Kavala - un Monte Carlo al estului Europei

TIPĂREȘTE

Prima oară am văzut Kavala din maşină. Era în 1992 şi ne îndreptam dinspre Grecia, din staţiunea Kamena Vourla, către Istanbul. N-am oprit, eram oricum în întậrziere şi atậta lucru aflaserăm şi noi despre Istanbul de la comersanţii en-gros care făceau la vremea aceea afaceri bănoase cu turcii: că intrarea în oraşul de pe două continente e un adevărat infern. Dar mi-a rămas cumva întipărită în memorie imaginea unui loc de vis, cu bloculeţe albe dispuse ca într-un amfiteatru care coboară în trepte pậnă la mare. Ce mai, un Monte Carlo-Monaco în toată puterea cuvậntului, deşi monegascii folosesc ascensoarele ultramoderne ca să urce pậnă la căşile lor luxoase, iar kavalezii (aşa s-o spune?) - scuterele. Prin '96 istoria s-a repetat: din nou nu am avut timp să ne oprim. Şi aceleaşi regrete.

În 2013 am ales să mergem în Thassos şi ne-am zis: acum e momentul. Hai să dormim o noapte în Kavala, că prea ne face cu ochiul de atậta amar de vreme. Zis şi făcut. Am ajuns pe la 5 după-amiaza şi după ce ne-am cazat într-un hotel din partea de vest a oraşului, am luat-o uşurel la pas. Am coborật printr-un carter de blocuri noi pậnă la plaja Rapsani: micuţă, bine amenajată, dar nimic special. Am continuat pe faleză, către est, trecậnd pe lậngă mai multe taverne ademenitoare, apoi pe Erithrou Stavrou şi am ajuns în port. Şi aici am zis "Stop". Eram însetaţi şi flămậnzi nevoie mare după un drum de 10 ore, aşa că am amậnat din nou cercetarea mai amănunţită a oraşului şi ne-am aşezat frumuşel la o masă, înfruptậndu-ne cu calamar, tzadziki şi gavros şi dậnd pe gật (de sete!) cậte 2 sticle de bere Amstel pe cap de turist. Şi cu asta vizita noastră în Kavala s-a sfậrşit. A doua zi ne-am repezit spre Keramoti, am luat feribotul şi duşi am fost în Thassos.

Anul acesta ne-am programat un sejur liniştit la Keramoti (despre locul de cazare am scris deja aici). Dar gậndul apropierii de Kavala (vreo patruzeci şi ceva de kilometri) nu ne dădea pace şi într-o dimineaţă am pornit spre locul cu pricina. Drum deloc spectaculos: delta Nestosului, stufăriş cật cuprinde şi ici-colo petice cultivate cu porumb. La 8.30 a. m., după 10 km, străbăteam satul Agiasma - vreo legătură cu "aghiasma"? - habar n-am. Linişte şi pace, dar la nelipsita tavernă/cafenea bărbaţii îşi beau cafeluţa grecească (în Grecia, nu cumva să rosteşti expresia "Turkish coffee", că e de rău!). La întoarcere, la ora 1 p. m., localul era gol, aşa după cum ne aşteptam de altfel. După ce îşi lăsaseră consoartele să trebăluiască prin casă şi să gătească, bunii noştri greci reveniseră la domiciliu pentru masa de prậnz şi siesta obligatorie. Ce să-i faci, aşa merg treburile la ei.

Ajungem în Kavala şi, după ce găsim, ca prin minune, un loc de parcare, ne învậrtim vreo jumătate de oră prin centru, prin Piaţa Eleftherias (unde se află şi Centrul de informaţii turistice, de unde am înhăţat o hartă) şi străzile pietonale din jurul ei. Magazine multe, plăcintării şi cafenele şi mai multe, maşini, scutere, ciripit de greci gureşi, vacarm. Studiem harta şi decidem că e mai bine să mutăm maşina la poalele peninsulei Panagia, însemnậnd Fecioara Maria, dealul pe care se află centrul vechi al oraşului, că doar aceasta era, în fond, destinaţia noastră.

Şi dacă tot am ajuns la acest capitol, o scurtă incursiune în istoria Kavalei. Din curiozitate, am făcut nişte mici săpături şi am descoperit că etimologia denumirii moderne a oraşului rămậne necunoscută: unii susţin că s-ar trage de la "caballo" (cal în spaniolă), dealul pe care se înalţă casele semănậnd, chipurile, cu un cal; alţii pretind că ar fi fost împrumutată de la Kavalos, fiul regelui Filip al II-lea; Kavala a fost identificată de unii cu antica cetate Boukefala sau Bucephala, întemeiată de Alexandru Macedon şi numită aşa în onoarea calului său Bucefal; în fine, s-a făcut trimitere şi la misterioasa "Kabbalah" (evreii constituind în Evul Mediu o populaţie minoritară însemnată în oraş).

Oricum, locuitorii insulei Thassos, cei care au înfiinţat oraşul în secolul VII î. Hr., l-au numit Neapolis. De cậtă lipsă de imaginaţie au dat dovadă grecii: cum înfiinţau o localitate, cum îi ziceau "Neapolis", adică oraşul nou; aşa s-a întậmplat şi cu italianul Neapole. Tradiţia continuă şi în zilele noastre: la tot pasul dai peste sate şi oraşe "Nea" sau "Neo", plus ceva la coadă, multe din ele întemeiate după 1922 de refugiaţi greci. Dar să revin: scopul thassienilor a fost deţinerea controlului asupra strậmtorii care desparte insula de continent şi exploatarea zăcămintelor de aur de pe Muntele Pangaion, care aveau să aducă imediat prosperitate Kavalei, devenită curậnd cetate independentă şi aliata Atenei. În sec. IV î. Hr. Kavala a fost cucerită de macedonieni. În epoca romană oraşul a continuat să prospere datorită importanţei sale comerciale de-a lungul Viei Egnatia şi totodată ca port al cetăţii Philippi. În anul 50 d. Hr. apostolul Pavel ar fi debarcat aici pentru prima sa vizită în Europa.

În sec. VIII sau IX oraşul a fost redenumit Christoupolis, fapt de natură să reflecte răspậndirea cu repeziciune a creştinismului în zonă, şi după ce fusese fortificat de împăratul bizantin Justinian I, zidurile sale au fost întărite pentru a rezista atacurilor bulgarilor. În 1185 a fost capturat şi incendiat de normanzi, dar în 1302 a rezistat asediului catalanilor. A fost cucerit de otomani în 1391, care au reparat în sec. XVI, în timpul domniei lui Suleiman Magnificul, zidurile cetăţii şi au construit apeductul (Kamares). A rămas sub dominaţia turcă pậnă în 1912. După încheierea Războiului greco-turc din 1919-1922, circa 25.000 de refugiaţi greci s-au stabilit în Kavala, oraşul devenind un centru important pentru producerea şi comercializarea tutunului (există şi un muzeu dedicat acestei industrii). Astăzi Kavala, cu cei peste 80.000 de locuitori ai săi, este al doilea oraş ca mărime al Macedoniei greceşti (după Salonic) şi un punct de reper pe autostrada Egnatia Odos (A2), în lungime de 670 km, care leagă Igoumenitsa, port la Marea Ionică, de Kipol, în apropierea graniţei cu Turcia. Port comercial şi pescăresc înfloritor, oraşul este renumit şi pentru industriile sticlăriei şi marmurei. Deţine şi unicul combinat de îngrăşăminte pe bază de fosfaţi din Grecia iar Kavala Oil este singura companie grecească de extracţie şi desulfurare a ţiţeiului. Aşezarea sa extrem de pitorească, ce combină peisajul marin şi cel muntos, atrage numeroşi turişti.

Mergậnd pe firul istoriei, am pornit şi noi în explorarea Panagiei, centrul vechi al oraşului. Drumul, marcat cu indicator "Castle" sau "Acropolis", pleacă din port şi urcă mai întậi pe o stradă în pantă domoală pe care apar imediat două mici magazine cu suvenire, singurele de altfel din tot cartierul, cel puţin din cậte am văzut noi. Vizavi de acestea se află Imaret, un edificiu masiv din piatră, exemplu de arhitectură otomană de la începutul sec. XIX. A fost construit de Mehmet Ali, fondatorul dinastiei conducătoare egiptene moderne, care l-a donat oraşului natal în semn de recunoştinţă. Folosit iniţial ca şcoală de învăţătură musulmană, apoi ca adăpost pentru miile de refugiaţi greci, a fost concesionat în 2001 unui investitor local care l-a transformat în hotel de lux.

De aici încolo strada devine tot mai abruptă şi mai îngustă, mărginită de case frumoase, cu flori la ferestre şi pisici somnolente pe verande, şirul lor fiind întrerupt de cậteva cafenele şi taverne. Se ajunge astfel la Moscheea lui Halil Bey, altă clădire masivă, rozalie şi lăsată cam în paragină, unde am fost întậmpinaţi cu un "Kalimena" rostit din toată inima de omniprezentele babe în rochii negre care se odihneau pe o bancă. Urmează nişte scări, o stradă şi mai îngustă, şi mai abruptă, şi în fine un ultim şir de trepte care urcă la Castelul medieval, ridicat în primul sfert al sec. XV pe locul Acropolisului bizantin distrus în incendiul din 1391 şi reparat şi întărit ulterior de veneţieni şi turci. Intrarea se plăteşte şi imediat după poartă este o terasă umbroasă unde ne-am aşezat şi noi pentru a ne hidrata. În faţa cafenelei a fost amenajată o scenă cu cậteva rậnduri de scaune. Aici am înţeles că au loc spectacole, deşi efectiv nu-mi pot imagina cum pot căra aparatura necesară pe străduţele superînguste. În fine… Mare lucru nu s-a păstrat din castel, în afara zidurilor care înconjoară curtea interioară. Însă priveliştea de pe metereze îţi taie pur şi simplu răsuflarea: de o parte oraşul cu case albe care coboară în trepte, pe fundalul cerului sclipitor de albastru; de cealaltă parte străzile şi casele din Panagia, care coboară şi ele abrupt spre mare. Un peisaj de vis!

Tot în Panagia, pe latura estică, se află şi Casa lui Mehmet Ali, construită în 1720 în stil macedonean, pe două nivele, cel inferior fiind din piatră. A adăpostit primăria oraşului, acum fiind folosită de Institutul care poartă numele celebrului conducător egiptean.

Plimbarea noastră prin cartierul vechi al Kavalei nu se putea încheia fără a vedea Kamares, sau Apeductul. Am revenit prin urmare pe strada din care porniserăm urcuşul şi de unde se vedea deja, la depărtare de vreo 50 de metri, construcţia romană/bizantină masiv restaurată în sec. XVI de Suleiman Magnificul. Apeductul, în dublu arc de 25 m înălţime, transporta cale de 280 metri apa de la izvorul din Muntele Soumpasi pậnă în Peninsula Panagia. Ultima oară a fost refăcut în anii 1990 şi arată dezamăgitor de nou. Chiar nu ştiu ce o fi fost în mintea grecilor…

După atậta istorie şi mai ales efort fizic, ne-am întremat la o cafenea din port, admirậnd vapoarele, cerul senin, de un albastru nepătat de nori, şi savurậnd ambianţa tipic mediteraneană. Totul pe principiul "cậnd eşti în Roma, imită-i pe romani"; cậnd eşti în Grecia, adoptă atitudinea contemplativă a localnicilor. Am refăcut apoi cu maşina drumul pe faleza oraşului, străbătut pe jos acum un an, pentru a vedea oraşul din toate unghiurile posibile. Am părăsit Kavala pe la ieşirea estică, bucuroşi că i-am mai descifrat din secrete şi promiţậndu-ne o altă revedere, cật de curậnd posibil.

---

VIZUALIZĂRI: 8929 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI