O plimbare în Zürich

TIPĂREȘTE

Un circuit în Elveţia trebuie neapărat să includă şi o vizită în capitala financiară a ţării, Zürich. Considerat cel mai bogat oraş din Europa, caracterizat adesea ca având "cea mai înaltă calitate a vieţii", Zürich a fost pentru noi doar un oraş de tranzit. Preţurile mult prea mari pentru buzunarele noastre şi preocuparea agenţiei de a planifica un circuit atractiv şi din acest punct de vedere, n-au permis alegerea unei locaţii de cazare în marele imperiu financiar. Se spune că tot ceea ce este elveţian, în afară de munţi, este cel mai mare în Zürich. Aşadar, cu preţurile practicate aici, noi, românii de clasă medie, nu ne-am permis decât un tur.

Principala arteră comercială a oraşului, Bahnhofstrasse, renumită pentru magazinele sale de lux, pentru noi a fost doar o promenadă. Cu toţii eram conştienţi că mai aveam de făcut multe alte cheltuieli până la sfârşitul circuitului aşa încât ne-am abţinut de la cumpărături. Totuşi, pentru ceea ce are ea de arătat, această stradă trebuie parcursă pietonal, analizând fiecare clădire aşa cum facem cu obiectele etalate într-o expoziţie. Bahnhofstrasse se întinde de la Hauptbahnof - Gara principală şi până la lac. De-a lungul ei, la tot pasul, veţi vedea bunăstarea elveţiană. Aici sunt clădiri frumoase, sediile celor mai mari cinci bănci din Elveţia, precum şi magazine de lux care îşi etalează produsele (vestimentaţie, marochinărie, bijuterii) cu atâta preţiozitate încât ai impresia că te afli în cel mai renumit muzeu din lume.

Autocarul ne-a lăsat undeva pe malul lacului Zürichsee şi am pornit în explorarea oraşului chiar pe Bahnhofstrasse. N-am străbătut mult-admirata stradă în totalitate, ci ne-am abătut pe străduţe laterale, mărginite de clădiri cu arhitectură veche. Linderhof este o ridicătură pe malul stâng al râului Limmat, loc în care au fost descoperite urmele aşezării şi fortăreţei romane Turicum. În jurul acestui loc s-a dezvoltat oraşul de astăzi. Străzile sunt înguste, iar casele foştilor comercianţi şi industriaşi sunt şi ele foarte înguste, dar înalte.

Plimbarea pe Limmatquai - cheiul râului Limmat, a fost relaxantă cu toate că nişte nori întunecaţi se apropiau ameninţător. Panorama de pe pod, turlele ascuţite ale bisericilor apărând dintre clădiri şi străpungând cerul, lebedele şi bărcile de agrement plutind laolaltă pe apă, oamenii plimbându-se agale, unii dintre ei lenevind aşezaţi direct pe caldarâm, de-a lungul malurilor, toate acestea sunt crâmpeie de viaţă şi întregesc chipul oraşului care se arată vizitatorului.

Există şi aici o fântână arteziană care-şi aruncă jeturile în răstimpuri, către cer. Cele şapte jeturi sincronizate umplu văzduhul cu dansul graţios al stropilor de apă, dar nu egalează în măreţie celebrul Jet d’Eau de la Geneva. De asemenea, şi aici veţi vedea un ceas floral, dar nici acesta nu-l egalează pe cel din Jardin Anglais de la Geneva.

Pe Limmatquai, ca şi pe celelalte străzi importante pe care am umblat, nu lipsesc restaurantele şi terasele stradale, aşa încât turistul obosit se poate relaxa la o cafea sau la un suc.

Aproape de Rathaus - Primăria oraşului, o construcţie cenuşie aflată chiar pe malul apei, lângă clădirea cu şase coloane masive şi cu fronton decorat (sediul poliţiei cantonale), o formaţie muzicală ai cărei membri erau îmbrăcaţi în uniforme militare, pregătea o demonstraţie. I-am surprins într-un moment de respiro, năduşiţi în vestimentaţia prea groasă pentru luna iulie, i-am fotografiat, apoi ne-am văzut de drum.

Cele mai atractive obiective, totodată simboluri ale oraşului Zürich, sunt bisericile Fraumünster, Grossmünster şi St. Peterskirche, fiecare cu o istorie aparte, aşezate aproape una de alta, pe cele două maluri ale râului Limmat. Turnurile lor semeţe pot fi văzute în mai toate imaginile surprinse în centrul vechiului oraş.

Fraumünster, aparţinând cândva unei mănăstiri, poate fi identificată după turnul său înalt, verde şi deosebit de ascuţit, care are şi un ceas.

Mănăstirea benedictină fondată în anul 853 de regele german Ludovic pentru fiica sa Hildegard, a fost înzestrată şi a beneficiat de imunitate aflându-se sub directa autoritate imperială. Două secole mai târziu mănăstirea căpătase dreptul de a organiza pieţe, de a impune taxe şi de a bate monedă, iar stareţa era şi conducătorul oraşului. Puterea politică a scăzut treptat, iar în 1524, la reformă, mănăstirea a fost desfiinţată.

Biserica de astăzi, refăcută şi renovată în mai multe rânduri, este un loc demn de toată atenţia unui turist. Merită să păşiţi în interiorul acestui vechi lăcaş pentru că veţi vedea o orgă frumoasă, precum şi cinci vitralii deosebite, terminate în 1970, după trei ani de trudă, de artistul de origine rusă Marc Chagall, la vârsta de 83 de ani. Aceste reprezentări biblice (scene din viaţa lui Iisus, Moise privind poporul aflat în suferinţă, Profetul Ilie înălţându-se la cer, îngerul cu trompeta), au fiecare o culoare predominantă.

Biserica este deschisă zilnic între orele 10.00-18.00 şi poate fi vizitată cu intrare liberă.

Pe aceeaşi parte a râului, dincolo de Zunfthaus zur Meisen, o clădire care adăposteşte colecţia de ceramică a Muzeului Naţional, se află şi St. Peterkirche, cu inconfundabilul său turn cu ceas. Având diametrul de 8,7 m, acesta este cel mai mare ceas din Europa instalat pe o turlă.

Construită în sec. IX pe locul unui vechi templu roman, prima biserică de mici dimensiuni a fost înlocuită cu o alta în jurul anului 1000 d. H, apoi refăcută două secole mai târziu. Părți din aceasta din urmă încă mai supravieţuiesc. Înainte de reformă, St. Peterkirche a fost singura biserica parohială din oraş, celelalte aparţinând unor mănăstiri.

Ciudat pentru acest edificiu este faptul că are proprietari diferiţi: turla bisericii aparţine municipalităţii, iar restul Bisericii Reformate Elveţiene.

Dacă vreţi să vizitaţi sau măcar să vedeţi îndeaproape Grossmünster, va trebui să traversaţi râul Limmat pe unul dintre poduri. Marea catedrala gotică este cea mai frumoasă şi, de asemenea, inconfundabilă datorită celor două turnuri identice, foarte înalte, emblematice pentru oraşul Zürich.

Legendele spun că Charlemagne a descoperit mormintele martirilor Felix şi Regula - sfinţii ocrotitori ai oraşului - şi a ordonat în anul 1100 construirea în acel loc a unei mănăstiri. În Evul Mediu Grossmünster şi-a disputat întâietatea cu Fraumünster, cealaltă mănăstire, situată dincolo de râu.

În anul 1520 biserica Grossmünster a fost locul în care s-a iniţiat Reforma religioasă condusă de Huldrych Zwingli şi Heinrich Bullinger. Biserica adăposteşte pe lângă mormintele sfinţilor Felix şi Regula, un muzeu al reformei. Pe unul dintre zidurile exterioare am văzut şi am fotografiat statuia lui Heinrich Bullinger, unul dintre cei mai de seamă reformatori.

Turnurile iniţiale, înălţate în sec. XV, din lemn, au fost distruse de un incendiu, ulterior construindu-se cele două turnuri pe care le vedem şi astăzi. Şi aici amatorii de frumos pot admira vitralii şi uşi de bronz artistic executate, adăugate la restaurările din sec XX.

Program de vizitare:

Muzeul Reformei: luni - vineri, 9.00-18.00.

Biserica Grossmünster: martie - octombrie, luni - sâmbătă, 9.00-18.00, noiembrie - februarie, luni - sâmbătă, 10.00-17.00.

Karlsturm: martie - octombrie, luni - sâmbătă, 10.00-17.00, duminică 12.30-17.30, noiembrie - februarie, luni - sâmbătă, 10.00-16.30.

Cei care sunt interesaţi şi au norocul, pot prinde un tur ghidat (în limba germană), în cea de-a doua duminică a lunii, la ora 11.30. Durează o oră şi cuprinde vizitarea bisericii Grossmünster, inclusiv a mănăstirii, începând de la intrarea principală. Preţ - 5 CHF/persoană.

În ultima vineri a lunii, pe timp de noapte, începând cu ora 22.00, se organizează un tur de o oră, cu ghid, în care cei interesaţi vizitează biserica şi urcă în turn pentru panorama nocturnă a oraşului Zürich. Acest tur este gratuit, dar vizitatorii asemenea nouă nu-l vor prinde niciodată.

Pentru că am fost acolo, pot afirma că Zürich nu este un oraş de vizitat în doar câteva ore. Capitala financiară a Elveţiei este în acelaşi timp şi un oraş cu o intensă viaţă culturală. O hartă a oraşului vă va dezvălui unde îşi are amplasamentul Museum für Gestaltung (Muzeul Designului), Museum Rietberg, Teatrul de Operă, Sala de concerte şi multe alte lăcaşuri de cultură.

Cu totul întâmplător, fără ca nimeni să ne fi avertizat, am descoperit Cabaret Voltaire care ne-a înştiinţat prin înscrisul de pe placa de marmură că aceea este clădirea în care a funcţionat începând cu 5 februarie 1916 un club de noapte, în scopuri artistice şi politice. Evenimentele desfăşurate aici s-au dovedit esenţiale în fondarea mişcării artistice cunoscută sub numele de Dada. Nu ştiu ce o mai fi acum acolo, dar vitrinele etalau tricouri artistic imprimate în design care amintea tot de dadaism. Le-am fotografiat şi vi le voi arăta!

Eram aproape de finalul plimbării noastre şi - pe renumita Bahnhofstrasse - ne îndreptam spre gara centrală, locul din care trebuia să ne preia autocarul.

La vremea când a fost construită (sfârşitul sec. XIX), marea clădire a gării, Hauptbahnof, a fost considerată o realizare arhitecturală de importanţă europeană. Intrarea sa înaltă, cu coloane masive şi interiorul foarte vast, cu ferestre mari, arcuite, pentru noi au fost refugiul din calea ploii care se declanşase. Prin stropii grei priveam Schweizerisches Landesmuseum - Muzeul Naţional Elveţian, o clădire despre care am crezut la început că este un castel. Nu se punea problema să-l vizităm, nu mai era timp pentru asta, dar am aflat că interiorul adăposteşte în peste 100 de încăperi, în afară de lucrări de artă, vestigii ilustrând toată istoria Elveţiei.

Autocarul a sosit şi grabiţi, printre picăturile de ploaie care se mai răriseră, ne-am reluat locurile şi am pornit spre Luzern, oraşul care ne-a primit cu un feeric arc de curcubeu ieşind din lac. Aşadar, plouase şi aici.

---

VIZUALIZĂRI: 7789 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI