Cu 13 arabi in minibus

TIPĂREȘTE

Exista 2 drumuri care traverseaza desertul arab: unul in apropiere de Port Safaga care duce prin Qena la Luxor si celalalt din Marsa Alam – care defapt se afla la 60 de km in sud de aeroport si care duce spre sudul Egiptului si Assuan – zelul nostru pe ziua de astazi.

Din departare zarim deja o ingramadeala de minibuse stand pe 4 randuri unul langa altul. Luam bagajul in spate, platim cele 20 de lire egiptene taximetristului si pornim sa intrebam care dintre aceste autobuse pleaca spre Assuan. Pe parbriz doar tablite scrise in araba. Se pare ca turistii nu circula deloc cu autobusele locale.

Assuan? intrebam noi – La, la ne raspunde un arab. Al doilea: Assuan? La, la - cine nu stie si este mirat de faptul ca arabii doar lalaiesc – LA inseamna pe araba simplu NU! deci nici unul dintre autobusele acestea nu merg la Asuan.

Do someone speaks english? intrebam noi in gura mare.

O gramada de arabi, aproape toti imbracati cu camasile lor lungi pana la podele, candva albe, dar acum devenite de culoarea prafului si turbane formate din cel putin doi metrii de panza incolacite peste cap ne privesc mirati. Noi santem singurii turisti. Unul dintre soferii de autobuse care s-a ascuns si el la umbra singurei cladiri din aceasta zona – ce pare a fi un restaurant micut unde se vinde ceaiul lor de menta indulcit cu foarte mult zahar ne raspunde: fifty, fifty.

Asta nu am inteles - ce inseamna fifty, fifty? ! il privim mirat.

El se uita la noi si raspunde inca o data: English fifty, fifty - aha– el vorbeste engleza asa pe juma, juma…

Which bus goes to Assuan? si arat spre zecile de autobuse care stau in toate directiile pe zona de parcare.

No, no Assuan. Edfu! ne raspunde el. You take bus to Edfu and change in Edfu to Assuan.

OK. Acum am inteles. Deci autobusele traverseaza mai intai desertul pana la Edfu si de acolo va trebui sa mai schimbam din nou spre Assuan.

Which bus?

Arabul ne arata unul dintre autobuse si ne face semn sa urcam. Autobusul este gol asa ca ne putem aseza unde vrem. Incerc mai multe scaune sa vad care este mai comod dar toate sunt fara deosebire tari si cu husa roasa de timp. Imi aleg un loc la fereastra in penultimul rand. Sotul meu se aseaza langa mine si asteptam. Este ora 12 si 20 de minute. Inainte de a pleca trebuie totusi sa vizitez neaparat toaleta. Asa ca cobor inca odata si ma indrept spre asa zisul restaurant.

Restroom? intreb eu. Nimeni nu-mi raspunde sau imi face vre-un semn. Toilet? Mirarea lor se transforma acum in panica si barbatii adunati in fata restaurantului se privesc intre ei.

Du-te si intreaba tu unde este toaleta, ii spun sotului meu, se pare ca barbatii se jeneaza sa mi-o arate. Eu raman si te astep aici sa nu lasam bagajul nesupavegheat. Sotul meu se intoarce dupa cateva minute si in mimica lui zaresc nedumerire. Toaleta oficiala pentru femei nu exista, barbatii se duc dupa un zid in spatele restaurantului. O gaura sapata in pamant si langa ea o galeata pe jumate umpluta cu apa. Arabii nu folosesc hartie igienica ci se spala pe fund cu apa si cu mana stanga.

De aceea nu intindeti niciodata mana stanga spre un arab in semn de salutare – pentru ei nu exista mai mare jignire!

Ce sa fac – daca imi trebuie, trebuie sa ma duc si eu dupa zid. Ne urcam din nou in autobus si asteptam.

Ai intrebat la ce ora pleaca autobusul? Este chiar in mijlocul zilei si soarele isi arunca razele nemilos spre pamant. Soare mi-a trebuit, ma gandesc eu, acum il am! Din nou se intoarce sotul meu cu aceasi nedumerire in ochi.

Ce? il intreb eu? din nou la, la …

Ceva in genul acesta raspunde el – autobusul nu are ora de plecare stabilita, pleaca cand este plin. Dupa inca vreo zece minute, care au facut ca temperatura in autobus sa urce la peste 40 de grade incepe sa se umple autobusul. Fiecare cum urca si ne vede face o mutra speriata ca de bombe – mai tarziu vom afla de ce – arabilor le este mai frica de noi pentru ca daca sa intamplat pana acum vreun atentat, acesta a fost intotdeauna impotriva turistilor, astfel noi suntem pentru ei un risc in acest autobus. Deci – trag eu concluzia – daca calatorim cu autobusele de localnici este absolut sigur ca nu ni se va intampla nimic! Soferul vine si ne numara…1, 2, 3, …12 persoane cu el 13 – oare o fi semn bun? ma intreb eu. Dar se pare ca autobusul inca nu este plin. Langa bancheta noastra se mai poate deschide un scaun rabatabil si in fata noastra direct langa usa inca unul. Acum suntem complect. Inchesuiti ca intr-o doza de sardele plecam la drum. Salam aleicum! Alah cu noi!

Parcurgem primi 20 de kilometrii fara probleme. Dar acum apare la orizont prima bariera. Doi soldati cu mitraliera legata de brau ne fac semn sa trecem mai departe pana nu ne zaresc pe noi. Eu mi-am pus pe cap un fel de batic pe care il port de obicei cand vizitez vreo moschee dar cu pielea mea alba si ochii albastrii – nici o sansa sa nu fiu recunoscuta ca turista. Asa ca soldatul face semn cu mana sa oprim si autobusul ruleaza incet inapoi. Eu ma scufund in scaun dar soldatul vine direct la geamul meu si bate in el – Open, please! Passport, please! Eu scot cu mainile tremurande pasapoartele din geanta si i le prezit. Ce ne facem acum daca ne trimite inapoi? El le ia, le rasfoieste pagina cu pagina si eu ma fac si mai mica cand imi dau seama ca noi avem in ele si viza americana. Dar soldatul ne priveste cu un zambet imens si face o gluma pe araba – dupa reactia celorlalti care au pufnit cu totii in ras imi dau seama ca gluma a fost facuta pe pielea mea – ceva de genul 14 barbati si o femeie, pai atunci va urez un drum placut - si asa si a fost. Fara prea mari peripetii am strabatut desertul si dupa 4 ore de nisip, piatra si soare ma bucur sa vad in apropierea orasului Edfu si a raului Nil in sfarsit zone cultivate cu trestie de zahar, livezi de portocale, lamai si mango.

In Edfu statia de autobuse este si mai aglomerata – aici suntem confrontati de viata cotidiana a egiptenilor: femei cu roiuri de copii in jurul lor imbracate in rochii lungi negre, multe dintre el avand si fata si mainile acoperite, barbati cu saci in spate, taraind dupa ei animale legate de picioare (pui, oi si capre mici negre) incearca toti sa urce buluc in autobus. Soferul care ne-a transportat pana aici ne arata unde sa ne urcam si de data aceasta trebuie sa dau putin din coate pentru a prinde un loc liber. Inca cel putin o ora de mers pana la Assuan. Doar ca autobusul opreste pe parcurs aproape in fiecare localitate si astfel ajungem in Assuan mult dupa apusul soarelui. De aici mai trebuie sa luam inca odata un taxi pana la hotel. Daca tot am calatorit pana acum ca si localnici de ce nu sa incercam taxiul lor unde stai in picioare sau pe margini pe o bancheta de lemn? In total pentru un drum de peste 500 km am necesitat 7 ore de mers cu autobusul si am platit 71 de lire egiptene pe persoana (mai putin de 10 Euro) in comparatie - o excursie cu autobusul ghidat pentru turisti ne-ar fi costat 120 euro!

In centrul orasului taxiul se opreste si ne face semn sa coboram. In sfarsit suntem la destinatie. Sunt obosita si flamanda! Ne rotim in jurul nostru sa descoperim hotelul la care am facut rezervarea – Piramisa Isis…. Island…nu pot sa cred ceea ce vad, intradevar pe o insula in mijlocul Nilului literele luminoase ale hotelului nostru strapung noaptea care se lasase deja!

Si acum, cum sa ajungem pe insula?

…continuarea urmeaza la review-ul Hotel Piramisa Isis Island

---

VIZUALIZĂRI: 3042 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI