GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
„Ksenodhokhìo Jolly, Kalimera! ” – e primul lucru ce-mi vine în minte atunci când mă gândesc la hotelul Jolly din Igoumenitsa, poate pentru că am auzit recepţionera spunând des aceste cuvinte... :)
Hotelul l-am găsit pentru prima dată pe un site de rezervări, însă rezervarea am făcut-o prin e-mail direct la hotel pentru că este mai ieftin aşa (în cazul hotelului Jolly pe site camera ar fi costat 65 euro fără mic dejun, iar la recepție era 65 euro cu mic dejun). Pentru aceasta nu a fost nevoie de plata unui avans ci doar de nume şi număr de telefon.
Hotelul este foarte uşor de găsit, aproape de port. Noi am ajuns în jurul orei 23, la recepţie era un domn care vorbea puţină engleză însă am reuşit să ne înţelegem.
Camera nu a fost foarte mare, baia în schimb mi s-a părut destul de mică, însă am găsit aici suficiente prosoape, săpun şi gel de duş. Atât camera cât şi baia au fost curate, iar mirosul de fum de ţigară despre care citisem pe alt site lipsea cu desăvârşire.
Micul dejun putea fi servit începând cu ora 7 şi a fost suficient de bogat pentru gustul nostru (practic nici nu ne aşteptam mai mult de la un hotel de 2**): cafea, cacao, ceai, lapte, cereale (şi nu dintre cele ieftine, ci Fitness) dulceaţă, miere, cremă de ciocolată, caşcaval, şuncă, unt, ouă fierte, chec, pâine felii, chifle ş. a.
Procedurile de cazare şi eliberare a camerei au durat foarte puțin.
Trimis de baby eyes in 23.07.13 10:25:21
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (baby eyes); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 39.50119500 N, 20.26358600 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2012 Foarte potrivit pentru tranzit, in Igoumenitsa, pe malul marii — scris în 14.07.12 de abancor din BUCUREşTI - RECOMANDĂ