O 'săptămână de miere' pe Riviera franceză

TIPĂREȘTE

M-am întors de puţin timp din concediul petrecut pe Coasta de Azur. Am fost plecat cu maşina pe ruta Frankfurt – Mulhouse – Lyon – Orange – Aix-en-Provence – Cannes, am dormit o noapte în Orange, iar a doua zi am plecat mai departe spre Cannes. M-am deplasat pe autostrăzi, deşi m-a durut inima la câţi bani am lăsat la punctele de taxare (140 euro dus-întors). S-a meritat? La dus da, însă la întoarcere am mers mai bine de 3 ore bară la bară până ce n-am mai suportat şi am ieşit pe un drum naţional, pe care am mers cca 1 oră, după care am reintrat pe autostradă. Dacă aş fi ştiut că francezilor le ia aşa mult să decongestioneze traficul, aş fi intrat de la început pe drumul naţional.

În general, autostrăzile din Franţa au fost pentru mine un motiv de frustrare, iar acum apreciez şi mai mult autostrăzile germane. În plus, nu mi-a fost recunoscut cardul Visa la punctele de taxare şi nu eram singurul cu problema asta. Noroc că nu era un punct de taxare aglomerat şi am putut să dau cu spatele fără să mă înjure vreun francez. Erau însă şi puncte de taxare unde coada era de câţiva kilometri. Aşa că atenţie şi la aspectul ăsta când ajungeţi prin zonă.

Legat de obligativitatea etilotestului am stat şi m-am gândit dacă sunt într-o ţară occidentală sau pe undeva în Balcani. Păi cum Doamne iarta-mă să introduci o lege pe care eşti obligat să o încalci, deoarece nu eşti în stare să pui la vânzare blestematele de etiloteste. În primii 200 km după ieşirea din Germania am oprit la fiecare benzinărie ca să cumpăr etilotestul. Fără speranţe. Primeam doar răspunsuri care începeau cu „desole”. N-am mai insistat şi am zis că o să iau din Orange, că tot dormim o noapte acolo. A doua zi dimineaţă am umblat după drăcia aia de mi-au sărit capacele: am fost într-un supermarket şi în toate farmaciile din oraş, vreo 6-7 la număr. RIEN. Nimic. Aşa că am renunţat la ideea de a fi un cetăţean model, i-am injurat printre dinţi pe francezi şi mi-am văzut mai departe de concediul meu. Ideea e că nu am fost oprit de nimeni, aşadar n-am avut nici o problemă.

Am avut cartierul general în Cannes, unde am închiriat un apartament cu 2 camere dotat cu tot ce are nevoie omul pentru gătit, spălat, călcat, relaxare etc. 320 euro/săptămână!!! Ce-i drept nu era lângă plajă, ci la vreo 15 minute de mers pe jos, însă lucrul ăsta nu m-a deranjat deloc. Mi-a plăcut foarte mult că apartamentul avea un balcon uriaş, mare cât dormitorul, pe care mă relaxam cu o bere rece în fiecare seară. Blocul avea o gradină cu palmieri pe care o traversam mereu când plecam şi veneam şi o piscină. Aleea care ducea la parcarea subterană era străjuită de portocali. Îţi era milă când vedeai cum stau portocalele pe jos. La colţul străzii era un Lidl de unde ne făceam mereu cumpărăturile. Am economisit ceva bani mâncând o parte din mese acasă.

Un alt avantaj e conferit de prezenţa unui loc de parcare în parcarea subterană. Deloc de neglijat având în vedere cât de bine stăpânesc francezii „arta” şofatului. M-am speriat ce am văzut in Cannes. 80% din maşini erau avariate. Nici maşinile de poliţie nu făceau excepţie. Îmi era şi frică să mai scot maşina din garaj. În orice caz nu mi-aş lăsa maşina acolo parcată pe stradă. Am crezut că „francezii sunt cei mai proşti şoferi din Europa” e un clişeu, însă e realitatea pură. Nu mai zic şi de sutele sau miile de scutere care circulă pe acolo.

Prima zi am rezervat-o pentru explorarea oraşului Cannes. Am văzut cum se ajunge de la apartamentul nostru la plaja de lângă bd. Croisette. Este o plajă publică, în stânga Palatului Festivalurilor cum priveşti spre mare. În rest, de la Palat până la Hotelul Carlton n-am observat decât plaje private, care sunt scumpe. Plaja publică era faină, bine îngrijită, cu nisip (de altfel de asta am ales Cannes şi nu Nisa) şi spre surprinderea mea nu era deloc aglomerat. Noi veneam pe la 8, fiind printre primii sosiţi şi ne aşezam chiar lângă mare. Dar chiar şi mai târziu, între orele 10-14 puteai găsi lejer un loc fain. Probabil in iulie-august e mai aglomerat. Marea era foarte liniştită, iar apa de o claritate nemaiîntâlnită. Pe plajă era linişte, fără comercianţi ambulanţi care să te agaseze, fără difuzoarele, care-ţi urlă în ureche, specifice plajelor româneşti. Singura muzică era zgomotul valurilor care se spărgeau de malul mării. Plimbatul pe promenadă e altceva în comparaţie cu „călcatul pe picioare printre tarabele de şlapi” de la noi. Aici au altfel de „şlapi”: Chanel, Louis Vuitton, Prada etc. O plimbare pe sub palmierii de pe Croisette te face să vezi lumea cu alţi ochi.

La câţiva metri de plaja publică se află Palais des Festivals et des Congres. Când am ajuns noi se instala covorul roşu pentru Cannes Lions, cel mai mare festival internaţional de publicitate şi am reuşit să tragem şi noi câteva cadre pe scările Palatului, căci în zilele următoare erau instalate garduri şi nu mai puteai păşi pe covorul roşu, accesul fiind restricţionat. Lângă Palat se află şi Oficiul de turism din Cannes, pe la care am trecut pentru a ne „înarma” cu o hartă a oraşului. Ne-am plimbat prin port şi am admirat yachturile visând cum ar fi dacă... Ultima parte a zilei am petrecut-o pe colina castelului, în partea veche a oraşului, de unde Cannes se vede în toată splendoarea sa. Acolo am fost şi martorii unei nunţi.

Prima oară când vezi Cannes nu poţi să zici decât „wow!!! ”. După ce vezi Nisa şi Monaco, Cannes nu mai pare atât de impresionant, dar rămâne totuşi unul din oraşele frumoase de pe Riviera franceză.

A doua zi am stat la plajă pâna pe la prânz, iar după amiază am mers în Grasse, în capitala mondială a parfumurilor. Până acolo ne-am deplasat cu trenul, căci gara era la 10 minute de noi. 8,80 euro/persoană dus-întors. În gara din Cannes nu mi-a plăcut faptul că la automate nu puteai plăti decât cu cardul sau în monezi. În lumea mai civilizată, automatele îţi permit să plăteşti şi cu bancnote, aşadar nu am înţeles logica francezilor. Cine dracu plăteşte 20 euro în monezi? (pentru că unii mai au ghinionul să nu le fie recunoscut cardul Visa în Franţa). Aşa că eşti nevoit, ca de altfel 80% dintre turişti, să stai la o coadă lungă ca să plăteşti cash la una din case. Dacă nu vii din timp la gară, s-ar putea să pierzi trenul şi uite aşa mai aştepţi o oră în plus. Din când în când mai vine un nene de la căile ferate şi întreabă pe fiecare în parte dacă nu vrea să plătească la automat. Îţi vine să-l iei la bătaie, când vezi că mai sunt 5 minute până ce vine trenul şi tu nu ai bilete. Aşa că Franţo mai ai o bilă neagră de la mine.

În Grasse am făcut maratonul vieţii: de la gară urci puţin, după care pe stânga este o scurtătură spre oraşul vechi. Noi n-am vazut-o şi am urcat pe traseul pentru maşini. Şi am urcat, am urcat, până ni s-a făcut lehamite şi am dat iar vina pe francezi pentru că nu sunt în stare să facă nişte indicatoare mai adecvate. În final am ajuns şi noi la grădina publică, o oază de verdeaţă cu palmieri şi un ochi de apă. Lângă era parfumeria Fragonard pe care am vizitat-o, dar nu am reuşit să ne lipim şi noi de vreun suvenir parfumat. Deasupra parcului era o terasă de unde se vedea toată regiunea până departe la mare (cam 20 km dacă ţinem cont de distanţa dintre Grasse şi Cannes). Asta mi-a plăcut şi m-a făcut să mai uit de durerea de picioare.

După ce ne-am mai odihnit am pornit la explorat oraşul vechi: străduţe foarte înguste, case înalte cu obloane din lemn, câteva magazine ici-colo. Nu mi-a plăcut. Casele alea erau urâte rău, cu faţadele scorojite, crăpate, renovate probabil ultima oară pe vremea lui Napoleon. Am văzut acelaţi model de casă în oraşul vechi din Monaco, cu deosebirea că aici erau îngrijite. Altă viaţă, frate! În plus, mai era şi sentimentul ăla de nesiguranţă pe care ţi-l confereau locuitorii oraşului vechi, reprezentanţi ai fostelor colonii franceze, atunci când te vedeai singurul turist pe străduţele alea întunecoase, unde nu reuşea să pătrundă soarele. Ne-am cam rătăcit în oraşul vechi, dar în final am reuşit să ieşim la o stradă mai largă şi am găsit apoi un indicator spre parfumeria Fragonard. De data asta nu am mai ratat scurtătura şi in max 15 minute eram la gară. Când mă gândesc că la urcare am făcut o oră şi jumătate...

La gară, eram terminaţi de oboseală, abia mai stătem în picioare şi, deşi trenul era deja acolo, nu am fost lăsaţi să urcăm, toate uşile rămânând blocate până cu 5 minute înainte de plecare. Am mai stat vreo 15 minute în picioare. Încă încerc să înţeleg logica francezilor!

Grasse a fost o experienţă interesantă, însă, din punctul meu de vedere, nu cred că e unul din locurile de pe coastă care trebuie neapărat văzute. Dacă aş fi ştiut, mi-aş fi îndreptat atenţia spre alte localităţi, pe care nu am avut cum să le văd din cauza timpului scurt petrecut în zonă.

A treia zi am petrecut-o în Nisa. Am folosit iarăşi trenul ca mijloc de transport. E mai scump ce-i drept, dar nu pierzi atâtea ore pe drum. Vorba aia: time is money.

La gara din Nisa am fost pentru scurt timp dezorientaţi, deoarece nu aveam nici o hartă la noi şi nu prea ştiam în ce direcţie să mergem ca să ajungem pe Promenade des Anglais. Am reuşit, cu ajutorul hărţilor din staţiile de autobuz, să localizăm Avenue Jean Medecin, pe care am urmat-o până ce am ajuns în piaţa Massena.

Din ce am observat, Avenue Jean Medicin e locul unde îţi poţi face cumpărăturile în Nisa. Pe lângă zecile de magazine, care împânzesc strada amintită, am dat aici şi peste Biserica Notre Dame de l’Assomption, o biserică în stil neogotic, de altfel cea mai mare biserică din Nisa.

Am ajuns şi în Place Massena, locul care nu trebuie ratat de nici un turist care ajunge în Nisa. Omuleţii ăia cocoţaţi pe stâlpi erau foarte interesanţi. Am dedus ca seara ei se aprind, creând probabil o altfel de atmosferă decât cea din timpul zilei. Am admirat şi „Fontaine du Soleil”, cu statuia lui Apollo în centru. Păcat că nu era funcţională la momentul vizitei noastre, dar ne-am consulat şi răcorit în acelaşi timp la jeturile, care ţâşneau din pământ câţiva metri mai încolo. Un loc foarte iubit de copii.

A urmat o plimbare pe renumita Promenade des Anglais, cu o scurtă oprire la „Monument du Centenaire”, monument ridicat în amintirea alipirii Nisei la Franţa. Pe Promenada Englezilor se află şi un oficiu de turism, de unde am cumpărat „French Riviera Pass”, un card care-ţi oferă accesul gratuit la foarte multe obiective turistice de pe Riviera franceză. Cardul este disponibil în 3 variante: 24 ore (26 €), 48 ore (38 €) şi 72 ore (56 €) şi se activează din momentul în care îl folosiţi la primul obiectiv turistic. Astfel aveţi acces gratuit la următoarele obiective turistice:

1. Nisa - Open Tour Nice – folosirea autobuzului etajat (22 € fără card);

-Trenuleţul turistic (8 € fără card);

-Muzeul Marc Chagall (10 € fără card);

-Musee National du Sport (7 €)

-Parcul Phoenix (2 €)

-30 min cu Segway

-Vizitarea orşului cu ghid

-Muzeele Matisse, MAMAC, Palais Lascaris, Massena, Beaux-Arts, Archeologie Cimiez/Terra-Amata, T. P. I., Art Naif, Histoire Naturelle;

-Patrimoine (5 €);

-Vila Arson (7€).

2. Antibes – Marineland (39 €)

3. Biot – Muzeul Fernand Leger (7,50 €)

4. Cagnes – Muzeul Grimaldi (4 €) - Muzeul Renoir (6 €)

5. Villefranche – Citadela (5 €)

6. Beaulieu – vila Kerylos (11,50 €)

7. St Jean Cap Ferrat – vila Rothschild (13 €)

8. Eze – Jardin Exotique (6 €)

9. Monaco – Jardin Exotique (7,20 €) - Musee Oceanographique (14 €) - vila Paloma/vila Sauber (6 €) - Grimaldi Forum (12 €)

Atenţie! Accesul la Marineland e gratuit doar cu cardul de 72 de ore. Dacă nu aveţi de gând să mergeţi la Marineland, nu prea se merită să daţi banii pe acest card. Altfel, economia pe care o faceţi cu acest card este consistentă.

Ne-am continuat plimbarea pe promenadă până la Hotelul Negresco, în faţa căruia am asistat la tragedia unei doamne căreia i se furase rucsacul. Noi eram pe partea cu hotelul, când de pe partea cealaltă a început să se audă o doamnă ţipând. Toată lumea s-a oprit şi nu înţelegea ce se întâmplă. Am văzut-o deodată cum se aruncă disperată în întersecţie, printre maşini, nici n-am crezut că nu o ia vreo maşină pe capotă, având în vedere ce trafic era. Apoi am înţeles că striga „mon sac”, dar hoţul nu se mai vedea. Reacţia unui francez de lângă mine, enervat de ţipetele femeii: „ce urli în halul ăsta? Cheamă poliţia!”.

După incident, ne-am odihnit cca 20 de minute, la umbră, în grădina vilei Massena, iar apoi am plecat în căutarea unui restaurant, în care să ne astâmpărăm foamea, care nu ne mai lăsa să savurăm frumuseţile Nisei în linişte. Am dat peste un restaurant asiatic. Nu-mi mai amintesc numele străzii, dar era una din străduţele care se intersectează cu Promenada Englezilor, puţin după Monumentul Centenarului, cum mergi în direcţia oraşului vechi. E uşor de găsit, dacă e cineva interesat. Aveau foarte multe feluri de mâncare expuse în nişte vitrine: multe feluri de orez (thai, vietnamez, indian etc), pui pregătit în diferite moduri etc. Noi am luat orez thai (picant), orez indian, pui în sos de portocală, o ruladă de pui şi salată. Am dat cca 16 €. Porţiile au fost mari, iar după puiul în sos de portocală, m-am lins pe degete. Extraordinar de bun. Cert e că la asiatici am mâncat cel mai bine şi cel mai ieftin în Franţa.

După ce ne-am umplut burţile, a trebuit să urcăm pe Coline du Chateau. Nu ştiu cum se face, dar, la fel ca in Grasse, nu am văzut traseul mai uşor (liftul), aşa că am urcat sute de scări. Un exerciţiu mai bun, după ce mănânci, nu există. Însă s-a meritat. Ajuns sus, am uitat de neplăcerile urcuşului şi ne-am bucurat de spectaculoasele privelişti panoramice asupra oraşului vechi, portului şi Golfului Îngerilor, precum şi de o plimbare prin parc pe aleele răcoritoare, la umbra copacilor.

Nisa mi-a plăcut mai mult decât Cannes. E un oraş mai frumos, mai aerisit, cu un ritm de viaţă parcă diferit. Chiar şi oamenii mi s-au părut aici altfel: mai relaxaţi, mai zâmbitori, mai autohtoni. Păcat însă de plajă.

Antibes a fost rezervat pentru a patra zi. De data asta am probat şi autobuzul, dat fiind că Antibes e la doar 15 km de Cannes. M-am luat după un turist, care scria pe tripadvisor că autobuzul 200 se ia din faţa Hotelului Gray d’Albion, numai că odată ajunşi acolo ne-am dat seama că linia 200 nu trecea pe acolo. Era o staţie de autobuz în faţa hotelului, dar nu cea de care aveam nevoie. Aşa că treci şi caută prin zonă staţia în care opreşte Bus 200. Căutând am ajuns pe la gară, unde am întrebat doi poliţişti de unde să iau autobuzul 200. După 2 cuvinte în engleză, 2 în franceză şi ceva mai multă gesticulaţie am înţeles ca de la Hotel de Ville se ia autobuzul 200. Totuşi am trecut şi pe la Oficiul de turism ca să fim siguri. Acolo am primit şi un pliant cu toate staţiile liniei 200. Aşadar iată-ne ajunşi la Hotel de Ville, chiar în momentul în care autobuzul dădea să plece. Staţia se numeşte „Gare Routiere”. În autobuz, am observat că a doua staţie e Gray d’Albion, care se află pe Croisette şi nu în faţa hotelului omonim.

Am coborât la „Gare de Biot”, staţie aflată la câţiva metri de Marineland, punctul nostru de interes major de pe ordinea de zi. Am profitat de cardul French Riviera, care ne-a scutitit de plata a 40 €. De reţinut e că trebuie mers la biroul de informaţii pentru activarea cardului şi ridicarea biletelor. La intrarea în parc ne aşteptau fotografi şi mascote, cu care am imortalizat momentul. Surpriza plăcută a fost că aceste poze se puteau ridica gratuit. Fiind obişnuiţi cu taxele mari pentru pozele din asemenea parcuri, nu aveam de gând să ridicăm pozele. La ieşire însă, am trecut pe lângă peretele unde erau prinse aceste poze şi am observat că angajaţii parcului le distribuiau gratuit. Şi uite aşa ne-am ales, fără să vrem, cu 4 fotografii şi 2 brelocuri cu minipoze de la Marineland.

Parcul nu e atât de mare pe cât mă aşteptam, dar orele petrecute printre bazinele cu pinguini, foci, urşi polari şi asistând la spectacolele susţinute de delfini şi balene ucigaşe sunt de neuitat.

După ce am ieşit din parc, am luat iar autobuzul 200, de data asta în direcţia opusă, şi am coborât în staţia „Dir. Chaudon”, care mi s-a părut mai apropiată de obiectivele pe care doream să le bifăm în Antibes. În drumul nostru spre centrul oraşului am avut norocul să dăm iar peste un restaurant asiatic, unde am mâncat iar bine şi ieftin. De data asta am lăsat puiul la o parte şi am probat creveţii. Restaurantul se numeşte Regal D’Asie şi se află pe bulevardul Marechal Foch.

După o scurtă oprire in piaţa General de Gaulle, unde m-am răcorit la propriu sub jeturile care ţâşneau din pământ, ne-am îndreptat paşii către port. „Răcorirea” nu a fost planificată, ci doream doar să fac o fotografie, numai că, fără să văd, m-am poziţionat chiar deasupra unui jet din ală, care nu era în funcţiune la momentul respectiv. La scurt timp, m-am trezit ud leorcă, spre deliciul celor prezenţi în piaţă.

După această experienţă am vizitat portul, ne-am plimbat pe străduţele din oraşul vechi, am trecut pe la catedrala Notre Dame de l’Immaculee şi pe la muzeul Picasso, pentru ca să încheiem ziua la plaja de sub zidurile oraşului vechi. Este vorba de Plage de la Gravette, o plajă publică cu nisip, cu o privelişte frumoasă şi foarte potrivită pentru copii, fiind protejată de valuri prin diguri.

A cincea zi am fost la Eze. De data asta mi-am făcut curaj şi am scos maşina din garaj. După ce am rătăcit un pic drumul prin Nisa, Marcel (vocea GPS-ului) şi-a făcut datoria şi ne-a scos pe Moyenne Corniche. Un traseu plăcut de parcurs, iar priveliştele superbe. N-am putut să nu oprim pentru câteva cadre. Am lăsat maşina în parcarea cu plată de la intrarea în sat. Tot acolo se află şi oficiul de turism. Dacă ajungeţi cu maşina, vă recomand să o faceţi dimineaţa, altfel greu gasiţi un loc de parcare. Noi am ajuns pe la 10 fără ceva şi jumate din parcare era deja ocupată, iar pe la orele 13:00 nu mai găseai nimic liber. Trebuia să aştepţi să plece cineva. Asta în iunie. În iulie-august trebuie să fie şi mai rău.

Ne-am dotat cu o hartă de la oficiul de turism şi am început să hoinărim prin labirintul de străduţe înguste, să coborâm sau să urcăm scări care-ţi oferă acces la alte „cartiere” ale micului sat medieval, să trecem pe sub arcade şi să admirăm marfa din buticurile de artă, care împânzesc satul cocoţat la 1400 metri deasupra mării. După ce ne-am plictisit de hoinărit, am urcat la Jardin Exotique, unde ne-am plimbat printre cactuşi înfloriţi, citrice şi alte plante tropicale aduse de prin Africa şi America şi nu ne-am mai săturat de privit marea albastră. A fost ca un vis, din care, la un moment dat, din nefericire, trebuie să te şi mai trezeşti.

De la Eze am plecat spre St. Jean Cap Ferrat, unde prima oprire am facut-o la vila Rothschild. Parcarea e gratuită pe aleea de la intrarea pe domeniul baronesei Beatrice Ephrussi de Rothschild. La intrarea în vilă am luat în primire ghidurile audio şi am început să explorăm fiecare cămăruţă, admirând diverse colecţii de porţelan, tapiserii, picturi, mobilă, articole de îmbrăcăminte etc. La etaj este un balcon cu deschidere spre grădina franţuzească. O imagine de vis! N-am stat prea mult pe gânduri şi am coborât în grădini. În grădina franţuzească se află fântâni arteziene, care o dată la 20 de minute oferă un spectacol superb. În afara grădinii amintite, mai sunt încă 8 grădini cu teme diferite: grădina florentină, grădina spaniolă, grădina exotică, grădina de piatră, grădina japoneză, grădina de trandafiri, grădina provensală şi grădina de Sevres. Am încercat să le străbatem pe toate. Nu ştiu dacă am reuşit, pentru că la un moment dat renunţi să te mai uiţi pe hartă şi te laşi purtat pe aleele cochete, îmbătat de imaginea golfului albastru plin de yachturi.

Am lăsat în urmă aceste frumuseţi şi m-am îndreptat spre port. Cred că Marcel a vrut să-mi facă în ciudă, deoarece m-a dus pe un traseu printr-un cartier exclusivist; eram singura maşină pe străduţele alea înguste, mărginte de ziduri înalte, în spatele cărora se ascundeau vilele milionarilor/miliardarilor. Am lăsat maşina într-o parcare din port şi am căutat repede un restaurant. De data asta n-am mai nimerit aşa de bine. Am luat 2 pizza şi un suc. Mâncarea era comestibilă (mai ales dacă îţi era foame rău), ca sa zic aşa, dar scump în comparaţie cu ce-am găsit la asiatici. 35 € în final!!! Cel puţin am primit gratis o carafă de apă rece. :)

După pauza făcută la restaurant, am fost la plajă, mai exact pe plaja Paloma. Sincer, nu prea înţeleg de ce tot ridică lumea în slăvi această plajă, ca fiind una dintre cele mai frumoase de pe Coasta de Azur. Nu m-a impresionat deloc. Nu e curată, apoi pietre multe şi încinse, care îţi ardeau tălpile; în apă, la fel, pietre şi destul de adâncă la mal (deci no kids); hai să zicem că priveliştea e un plus, dar probabil găseşti sute de plaje în sudul Franţei cu asemenea privelişte. Poate gândesc aşa pentru că nu am stat pe plaja privată. Hai să fim serioşi! Acolo nu ai în plus decât un amărât de şezlong şi o umbrelă. Asta nu ar schimba cu nimic felul în care am perceput eu această plajă.

Am abandonat celebra plajă dupa vreo 2 ore şi am hotărât să facem „le tour de Saint Hospice”, aşadar iată-ne pe poteca îngustă, care şerpuieşte de-a lungul malului mării, admirând de la distanţă locurile prin care trecusem dimineaţă: Beaulieu şi Eze Village. La un moment dat am făcut drepta pe o alee, numită Edmund Davis. Paşii ne-au purtat până la un cimitir pentru soldaţii belgieni căzuţi în primul război mondial. În spatele cimitirului se află Chapelle de Saint Hospice, o biserică datând din secolul al 11-lea şi restaurată prin secolul al 16-lea de ducele de Savoia, iar lângă biserică statuia de bronz a fecioarei cu pruncul. Statuia e impresionantă. 11 m înălţime. Înaltă cât biserica.

Următoare zi: Monaco. Am plecat cu maşina. Proastă mişcare. Din nu ştiu ce motive (aprins discutate la radio, dar din care nu înţelegeam o iotă, căci nu sunt nici chiar aşa de poliglot), autostrada era extrem de aglomerată, aşa că, fără să exagerez, de la Cannes până în Nisa, am mers bară la bară. După ce am trecut de Nisa a fost lejer.

Am urmat sfatul lui abancor (merci) şi am oprit prima oară la Jardin Exotique. Maşina am lăsat-o în parcarea subterană cu acelaşi nume, situată câţiva metri mai la vale de grădină. Exotica grădină e amenajată în terese, de la intrare tot cobori pe o alee şerpuind printre cactuşi şi alte plante rare până ce ajungi la intrarea unei peşteri. Pe traseu sunt câteva puncte de belvedere, de unde Monaco se înfăţişează în toată splendoarea sa.

Peştera se viziteză cu ghid, toată călătoria în măruntaiele pământului durând cca 40 de minute. Sunt 300 de scări de coborât şi tot atâtea de urcat. :) Din cauza umidităţii, traseul e destul de alunecos, aşa că vă recomand încălţări adecvate. O să spuneţi că e normal, dar am întâlnit acolo persoane încălţate cu sandale cu toc de 7 cm care gândeau altfel. Din cauza scărilor alunecoase, fotografiatul este permis doar după ce ajungi jos şi la urcare. N-am crezut că această incursiune speologică o să fie atât de interesantă. Stalactitele, stalagmitele şi coloanele formate acolo de-a lungul timpului sunt impresionante. Ghidul ne-a arătat cum unele dintre acestea iau diferite culori atunci când sunt expuse la lumina lanternei. Ne-a oferit şi o scurtă reprezentaţie muzicală, folosindu-se de tonurile pe care le scoteau unele stalctite/stalagmite la lovire. Chiar nu a fost timp irosit.

Următoarea oprire în Monaco a fost la Casino. Maşini luxoase şi mulţi turişti abia îşi făceau loc prin faţa cazinoului. Parcul de vis-a-vis superb, iar chestiile alea albe, care erau de fapt magazine Chanel, Louis Vuitton etc, cum aveam să văd mai târziu, erau foarte cool.

De la Casino am luat-o la pas spre Muzeul Oceanografic. Am trecut prin port, admirând zecile de yachturi luxoase şi asistând chiar la un concurs de echitaţie. Am urcat la Muzeul Oceanografic, care este impresionant atât prin măreţia clădirii care îl adăposteşte, cât şi prin miile de exemplare ale florei şi faunei marine. Uriaşul bazin de la subsol este pur şi simplu spectaculos. Nu te mai saturi să priveşti. Este atât de relaxant. La muzeu, am avut ocazia să pun mâna pe rechini. La ieşire era amenjat un bazin cu pui de rechini, pe care reuşeam să-i atrag folosind câteva degete drept momeală, după care îi mângăiam cu cealaltă mână. Super tare senzaţia. De la muzeu am mai dat o tură prin oraşul vechi, pentru ca în final să ne relaxăm la palatul princiar.

Monaco mi-a lăsat o impresie plăcută. E un oraş foarte frumos, un oraş unde luxul e la el acasă, un oraş în care vezi poliţişti la fiecare colţ de stradă, un oraş în care, în fiecare vară, se deschide, pentru o anumită categorie de femei, sezonul de vânătoare de miliardari.

Ultima zi am rezervat-o pentru Cannes: plajă şi o plimbare pe Croisette. Problema e că am abuzat de soare şi m-am ales cu o insolaţie urâtă, astfel că plimbarea pe Croisette s-a transformat în stat in pat, învelit cu plapuma, tremurând fără încetare, în timp ce afară erau 30 de grade. Acum, în timp ce scriu aceste rânduri, sunt ca un şarpe, care-şi reînnoieşte pielea. :)

***

Per ansamblu, a fost un concediu minunat, de fapt „lună de miere”. Singurul regret a fost că nu am închiriat apartamentul pentru două săptămâni. O săptămână pe Riviera franceză e prea puţin. Nu e destul timp şi pentru plajă, şi pentru hoinărit. Au fost locuri, pe care doream să le vizitez, dar la care nu am mai reuşit să ajung. Cu siguranţă mă voi întoarce în viitorul apropiat, dar nu cu maşina. Iunie rămâne o lună favorabilă vizitei Coastei de Azur. Nu e aglomerat, preţurile sunt mai mici la cazare, temperaturile suportabile (28-30 grade a trebuit să suportăm).

---

VIZUALIZĂRI: 9300 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI