Pe la jumătatea lui iulie, a venit vremea să ne aducem copiii acasă (pe unii dintre ei, măcar). Cu cățel, cu purcel (el mai lipsea!), cu tot calabalâcul. Rezultă că trebuie să mergem cu mașina ☹, am zis - o zi dus, o zi întors... Am mai făcut de câteva ori sportul ăsta, e rupere de oase și pilaf de neuroni, dar – clinck! – mi-a venit o idee! Că tot voiam noi (eu și Tati) să ne luăm câteva zile libere și le petrecem pe undeva, prin munții patriei; ce-ar fi să [...] — citește