ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.07.2012
DE Basy
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Ploiesti
ÎNSCRIS: 02.08.10
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
JUL-2012
DURATA: 7 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 4.5 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 5 MIN

O vacanta de neuitat!

TIPĂREȘTE

In primavara, dupa indelungi cautari pe net pe la agentii de turism si in acelasi timp dupa ce am consultat cu buna credinta site-urile "am fost acolo" si "trip advisor" ne-am decis sa mergem la Alexander The Great. Am avut avantajul achizitiei la un curs euro/leu foarte bun, nu ce cotatii avem acum. Din pacate, chiar in saptamana plecarii in Grecia au aparut pe cele doua site-uri amintite mai sus, impresii total dezarmante referitoare la locatie. Primul telefon l-am dat la agentia de turism si i-am avertizat ca daca se adeveresc cele postate vor avea o problema cu noi. "Value for my money" este ceea ce astept sa primesc de oriunde fac achizitii. Raspunsul primit nu a fost in masura sa ma linisteasca, replica "nu poti sa multumesti pe toata lumea" nu face cinste unui om de vanzari... In consecinta m-am dotat cu coli albe, contractul cu turistul, numere de telefon/fax, adese de mail pentru a putea face o eventuala reclamatie la agentia de turism si... la drum cu autocarul.

Dupa 13 ore, lungi, am ajuns in fata intrarii in complex. Aici prima surpriza, un angajat al hotelului ne-a preluat bagajele cu o masina de golf si le-a depus la receptie. Dupa oboseala drumului cu autocarul caratul "sarcofagelor" ar fi fost nimicitoare. La receptie am fost intampinati cu un zambet profesional, amabilitate, ospitalitate si … cu scuze, nefiind camere eliberate. Era ora 11.30. Predarea camerelor la plecare sa face la ora 12.00 iar cazarea se face relativ repede dupa ora 13.30, in functie de pregatirea camerelor pentru noii veniti. Am luat cu asalt canapelele din holul receptiei si primul aspect remarcat a fost curarenia. La ora pranzului holul era plin de internauti, incarcatoare de laptop-uri peste tot, cred ca erau functionale toate prizele din hol. 5 euro pentru 12 ore efective de net este costul conectarii. Am inceput sa am dubii privind impresiile la care faceam referire anterior.

Dupa ce am fost cazati si ne-au fost explicate regulile casei (functionarea aerului conditionat, intervalele orare in care se putea servi masa) am intrat in camera. Curat, dotari decente, mobilier ok, nu nou, dar fara defectuni, intetinut foarte bine. Pentru fetita noastra de 4.5 ani am avut pat suplimentar alaturat din start celui matrimonial existent, generand astfel o suprafata de odihna apeciabila.

In mapa de prezentare a hotelului, realizata profesional, este comunicat faptul ca se face curatenie la 3 zile, se schimba asternuturile si prosoapele tot la 3 zile. Va pot spune ca s-a intamplat asa. Pe balcon am gasit mobilierul adecvat pentru relaxare, respectiv masa, scaune, lumina de la o lampa asezata pe masa si nu in ultimul rand un uscator de rufe rabatabil.

Camera a fost mare, baia decenta ca dimensiuni, dulapurile bine gandite pentru asezarea bagajelor personale. Am gasit si doua paturi pentru nopti mai racoroase dar nu a fost cazul sa le folosim. Nu am gasit furnici in camera, totusi atunci cand din neglijenta noastra am uitat pe noptiera o piersica neconsumata evident ca au aparut si furnicile. Totul tine de curatenia pe care fiecare dintre noi ne-am obijnuit sa o pastram.

Sa trecem la serviciile de masa. Inca de la intrare in restaurant ies in evidenta trei aspecte, curatenia deosebita, lipsa aglomeratiei (spatiul destinat servirii mesei fiind foarte mare) si lipsa oricarui miros de mancare. Noi am avut demi-pensiune, respectiv mesele de dimineata si seara. In sistem bufet suedez. Despre varietatea produselor oferite, despre calitatea acestora va pot spune ca nu avem ce reprosa. Acel “terci” dintr-un “review” era orez cu lapte si multa scortisoara pe deasupra. Delicios pentru copii, l-am apreciat si eu datorita gustului deosebit. As avea foarte mult de scris referitor la serviciile de masa si totul la superlativ. Nu s-a repetat meniul principal in cele 7 zile de vacanta. Doar cafeaua excelent reglata de la automat a fost aceeasi. Nu am regasit “lupta pentru supravieruire” descrisa intr-un alt review, daca se consuma un sortiment de mancare imediat un bucatar cu manusi albe rezolva “problema”. Pastele, fructele de mare si multe deserturi erau preparate in restaurant, la vedere, de catre bucatari cu aceleasi manusi albe. Deosebit! Nu am vazut in cele 7 zile restaurantul plin, ocupat la capacitate. De foarte multe ori ne-am asezat la aceeasi masa. L-am intrebat pe managerul de la receptie despre bucatarie si mi-a spus ca bucatarul lor este unul dintre cei mai apreciati si medaliati “chefi” din Grecia. Felicitarile si multumirile noastre! Din pacate nu am putut fotografia restaurantul, modul de prezentare al preparatelor, neprimind acceptul de la managerul hotelului.

Plaja este intr-adevar deosebita. Curatenie la superlativ. Periodic un angajat vine la fiecare umbrela si ridica gunoiul aparut. Va recomand sa inchiriati de la receptia hotelului asa numitul “beach set” care consta intr-o umbrela si 2 sezlonguri la pretul de 4 euro/zi. Fetita a primit si ea un sezlong in acelasi pret. Daca nu inchiriati de la receptie pretul este de 8 euro/zi. Totul cu bon fiscal, ca pe litoralul nostru… Apa este cristal, intrarea in mare nu este abrupta, marea deosebit de calda. Distanta intre umbrelele de pe plaja este de circa 4-5 metri, niciodata nu le-am vazut ocupate pe toate. Pot spune ca plaja este supradimensionata ca si posibilitate de primire a celor cazati in hotel. Liniste si curatenie, decenta si ospitalitate. La barul de pe plaja veti gasi cam tot ce va doriti, de la bere, apa, sucuri, inghetata si chiar mancare.

Personalul vorbeste engleza dar sunt foarte multi angajati romani in complex, la receptie, la barul de pe plaja, la restaurant sunt ospatari romani, “tehnicul” este casatorit cu o romanca. Diferenta o face atitudinea lor care este profesionala, de o amabilitate si o promptitudine care ar trebui sa le regasim si pe la noi. Pe plaja este amenajat un teren de volei, in complex este un teren de baschet, un teren de tenis de camp, o sala cu aer conditionat unde se poate juca billiard, tenis de masa si este amenajat si un loc de joaca pentru copii...

In perioada in care am fost acolo a fost organizata o seara greceasca, o seara pentru copii, yoga pe plaja de 3 ori pe saptamana, petrecere la bar pentru a ne cunoaste intre noi. Intr-adevar lipsesc cu desavarsire manelele pe plaja si va pot spune ca romanii erau cei mai galagiosi turisti. De multe ori este de prost gust sa te dai mare, sa ridici tonul la receptie crezand ca nu stie nimeni limba romana, este incalificabil sa unesti 2-3 mese chiar in mijlocul terasei si sa incepi sa mananci seminte aruncand cojile pe jos, sa vorbesti foarte tare, sa atragi atentia in cel mai urat mod posibil, sa porti ochelari de soare la ora 23…Nu mai comentez.

In concluzie, recomand cu caldura aceasta locatie celor doritori de liniste, celor care apreciaza bucataria greceasca excelent pusa in evidenta, foarte bine preparata si servita, celor care vor sa se relaxeze cu adevarat.

Multumiri si felicitari personalului de la Alexander The Great!

Din fericire, din punctul meu de vedere, totul a fost bine, nu s-au confirmat cele publicate anterior plecarii noastre.


[fb]
---
Trimis de Basy in 24.07.12 22:50:07
Validat / Publicat: 25.07.12 08:47:03
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3748 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Basy); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Intrarea la Alexander The Great, vedere dinspre drumul national.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 14600 PMA (din 15 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    6 ecouri scrise, până acum

    PAA
    [27.07.12 16:07:09]
    »

    Excelenta prezentare.

    Am vrea si noi sa mergem la sfarsit de august si as vrea sa stiu cam cat este de mers pana la plaja, si cat de aproape este vreun loc de luat masa la amiaza.

    Exista ceva animatie pentru copii?

    Multumesc

    BasyAUTOR REVIEW
    [27.07.12 17:00:28]
    »

    @PAA: Multumesc pentru aprecieri.

    Din hotel se ajunge la plaja din imediata apropiere pe patru cai posibile:

    - cu liftul, folosind cheia de la camera, fara costuri suplimentare,

    - pe scarile de linga lift, numai bune de scos sufletul din omul care a indraznit sa bea o bere,

    - pe scarile mai putin abrupte dar mai multe care sunt in imediata apropiere a restaurantului sau...

    -pe aleea betonata din fata tavernei (unde puteti servi masa de pranz), varianta pe care am folosit-o cel mai des. Aleea se termina in partea dreapta a plajei, in acelasi loc cu varianta a doua de scari, oferind acces spre partea mai putin aglomerata a plajei. In aceasta zona intrarea in apa este mai putin brusca ca sa zic asa... Pe de alta parte, noi si nici fetita de 4.5 ani nu am simtit nevoia mesei de pranz, cu toate ca am venit pregatiti (€), dar este optiunea fiecaruia.

    In afara de seara dedicata celor mici nu am am avut animatie in genul bulgarilor.

    Sejur placut si sa vedem review-ul!

    O zi buna.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    olimpia.ungur
    [21.08.12 19:47:22]
    »

    Buna! in septembrie vom merge si noi in concediu la acest hotel. sunt putin confuza... de ce unii s-au simtit bine, iar altii zic ca e de cosmar? se fac diferente intre turisti?

    in speranta ca ne vei "destepta", iti multumesc anticipat!

    BasyAUTOR REVIEW
    [24.08.12 20:10:59]
    »

    @olimpia. ungur: Buna! In primul rand imi cer scuze pentru intarzierea postarii raspunsului. Exact la fel am patit si noi, cu cateva zile inainte de plecare au aparut "impresii" care ne-au pus nervii la incercare. Am patit-o rau acum 3 ani la "Hotel Miorita" din Neptun si de atunci suflam si-n iaurt. Din punctul nostru de vedere a fost ok. Am cautat liniste, am gasit. Am evitat plaja cu "sardele" de la Mamaia, am gasit plaja certificata Blue Flag. Am evitat impinge-tava la Mamaia si am avut o experienta culinara deosebita (in conditiile in care atat eu cat si sotia suntem destul de sensibili la calitatea mancarii si nu vreau sa-mi amintesc noptile efectiv albe de pe litoralul romanesc cu toxi-infectii alimentare de la maioneze tinute la soare...), am evitat zgomotul infernal de masini tunate si motoare fara tobe de esapament si am avut parte de liniste. In acelasi timp noi avem un obicei, dobandit in primii 7 ani de acasa. Chiar daca sunt in concediu vreau sa-l apreciez pe cel care munceste pentru mine, asa cum poate sau stie el, mai incet sau mai rapid, indemanatic sau nu... iar in cele mai multe cazuri munca celor din turism incepe cand noi suntem bine-merci la penultimul vis. Si oamenii de la Alexander chiar muncesc, de foarte de dimineata pana noaptea tarziu. Noi i-am apreciat, le-am spus-o in fata si le-am multumit la plecare. Nu te mint, am avut parte si de marlanismele tipic romanesti. In rewiew am scris si din pacate de foarte multe ori nu ne ajuta pe noi, ceilalti, "nemanelizati". De accea suntem priviti uneori cu teama de straini, de accea intram cu "steagul" fluturand, cu anatema pusa... De aceea managerul evita sa vorbeasca romaneste, cu toate ca stapaneste foarte bine limba (nascut la Deva, mama romanca, tatal grec, isi face vacantele de iarna in Parang si la Timisoara). Un om deosebit cu care am conversat in limba romana foarte mult... Un vechi proverb spune "vorba dulce mult aduce"... si daca m-am inteles in engleza cu cei din staff-ul de la Alexander si am vorbit decent atunci cand am avut ceva de intrebat sau de solicitat, oamenii se deschid. Ne-am despartit prieteni, vorbind romaneste.

    Cred ca totul depinde in mare masura si de noi, de atitudinea noastra fata de munca celorlalti. Nu cred ca in zilele pe care le traim putem pune pe masa in fiecare zi, dimineata si seara, atata mancare, diversificata, proaspata, calda sau rece. Si preparata de altii. Iar din multitudinea de preparate este imposibil sa mori de foame, indiferent cat de "pretentios" poti fi. La fel cum nu cred ca i-as cere vreodata sotiei sa-mi schimbe prosoapele si asternuturile zilnic. As trece pe hrana rece imediat... Pe de alta parte curatenie ai daca o si mentii. Nu cred ca acasa la noi da cineva cu aspiratorul o zi da, o zi nu... Si ca sa-ti raspund punctual la intrebare, da este normal sa te faci "arici" atunci cand un individ provenind din Romania isi afiseaza nesimtirea, lipsa de educatie si prostul gust, ridicandu-le la grad de "arta"...

    Va doresc un sejur minunat, sa va simtiti cel putin la fel de bine ca si noi si asteptam impresiile pe site!

    O zi buna,

    Basy.

    olimpia.ungur
    [25.08.12 18:19:53]
    »

    @Basy: Buna! iti multumesc pentru descriere si pentru raspuns, te-ai integrat perfect in timp pentru raspuns, noi plecam doar in septembrie in concediu.

    sincer, ne-am linistit pentru ca pentru ca ne-am cam ingrijorat cand am citit celelalte review-uri.

    noi ne dorim doar un loc curat unde sa dormim si o masa decenta, pentru ca vrem sa vizitam si sa ne bucuram cat mai mult de natura si de minunatele locuri din grecia.

    am mai fost acum 3 ani la paralia si ne-am simtit ca in mamaia datorita nesimtirii confratilor nostri (sper sa nu provoc isterie, dar chiar asa a fost!). in ceea ce priveste partea greceasca totul a fost ok, nu am avut ce sa le reprosam!

    am mai vorbit si cu un grec care sta in cluj si cu care am tangenta la serviciu si m-a linistit si el, spunand ca la 4 stele e ok.

    inca o data iti multumim si promit sa revenim cu impresii la intoarcere.

    O zi buna!!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Lyssys
    [17.09.12 16:48:07]
    »

    @Basy, am votat şi rw-ul şi ecoul, pentru informaţii şi pentru că sunt o lecţie AFA! Dacă măcar un singur cititor va considera că are ceva de însuşit din acest rw, atunci, putem spera că principiul picăturii chinezeşti măcar, lucrează în favoarea noastră, a tuturor...

    Niciodată nu e prea mult pentru a ne reaminti că în măsura în care ne respectăm noi înşine, mai întâi, aşa putem fi îndreptăţiţi să ne respecte şi alţii pe noi...

    Acum, permiteţi-mi să vă întreb ceva, aşa, în spiritul acestui site, care presupune ''scurtături'' foarte operative în găsirea unui răspuns: se pot face vizite scurte prin împrejurimi (alte plaje, staţiuni), sau este o destinaţie în sine? (Mă tem că noi suntem cam... statici, anul ăsta am stat 10 zile pe plajă la Golden Beach, Tassos, nu prea ne-am dat duşi de acolo, dar, pentru orice eventualitate...)

    Am început să caut viitoarea destinaţie de vacanţă deja, dar cum aria de cercetare e vastă, încă nu am citit despre Kassandra, cei mai mulţi opinând că ar fi mai spectaculoasă Sythonia.

    Mulţumiri anticipate pentru răspuns şi vacanţe viitoare de vis!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Basy, Lyssys, olimpia.ungur, PAA
    Alte impresii din această RUBRICĂAlexander The Great [Kriopigi]:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.080777883529663 sec
    ecranul dvs: 1 x 1