GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cote d’Azur – o parte din paradis - partea 2
Continuare de aici.
Ziua 2 a avut in program parcul acvatic Marineland si orasul Antibes. Pentru a ajunge la Marineland am ales trenul pentru durata mai mica a drumului. De la gara am luat unul din trenurile regionale si trebuie sa coborati in statia Biot – biletul a costat 3,6 euro. Daca alegeti autobuzul 200 coborati la statia Gare de Biot. De aici mai aveti circa 300 m de mers pe jos pana la intrarea in parc. Datorita cardului FRP am avut intrarea gratuita (de mentionat ca accesul este gratuit doar daca aveti cardul de 72 ore) – altfel biletul costa 38 euro. Cu acest bilet aveti acces la toate spectacolele si atractiile parcului. La intrare veti primi o harta a parcului si un pliant cu orele de incepere a spectacolelor – vor fi la diferite ore cu pauze intre ele pentru a putea ajunge usor de la un bazin la altul.
Veti avea ocazia sa vedeti live spectacole cu foci, lei de mare, orci si delfini. Cel mai impresionant spectacol a fost cel cu orci – mie personal acesta mi-a placut cel mai mult. In timpul acestui show ne-a fost prezentat pe un ecran un filmulet cu nasterea unui pui de balena in captivitate - lucru rar intalnit. Mama si puiul au ‘’lucrat‘’ impreuna in acest show impreuna cu alte 3-4 balene. Bazinul in care este prezentat acest spectacol are 11 m adancime, iar inspre tribuna bazinul are un perete de sticla lung de 64 m prin care puteti vedea si sub apa superbele exemplare de balene. Este impresionanta apropierea dintre dresor si animal si agilitatea cu care se executa exercitiile din program. Doar prin cateva gesturi facute de trainer, aceste inteligente balene efectueaza miscarile indicate. Fiecare reusita este rasplatita cu mult peşte – poate va mira pretul biletului, dar la cat peşte se ofera focilor, delfinilor, orcilor nu ma surprinde.
Un alt show atractiv este al delfinilor, care reusesc sa faca spectacol – multe figuri unele executate in stransa colaborare cu dresorul lor – fiecare delfin este mai apropiat de o anumita persoana cu care ‘’lucreaza’’ cel mai mult. Acrobatii cu mingea, cu cercuri, aruncatul dresorilor in apa si multe alte asemenea figuri fac deliciul celor mari si mici deopotriva. Voi atasa cateva poze cu aceste minunate mamifere. Cand asistati la show-ul cu lei de mare evitati sa stati in zonele marcate cu ‘’splash zone’’ – aici aveti sanse mari sa fiti stropiti din abundenta cu apa de la salturile in apa ale animalelor cu dimensiuni si greutate apreciabile.
Tot in parc puteti vedea bazinul imens cu un tunel de sticla in care rechinii inoata doar la 20-30 de cm de voi. In acvarium veti intalni si alte specii de pesti, unii cu un colorit deosebit, recifuri de corali, pesti clovn si multe alte specii. Puteti vedea de asemenea diferite specii de pinguini, un bazin in aer liber in care se joaca mai multe foci, ursi polari. Sunt si cateva terase si restaurante unde puteti sa va astamparati foamea sau sa va racoriti cu o bautura. Pentru familiile cu copii este un loc ideal unde puteti petrece si o zi intreaga.
Site-ul oficial este marineland.fr
Dupa circa 5 ore petrecute in acest in acest loc deosebit am luat autobuzul 200 pana in Antibes, oras situat la circa 20 de km de Nisa. Acest oras a fost intemeiat acum mai bine de 2000 de ani de catre greci, si se numea Antipolis. Atractia principala este orasul vechi care, cel mai bine se viziteaza pe jos. Stradutele inguste sau mai late cu multe magazine, terase, cafenele sau restaurante va vor determina sa petreceti mai mult timp in aceasta relaxanta atmosfera. Tot aici puteti vizita si muzeul Picasso (6 euro). Alte informatii puteti gasi:
provenceweb.fr/e/alpmarit ... bes/antibes.htm
Dupa alte 2 ore de plimbare prin Antibes am revenit in Nisa cu autobuzul 200, care trebuie mentionat este unul din cele mai aglomerate. Mi-am amintit de niste vremuri trecute in care calatoream pe scara autobuzului. Seara – deja traditionala plimbare prin centrul vechi cu cina la restaurantul ‘’La Tapenade’’ si dificila alegere a cupelor de inghetata de la Fenocchio. Aceasta parte veche a orasului, numita si ‘’vieux Nice’’ este ticsita seara cu turisti sau localnici care se plimba, stau la o terasa sau fac cumparaturi in magazinele locale, unde puteti gasi ulei de masline, condimente, ierburi, sapunuri, esarfe sau vinuri (acestea intr-o varietate foarte mare).
Ziua 3 – a inceput cu o plimbare cu ‘’city train’’ (gratuit cu FRP sau 8 euro) care se ia de pe Promenade d’Anglais vis-à-vis de hotel Le Meridien. In aceasta perioada a anului primul tren pleaca la ora 10.30, iar in plin sezon la ora 10. Durata acestui parcurs este de circa 45 de minute cu o pauza de 10 minute sus la castel (impropriu spus castel deoarece sunt cateva ruine). De aici aveti posibilitatea de a face cateva poze memorabile cu golful Bay of Angels si orasul Nisa. Traseul acestui minitren include o plimbare prin partea veche a orasului, pe langa port si pe langa alte cateva atractii ale acestui oras. Fiecare loc dispune de casti in care veti auzi comentarii despre locurile prin care treceti in 7 limbi de circulatie. In linkul de mai jos gasiti mai multe info:
trainstouristiquesdenice. ... -train-nice.php
Dupa aceasta plimbare am luat autobuzul 81 din gara rutiera J. C Bermond catre urmatorul obiectiv de pe lista, si anume Villa Ephrussi din Saint-Jean-Cap-Ferrat. Trebuie sa coborati la statia Passable, iar de aici mai aveti de mers pe jos cam 5 minute, care se vor transforma in 10 sau 15 pentru ca va veti opri sa faceti cateva fotografii cu peisajele aparute dintre palmieri si chiparosi. Si aici am avut intrarea gratuita datorita cardului FRP – fara card biletul costa 12 euro. Aceasta vila a fost construita de catre baroneasa Beatrice Ephrussi de Rotschild fiica bancherului Alphonse de Rotschild. Ea s-a maritat la doar 19 ani cu alt bancher Maurice Ephrussi si de care s-a despartit in 1904 dupa 21 de ani de mariaj. In 1906 a descoperit acest loc minunat si in 1907 au inceput lucrarile la constructia acestei vile, care au durat 5 ani. In prezent vila este administrata de catre l’Academie des Beaux-Arts de l’Institut de France.
Se viziteaza si interiorul vilei cu audio ghid gratuit si veti vedea mai multe incaperi dintre care ‘’grand salon’’ se distinge prin somptuozitate si eleganta. Remarcabila este si colectia de portelanuri si camera tapiseriilor. La exterior vila este inconjurata de mai multe gradini: japoneza (cu perdele de bambus si mici pagode), florentina (cu nuferi si philodendroni), spaniola, franceza etc care va vor incanta ochii cu florile, plantele si aranjamentele florale realizate. Prin gradini, din loc in loc sunt amenajate terase si puncte de belvedere de unde se ivesc privelisti incantatoare catre coasta si catre localitatile de aici. Este o reala placere sa te plimbi pe aleile cu palmieri si flori sau sa admiri ‘’jocul’’ jeturilor de apa ale fantanilor. Sunt si cateva bancute unde te poti odihni si respira aerul ozonat cu diferite mirosuri (placute) ale plantelor din gradini. Mai multe detalii:
Ne-am reintors in Nisa cu acelasi bus 81, trecand prin frumoasa localitate Beaulieu sur Mer, iar din deja cunoscuta gara rutiera J. C. Bermond am luat linia 400 catre ceea ce va constitui pentru mine cea mai frumoasa destinatie a acestei vacante – si anume orasul medieval St. Paul de Vence. Faptul ca nu este in topul celor mai mari atractii de pe Riviera Franceza, confera acestui loc un aer linistit si relaxant. Deoarece nu am gasit multi turisti, poate se datoreaza si faptului ca noi am ajuns dupa-amiaza pe la ora 17.
Acest satuc, care mi-a placut mai mult decat Eze, este mai mare, cu mai multe magazine de suveniruri sau cu diverse produse specifice zonei, mai linistit si mai plin de farmec. Aleile pietruite si casele de piatra sunt principalele elemente de atractie ale oraselului, in care veti gasi chiar si un hotel de 4 stele. Din loc in loc sunt cateva piatete unde veti intalni si cate o fantana cu apa potabila. La capatul satului o terasa din piatra vă va oferi privelisti minunate atat catre mare cât si catre Alpii inzapeziti aflati la zeci de km distanta. La intrarea in sat veti gasi si un magazin al parfumeriei Fragonard.
Intrand in mai multe magazine sau admirand picturile realizate de artistii locali, nici nu ne-am dat seama cand au trecut doua ore astfel ca am fost nevoiti sa plecam, nu fara regrete, catre statia de autobuz pentru a prinde ultimul 400 catre Nisa (acesta pleaca la ora 19.20). Cu siguranta acest loc trebuie trecut pe lista voastra cu locuri de vizitat de pe Coasta de Azur. Programul nostru de seara il cunoasteti deja, asa ca nu mai insist.
Din programul de seara nu ar trebui sa lipseasca o plimbare prin Place Massena – cea mai mare piata publica din Nisa cu o zona exclusiv pietonala – care este inconjurata de magazine, terase si restaurante, dar si prin centrul vechi unde puteti admira turnul cu ceas si impunatoarea cladire a palatului de justitie. De asemenea trebuie sa va plimbati pe Promenade d’Anglais – un ‘’bulevard’’ pietonal cu o lungime de 6 km, unde lumea alearga, se da cu bicicleta, cu rolele sau pe jos. Mergeti sa vedeti dupa ce se intuneca si Catedrala Notre-Dame de Nice care arata excelent la ceas de seara, dar puteti sa o vizitati in interior si ziua pentru a admira exceptionalele vitralii cu un colorit aproape ireal.
Ultima zi am inceput-o cu o plimbare prin piata Cours Saleya. In acest loc veti gasi o piata de fructe si legume, o piata cu produse locale (condimente, masline, sapunuri, matasuri, suveniruri etc) si o piata de flori care este probabil atractia principal prin gama de culori si varietatea sortimentelor. Cours Saleya este inconjurata de terase si cafenele si cu siguranta de aici nu veti pleca cu mana goala. Apoi am petrecut circa o ora pe plaja din Nisa alaturi de alte zeci de persoane doritoare de un bronz de primavera. Plaja din Nisa este doar cu pietricele, care nu sunt totusi deranjante. Unii curajosi chiar faceau o baie in Mediterana.
Vizita urmatoare a fost in Parcul Phoenix care este situat in apropierea aeroportului si unde puteti ajunge cu autobuzele 9,10 sau 23. Puteti vizita acest parc in ultima zi pentru ca oricum trebuie sa va luati un abonament de 1 zi pe mijloacele de transport (4 euro) ca sa mergeti la aeroport. Veti folosi acest abonament pentru toate deplasarile din acea zi prin Nisa.
Biletul de intrare costa 2 euro sau gratuit cu FRP. Aceasta oaza de verdeata din oras ocupa circa 7 hectare si veti vedea mai multe atractii. Chiar in stanga intrarii sunt fantanile cantatoare unde jeturile de apa ‘’danseaza’’ in ritmul muzicii. Una dintre atractii este o piramida cu o inaltime de 25 m, care se intinde pe circa 6000 de mp, unde sunt reconstituite 7 diferite climate tropicale si subtropicale. Acest lucru se realizeaza datorita tehnologiilor performante care mentin umezeala si temperatura adecvata fiecarui climat. Colectii exclusive de orhidee cu culori spectaculoase, mini paduri tropicale, arbori exotici si multe alte plante va vor incanta ochii prin coloritul divers.
Un acvariu cu diferite specii de pesti, un spatiu care imita un semidesert cu broaste testoase, o mica gradina zoo cu papagali cu un colorit extraordinar, nandu, canguri wallabies, bufnite albe, flamingo si multe alte animale in stare de semilibertate, un lac mare in mijlocul parcului cu pelicani, lebede negre, testoase si rate vor constitui de asemenea alte puncte de atractie pentru vizitatori. Peste 2500 de specii de plante sunt gazduite de acest superb parc in care veti putea petrece cateva ore si va veti plimba pe aleile flancate de trandafiri, lalele, palmieri, bambusi si multe alte flori. Va las sa descoperiti si voi alte locuri din acest parc. Site oficial:
Langa parc este muzeul de arta asiatica pe care il puteti vedea gratuit. Cu mare parere de rau am plecat catre hotel pentru a ne lua bagajele si a urca in bus 99 catre aeroport (se ia din fata garii principale Nice Ville). Biletele de o zi se pot lua si de la automatele din unele statii ale mijloacelor de transport, sau de la biroul de la parterul cladirii situate vis-à-vis de gara. Vremea a fost excelenta pe tot parcursul perioadei cu circa 9-10 grade dimineata si 20-22 in cursul zilei. Desi am avut multe obiective in program, totusi au mai ramas cateva locuri de vizitat, astfel ca foarte probabil in primavara lui 2013 voi reveni pentru alte 3 zile si a parcurge ce nu am avut timp sa vedem in 2012.
Recomand aceasta destinatie ca un must see al Frantei si sunt convins ca nimeni nu va regreta aceasta alegere. Alte linkuri utile:
Oficiul de turism - en.nicetourisme.com
Transport in Nisa - en.nicetourisme.com/pro-public-transport
Au revoir chers amis!
Trimis de BOGDAN DSN in 26.04.12 21:00:39
- A fost prima sa vizită/vacanță în FRANȚA
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (BOGDAN DSN); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.
Sunt incantata de ceea ce am citit si admirat! Vacante cat mai placute, sa aveti ce ne povesti! Multumesc!
@webmaster - multumesc pentru linkurile dintre cele doua episoade si te rog sa mai adaugi pe pagina reviewului cate poze mai incap, Merci beaucoup.
@balasa violeta - ma bucur ca ti-a placut ceea ce ai citit. Multumesc.
@webmaster13 - Melodia este foarte bine aleasa... nici nu ma asteptam sa fie altfel. Multumesc.
Am savurat cele trei episoade ale vacantei voastre petrecuta pe Riviera Franceza!
Felicitari!!!
Pentru modul in care ati organizat aceasta iesire (cred ca a durat 1-2 saptamani munca de informare) dar si pentru altruismul cu care ne-ai impartasit impresiile de acolo usurandu-ne calea spre o vacanta perfecta, iti multumim foarte mult!
Imi este putin teama de dificultatiile pe care le voi intampina in alegerea sortimentului de inghetata dar cu toate acestea ne vom face curaj si vom porni la drum...
Este mai mult decat util. Oricum, peste o saptamana sper sa ajung acolo pentru prima data.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Două zile pe Coasta de Azur — scris în 22.08.23 de Silens din TIMIșOARA - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Saint Paul de Vence - satul medieval de poveste — scris în 23.03.23 de Chloe din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Port Grimaud - Venetia Proventei — scris în 23.03.23 de Chloe din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 O saptamana pe Coasta de Azur — scris în 04.10.21 de frumusika din CONSTANţA - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Coasta de Azur august 2020 - note de calatorie cu aer de pandemie — scris în 09.09.20 de Dimosu din SIBIU - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Coasta de Azur - lumini si... umbre — scris în 03.10.19 de Luci1970 din IAşI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 La pas, descoperind frumoasa Coasta de Azur — scris în 06.08.18 de iulia lucaci din FRANţA - PARIS [EU] - RECOMANDĂ