GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
NOTA WM: continuare de aici
- -
In fiecare dimineata, cand Parisul imi apare somnoros de dupa perdele, il intreb curios “Comment ca va, mon ami? ”
Si el imi raspunde cu-o voce cam obosita ”Ca va, ca va… comme si, comme ca”
De ce are orasul meu favorit o voce morocanoasa?… Pai sa stiti, ca are tot dreptul… Parisul are venerabila varsta de 2063 de ani… Da, da… prin anul 52 i. e. n, un trib celtic, numit Parisii, se stabileste in insula “Lutetia” de pe Sena. In acele vremuri, apa Senei era limpede, ea era folosita chiar si pentru baut. Dar apoi… mai ales in ultimele doua secole, culoarea ei s-a schimbat, a devent gri-murdara. Ca si a Rinului, sau ca a Dunarii “albastre”, atat de frumos transpusa pe note muzicale de Johann Strauss. De ce e gri?… Prea multa industrie si prea multe ambarcatiuni, care rascolesc mereu namolul de pe fundul apei. Si prea purtina ecologie, nu poti pune camere video din 50 in 50 de metri, ca sa vezi cine si ce anume arunca in aceste "autostrazi lichide" ale batranului nostru continent. Asadar, a-ti duce iubita in “orasul iubirii” si a o plimba cu un “bateau-mouche”, deasupra unei ape limpezi ca cristalul, in care ea sa-si oglindeasca prefrumosu-i chip, a devenit o legenda aruncata la cosul de gunoi al istoriei”.
Nici cu respiratia, ba chiar nici cu mersul, nu sta prea bine amicul meu francez… cam gâfâie şi-şi târşeşte picioarele reumatice… ah!... doua milioane de masini ce produc gaze mizerabile, (puah!), ma calca pe bataturi in fiecare zi si ma sufoca… ah… picioarele si plamanii mei…
Dar sa revenim la "Parisii" cei de demult… pe la anul 300 e. n., ei erau deja 10.000 iar prin anul 1150, orasul s-a extins mult in afara insulei Lutetia. Atunci parisienii s-au hotarat sa construiasca o catedrala mareata, careia aveau sa-i zica Notre Dame. Aproape o suta de ani a durat constuirea ei dar frumusetea acesteia ne mai incanta inca si astazi privirea… La constructia ei au participat toti locuitorii Parisului de la “pălmaş” până la rege. Daca in lume toate drumurile duc la Roma, aici, la Paris, toate traseele turistice pornesc de la Notre Dame. Aici, in fata catedralei se afla “punctul zero”, nimic altceva decat un cerc vopsit cu var pe caldarâmul de granit al insulei "Cité". La catedrala Notre Dame poti ajunge cu metroul liniei 4, coborând la statia Cité sau St. Michel sau cu autobuzele 21,24,38,47,81,85,96.
Catedrala Notre Dame este situata pe “L’ile de la Cité”, ea nu mai e demult un simplu “monument” ci o “personalitate”, de notorietate mondiala, mai ales de cand cinematografia si-a facut aparitia in lume.
In Paris, intotdeauna cand zaresc pe vreun pod ce traverseaza Sena efigia cu litera “N”, gandul imi zboara mai intai la cel ce-a dat viata si prestanta orasului, la imparatul tuturor francezilor, la Napoleon, apoi la Ilie Nastase, regele neincoronat al tenisului mondial. Amandoi si-au oficiat casatoria religioasa aici, in catedrala Notre Dame.
Dar inghetata noastra “Berthillon, n-am cumparat-o aici, pe "L'ile de la Cité", ci pe insula vecina, pe ‘L’ile St. Louis”, despartita de insula Cité doar de un canal dar legata de ea printr-un un pod... Aici, pe aceasta mica insula un apartament costa o avere. Lumea “buna”a Parisului traieste aici, sau pe malul drept al Senei, in cartierul Marais. Pe cheiul acestei mici insule au trait maresalul Richelieu, presedintele Pompidou, actrita Michele Morgan, cantaretul George Moustaki, Marie Curie si Baudelaire. La cafeneaua Broissard unde se priza tabac si hasis, venea uneori si Alexandre Dumas iar la hotelul Lambert isi cautau alinarea in bratele zeului “Amor”, Voltaire si Jean Jacques Rousseau. De fapt, cele mai importante atractii turistice ale Parisului se gasesc aici, pe malul drept al Senei: Luvrul, gradinile Tuileries, Place de la Concorde, Place Vedome, Galeriile La Fayette, Centrul Beaubourg, Forumul Halelor, Opera Garnier, Bulevardul Champs-Elysées, Arcul de Triumf, Moulin Rouge sau colina Montmartre si bazilica Sacré Coeur.
Malul stang al Senei e mai ales apanajul tinerilor studenti ai Sorbonei, al anticariatelor si al cafenelelor literare. Tot aici, pe malul stang, gasiti si muzeul Orsay, Gradinile Luxembourg sau Turnul Eiffel.
Noi insa, trecem precum un TGV printr-o gara de provincie pe langa o alta capodopera a Parisului, Opera Garnier, admiram cale de doua sau trei fotografii fatada, acoperisul bombat si statuia aurita a constructorului ei, Charles Garnier... si... iata-ne si la locul nostru preferat, la Galeriile La Fayette. Interiorul acestora te surprinde mereu prin cel putin trei simturi, prin miros, datorita multitudinii de parfumuri ce pot fi testate in mod gratuit, prin culoare, datorita cupolei alcatuita din vitralii si prin pipait… caci daca doresti un masaj facial cu o anumita crema, sau o cosmetizare, vanzatoarele, in general tinere fete din DOM-TOM, nu pregeta in a te pudra, ruja, machia sau masa “ca la carte” si tot gratuit. Desigur, exista intotdeauna un anumit procent de cumparatori care vor cumpara efectiv cate ceva, dar acest lucru nu e obligatoriu. Vanzarile de cosmeticale merg atat de bine in Paris, incat Galeriile La Fayette pot si pierde o groaza de bani, doar de dragul reclamei. Multe femei “fug in pauza de pranz” pana la "La Fayette", ca sa se mai reimprospateze daca simt cumva ca “sefu” nu le mai prea acorda atentie. La Galeriile La Fayette puteti ajunge cu metroul liniei 8, coborati la “Opéra”, si de-acolo mai aveti 2-3 minute de mers pe jos.
Dar nici patronii acestui magazin nu sunt novici in management… ora deschiderii galeriilor e 10 dimineata iar cea a inchiderii e 18, intr-un oras in care programul de lucru incepe la ora 9 dimineata si se termina adeseori dupa ora 18. Duminica galeriile sunt inchise.
Monica ramane la un stand de machiaj ceva mai mult timp. I se fac patru sau cinci tratamente faciale. In final cumpara ceva dar fetele din jur nu stau degeaba. Sar pe mine si pe Mihai, spunandu-ne ca “tocami astazi” au scos o promotie de parfumuri-uri “ex-tra-or-di-na-re” pentru barbati si la “numai” 45 de euro flaconul, (“parfum pret a seduire”), echivalentul unui “pret a porter” vestimentar, cu care precis vom seduce orice femeie!
Seara poposim la “Caveau de la Huchette” (5, Rue de la Huchette, Tel. 01 43 26 65 05), aflat langa “Theatre de la Huchette”, in cartierul latin, unde inca se mai joaca, seara de seara, piese ale lui Eugen Ionescu. E vorba de-un fost cavou, da! , ati auzit bine, un cavou… transformat in discoteca subterana… intrarea? 12 euro de persoana… cam scump!… pe margine gasesti bancute, bancute tapitate, pe care se-aseaza la intamplare tinere fete dragute dar si unele mai “băbuţe”… femei din toata lumea… apoi vin si cavalerii… n-ai nevoie sa cunosti franceza, limba de conversatie e muzica si dansul… o orchestra formata doar din barbati canta innebunitor… jazz… e greu sa ramai inert pe bancuta in racoarea unui cavou… sari pe ringul de dans si intrebi din ochi, la intamplare… ”comment ca va, my friend?… do you like jazz?”
Ti se va raspunde… ” Oh, yess, ca va, ca va tres bien!”.
Ei, asa da!
Batranul Paris a uitat de oboseala si s-a trezit la viata.
Si-o va tine tot asa pana maine dimineata.
Trimis de dorgo in 08.11.11 20:05:01
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA. A mai fost în/la: normandia, bretania, gironde, provence
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Draga Wwb te rog melodia. "Comment ca va? ", cea de 5 minute si jumatate, mersi mult!
http://www.youtube.com/watch? v=hHml6CDRY8E
----------------
Rezolvat!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2024 O vacanță « coquette » (Sau nu prea…) - Paris — scris în 19.06.24 de Sclemby din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Mirobolantul Paris — scris în 15.04.24 de Opelantara din FOCşANI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Paris, un vis împlinit — scris în 25.12.23 de Dida2017 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Informaţii practice despre Paris — scris în 31.07.20 de DanSta din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Vacanta la Paris III - Aventura continua — scris în 23.02.20 de baron din IAşI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Vacanta la Paris II - Fugariti de Paris Museum Pass — scris în 08.02.20 de baron din IAşI - RECOMANDĂ
- Jan.2019 Paris - minivacanta de iarna — scris în 11.02.19 de Mihaela 27 din TIMIşOARA - RECOMANDĂ