ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.07.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 27.07.13
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUL-2013
DURATA: 11 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Merita vizitat

TIPĂREȘTE

Insula foarte frumoasa, in general am vizitat cam tot ce ne-am propus. Voi face review-ul pentru fiecare loc, ca sa mai usor pentru toata lumea. Am stat la hotelul Kresten Palace, de langa Koskinou. Pentru el am facut review separat. Cam toate plajele sunt stancoase, exceptand cea din Faliraki, cea din orasul Rodos si cea de la Prasonisi. Caldura este suportabila pe alocuri intrucat bate briza cam tot timpul. Marea Mediterana (de pe coasta de Est) este mai linistita, dar mai rece, iar Marea Egee (pe coasta de Vest) este cu valuri, dar are culoarea mai frumoasa si este mai calda.

Orasul Rodos: Am inceput cu biserica Evangelismos, cea mai mare catedrala ortodoxa din oras. Chiar langa biserica, se afla presupusul loc al colosului din Rodos. Mai departe am luat un trenulet care facea un tur al orasului si ducea si la Acropole. Eu nu l-as recomanda, pentru ca nu opreste decat cate 2 minute pentru a face poze din trenulet, iar eu personal voiam sa vad mai bine Acropolele. Iar pretul cam piperat: 10 euro pt adult si 5 euro pt copil. Cealalta alternativa ar fi autobuzul care te lasa acolo si poti sa iei altul cand vrei. Oricum, de sus se vede foarte frumos orasul, marea.

Apoi, am mers in partea medievala. Am intrat chiar prin poarta care coincidea cu statia de taxi. Cum am intrat, prin stanga am patruns in curtea Palatului Marilor Maestri. Am dat un tur, am intrat si in castel. As putea spune ca merita din punct de vedere istoric sa-l vedeti, dar mare lucru nu mai este in interior (intr-o singura camera am vazut mobila, in rest camere goale cu diferite mozaicuri pe podea). Cum ieseai din curtea castelului, in stanga era renumita Strada a Cavalerilor. Este interesant sa o traversati, dar nu sunt taverne sau magazine. Am mers in continuare spre dreapta inca vreo 5 minute si am ajuns la restaurantul Sirras (sau Sirros, nici nu mai stiu), pe care l-as recomanda pentru mancarea foarte buna. Dar preturile cam mari, insa este scuzabil fiindca este, totusi, in centrul vechi.

Dupa, ne-am plimbat pe strada Sokratus, la fel de renumita, insa plina de magazine de toate felurile. Ceea ce m-a incantat pe mine personal este ca am gasit aici tenisi Converse All Star originali la 20 euro!!! Am urcat apoi spre o moschee, care era in restaurare in interior cand am fost noi, dar nu a fost nicio problema, deoarece am urcat in turnul cu ceas, de unde aveai o panorama superba a orasului. Atentie, scarile sunt abrupte si nu exista lift. Pretul pt adult a fost de 5 euro, in care a fost inclus si un pahar de suc de portocale, iar biletul pt copil este gratuit.

Am iesit din orasul medieval pe la poarta libertatii si ne-am indreptat spre port, la vasul Orca. Am ales sa ne plimbam cu acesta intrucat aflasem de la ghida agentiei ca are fundul de sticla si ca se vad pestii. Ei bine nu am vazut niciun peste, iar pretul a fost 10 euro/persoana. Asa puteam sa iau alt vas, care ma plimba prin aceleasi locuri si ma costa si mai putin.

Lindos: Daca mergeti cu autobuzul sau autocarul pana in Lindos, o sa va lase in singura parcare din oras (mai este una in piata de care va voi vorbi, dar este dedicata taximetristilor-sunt doar vreo 10 locuri) iar de acolo puteti lua un autobuz colorat in albastru si galben care duce in piata de care spuneam mai sus din orasul propriu zis. Dar nu merita sa luati acest autobuz fiindca sunt doar 5 minute de mers pe jos. Plus ca puteti admira plaja din Lindos de pe acest drum si este mai favorabil sa faceti poze cand mergeti pe jos decat atunci cand mergeti cu masina.

Astfel, din aceasta piata, in stanga ajungeti la plaja iar in dreapta la Acropole. E ceva de urcat pana la Acropole, dar se pot lua magarusi. O sa vedeti "statia" de magarusi in drum spre Acropole. Daca planuiti sa o luati pe jos, va dura cam 15 minute si ar trebui sa va luati sandale sau pantofi sport, nu papuci. Drumul propriu zis e alcatuit din niste pietre mici pe care se aluneca usor, va spun din experienta :). De pe Acropole aveti o priveliste deosebita. Se vad diferite golfulete, printre care si Agios Pavlos, care, dupa mine, este cel mai exotic dintre toate. Lindosul este foarte frumos noaptea-are mult terase la "inaltime" (pe acoperisul caselor).

Castelul Monolit: Noi l-am vazut de la departare, nu l-am vizitat. Pare interesant, am vazut ca erau mai multe trepte pana la el. Este situat pe varful unui deal.

Siana: Satul este rustic, dar nu am apucat sa vedem prea mult. Aici am degustat 5 tipuri de miere, ulei de masline si dulceata de masline (da, exista) la magazinul Martha's, aflata in apropiere de biserica Sf. Panteleimon, de asemenea foarte frumoasa.

Embonas: Aici am degustat vin si mai multe tipuri de ulei, printre care si unul cu ardei iute. Este asezat la poalele varfului Attavyros.

Valea fluturilor: Rezervatie naturala foarte bine intretinuta. Atentie, nu trebuie sa platiti bilet ca sa vedeti fluturii. Ei se pot vedea si la intrarea contra cost, unde se afla un lac de acumulare. Fluturii sunt intr-adevar peste tot in rezervatie, dar nu prea zboara, iar atunci cand stau asezati nu sunt nu stiu ce frumusete. In schimb, as fi vrut sa vad Parcul Rodini, parea mult mai interesant.

Golful Anthony Quinn si plaja Ladiko: Aici culoarea apei este un turcoaz, iar apa in sine este foarte clara. De pe drumul care duce la cele doua plaje ai o panorama deosebita.

Epta Piges: Nu va recomand sa mergeti. Ghida de la agentie ne spunea ca daca mergi aici nu ne mai recunoaste, ca vezi Doamne intinerim cu 10 ani. In traducere, "epta piges" inseamna 7 izvoare. Este de fapt un sigur izvor, care la capat se ducea intr-un tub, care ducea inapoi de acolo de unde cica "izvora". Ca rezervatie naturala, e foarte frumos insa se face prea mare tam-tam in legatura cu acest izvor.

Kamiros: Ruinele acestui oras sunt de-a dreptul impresionante. La intrare, in stanga era o mica tablie pe care era o harta cu ce a mai ramas din oras si erau notate numele a unor ruine de cladiri.

Prasonisi: De departe unul din cele mai extraordinare lucruri de pe insula. In dreapta Marea Egee, agitata si in stanga Marea Mediterana, linistita. In zona bate vantul foarte tare, ceea ce este foarte bine pentru wind surferi. Nisipul foarte fin. Nu prea am avut timp sa stam aici. Ar fi fost interesant sa faci baie in ambele mari, la o distanta asa mica.

Kallithea Springs: Frumos. Foarte multa vegetatie, plaja bine intretinuta. Va recomand sa vedeti Big Rotonda. Trebuie sa mergeti. Noaptea nu prea aveti ce sa faceti, Rotonda si plaja sunt inchise. Insa puteti sta la terasa. Dar pentru noi muzica nu era cea mai potrivita (de club).

Faliraki: Va recomand sa stati aici. Plaja lunga de 5 km, fara stanci. Restaurante fel de fel, fish spa. In timpul zilei nu era prea multa lume in oras. Oamenii erau la plaja.

Water Park-ul din Faliraki: Intr-adevar este foarte mare, tobogane de toate felurile. Autobuzul ne-a lasat la sosea (despre mersul autobuzelor am scris la review-ul despre hotel, la rubrica " Transport") si de acolo ne-a preluat un trenulet fara plata, pana la intrare, aceasta fiind undeva mai sus. Pretul de adult era de 22 euro. De la 8 la 13 ani era 15 euro, iar sub 8 ani era gratuit. Insa, la fiecare dintre aceste categorii iti dadea o bratara diferita. Astfel, la fiecare din categorii aveai voie la anumite tobogane.

Adultii aveau voie peste tot, cei intre 8 si 13 ani nu aveau voie la 5 dintre curse, iar cei care au sub 8 ani nu au voie la 8 tobogane. Dupa parerea mea, organizare destul de proasta: cozi foarte mari peste tot. Este al 6-lea water park pe care il vizitez si nicaieri nu a fost asa. Poate este cat de cat scuzabil, intrucat luna iulie este o perioada de varf.

Pana acum, am fost in concediu pe la sfarsitul lui iunie, dar acum, din motive personale, am fost nevoiti sa mergem in iulie.

Sper ca review-ul sa fie de ajutor. Vacanta placuta!


[fb]
---
Trimis de Maria V. in 27.07.13 22:12:33
Validat / Publicat: 27.07.13 23:41:21
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Zakinthos, Laganas
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 7943 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Maria V.); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P32 Plaja Ladiko
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15500 PMA (din 15 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster23
[27.07.13 23:00:32]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

amero
[28.07.13 12:31:46]
»

poate ar fi fost mai relevant cu poze. felicitari

Maria V.AUTOR REVIEW
[28.07.13 15:33:20]
»

@amero: Din pacate, am scris review-ul de pe telefon, unde nu am poze din concediu. Dar am transferat pozele de pe cardul aparatului de fotografiat pe calculator. Asa ca o sa revin cu poze cel mai probabil astazi.

amero
[28.07.13 18:47:38]
»

@Maria V. : ok. prezinta interes

Rodel
[27.04.14 20:54:01]
»

Cum mă pregătesc pentru un sejur în Rodhos, review-ul tău îmi este foarte util.

Maria V.AUTOR REVIEW
[03.05.14 23:09:22]
»

@Rodel: Ma bucur ca ti-a fost de ajutor! Daca ai intrebari, poti sa mi le adresezi oricand.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
amero, Maria V., Rodel
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în insula Rhodos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054672002792358 sec
    ecranul dvs: 1 x 1