Vânători de plaje în nordul şi nord-vestul insulei Kefalonia

TIPĂREȘTE

După un periplu neaşteptat prin impresionantul Salonic, revin la plajele Kefaloniei visând, ca orice muritor îndrăgostit de vară, de plaje, mare, soare, la vacanţa până la care mai e, oho! , destul de mult. Chiar dacă sărbătorile de iarnă cu magia lor se apropie cu paşi repezi, recunosc că gândul meu zboară mai repede la sezonul estival pe care eu îl iubesc din tot sufletul.

Din Argostoli, baza noastră kefoloniană, am plănuit după peninsula Paliki următoarea excursie, pornind către nordul insulei având ţinte precise, precum plajele Myrtos, Assos, Dafnoudi, Emblissi şi Foki lângă Fiskardo, apoi retur, ceea ce însemna o distanţă de peste o sută de kilometri, fireşte parcursă de-a lungul întregii zile. În afară de Myrtos unde era mai mult ca sigur că vroiam să facem ceva băi de soare şi bălăceală, nu ne propusesrăm nimic dinainte, rămânea să ne hotărâm ad-hoc ce vom mai face.

Myrtos este, fără îndoială, vedeta Kefaloniei, una dintre atracţiile cele mai importante ale insulei. După ce ai ajuns în Kefalonia e aproape o condiţie sine qua non să mergi să vezi plaja Myrtos, cu siguranţă un must-see, ea fiind cuprinsă, inclusiv, în programul tuturor excursiilor pe insulă, chiar şi atunci când acestea se fac din Zakynthos. Este, de departe, simbolul Kefaloniei, nu există o altă plajă mai cunoscută şi mai fotografiată decât ea, în acelaşi timp, una dintre faimoasele Greciei, a cărei frumuseţe a trecut demult graniţele ţării sale, fiind renumită şi în lume. E destul de greu să mai spui ceva privitor la ea, despre ea „vorbesc” toate posterele şi cataloagele de profil, cuvintele fiind exclusiv de laudă şi admiraţie. Cele mai multe ghiduri o dau drept cea mai frumoasă de pe insulă, când spui Kefalonia, spui Myrtos!

Distanţa până la Myrtos, pornind din Argostoli este de circa 30 km spre nord, mai întâi pe lângă golful Argostolic, mai apoi, pe conturul golfului Myrtos, distanţă care nu se parcurge tocmai uşor ţinând cont de relieful muntos şi drumul strâmt şi plin de serpentine. Acesta a fost reparat recent după ce a fost grav avariat şi chiar închis o vreme după cutremurul din 2014. Peisajul, însă, este uimitor, şoseaua fiind cocoţată destul de sus, iar privirile în jos relevă imagini unice. Din punctul cel mai înalt de pe şosea unde există un loc special de belvedere se obţine o perspectivă minunată atât asupra plajei, cât şi a drumului ce şerpuieşte până jos la ea, drum de aproximativ doi km.

Plaja Myrtos are o formă semicirculară şi este înconjurată de stâncile albe impresionante de aproximativ 900 m pe care vegetaţia luxuriantă ce le îmbracă creează un decor spectaculos. De la un capăt la altul, depăşeşte un kilometru. Culorile se îmbină armonios la Myrtos, albastrul incredibil al mării, albul imaculat al valurilor puternice, alburiul stâncilor golaşe de lângă mal, verdele pinilor crescuţi în solul cafeniu, covorul de pietre şi pietricelele albe care acoperă plaja. Vântul bate zdravăn la Myrtos, valurile sunt prezente aproape tot timpul, iar curenţii marini sunt foarte puternici. Apa mării se adânceşte brusc, aşa încât băile la Myrtos reprezintă o mică aventură. Apusurile de soare se spune că sunt magnifice la Myrtos, mai cu seamă în vestul plajei unde apa capătă nuanţe ireale. Tot în vest, în peretele de stâncă apa mării a săpat cu migală formând diverse grote.

Este una dintre cele douăsprezece plaje din Kefalonia care a fost distinsă cu Blue Flag în 2016, nu neapărat pentru frumuseţea-i naturală de neegalat, ci pentru toate facilităţie pe care le oferă. Este organizată parţial cu umbrele şi şezlonguri, are duşuri, toalete, vestiare, inclusiv pentru persoane cu handicap, salvamar şi punct de prim-ajutor. Există şi câteva taverne unde doritorii pot mânca sau bea ceva, o parcare destul de încăpătoare şi fără taxă. Nici nu e de mirare că sunt mulţi turişti pe ea. Plaja Myrtos a fost aleasă ca loc de filmare pentru unele scene din pelicula „Idila căpitanului Corelli” (Captain Corelli's Mandolin). În perioada sezonului estival, autorităţile din Pylaros (zona geografică din nordul insulei, în care se află plaja) asigură o cursă de autobuz către plaja Myrtos, plecând din zona portului Agia Efimia. Orarul autobuzului poate fi găsit la Centrul de Informaţii Turistice din Agia Efimia.

Am rămas la Myrtos vreo două ore, timp în care am luat plaja la picior de la un capăt la altul, am ajuns până la peşterile din parapetul stâng, ne-am umplut sufletele de bucuria întâlnirii cu una dintre minunăţiile Greciei.

Pentru că următorarea noastră ţintă era orăşelul Assos, ne-am mai oprit o dată la punctul de belvedere de unde se surprinde o imagine magnifică şi asupra acestuia, în depărtare. Dacă acesta este, poate, unul dintre cele mai frumoase locuri din Kefalonia, plaja sa este micuţă, cu pietre, apa mării fiind de o culoare verde-smarald.

Assos are o fâşie subţire de plajă desfăşurată în jurul golfului de-a lungul căruia s-a ridicat orăşelul, într-un cadru natural mirific, la 36 de kilometri nord-vest de capitala Kefaloniei. Nu am văzut să dispună de prea multe facilităţi, cu toate acestea am sesizat că era destul de ocupată. Plaja are ape calme, cu tonuri pronunţate de verde, puţin adânci, cu multe pietricele şi o frumoasă vedere spre castelul medieval, punctul de maximă atracţie din zonă. Şi noi ne-am avântat să urcăm la ruinele fortăreţei, ceea ce ne-a luat ceva timp, dar mai ales energie că tot se apropia de prânz, aşa că ne-am retras la una dintre numeroasele taverne tradiţionale aflate deasupra plajei. De fapt, cea recomandată de ghidul meu, Top 10 insule greceşti, taverna Platanos, considerată a fi cea mai bună. Dincolo de plaja Assos, zona are multe plaje mici ascunse, care sunt accesibile doar de pe mare, astfel încât închirierea unei bărci pentru a le explora, pare a fi o idee bună pentru cei cazaţi aici.

Între timp căldura devenise greu de suportat, aşa că am pornit din nou la drum către nord cu ideea clară că la următoarea plajă întâlnită, cu siguranţă, ne vom fi răcorit la o baie în mare. Pe harta mea, proxima plajă de interes era Dafnoudi, pentru care, în dreptul localităţii Antipata, trebuia să facem stânga pentru doi kilometri, conform indicatorului găsit pe şosea.

Dafnoudi este locul în care harta Kefaloniei “se agaţă-n cui”, adică este situată în nordul extrem al insulei, cu vedere spre Lefkada, iar drumul asfaltat până la ea se sfârşeşte fără vreo parcare anume, maşinile fiind lăsate pur şi simplu pe marginea sa. De-acolo, pe-un panou stă scris că până la plajă trebuie să mergem pe o potecă prin pădure încă vreun kilometru. Lăsăm maşina în şir indian, după altele parcate acolo, ne luăm cele necesare şi ne lansăm pe cărarea semnalizată printre chiparoşi şi pini. Nu e prea greu de ajuns, mai ales că avantajul umbrei e de partea călătorului, însă efortul merită din plin, căci la finele potecii, Dafnoudi ni se arată ca o mică bijuterie, un colţ de rai de-o frumuseţe naturală inimaginabilă. Este pe cât de sălbatică, pe atât de neamenajată, aşa că trebuie ca orice turist ce calcă pe ea să fie dotat cu apă şi ceva de mâncare, dacă are de gând să stea mai mult, fiindcă acolo nu există nimic de unde s-ar putea cumpăra ceva, cum nu există nici duşuri, toalete, cabine de schimb. Este găzduită de un golf micuţ, de vreo sută de metri dintr-un capăt în celălalt şi este delimitată în laterale de stânci albe dispuse în straturi, împădurite, în care apa a reuşit să modeleze forme carstice ciudate. Este acoperită de pietre albe strălucitoare în lumina soarelui, şi în ciuda neintervenţiei umane, este foarte curată, deşi abia ne-am găsit loc într-o margine, aşa de plină era. Apa sa cristalină de culoare verde-albăstruie este de adâncime medie, şi, ca mai peste tot, în nordul Kefaloniei este nevoie de încălţăminte specială pentru păşit pe pietre. Am stat la Dafnoudi, preţ de vreo două bălăceli întrerupte de o mică leneveală la soare, însă am fi rămas mai mult dacă nu ne-am fi amintit că mai aveam şi alte locuri pe listă în ziua aceea.

Porniţi din nou la drum, până-n Fiskardo, orăşelul cel mai nordic al insulei unde sosiserăm şi noi cu feribotul în urmă cu câteva zile, mai aveam să dăm o raită şi la plaja Emblisi, distanţa până în Argostoli fiind de 50 km.

La Emblisi, cel puţin parcarea este organizată şi destul de generoasă, însă tot gratuită. Altfel, se poate spune despre ea că e sora ceva mai mare a precedentei, pentru că seamănă destul de bine ca aspect. Fiindcă se găseşte foarte aproape de Fiskardo, este destul de aglomerată, şi în plus faţă de Dafnoudi are o mică tavernă cu bar de unde se poate cumpăra câte ceva. Odată ce ajungi acolo, îţi rămâne să descoperi că golful frumos, aproape exotic, este ideal pentru snorkeling. Pe ambele părţi ale golfului am văzut că stâncile plate dispuse în şisturi, mai golaşe în imediata vecinătate a plajei, erau locuri alese pentru unii mai curajoşi de a sta la soare. Acestea sunt, uneori, mai confortabile decât plaja! Î rest, peisajul este oarecum similar: covor de pietre albe pe plajă şi în apă, vegetaţie bogată în jur, mai ales în spatele plajei, ape cristaline, liniştite şi calde, dar a căror profunzime se face destul de repede cunoscută. Se pare că natura atunci când a creat plajele din nord n-a avut la dispoziţie decât nuanţe de verde-smarald pentru apă şi alb pentru înveliş, căci şi aceasta poartă aceleaşi tonuri de culoare.

Ne-am bucurat şi la Emblisi de o scurtă şedinţă de bălăceală, după care am plecat către Foki, cealaltă plajă vestită prin frumuseţe din jurul satului de pescari Fiskardo. Ştiam că la un moment dat va trebui să urmăm tot o potecă prin pădure ca şi la Dafnoudi, am urmat cu sfinţenie indicatoarele, dar am pierdut la un moment dat calea, aşa cum am am pierdut mai târziu, când ne-am dat seama că nu mai aveam cum să găsim plaja, şi şoseaua principală de întoarcere către Argostoli, fiind nevoiţi să ocolim muntele Kalo Oros, ajungând din întâmplare la Agia Efimia. De-acolo, am ajuns iarăşi, în prag de asfinţit la alt punct de belvue asupra superbei Myrtos, de unde nu ne-am putut abţine s-o mai admirăm încă o dată. Cum ziua era pe sfârşite, ne-am îndreptat către Argostoli să nu ne prindă noaptea pe drumurile înguste şi înalte ale Kefaloniei.

În articolul de faţă voi cuprinde şi două plaje care, practic, fac parte din peninsula Paliki, însă nu le-am inclus acolo, pentru că review-ul dedicat acesteia era deja destul de încărcat, iar din punctul de vedere al poziţiei lor geografice, în nord-vestul Kefaloniei, le-am inclus aici. Este vorba de Atheras şi Agia Kiriaki, două plaje superbe pe care ni le-am propus ca destinaţie pentru ultima zi de vacanţă din insulă.

Prima a fost Agia Kiriaki, abordată pe un drum în stare bună ce se desprinde din cel spre Myrtos, până în satul Zola suit pe culmi, când se îngustează doar pe o bandă. Apoi se coboară pe un drum de pământ către golful larg în care se află plaja, în aşa fel încât îţi dai seama că satul a fost construit în formă de amfiteatru deasupra plajei. La Agia Kiriaki, numită astfel după biserica din sat, se mai poate ajunge şi pe altă cale, prin satul Agon.

Plaja nu iese din nota de frumuseţe a plajelor din nordul insulei, fiind formată din pietricele albe, versanţii de stâncă ce o mărginesc în laterale având aceeaşi culoare, dar îmbrăcaţi de vegetaţie. Nu este lată de mai mult de cincizeci-şaizeci de metri, în schimb, lungimea sa e de circa un kilometru. Apa are culoarea aceea turcoaz, des întâlnită în Kefalonia, care încântă ochii privitorilor şi judecând după cei câţiva turişti cu copiii alături pe care i-am găsit bălăcindu-se, nu se adânceşte brusc. Are pe centru umbrele şi şezlonguri aliniate în spatele cărora se află o tavernă tradiţională de peşte, în principal. Un duş rudimentar poate fi folosit cu succes, la fel şi o cabină de schimb mai uzată. De asemenea, într-un colţ al plajei se observă un mic port cu mai multe ambarcaţiuni locale şi bărci cu motor care pot fi închiriate pentru ieşiri pe mare. Ne-am plimbat de la un capăt la altul al acesteia, dar nu am rămas fiindcă ne propuseserăm să stăm câteva ore la Atheras.

În partea stângă a golfului Agia Kiriaki, cu acces pe un drum asemănător de pământ se mai găseşte o plajă, pe nume Vouti, însă noi am ţinut-o către Atheras, mai întâi înscriindu-ne spre Lixouri pentru vreo cinci km, după care ne-am lăsat în dreapta spre satul cu acelaşi nume, respectiv Atheras, prin care am trecut lăsându-l în urmă doi km.

Plaja Atheras este ascunsă într-un mic golf în formă de potcoavă şi priveşte către mica insulă Averonissi, care este situată în mijlocul golfului şi care este casă pentru numeroşi pescăruşi şi alte feluri de păsări. De sus, panorama asupra ei este uluitoare şi pe măsură ce se coboară pe drumul şerpuit de pe dealurile înalte cu pini din spatelei ei, peisajul devine din ce în ce mai încântător. Este plajă de nisip, garnisit din loc în loc cu pietricele, marea e liniştită, cristalină şi se adânceşte departe, intrare în apă fiind, deci, lină, de aceea este populară şi foarte căutată de familiile cu copii. Acolo am stat de vorbă cu nişte turişti englezi trecuţi de a doua tinereţe care erau îndrăgostiţi de Kefalonia, în general, şi de Atheras, în special, pentru naturaleţea sa neafectată de intervenţiile semenilor noştri. Nu concepeau să mai meargă în altă insulă ionică pe motiv că le considerau pe celelalte prea comerciale. Eh, de gustibus…

În partea stângă a plajei, atrag atenţia bisericuţa Agios Spyridon şi un mic port (Porto Atheras), atât de pescari, cât şi de ambarcaţiuni ce se pot închiria pentru plimbare. Imaginile din acea zonă, surprinse cumva de la mijlocul plajei, sunt foarte pitoreşti graţie culorilor vii în care sunt zugrăvite acele clădiri vechi. În partea verde a plajei, adică în spate, se găsesc două taverne care pregătesc specialităţi de peşte şi fructe de mare şi nu numai.

Am petrecut la Atheras aproape o jumătate de zi, n-am ştiut când a trecut timpul, aşa de relaxantă a fost şederea noastră acolo în care am alternat cu mare plăcere băi de soare şi de mare şi o masă pe cinste la taverna Drosos.

Printre atuurile plajei aş include şi parcarea generoasă, însă ca neajunsuri aş trece lipsa şezlongurilor şi a umbrelelor şi a altor facilităţi, dar, pare-se, că în aceasta constă farmecul său de netăgăduit. Cel puţin pentru al meu soţ a fost surpriza necunoscută, dar foarte plăcută a plajelor Kefaloniei!

Cam acestea au fost plajele pe care le-am vizitat în partea de nord a Kefaloniei, iar dacă aveţi de gând să mergeţi în insulă, poate vă veţi orienta la unele dintre ele dacă nu la toate, însă îmi permit să recomand cel puţin Myrtos, ea e reprezentativă pentru o vacanţă kefaloniană care-ţi rămâne multă vreme întipărită în minte!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:youtube

---

VIZUALIZĂRI: 7479 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI