Surpriza din nord-vestul Greciei!

TIPĂREȘTE

Prin urmare şi-aşa deci... ajunserăm iar la greci!

În momentul în care ne-am hotărât să vizităm iarăşi Grecia (prin iarnă, înainte de întâlnirea AFA de la Moieciu), aveam stabilite clar două repere: sejur în Lefkada şi vizită la Meteora! Ulterior, după ce-am discutat cu @ionescunic s-au mai adăugat încă două: sejur în Parga şi vizita canionului Vikos Gorge, cu menţiunea că pe prima vroiam oricum s-o tranzităm la plecarea din Lefkada, să servim masa de prânz, după care urma să plecăm spre Kavala prin Sivota şi Igoumenitsa! Trebuia să stabilim ordinea în care le vizităm însă, iar după un consiliu de familie scurt şi la obiect, am decis ca mai întâi să vizităm mănăstirile şi canionul, lăsând la urmă cele două sejururi. Şi bine am făcut! La început de concediu, în ceea ce mă priveşte, sunt mult mai dispus să vizitez obiective, să fac drumeţii, am un tonus mai ridicat, sunt mai atent la detalii, mai avid de informaţii etc, pe când la întoarcere, deşi odihnit, gândul îmi zboară acasă, grijile cotidiene încep să reapară şi-mi cam dispare cheful de vizitat, făcându-şi loc dorinţa de a ajunge cât mai repede la destinaţie!

Astfel că, după ce am vizitat Meteora, am stabilit ca următoarea zi, să vedem care e treaba şi cu acest canion, despre care se spune că figurează în Cartea Recordurilor! Dar, ca şi în cazul mănăstirilor, nu am vrut să mergem luând ca ,,azimut’’ acest obiectiv, pe drumul cel mai scurt, ci să ne mai bucurăm şi noi de niscaiva trasee din munţii Pindului, munţi pe care-i traversam pt prima oară cu maşina – mai mult ca sigur în 2004 i-am survolat cu avionul în drum spre Corfu dar atunci, spre ruşinea mea şi a profesoarei mele de geografie, uitasem de existenţa lor! Pt acest motiv am preferat cazarea în Metsovo (de care aflasem tot de pe acest site) şi nu în Ioaninna, ultima aflată mult mai aproape de obiectivul nostru.

Drumul dintre Metsovo şi canionul Vikos Gorge. Lacul Ioaninna (Pamvotis)

După ce ne-am odihnit o noapte la hotel Adonis, situat aproape de centrul staţiunii Metsovo, dimineaţa eu am făcut o scurtă plimbare pe străduţele înguste ale orăşelului (o reminiscenţă rămasă din timpul comunismului când trebuia să cumpăr unul din cele 15 ziare ,,Sportul’’ care ajungeau în piaţa centrală din Giurgiu!) după care am servit micul dejun pe terasa hotelului, timp în care ne-am întreţinut cu nea Mihai, seniorul familiei vlahe proprietare a hotelului, pe care nu-l cunoscusem seara şi cu care ne-am întins la vorbă relaxaţi şi captivaţi (era singurul din familie care vizitase România!) până la ora 10.15, uitând efectiv că mai avem ceva de vizitat în ziua aceea – o jumătate de oră mai târziu părăseam pitorescul orăşel de munte spre canionul Vikos Gorge.

Bineînţeles că drumul cel mai scurt şi mai rapid ar fi fost pe autostrada Egnatia Odos – Ioaninna – Karies, dar noi ne propusesem să vedem cât mai multe la ducere, urmând să ne bucurăm la întoarcere de autostradă; aşa că am plecat spre destinaţie pe E92, vechiul drum spre Igoumenitsa, o şosea cu multe serpentine, care se ,,încolăcea’’ în jurul autostrăzii, dar cu asfalt destul de bun, peisaje frumoase şi sate ,,cocoţate’’ pe versanţii cu destul de multă vegetaţie (ce diferenţă faţă de cei din centrul Greciei!); la fiecare joncţiune cu Egnatia Odos, navigaţia încerca să ne bage pe autostradă, dar noi o refuzam politicos, vroind să ocolim lacul Ioaninna prin est la ducere iar la întoarcere prin vest, trecând prin oraşul cu acelaşi nume, capitala regiunii Epirus, nu numai al prefecturii Ioaninna.

Numai că, la ultima întretăiere ale celor două drumuri, la o mică neatenţie şi confuzie totodată (cumpărasem din Platamonas o hartă la o scară prea mică pt a mă lămuri asupra detaliilor!), ne-a păcălit – am intrat pe autostradă şi în scurt timp am văzut frumosul lac cum se desfăşura în dreapta noastră, de-mi venea să mor de ciudă! Dar nu puteam să mă dau bătut, aşa că, la prima ieşire de pe autostradă, am virat la dreapta ajungând într-o localitate foarte animată, pe malul lacului, semănând cu o staţiune mai sărăcuţă, Katsikas, apoi, după ce am bâjbâit puţin am găsit drumul care ocoleşte lacul prin partea de sud, deci întorcându-ne spre drumul pe care l-am ratat. Teoretic! Căci practic n-am mai ajuns la E92, care mergea pe sus şi oferea o panoramă generală asupra întregii regiuni (văzusem poze pe booking de la hotelul Amfithea, unde vroiam să ne cazăm iniţial!), ci am mers pe o şosea chiar pe malul lacului şi astfel am observat că partea sud - estică a lacului este mai sălbatică, exploatată îndeosebi de vânători şi pescari, spre deosebire de partea nord- vestică, unde se află şi capitala districtului – Ioaninna, unde primează agrementul. În nordul lacului cunoscut şi sub denumirea Pamvotis, se află localitatea Perama, pe care eu am setat-o iniţial pe gps (probabil dacă tastam Amfithea nu încurcam drumul!), în fapt o suburbie a Ioaninnei, renumită mai mult pentru o peşteră aflată în zonă, cu stalactite şi stalacmite deosebite dar care nu se poate vizita în întregime.

Northern Pindos National Park – surpriza circuitului!

După Perama am oprit la un Shell foarte sărăcuţ în produse (nu aveau hărţi de nici-un fel!), unde m-am informat despre obiectivul nostru (canionul Vikos Gorge) şi astfel am aflat că în dreptul localităţii Karies trebuie să facem dreapta către Aspraggeli, iar acolo să mai întrebăm, ceea ce am şi făcut – trebuie să recunosc că am fost cam superficial în privinţa documentării despre acest obiectiv, de care auzisem de vreun an, de pe AFA!

Odată ajunşi în Aspraggeli, prima surpriză plăcută pe partea dreaptă a drumului cu un asfalt destul de bun – o clădire nouă pe care scria mare ,,Information Center of Northern Pindos National Park’’. Hopa! Ce pompos sună! Ce-o fi asta?! Mă lămuresc înăuntru, unde erau doi tineri, un băiat şi-o fată, care dădeau relaţii într-o engleză foarte bună – cum băiatul era ocupat cu doi turişti (polonezi cred!) pe mine m-a luat în primire domnişoara cu nişte întrebări foarte ,,profi’’:

-de unde sunteţi, doriţi cazare, ce doriţi să vizitaţi, cât timp aveţi la dispoziţie etc adică ,,scopul şi durata vizitei’’, pe româneşte!

- mi-a spus Nicu că aveţi un ,,coşcogeamitea’’ canion pe-aici şi vrem să-l vedem!

Am răspuns pe nerăsuflate la toate întrebările, după care simpatica fătucă mi-a spus că nu au numai un canion de văzut, ci mai multe obiective, mi-a creionat pe o hartă detaliată a parcului un traseu de vreo câteva ore, m-a dotat, pe lângă hartă, cu materiale informaţionale din belşug despre acest parc naţional, tot timpul a vorbit numai cu zâmbetul pe buze, la început cam repede pentru mine, iar după ce am pus-o în vreo două rânduri să repete, vroia să se asigure că am înţeles bine de fiecare dată! Am mulţumit şi am dat să plec cu paşi şovăielnici (eu venisem pt canion iar acum eram cam năuc de câte erau de văzut în acest parc!) dar fata mi-a văzut reacţia şi mai m-a surprins o dată – mi-a dăruit un superb poster cu canionul Vikos Gorge şi mi-a mulţumit pt vizită! Şi să-i transmit salutări lui Nicu, bineînţeles!

Zagoria, sate de piatră, poduri de piatră, drumuri de piatră, mănăstiri de piatră, păduri de piatră...

Odată cu intrarea în acest parc naţional, am intrat totodată şi în Zagoria, o regiune compusă din 46 de sate pitoreşti, situate în vestul parcului naţional, unde timpul parcă a stat în loc de secole la prima vedere, senzaţie dată de materialul din care sunt construite majoritatea clădirilor şi edificiilor – piatra, material care se găseşte din abundenţă în aceşti munţi sub formă de lespezi de toate grosimile, astfel că nu mai necesită cine ştie ce prelucrare nici chiar pentru acoperiş.

Urmând itinerariul creionat de d-ra de la centrul de informaţii am vizitat mai întâi nişte poduri de piatră vechi de câteva secole, necirculate şi foarte bine conservate, situate între localităţile Dilofo, Kipi şi Koukouli, apoi ne-am îndreptat, trecând prin localitatea Vitsa, către st. Paraskevi Monastery, pe un drum îngust, construit din piatră de data aceasta, la capătul căreia ne aştepta o parcare destul de generoasă, pavată, aţi ghicit, cu piatră, fără pic de umbră însă, sub un soare nemilos căci se făcuse orele prânzului (iar maşina noastră e de culoare neagră!).

Ne-am informat despre drumul către mănăstire, dar n-am pornit imediat pentru că ne-a ieşit în cale o tavernă răcoroasă unde am servit o plăcintă cu brânză-specialitatea casei foarte gustoasă dar care a necesitat foarte multe lichide după aceea - le-am băut pe îndelete (am luat şi la pachet!) după care am purces la drum!

Canionul Vikos Gorge, Agia Paraskevi, Monodendri, Oxia, râul Voidomatis.

Am plecat cam greuţ de la tavernă spre mănăstire, pe un drum bun, pavat bineînţeles cu lespezi şi despre care se spunea pe indicatoare că are în jur de 500 de metri (după un prânz săţios şi pe la ora 14.00, vara, poţi să juri că-i dublu!), iar pe la jumătatea distanţei deja nu ne mai uitam după reperul nostru deoarece atenţia ne-a fost captată de nişte versanţi deosebit de spectaculoşi – ne-am dat seama imediat că ne aflăm aproape de locul unde începe vedeta acestui parc naţional – canionul Vikos Gorge, această minune a naturii pt care ne aflam aici.

Am ajuns fără să ne dăm seama la Agia Paraskevi, o mănăstire părăsită construită prin secolul XV, dar aceasta nu ne-a impresionat în mod deosebit decât prin amplasamentul său pe marginea canionului (care o eclipsează efectiv!) oferind o panoramă deosebită asupra acestuia în primul rând şi câteva locuri umbroase, tocmai bune pt a-ţi trage sufletul!

Am plecat mai departe spre nordul parcului, am oprit puţin în Monodendri pt suveniruri şi lichide (am observat aici câteva posibilităţi de cazare demne de luat în seamă!), după care ne-am îndreptat spre Oxia, un punct de belvedere de unde se vede canionul în toată splendoarea sa – o privelişte senzaţională a versanţilor iar jos de tot un râu superb, de un verde ireal, râul Voidomatis. Până acolo, atât la dus, cât şi la întors am admirat o altă ciudăţenie (minunăţie) a reliefului din această zonă – Stone Forest, nişte piloni verticali neuniformi, formaţi din acele pietre (lespezi) întâlnite peste tot şi folosite atât de eficient de zagorieni.

Ar fi trebuit, conform spuselor fetei de la centru de informaţii, să mergem tot spre nord vreo 20 km pt a vedea şi extremitatea cealaltă a canionului, situată în apropierea satelor Vikos şi Papigo, unde am înţeles că sunt nişte cascade şi se poate face rafting pe râul Voidomatis, râu care se măreşte şi devine mult mai spectaculos în această zonă, urmând ca întoarcerea spre Ioaninna s-o facem prin localitatea Kalpaki.

Văzând însă că ceasul bătea spre orele 17.00 iar până în Nidri-Lefkada aveam cca 200 km (pe care vroiam să-i facem în totalitate pe lumină!), ne-am întors prin Aspraggeli, Ioaninna am ocolit-o pe centură, am alimentat de la un Shell imediat după ce am traversat Egnatia Odos (1.37 euro/litru motorină), după care am mers pe o şosea impecabilă şi foarte frumoasă ca peisaje, prin Filippiada – Preveza iar apoi spre Lefkada printr-un tunel pe sub mare (3 euro), apoi un pod mobil (care se ridica la trecerea navelor) la intrarea în insulă, iar la orele 20.00 trecute fix eram în Nidri.

Concluzie

Am rămas cu regretul de a nu fi văzut partea de nord a Zagoriei (am plătit tribut plecării târzii din Metsovo, traseului pe şoseaua veche în detrimentul autostrăzii precum şi încăpăţânării de a ocoli lacul Ioaninna) dar am fost impresionat de ceea ce am văzut şi pot să vă spun cu mâna pe inimă că această regiune (cea cu canionul Vikos Gorge) trebuie să constituie un ,,must see’’ pt cei ce merg spre vestul Greciei, fie spre insulele Ionice, fie spre zona Parga-Preveza! Cu o condiţie: să vă cazaţi cât mai aproape de zonă, chiar la zagorieni dacă se poate, pt a putea vizita în prima parte a zilei, când e mai răcoare (pe timp de vară mă refer!), obiectivele din zonă, iar după prânz să plecaţi spre destinaţia finală!

Celor amatori de drumeţii însă, le pot spune că ar putea veni în mod special şi în celelalte anotimpuri, pt a face trasee (sau chiar pt ski!), dar că ar trebui să-şi rezerve câteva zile bune pt a vizita Northern Pindos National Park, un parc mărginit de prefecturile Grevena, Trikala şi Ioaninna pe care l-aş compara ca mărime cu Retezatul nostru! Doar ca mărime! Ca frumuseţe nu pot să mă pronunţ deoarece inima mea a rămas de vreo câţiva ani la lacul Bucura!

---

VIZUALIZĂRI: 4406 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI