prăjiţi şi serviţi cu usturoi – un deliciu! – 14 euro/kg).

Există şi o măcelărie, pe care nu am „vizitat-o”, din motivele amintite mai sus; vreo trei supermarketuri (din care unul, cel mai mare din ele, situat pe o stradă lăturalnică); mai multe minimarketuri, unde se vând şi niscai articole de plajă, gen umbrele, mingi, lopăţele, colaci; două brutării care servesc nu numai pâine, ci şi „sârmuliţe”, cum le zicea fiul meu când era mic cataifurilor, precum şi plăcinţi şi îngheţată (1 euro cupa); mai multe fast-fooduri (specializate în nelipsitul gyros – 2,5-3,5 €).

Am văzut un singur magazin de suvenire, nu cine ştie ce de capul lui: iconiţe, magneţi şi alte câteva mărunţişuri. Mare atenţie! La Keramoti nu veţi găsi (deocamdată) prăvălii sau tarabe cu tricouri, sandale, bluziţe, eşarfe, şepci şi alte asemenea pe care să vă cheltuiţi banii, aşa că vă sfătuiesc să vă dotaţi de acasă cu toate cele necesare. Dacă totuşi veţi constata lipsa unuia sau altuia din articolele enumerate mai-sus, nu disperaţi: aveţi la 14 km Chrissoupoli (voi reveni), ceva mai departe Kavala, şi peste „lac” – Limenas sau Thassos, capitala insulei.

În fine, în sat mai sunt vreo două baruri şi destule taverne cât să ai din ce să alegi într-un sejur de 8 zile, ca al nostru.

Şi am ales: după ce am încercat două taverne de pe faleză, aflate înspre capătul opus faţă de vila noastră (adică în apropiere de intrarea în sat), ne-am „stabilizat” la un local situat tot pe strada principală, dar la o aruncătură de băţ de noi. Se cheamă „Taverna Fraţii”, lucru pe care l-am aflat nu pentru că am fi învăţat noi peste noapte greceşte, ci pentru că afişajul electronic de la intrare anunţa denumirea în greceşte (desigur), bulgăreşte (iarăşi foarte normal), nemţeşte (hm...), italieneşte (?) şi româneşte. De ce am rămas „credincioşi” acestei cârciumi? Pentru că am văzut că era înţesată de greci (întotdeauna e bine să te iei după localnici, ştiu ei ce ştiu) şi pentru că ne-au plăcut ambianţa intimă şi mai ales chelnerul: un tip micuţ, nu mai înalt de 1,55 m, rotofei, care îşi acundea burtica sub cămăşi cu mânecă scurtă foarte largi şi lungi până la genunchi. Omul semăna cu Joe Pesci (după cum cred că vă veţi convinge singuri din vizionarea fotografiilor ataşate) în filmele în care interpretează roluri de zăpăcit haios (gen „Singur acasă”), învârtindu-se de colo-colo ca un titirez. După clasica întrebare „Where are you from? ”, individul s-a rostogolit înspre bucătărie, de unde a revenit mintenaş purtând ca pe un trofeu pe braţe un meniu în limba română. Ca să vezi! Am încercat pe rând tzatziki (2,5 €); salată grecească (un castron uriaş, ca pentru 4 persoane, la 6 €); macrou afumat (5 €); sepie prăjită (8 €); sepie umplută cu brânză frecată cu sos de smântână (10 €); caracatiţă la grătar (10 €); scoici în sos alb (8 €); sărmăluţe (3 €); miel marinat gătit la cuptor, cu sos de brânză şi roşii (9 €) etc. Preţuri aş zice normale; nici prea mari, nici prea mici.

Ceea ce ne-a atras însă atenţia în mod deosebit în meniu a fost mezelul îmbătat. Ce să fie, ce să fie? Ei bine, erau bucăţi de carne de porc prăjite într-un sos din ulei de măsline şi ceva alcool, în care cred că am detactat corect coniacul. Mai trebuie musai să adaug că Joe Pesci, care ne-a servit de fiecare dată impecabil, are obiceiul de a-şi manifesta afabilitatea bătându-te jovial pe spate („My friend, Romania! ” – vezi foto), tratament de care, cu părere de rău, mărturisesc că nu m-am bucurat în exclusivitate.

Plaja

Ajung acum la capitolul cu care ar fi trebuit, probabil, să încep, numai că am vrut să vă ţin niţel în suspans: plaja. Ca să ajungi să te tolăneşti pe nisip trebuie să străbaţi, pe un drum de ţară de câteva zeci de metri, o pădurice de pini unde multă lume (nu şi noi) îşi lasă maşinile să se odihnească la umbră. Aşa după cum v-am spus, plaja înconjoară pe trei laturi satul, având nu mai puţin de 8 km lungime şi o lăţime de 50-60 m. Fiind orientată spre sud, este practic toată ziua scăldată în soare iar priveliştea munţilor din Thassos şi a feriboturilor care se încrucişează, unul venind, altul plecând, face toţi banii. Nisipul e tocmai pe gustul meu; fin, dar nu atât de fin încât să bată în praf, pe care, la cea mai mică adiere, vântul să ţi-l arunce în ochi. Peisaj de vis, preferatul meu din toate: apă şi munte dintr-o privire.

Şi iat-o: marea, iubita mea Mare Egee, atât de caldă, de limpede, şi nu în ultimul rând (şi foarte important pentru o persoană leneşă, aşa ca mine) atât de sărată, încât de ţine la suprafaţă fără să fii nevoit să dai prea tare din mâini şi din picioare. Marea... Ce bucurie, ce încântare pe mine când ajungând a doua zi dimineaţa după sosire la ora 9 am constatat că toată întinderea aceea albastră îmi aparţinea în totalitate, lucru pe care m-am grăbit să i-l comunic cu maximă veselie şi consortului, rămas la vreo zece paşi în spatele meu, la intrarea în apă: MAREA E TOATĂ A MEA!

Aşa se face că în acest sejur (al 17-lea petrecut în Grecia), am bătut toate recordurile la bălăcit: câte patru băiţe pe zi, nici una mai scurtă de 40 de minute (verificat pe ceas). E drept că după-amiaza apa era mai tulbure şi că în două zile s-au iscat şi nişte vălurele, nici pe departe însă comparabile cu cele din Marea noastră cea Neagră, semn că undeva, în larg, se petrecuse un mic deranj.

OK, exagerez un pic: marea nu era chiar toată numai a mea, ici-colo mai erau şi alţi iubitori de soare şi apă. Porţiuni din plajă sunt amenajate cu şezlonguri, umbrele multicolore vesele, hamace, plus terenuri de volei, porţi de fotbal, mese de ping pong şi terenuri de tenis în pădurice. Am numărat trei astfel de porţiuni, fiecare deservită de câte un beach bar. Al nostru se numea CoCo Bar (!). După ce în prima după-amiază, aterizaţi pe plajă imediat după cazare, despachetare şi un duş, deshidrataţi fiind ne-am repezit să bem ceva şi am constatat că o sticlă de bere de 35 cl costa 4 euro şi tot atâta şi frappeul, începând de a doua zi ne-am repliat, postându-ne în zona neamenajată, mai lungă decât cea „fiţoasă”, unde cea mai apropiată persoană nu avea de ce să-şi întindă catrafusele la mai puţin de 20 de metri de noi. Cât de diferit de alte plaje din locuri mai turistice! Trebuie totuşi să precizez apropo de zonele amenajate că pentru toate dotările (şezlong, umbrelă) nu se plăteşte nimic, însă trebuie să faci o consumaţie la bar. Nouă preţurile practicate ni s-au părut „nesimţite” şi am preferat să ne aruncăm banii pe alte mărunţişuri, venind cu berea cumpărată de la market şi cu nessul gata preparat de acasă ţinute la rece în lada frigorifică din dotare. Vă mai spun că intrarea în apă e relativ lină; se poate înota după vreo 30 m, dar la mal apa e puţin cam adâncă pentru a lăsa copiii mici să se aventureze de capul lor.

Bulgarii şi bebeii

Populaţia cotropitoare în plin sezon turistic este majoritar formată din bulgari, lucru de aşteptat având în vedere vecinătatea. Lor li se alătură o mână de sârbi şi nemţi şi câteva familii de români. Am observat că bulgarii nu au stat mai mult de 2-3 nopţi iar gazda noastră Dafni nu mai prididea cu curăţenia camerelor, căci de cum se elibera una, în maxim două ore era deja ocupată. Şi am mai observat ceva: ponderea cuplurilor tinere cu copii mici (sau în burtică), mai mare decât în oricare alt loc din Grecia în care am poposit de-a lungul timpului. Vârsta plozilor varia în principal de la 4 ani la câteva luni. Aşa se face că pe la ora 9 şi ceva, când ajungeam noi pe plajă, asistam amuzaţi la instalarea familiilor, mama purtându-l în braţe sau în cărucior pe bebeu, cu cel de-al doilea copil agăţându-i-se de picioare (din motive rămase neelucidate, cele mai multe cupluri posedau câte doi infanţi), în timp ce tatăl, resemnat, căra harnaşamentul obligatoriu: umbrelă, saci cu jucării şi colace, pernuţă pentru ăla micu’, plus scaune pliabile pentru adulţi. Intrau apoi, cu mic, cu mare, în apă, şi dă-i chiote şi strigăte de veselie şi râsete! Concluzionez că satului Keramoti i-a mers buhul că ar fi locul ăl mai nimerit pentru familii cu copii mici.

Alte activităţi

Ce se poate face în Keramoti altceva decât să zaci cu burta la soare, să faci baie, să dormi, să mănânci seara la taverne după obligatoria plimbare pe faleză, admirând feriboturile?

Ei bine, există câteva opţiuni:

1) Pescuit: În mailul de confirmare a rezervării, gazda noastră Kostas a menţionat că „fishing is free”. La momentul respectiv n-am dat prea mare atenţie amănuntului, subiectul neprezentând interes pentru noi, cu toate că soţul meu cel drag şi scump cară în permanenţă în portbagajul Daciei, pe lângă umbrela de plajă, şi două lansete. Chestionat de subsemnata (de curiozitate!) ce şi cum, mi s-a explicat că acolo stau mai bine decât în debaraua apartamentului sau, Doamne fereşte! , pe balcon, unde ar stârni, fără urmă de îndoială, curiozitatea terrierului Terry, mai rozător decât oricare rozătoare. Eu bănuiesc însă că de vină e lenea, căci tot lenea (şi perspectiva statului cu capul în plin soare) l-a împiedicat pe soţior să practice în Keramoti pescuitul sportiv. Digul din preajma locului de îmbarcare pe feribot era totuşi plin de pescari care, culmea, fără momeală! , reuşeau nişte capturi, unele chiar interesante, după cum am văzut cu ochii noştri. În discuţia cu Kostas am înţeles ce voia să-mi comunice în mail: că pentru a pescui nu e nevoie să obţii, contra cost, niciun permis. Mai mult, sezonul turistic în Keramoti se prelungeşte în mod uzual până în octombrie, când unele companii din Kavala şi alte locuri vin să organizeze aici „team buildinguri” însoţite de partide de pescuit.

2) Vizite

- Insula Thassos (cu feribotul, fără maşină, până în capitala Limenas sau Thassos, sau cu maşina pentru un tur complet, circumferinţa insulei fiind de numai vreo 90 km, dacă îmi amintesc eu bine) – pe AFA s-au publicat nenumărate articole pe acestă temă

- Kavala – un oraş tipic grecesc, cu o aşezare spectaculoasă, despre care veţi găsi de asemenea câteva reviewuri pe acest site, inclusiv unul care îmi aparţine (vezi impresii)

- Chrissoupoli – un orăşel de 10 000 de locuitori situat la 14 km de Keramoti unde veţi găsi, mai ales pe străzile perpendiculare pe şosea, multe magazine de unde vă puteţi aproviziona cu legume, fructe, carne, peşte etc. mai ieftine, dar şi arunca un ochi în vitrine şi satisface (eventual) pasiunea pentru ceva shopping. Vă recomand dimineţile de marţi, când pe o astfel de stradă laterală, sau mai bine zis în capătul ei (cereţi informaţii localnicilor), se organizează un fel de târg sau o piaţă în aer liber cu produse alimentare, dar şi cu textile, încălţăminte, suvenire. Noi am fost şi am făcut câteva achiziţii inspirate.

- Centrul de Informare Delta Nestosului, parte a Parcului Naţional al Macedoniei de Est şi Traciei – este situat la cca 5 km de Keramoti, fiind mai ales recomandat amatorilor de ecoturism şi ornitologie. Trebuie să recunosc că nu l-am vizitat.

Bile negre

Lucrul cel mai iritant a fost prezenţa ţânţarilor, aceste insecte scârboase năvălind la orele serii în curtea plină de verdeaţă a vilei exact în momentele când, „extenuaţi” după cele două băi de după-amiază, ne aşezam şi noi la masa noastră de pe veranda comună pentru a sorbi un gin tonic, înaintea plimbării şi mersului la tavernă. Kostas mi-a explicat că stropirea cu insecticid se face defectuos la Keramoti, după care s-a lansat într-o lungă tiradă contra politicienilor care în campaniile electorale promit marea cu sarea (inclusiv rezolvarea problemei ţânţarilor), pentru ca după alegeri să-şi uite promisiunile. Cum situaţia îmi era mai mult decât familiară, m-am mulţumit să-l aprob dând înţelegătoare din cap.

De ce Keramoti?

Revin la întrebarea mea iniţială, de data aceasta invitându-vă să v-o adresaţi voi înşivă (ipotetic, desigur).

Aşadar, de ce aţi alege Keramoti?

Iată câteva posibile răspunsuri:

- Pentru că e un sat-staţiune liniştit şi fără pretenţii, cu o ambianţă intimă şi prietenoasă, potrivit pentru familiile cu copii mici sau (şi mai bine) pentru grupuri de cupluri tinere cu copii, pe care îi pot lăsa să se joace împreună şi să zburde în voie pe plajă sau curţile vilelor.

- Pentru că nefiind (încă) „sufocat” de turism, păstrează o atmosferă autentică grecească: aici veţi vedea băbuţe (o spun cu dragoste, nu mă înţelegeţi greşit) îmbrăcate în clasicile haine cernite stând toată ziua la taclale pe verandele caselor şi bărbaţi jucând table dimineaţa devreme la o cafeluţă, pe terasa lor preferată. Grăbiţi-vă însă: cunoscându-i pe greci şi spiritul lor mercantil (că doar n-o să ne apucăm noi acum să-i învăţăm pe ei tainele comerţului, căci ştiu să-l facă de mii de ani, pe mare şi pe uscat, şi mult mai bine decât noi), prevăd că toate acestea s-ar putea schimba în câţiva ani.

- Pentru că, din toată Grecia, Keramoti este printre cele mai accesibile destinaţii pentru români, distanţa faţă de Bucureşti fiind de numa vreo 580 km.

- Pentru că, şi în privinţa preţurilor, este o destinaţie destul de accesibilă nouă.

V-am convins?

Concediu plăcut!

PS. Recitând şi corectând articolul, mi-am dat seama cât e de lung. Cu scuzele de rigoare, dar n-am de gând să-l scurtez. Prea mare plăcere mi-a făcut să descriu un loc care mi-a rămas la inimă dintr-o ţară de care rămân iremediabil îndrăgostită!

---

VIZUALIZĂRI: 26004 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI