La casa natala a marelui meu Beethoven

TIPĂREȘTE

Am ajuns in Bonn cam pe la mijlocul zilei; placut afara, am dat mai intai un tur de oras cu autocarul si apoi pe jos, tinta noastra fiind casa natala a lui Beethoven.

De cand am vazut in program ca aveam sa facem o vizita la casa in care s-a nascut marele compozitor, am simtit o nerabdare ascunsa cu greu. De ce? Pentru ca marele meu Beethoven este si va ramane compozitorul meu de suflet, acea figura universala muzicala de care ma simt legata pentru totdeauna. De ce? Daca veti citi pana la finalul randurilor mele veti intelege…

Strazile Bonnului…cam la fel cu toate din orasele germane; curate, aerisite, cu verdeata multa si cu mii de flori frumoase si ingrijite. Cladirile vechi, cu parfum tare de iasomie sau de trandafir, cu ferestre acoperite fie de jardiniere pline de flori multicolore sau cu obloane vopsite in verde sau albastru, se imbina armonios cu hoteluri elegante sau alte cladiri moderne, cu arhitecturi diverse. Case nu mai inalte de 2-3 etaje, fie lipite sau despartite doar de cate o alta strada pe care trece grabit sau nu un tramvai sau un bus; sau o alta straduta intesata de copaci milenari ce fac umbra multa in jur. Dar totusi, orasul isi pastreaza aerul bonom, aristocratic, chiar daca pe strazi am vazut multi tineri neconformisti, cu tot felul de coafuri traznite, etalate cu dezinvoltura; sau o moda trendy in vestimentatie la fel de “nepasatoare” si “distrata”, a tinerilor, dar care mie mi-a placut. Si toate acestea coloreaza si dau viata unui peisaj pastelat dand tinerete si vigorare proaspata unui oras cu tenta burghezo-moderna.

Ne-am plimbat pe strada ce da la Gara Centrala, o cladire veche, frumoasa, din caramida rosie-maro, face clar distinctie de restul cladirilor moderne din jurul ei. Chiar vis-à-vis este un spermarket modern. Cladirea principala a garii are pe peretele de sus un ceas iar pe exterioare, pe acoperis, stau doua grupuri statuare deosebite.

In scurt timp, am ajuns si la casa natala a marelui compozitor, interpret si dirijor, Ludwig von Beethoven.

Aici este un fel de piata; pe partea din fata casei, se gaseste Posta, o cladire in stil caracteristic german, dar foarte frumoasa vopsita in ton de galben cu obloane verzi la ferestre.

In fata Postei este statuia lui Beethoven, incruntat si zbuciumat, asa cum ii apare peste tot figura lui mereu ingandurata si framantata. Statuia este inconjurata de un rond de flori pastelate ce inveseleste locul. Pe peretele unei cladiri din imediata apropiere a casei marelui compozitor, am vazut si chiar pozat un portret foarte bine realizat al lui Beethoven, desenat de catre cine stie ce artist…necunoscut, cel putin de mine.

Casa natala a lui Beethoven este situata pe Bonngasse 18-26. Se ajunge aici atat cu tramvaiul cat si cu autobuzul coborand la statia Bertha von-Suttner Platz/Beethoven Haus. Muzeul este deschis din apr. -oct. , de luni pana sambata, intre orele 10-18 iar duminica de la 11-18. Din nov-martie, casa lui Beethoven isi are programul de luni-sambata intre 10-17, iar duminca de la 11-17. Este inchis de Craciun, Paste, 1 ian. si alte sarbatori legale sau crestine de-ale lor. Biletul ne-a costat pe fiecare cate 4 euro, pret de grup, altfel costa 5 euro/pers. La intrare am fost “perchezitionati” si rugati sa ne lasam in dulapuri speciale, sacosi sau alte bagaje mai mari, iar gentile au trecut pe la aparatul special.

Nu am avut voie sa facem poze sau sa filmam decat contra unei sume de care nu-mi mai amintesc (oricum, prea costisitoare pentru buzunarul niciunuia dintre noi, turistii), fiind tare vanati de oamenii de paza. Dar fiecare dintre noi a incercat sa “fure” cate un cadru, doua acolo macar pentru o mica amintire, caci cele de la magazinul muzeului erau excesiv de scumpe. Intr-adevar, erau multe suveniruri acolo, de la busturi in diverse marimi ale lui Beethoven, umbrele pe fond cu portative cu note muzicale, cani, vederi si pana la Cd-uri cu opere de-ale marelui compozitor.

In sfarsit am intrat printr-o usa direct intr-o curte interioara nu prea mare, dar plina de verdeata si decorata cu cateva statui bust ale compozitorului in diferite etape ale vietii sale. Dar tot incruntat si tare suparat pe viata mi s-a parut. Sarmanul, oricum stim ca nu a avut o viata deloc roza…

Casa este din 2 etaje plus mansarda, dar vizitatorii nu au permisiunea decat la parter si primul etaj. Este vopsita clasic pentru acest oras, din ce am vazut, persista culoarea galben in combinatie cu obloanele de un verde inchis de la geamuri. Am patruns in holul de la intrare unde era tot un bust de-al artistului.

Marele Ludwig von Beethoven s-a nascut in aceasta casa din Bonn la 17 dec. 1770. Casa s-a mentinut intr-o stare foarte buna si ea a devenit muzeu din 1893, adapostind cea mai mare colectie Beethoven din lume. Provenind din bunici si tata artisti, bunicul fiind director al orchestrei regale din Bonn, iar tatal tenor, si micul Ludwig, la doar 13 ani devenise deja al 2-lea organist in orchestra orasului. Dar la 22 de ani, Beethoven a parasit pentru totdeauna orasul natal, stabilindu-se la Viena. Administratia orasului a fost de acord ca aceasta casa sa devina un muzeu si o mare atractie a orasului Bonn, abia dupa 100 de ani. Si intr-adevar, casa natala a marelui Beethoven este astazi centrul atractiei turistilor care vin in acest oras din toate colturile lumii.

Am reusit sa vad cateva dintre partiturile in original ale marelui compozitor, pastrate bine de tot sub un geam gros, protector. Apoi m-a impresionat foarte tare, ultimul sau testament, scris cu o mana tremuranda, de om care se vede clar sa suferea nespus…

Am reusit sa “fur” o poza si o voi atasa impresiilor mele. De asemenea am vazut si scrinul unde Beethoven si-a scris operele pana cand a parasit aceasta casa. Pe langa instrumentele muzicale si partituri in original, aici se mai pot vedea si filme si reconstituiri ale vietii de fiecare zi ale artistului. Noi nu am avut timpul necesar pentru o mica vizionare, mai ales ca trebuia sa se adune mai multi turisti decat eram noi.

Interiorul camerelor este pastrat frumos, cu peretii ornati in stucatura fina, zugraviti in tonuri calde de roz si vernil, cu multe tablouri valoroase apartinand familiei si prietenilor apropiati. Casa nu are deloc cine stie ce mobilier, asa cum era la casa lui Goethe, unde am simtit ca parca era “vie”. Aici am vazut o casa trista, incarcata doar de amintirea artistului ca si compozitor si interpret, un artist cu o viata grea, macinat de geniu si totodata de nebunia geniului ca si de surzenia sa care i-a marcat ultimii ani de viata. Casa mi-a lasat un gust amar si trist in suflet, dar nu mi-a parut rau deloc ca i-am trecut pragul. Dimpotriva, cu toata intristarea mea ce m-a coplesit pe parcurs ce am patruns mai mult in universul pierdut din aceasta casa, m-a facut sa inteleg si mai mult menirea si “explozia” de geniu muzical al acestui mare si unic titan care a fost, este si va ramane peste veacuri marele Beethoven.

In copilaria si adolescenta mea eu am facut muzica, pian in special si profii mei de muzica mi-au dat foarte mult sa invat partituri de ale marelui compozitor, pentru ca, ziceau ei, erau deosebit de virtuoase si mi se potriveau felului meu de a fi…Cata dreptate au avut!... Pacat ca eu nu mi-am dat seama decat mult mai tarziu. Si acum am o placere cu totul speciala cand reusesc sa mai smulg cate o clipa nemilosului timp ca degetele mele sa alunece frenetic pe clapele albe si negre cu un “Fur Elise” sau o “Ecoseze”. Si atunci imi hranesc sufletul cu o bucurie de multe ori ajunsa la sublim, cum numai o muzica perfecta ti-o poate darui…Stiti ce este muzica, nu? ! este limba universala a Omenirii. Toti o intelegem in felul noastru. Dar cand pasiunea vietii tale este Maria sa Muzica, cred ca intelegeti ce simt…

Am coborat pe niste trepte inguste din lemn, ajungand in sala unde se vindeau suveniruri si acolo se face o usa care da intr-o sala de spectacol si la arhiva Beethoven. Acea sala este salonul reconstituit in care canta artistul si care are o acustica excelenta. Sala ofera vizitatorilor sai si o expozitie cu opere scrise de autor. O placere imensa mi-a facut sa vad pianul original pe care Beethoven l-a primit din partea unui mare constructor de piane din Viena. Doamne, tare mi-as fi dorit sa ating acea bijuterie muzicala nestemata…macar in cateva acorduri. Dar nu am reusit nici macar o poza sa fac. Ce pacat…mare pacat…

Am parasit acest loc ce parca ma apasa din ce in ce mai tare. Nu stiu daca era tristetea mai mare sau bucuria, reusita ca am fost musafirul in aceasta casa memoriala, acasa la virtuosul meu Beethoven. Dar acum, cand scriu aceste randuri, imi dau seama, limpede, ca a fost, este si va ramane pentru mine o amintire de neuitat, frumoasa, speciala, o bucurie deosebita, pe care am asezat-o undeva, intr-un loc din inima unde va ramane pentru totdeauna…

Multumesc maestre, pentru acordurile atat de fermecatoare ale “Sonatei Lunii”, pe care in cinstea si memoria ta le voi canta mereu!... Pe pianul meu de acasa, de vreo 40 de ani, vis-à-vis de marele roman Enescu, ma privesti si ma asculti, marite Beethoven, sub forma reala a unui reusit bust...

Si v-am povestit toate acestea, doar pentru ca, precum multi, multi altii, si eu AmFostAcolo!!! Va multumesc pentru ca m-ati citit.

Cu mult drag pentru voi, in speranta ca v-am fost de folos,

Ileana

---

VIZUALIZĂRI: 4854 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI