Montenvers - Mer de Glace

TIPĂREȘTE

Dupa fascinatia masivului Mont Blanc vazut de pe Aiguille du Midi, pentru a nu pierde timpul, am plecat imediat spre gara Montenvers (un drum de 5-7 minute pe jos de la statia de telecabina Aiguille du Midi), de unde un tren cu cremaliera ne duce pana la 1913m la marea de gheata cu o grota care se viziteaza.

Biletele de tren (26,4 euro de persoana) permit accesul la telegondola spre grota si vizitarea grotei. In fata garii o veche locomotiva urcata pe un postament inclinat permite vizionarea pe ecrane mari a istoricului zonei. Un tren cu 3 vagoane, aproape pline, urca aproximativ 40 minute pana la statia terminus Mer de Glace pe un traseu destul de interesant, cu perspective spre partea de nord a Chamonix (daca ocupi un loc pe partea stanga a sensului de mers), pana la cel mai mare ghetar care a incremenit intre masiv si valea Arve, pe care o mai alimenteaza inca cu apa prin afluentul Arveyron.

Odata ajunsi in statie constructiile si amenajarile trimit cu gandul la cei ce faceau drumetii la inceputul sec. XX. Desi sunt cat se poate de functionale si moderne prin instalatii, cladirile si ce se afla in jurul lor pastreaza ceva din atmosfera pioneratului in turismul montan.

De precizat ca in apropierea garii se afla un hotel foarte modern cu toate dotarile. Zona este pregatita pentru primirea turistilor avand bar-restaurant (berea 300cl este 3,5 euro), 2-3 terase si un mic muzeu geologic.

Fara sa ne anunte nimeni am asteptat in zadar pornirea telegondolelor, care, surpriza, nu functionau datorita vantului puternic (noi am crezut ca este vorba de curentul provocat de deschiderea usilor trenului pentru ca de vant in intelesul propriu al cuvantului nu era vorba, deh, sunt francezi).

Neavand de ales am purces la o coborare pe jos pe niste serpentine, coborare care a durat cam 25 min (s-a dovedit a fi mai bine asa). Drumul iti ofera perspectiva vaii plina de gheata care pare pe majoritatea suprafetei ca fiind din roca adevarata. Din loc in loc, tot coborand, gasim placute de bronz pe care sunt specificate nivelurile la care se afla gheata de-a lungul timpului incepand cu sfarsitul sec. al XIX-lea si pana in 2003. Pare incredibil, dar scaderea nivelului este destul de accentuata (si noi care ne miram cand ghidul de la Ghetarul Scarisoara ne spunea ca, anual, grosimea ghetii se micsoreaza semnificativ).

Odata ajunsi la partea mai abrupta a vaii, amenajarile sunt mai moderne, sub forma unor pasarele solide care conduc pana la intrarea in grota principala (mai sunt 2 grote sapate, mai mici si care nu se viziteaza). Intrarea este protejata cu copertine pentru ca apa se scurge in permanenta. Mare parte din suprafata ghetarului, expusa la soare si intemperii, este acoperita cu panza groasa pentru reducerea ritmului de topire.

Interiorul este cat se poate de banal, gheata are o culoare alb-albastru deschis ca de sineala, cu unele portiuni in care reflectoarele interioare ii modifica nuantele spre verde si rosu. Interesante sunt cele cateva fotografii din perioada de inceput a exploatarii turistice a ghetarului.

Toata calatoria merita a fi facuta fie si numai pentru a avea o perceptie corecta despre ce inseamna un ghetar autentic. Intoarcerea a fost putin mai obositoare, fara a fi exagerata. De retinut ca este bine ca inainte de a cobora spre grota sa stiti orarul de intoarcere a trenurilor si, mai ales, sa pastrati biletele. Daca nu functioneaza telegondola, intoarcerea poate dura 40-45 min.

Drumul dus-intors si vizitarea grotei nu dureaza mai mult de 2,5-3 ore asa ca va ramane timp pentru alegerea unei terase, pentru pranz, pe riscul vostru sau pentru drumetii scurte in zona.

Gasiti cu usurinta, la centrul de informare turistica, o bogata colectie de harti si mai noi si mai vechi sau fotografii (am cumparat un poster de 100/40cm cu 12,5 euro).

Incarcati de atatea imagini memorabile asteptam ascensiunea de a doua zi care avea sa ne duca la un alt masiv de peste 3000m, Les Grands Montets.

---

VIZUALIZĂRI: 4400 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI