GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Turul Insulei Corfu
Desi am batut aroape toata insula in lung si in lat pe cont propriu, cu un scuter inchiriat, ne-am inscris, totusi, si in excursia optionala organizata de agentie, pentru ca am preferat sa avem si un ghid cu ocazia vizitarii anumitor puncte de interes. In consecinta, am luat frumos bilete, iar in dimineata excursiei am asteptat frumos autocarul care sa ne duca in turul insulei.
Autocarul care ne-a luat din fata hotelului ne-a dus numai pana in Corfu Town, unde ni s-au alaturat si cei cazati in sudul insulei, astfel ca am format un grup mai mare.
Excursia a inceput cu vizitarea resedintei insulei, Corfu Town (Kekyra), un oras vechi, puternic influentat de venetienti, care l-au tinut sub ocupatie timp de patru secole.
Vizita noastra a inceput din portul vechi, vegheat de vechea fortareata datand din secolul al VIII-lea.
Intre vechiul fort si oras se afla o imensa zona verde, care avea in trecut menirea de a-i dezavantaja pe eventualii atacatori, care nu aveau unde sa se ascunda, astfel incat cetatea putea fi protejata de acestia. In prezent, gazonul, sau mai corect spus Spianadha, si-a gasit utilitatea, fiind transformat in teren de crichet, unde se tin si concursuri. Protecoratul brotanic din secolul al XIX-lea si-a lasat si aici amprenta.
O alta cladire reprezentativa a orasului este noua fortareata, din secolul al XVI-lea, mai “moderna” decat cea veche, da nu la fel de frumoasa, dupa parerea mea. Mi-a placut mai mult vechiul fort, datorita locului unde se afla, scaldat de apele cristaline ale Marii Ionice.
Intrucat patronul orasului este Sf. Spiridon, evident, ca exista si un lacas de cult purtand hramul acestuia, vechea biserica din secolul al XVI-lea fiind asaltata de turisti, care zabovesc si pe stradutele din jurul acesteia, unde e plin de tarabe cu suveniruri.
Peste tot se simte influenta venetiana, de la arhitectura cladirilor pana la stradutele inguste si rufele uscate deasupra strazii, intinse cu ajutorul unor sfori trase de scripeti.
Revenind de la biserica inspre Spianadha, am traversat si promenada orasului, Liston, strada pe care in evul mediu nu aveau acces decat nobilii venetieni. Denumirea, anglicizata, deriva din italienescul “Livro d’oro”, sau, in franceza, “Livre d’or” (→“List” d’or), in traducere “Cartea de aur” in care erau notate familiile nobile venetiene. Numai cine avea numele notat in aceasta carte avea voie sa se plimbe pe strada de promenada, care a ajuns ca in prezent sa se numeasca Liston.
Langa Liston – care este strada exclusiv pietonala – este un parculet in care parheaza trasurile trase de cai, care va pot lua la o plimbare pe strada de langa port, pe care isi face turul si un trenulet viu colorat.
Noi nu am luat nici trasura, nici trenuletul, ci ne-am imbarcat in autocar pentru a ne indrepta spre urmatoarea oprire: satul Gastouri, unde aveam sa vizitam castelul construit de catre Imparateasa Elisabeta (Sissi) a Austro-Ungariei. Vizitand Corfu, imparateasa s-a indragostit de mica insula ioniana si a dorit sa aiba o resedinta acolo, astfel ca a dispus construirea Palatului Achillion, denumit dupa eroul ei mitologic preferat, Achille.
Dupa ce a apartinut Imparatesei, care a decedat in 1898, fiind asasinata de un anarhist la Geneva, palatul a fost vandut Kaiserului Wilhelm al Germaniei, care si-a lasat, la randul sau, amprenta asupra Palatului. Interioarele palatului au fost trasnformate in cea mai mare parte in sali de expozitie, aici fiind expuse obiecte care au apartinut fostilor proprietari. Gradinile palatului sunt superbe si foarte bine ingrijite, fiind decorate si cu statui, cea mai importanta fiind, desigur, cea a lui Hercule.
De la Gastouri ne-am indreptat spre vest, catre Paleokastritsa. Cu aceasta ocazie, am fost informati ca primul care a descoperit frumoasa localitate si a vrut ca si altii sa se bucure de frumusetile ei, a fost Sir Frederick Adam, guvernator al insulei in perioada protectoratului britanic, cel care a construit primul drum de la Kerkyra pana la Paleokastritsa. Statuia lui Adam se afla la loc de cinste in Kerkyra, aproape de Fortul Vechi.
Pe drum am admirat vegetatia si am invatat s deosebim chiparosii de… “chiparoase”! Chiparosii masculi sunt mai subtiri, in timp ce femelele au coroana mai bogata. Pe langa chiparosi, cel mai intalnit copac este maslinul, agricultura fiind principala sursa de venit a localnicilor, care fabrica ulei de masline. Cei care au promovat cultura maslinului au fost tot venetienii, care castigau bine de pe urma productiei, mana de lucru fiind asigurata de localnici. Si maslinii sunt de maimulte feluri. Intrucat cei din Corfu erau destul de inalti, pentru cules se folosesc niste plase, care se intind pe jos, intre arbori, astfel ca fructele sa cada pe ele si sa poatafi adunate.
Inainte de a ajunge la Paleokastritsa am facut o oprire la Distileria Mavromatis, unde am facut cunostinta cu un alt produs specific corfiot: kumquat, o mica portocala originara din China. Corfiotii au adoptat-o si o intrebuinteaza pentru mai multe produse: dulceata, fructe confiate, lichioruri. Ni s-a prezentat un film, dupa care am ost invitati la degustat si la cumparaturi in magazinul distileriei. De aici am luat cele mai frumoase suveniruri: sticle cu lichior de kumquat, sticlele avand forma insulei.
Am ajuns ulterior si la Paleokastritsa, o statiune de o frumusete parca ireala. Am urcat la Manastirea Paleokastritsa, in cadrul careia se afla un interesant muzeu, unde se pot vedea mai multe tipuri de exponate, de la vechi schelete de vietati marine, pana la prese de masline folosite in trecut. Sa stai in curtea manastirii e o adevarata placere, deoarece e plin de flori. In plus, de la inaltimea manastirii, privelistea este de neuitat!
Ultimul popas a fost satul Makrades, unde ne-am oprit pentru pranz si o cafea grecesca, dupa care ne-am indreptat spre statiuni, mergand de-a lungul coastei de nord, avand in stanga marea si spre dreapta semetul Pantokrator. Apoi am luat-o de-a lungul coastei de vest, inspre sud, turistii debarcand fiecare in statiunea in care era cazat. Noi am coborat in Ipsos, avand intiparite in minte si in inima frumusetile pe care ne-a fost dat sa le vedem.
Trimis de corinka in 14.06.10 18:36:03
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (corinka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am gasit si un cantec potrivit, cu un videoclip care contine imagini din locurile pe care le-am vizitat:
corinka, din pacate si acest review ramane fara PMA standard, fiind al cincilea la aceasta destinatie. Sper ca punctele de apreciere pe care le vei primi sa compenseze lipsa primelor.
Am atasat videoclipul propus.
Stiu ca nu mai primesc PMA standard, nici nu le tinteam.
Am vazut atatea, dar am uitat sa va mai povestesc ceva. Spre finalul turului, am facut o oprire pe coasta de vest, unde marea se ingusteaza atat de mult, incat Albania este la o distanta de numai 3 km, astfel incat puteam vedea foarte bine orasul albanez Saranda. Am inteles de la ghida noastra ca orasul respectiv este in plina dezvoltare, Am fi avut ocazia sa il vizitam daca alegeam excursia optionala in Albania, care era disponibila in doua versiuni, una mai extinsa, cu vizitarea unui sit arheologic, si una doar la Saranda. Din pacate, doar eu aveam pasaportul cu mine si cum nu vroiam sa ma duc singura in excursie, fara sotul meu, am renuntat.
Sper ca data viitoare sa nu mai ratez nici Albania, nici Paxos-Antipaxos.
Aaa, si data viitoare e musai sa ne cazam la Paleokastritsa, la Hotelul Akrotiri Beach!
mai, voi (tu si " grecii" AFA ca georgiana si ionescunic) ma imbolnaviti pe mine...
duminica la o emisiune TV am vazut un documentar tocmai despre Corfu si acum sufar din dragoste pentru Grecia.
felicitari de review.
mirelutza, mai tii minte pe ce canal era emisiunea despre Corfu? nu de alta, dar eu plec vineri
sper ca nu fac reclama... si sa simt prin monitor mana vreunui web care sa ma urecheze;
da, a fost la B1 TV, ora 13.00 parca (Destinatii la cheie)
multumesc @mirelutza, daca te urecheste vreun web imi asum eu vina
ha , ha , ... hai ca am ramas "intreaga" ...
sejur placut draga sanziana si astept cu interes impresia ta dupa intoarcere .
Buna, spune-mi te rog, daca-ti amintesti, in ce zi a saptamanii a fost excursia. Multumesc.
In 2009, agentia prin care am calatorit noi organiza turul insulei in fiecare zi de luni.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2022 Kerkira, city tour pe mare — scris în 11.12.22 de Rodel din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Albania - o țară deprimantă sau mult marketing pentru mai nimic — scris în 24.01.19 de Alma_2019 din BUCUREşTI - nu recomandă
- Sep.2015 Fascinanta Paleokastritsa vazută de la bordul Submarinului Galben — scris în 13.04.16 de Lucien din MIERCUREA CIUC - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Coordonate GPS - obiective turistice Corfu — scris în 08.09.14 de spiros din DEJ - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Sarand, Albania - un oras port superb — scris în 21.10.14 de danadana* din PLOIESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2013 Corfu... asa cum l-am descoperit noi — scris în 21.01.14 de Denisa13 din GHIMBAV - RECOMANDĂ
- Aug.2012 O insulă, 150 km, 4 oameni, o maşină şi o zi plină — scris în 19.05.13 de cher-cher din BUCURESTI - RECOMANDĂ