ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.05.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JUL-2012
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

O plimbare în Zürich

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Un circuit în Elveţia trebuie neapărat să includă şi o vizită în capitala financiară a ţării, Zürich. Considerat cel mai bogat oraş din Europa, caracterizat adesea ca având "cea mai înaltă calitate a vieţii", Zürich a fost pentru noi doar un oraş de tranzit. Preţurile mult prea mari pentru buzunarele noastre şi preocuparea agenţiei de a planifica un circuit atractiv şi din acest punct de vedere, n-au permis alegerea unei locaţii de cazare în marele imperiu financiar. Se spune că tot ceea ce este elveţian, în afară de munţi, este cel mai mare în Zürich. Aşadar, cu preţurile practicate aici, noi, românii de clasă medie, nu ne-am permis decât un tur.

Principala arteră comercială a oraşului, Bahnhofstrasse, renumită pentru magazinele sale de lux, pentru noi a fost doar o promenadă. Cu toţii eram conştienţi că mai aveam de făcut multe alte cheltuieli până la sfârşitul circuitului aşa încât ne-am abţinut de la cumpărături. Totuşi, pentru ceea ce are ea de arătat, această stradă trebuie parcursă pietonal, analizând fiecare clădire aşa cum facem cu obiectele etalate într-o expoziţie. Bahnhofstrasse se întinde de la Hauptbahnof - Gara principală şi până la lac. De-a lungul ei, la tot pasul, veţi vedea bunăstarea elveţiană. Aici sunt clădiri frumoase, sediile celor mai mari cinci bănci din Elveţia, precum şi magazine de lux care îşi etalează produsele (vestimentaţie, marochinărie, bijuterii) cu atâta preţiozitate încât ai impresia că te afli în cel mai renumit muzeu din lume.

Autocarul ne-a lăsat undeva pe malul lacului Zürichsee şi am pornit în explorarea oraşului chiar pe Bahnhofstrasse. N-am străbătut mult-admirata stradă în totalitate, ci ne-am abătut pe străduţe laterale, mărginite de clădiri cu arhitectură veche. Linderhof este o ridicătură pe malul stâng al râului Limmat, loc în care au fost descoperite urmele aşezării şi fortăreţei romane Turicum. În jurul acestui loc s-a dezvoltat oraşul de astăzi. Străzile sunt înguste, iar casele foştilor comercianţi şi industriaşi sunt şi ele foarte înguste, dar înalte.

Plimbarea pe Limmatquai - cheiul râului Limmat, a fost relaxantă cu toate că nişte nori întunecaţi se apropiau ameninţător. Panorama de pe pod, turlele ascuţite ale bisericilor apărând dintre clădiri şi străpungând cerul, lebedele şi bărcile de agrement plutind laolaltă pe apă, oamenii plimbându-se agale, unii dintre ei lenevind aşezaţi direct pe caldarâm, de-a lungul malurilor, toate acestea sunt crâmpeie de viaţă şi întregesc chipul oraşului care se arată vizitatorului.

Există şi aici o fântână arteziană care-şi aruncă jeturile în răstimpuri, către cer. Cele şapte jeturi sincronizate umplu văzduhul cu dansul graţios al stropilor de apă, dar nu egalează în măreţie celebrul Jet d’Eau de la Geneva. De asemenea, şi aici veţi vedea un ceas floral, dar nici acesta nu-l egalează pe cel din Jardin Anglais de la Geneva.

Pe Limmatquai, ca şi pe celelalte străzi importante pe care am umblat, nu lipsesc restaurantele şi terasele stradale, aşa încât turistul obosit se poate relaxa la o cafea sau la un suc.

Aproape de Rathaus - Primăria oraşului, o construcţie cenuşie aflată chiar pe malul apei, lângă clădirea cu şase coloane masive şi cu fronton decorat (sediul poliţiei cantonale), o formaţie muzicală ai cărei membri erau îmbrăcaţi în uniforme militare, pregătea o demonstraţie. I-am surprins într-un moment de respiro, năduşiţi în vestimentaţia prea groasă pentru luna iulie, i-am fotografiat, apoi ne-am văzut de drum.

Cele mai atractive obiective, totodată simboluri ale oraşului Zürich, sunt bisericile Fraumünster, Grossmünster şi St. Peterskirche, fiecare cu o istorie aparte, aşezate aproape una de alta, pe cele două maluri ale râului Limmat. Turnurile lor semeţe pot fi văzute în mai toate imaginile surprinse în centrul vechiului oraş.

Fraumünster, aparţinând cândva unei mănăstiri, poate fi identificată după turnul său înalt, verde şi deosebit de ascuţit, care are şi un ceas.

Mănăstirea benedictină fondată în anul 853 de regele german Ludovic pentru fiica sa Hildegard, a fost înzestrată şi a beneficiat de imunitate aflându-se sub directa autoritate imperială. Două secole mai târziu mănăstirea căpătase dreptul de a organiza pieţe, de a impune taxe şi de a bate monedă, iar stareţa era şi conducătorul oraşului. Puterea politică a scăzut treptat, iar în 1524, la reformă, mănăstirea a fost desfiinţată.

Biserica de astăzi, refăcută şi renovată în mai multe rânduri, este un loc demn de toată atenţia unui turist. Merită să păşiţi în interiorul acestui vechi lăcaş pentru că veţi vedea o orgă frumoasă, precum şi cinci vitralii deosebite, terminate în 1970, după trei ani de trudă, de artistul de origine rusă Marc Chagall, la vârsta de 83 de ani. Aceste reprezentări biblice (scene din viaţa lui Iisus, Moise privind poporul aflat în suferinţă, Profetul Ilie înălţându-se la cer, îngerul cu trompeta), au fiecare o culoare predominantă.

Biserica este deschisă zilnic între orele 10.00-18.00 şi poate fi vizitată cu intrare liberă.

Pe aceeaşi parte a râului, dincolo de Zunfthaus zur Meisen, o clădire care adăposteşte colecţia de ceramică a Muzeului Naţional, se află şi St. Peterkirche, cu inconfundabilul său turn cu ceas. Având diametrul de 8,7 m, acesta este cel mai mare ceas din Europa instalat pe o turlă.

Construită în sec. IX pe locul unui vechi templu roman, prima biserică de mici dimensiuni a fost înlocuită cu o alta în jurul anului 1000 d. H, apoi refăcută două secole mai târziu. Părți din aceasta din urmă încă mai supravieţuiesc. Înainte de reformă, St. Peterkirche a fost singura biserica parohială din oraş, celelalte aparţinând unor mănăstiri.

Ciudat pentru acest edificiu este faptul că are proprietari diferiţi: turla bisericii aparţine municipalităţii, iar restul Bisericii Reformate Elveţiene.

Dacă vreţi să vizitaţi sau măcar să vedeţi îndeaproape Grossmünster, va trebui să traversaţi râul Limmat pe unul dintre poduri. Marea catedrala gotică este cea mai frumoasă şi, de asemenea, inconfundabilă datorită celor două turnuri identice, foarte înalte, emblematice pentru oraşul Zürich.

Legendele spun că Charlemagne a descoperit mormintele martirilor Felix şi Regula - sfinţii ocrotitori ai oraşului - şi a ordonat în anul 1100 construirea în acel loc a unei mănăstiri. În Evul Mediu Grossmünster şi-a disputat întâietatea cu Fraumünster, cealaltă mănăstire, situată dincolo de râu.

În anul 1520 biserica Grossmünster a fost locul în care s-a iniţiat Reforma religioasă condusă de Huldrych Zwingli şi Heinrich Bullinger. Biserica adăposteşte pe lângă mormintele sfinţilor Felix şi Regula, un muzeu al reformei. Pe unul dintre zidurile exterioare am văzut şi am fotografiat statuia lui Heinrich Bullinger, unul dintre cei mai de seamă reformatori.

Turnurile iniţiale, înălţate în sec. XV, din lemn, au fost distruse de un incendiu, ulterior construindu-se cele două turnuri pe care le vedem şi astăzi. Şi aici amatorii de frumos pot admira vitralii şi uşi de bronz artistic executate, adăugate la restaurările din sec XX.

Program de vizitare:

Muzeul Reformei: luni - vineri, 9.00-18.00.

Biserica Grossmünster: martie - octombrie, luni - sâmbătă, 9.00-18.00, noiembrie - februarie, luni - sâmbătă, 10.00-17.00.

Karlsturm: martie - octombrie, luni - sâmbătă, 10.00-17.00, duminică 12.30-17.30, noiembrie - februarie, luni - sâmbătă, 10.00-16.30.

Cei care sunt interesaţi şi au norocul, pot prinde un tur ghidat (în limba germană), în cea de-a doua duminică a lunii, la ora 11.30. Durează o oră şi cuprinde vizitarea bisericii Grossmünster, inclusiv a mănăstirii, începând de la intrarea principală. Preţ - 5 CHF/persoană.

În ultima vineri a lunii, pe timp de noapte, începând cu ora 22.00, se organizează un tur de o oră, cu ghid, în care cei interesaţi vizitează biserica şi urcă în turn pentru panorama nocturnă a oraşului Zürich. Acest tur este gratuit, dar vizitatorii asemenea nouă nu-l vor prinde niciodată.

Pentru că am fost acolo, pot afirma că Zürich nu este un oraş de vizitat în doar câteva ore. Capitala financiară a Elveţiei este în acelaşi timp şi un oraş cu o intensă viaţă culturală. O hartă a oraşului vă va dezvălui unde îşi are amplasamentul Museum für Gestaltung (Muzeul Designului), Museum Rietberg, Teatrul de Operă, Sala de concerte şi multe alte lăcaşuri de cultură.

Cu totul întâmplător, fără ca nimeni să ne fi avertizat, am descoperit Cabaret Voltaire care ne-a înştiinţat prin înscrisul de pe placa de marmură că aceea este clădirea în care a funcţionat începând cu 5 februarie 1916 un club de noapte, în scopuri artistice şi politice. Evenimentele desfăşurate aici s-au dovedit esenţiale în fondarea mişcării artistice cunoscută sub numele de Dada. Nu ştiu ce o mai fi acum acolo, dar vitrinele etalau tricouri artistic imprimate în design care amintea tot de dadaism. Le-am fotografiat şi vi le voi arăta!

Eram aproape de finalul plimbării noastre şi - pe renumita Bahnhofstrasse - ne îndreptam spre gara centrală, locul din care trebuia să ne preia autocarul.

La vremea când a fost construită (sfârşitul sec. XIX), marea clădire a gării, Hauptbahnof, a fost considerată o realizare arhitecturală de importanţă europeană. Intrarea sa înaltă, cu coloane masive şi interiorul foarte vast, cu ferestre mari, arcuite, pentru noi au fost refugiul din calea ploii care se declanşase. Prin stropii grei priveam Schweizerisches Landesmuseum - Muzeul Naţional Elveţian, o clădire despre care am crezut la început că este un castel. Nu se punea problema să-l vizităm, nu mai era timp pentru asta, dar am aflat că interiorul adăposteşte în peste 100 de încăperi, în afară de lucrări de artă, vestigii ilustrând toată istoria Elveţiei.

Autocarul a sosit şi grabiţi, printre picăturile de ploaie care se mai răriseră, ne-am reluat locurile şi am pornit spre Luzern, oraşul care ne-a primit cu un feeric arc de curcubeu ieşind din lac. Aşadar, plouase şi aici.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 17.05.13 12:32:40
Validat / Publicat: 17.05.13 13:48:53
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 7789 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Zürich - Limmatquai şi panorama oraşului cu turla de la Fraumünster.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21350 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

iulianicAUTOR REVIEW
[17.05.13 13:35:00]
»

@webmaster: Vă rog, dacă se poate, ataşaţi

http://www.youtube.com/watch?v=fd5a4asgqkI

Filmul prezintă oraşul Zürich mult mai bine decât am făcut-o eu!

Mulţumesc!

webmaster
[17.05.13 13:37:25]
»

Rezolvat.

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

mireille
[17.05.13 15:24:04]
»

Buna ziua, mi-a placut mini-ghidul despre Zurich si mai ales filmuletul care mi-a improspatat amintirile despre Elvetia.

Am uitat multe date istorice din calatoria mea in tara cantoanelor, dar acum am reusit sa mai invat ceva nou...

Imi amintesc insa celebra strada Bahnhofstrasse, cea mai lunga strada a Europei, parca avea un km, unde o rochie in vitrina sau o pereche de pantofi erau expuse ca niste tablouri la Luvru...

O strada pe care elvetienii o considera cea mai minunata din lume, dar care mie mi s-a parut ca o enclava a bogatiei

Chiar si arhitectura unor mari magazine si banci celebre pareau modelate dupa tiparul unor palate italiene

Dar, cred ca sunteti de acord ca cea mai frumoasa imagine era Lacul Zurich cu Alpii in fundal, ca intr-un tablou de Turner.

iulianicAUTOR REVIEW
[17.05.13 15:57:09]
»

@mireille: Bahnhofstrasse este într-adevăr o enclavă a bogăţiei. Eu am privit la tot ceea ce etalează ea (clădiri, obiecte din vitrine) ca la ceva imposibil de atins. Cu o psihologie aparte, privindu-le, nici măcar nu le râvneşti dacă ştii că nu sunt pentru tine.

În toate deplasările mele caut arhitectură deosebită, decoraţiuni minuţioase, vestigii antice, dar natura adevărată este cea care mă impresionează cel mai mult. Toate imaginile cu lacurile Elveţiei având ca fundal Alpii sunt deosebite. Drumurile lungi prin munţi, ascensiunile în Alpi, oferă privelişti cu adevărat copleşitoare.

Swan1
[10.06.13 22:58:30]
»

Si mie mi-ai improspatat amintirile... Am stat la hotel Crazy Cow!! , un hotel mare gen Ibis, cu camere spatioase, extrem de simple, cu interior alb. Micul dejun a fost unul extrem de generos, totul preparat proaspat, prezentat apetisant. Hotelul l-am rezervat din gara de la automatul existent. Se intimpla prin 1996... Am prins la Fraumunster o expozitie Marc Chagall si alta de portelanuri. Si-am mai asistat la parada anuala gay care se tinea la Zurich. Seara, sub poduri aveau loc adevarate concerte date de studenti. Am vizitat cartierele rezidentiale, unde pe alocuri nu s-a permis intrarea pe alei... Maretie, distinctie, curatenie exemplara in spatii publice. Specialitatile lor gastronomice seamana in parte cu cele nemtesti, olandeze. Nimic sa ma cucereasca cu adevarat.

Multumesc din nou pentru ''plimbarea'' minunata!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic, mireille, Swan1
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Zurich:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059756994247437 sec
    ecranul dvs: 1 x 1