ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.09.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 26.07.12
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
SEP-2015
DURATA: 14 zile
familie cu copii
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

De ce MSC

TIPĂREȘTE

Am ales croaziera de 14 zile pe Marea Neagra si Mediterana de est cu vasul MSC Opera, cu plecare din Constanta, pentru avantajul pe care il prezinta imbarcarea din Constanta, si acest criteriu a fost hotarator pentru circa 100 de romani in aceasta serie. De altfel pe langa turistii romani s-ai imbarcat din Constanta si bulgari, unguri, polonezi, si alti turisti pentru care distanta pana la Constanta e mai mica decat pana la Venetia sau Istanbul.

Pe langa turistii romani mai erau si membrii de familie ai angajatilor romani de pe vapor, caci erau romani la magazine, receptie, centru fotografic, spa, artisti, ofiteri de navigatie, etc. O familie a facut chiar 2 croaziere una dupa alta pe acelasi vapor, pentru ca agreeaza sejurul cu vaporul. Fiind o perioada dupa inceperea anului scolar, nu erau decat putine familii tinere cu copii prescolari, si mai multi pensionari, unii aflati la a treia croaziera consecutiva cu plecare din Constanta.

Despre portul de imbarcare Constanta se poate spune ca este amplasat in centrul Constantei, la circa 10 minute de mers pe jos de la Cazino. Cazinoul, despre care turistii aflasera ca este un obiectiv intersant de vizitat, este din pacate inchis, iar pe dinafara arata ca o ruina. In incinta terminalului de croaziere nu exista un centru de informare turistica de unde sa poti lua gratis o harta a orasului, macar in format A4, asa cum am intalnit in alte porturi, sau macar un panou cu harta, sa vezi ce e de vizitat in Constanta, cum se ajunge la obiective, iar taximetristii sau alte persoane intreprinzatoare se ofera sa conduca turistii intr-un tur de oras cu 100 lei de persoana sau 25 eur. Pretul pana la gara, adica doar 1-2 km este de 50 de lei.

La imbarcare cei de la MSC ofera turistilor gratuit pahare cu apa si suc, spre deosebire de cei de la Costa care se zgarcesc la acest capitol. In asteptarea imbarcarii, care nu a durat mai mult de o jumatate de ora, am achizitionat pachete cu bauturi cu reducere de 25%, respectiv pachetul de 14 sticle de apa de 1 l cu 27 eur plus 15% si pachetul Do Re Mi cu 10 cocktailuri sau smoothie nealcoolice cu 30 eur plus 15% si o cana izoterma de 1/2 l cadou, pe care nu le-am platit cash ci au fost trecute in contul cheltuielilor de pe cardul de imbarcare. Am primit cardurile de imbarcare, ne-am imbarcat si ne-am dus la bufet la masa de pranz.

Exercitiul de salvare s-a organizat la teatru, de unde incolonati pe literele aferente barcilor de salvare si cu vestele puse am fost condusi pe puntea deschisa unde erau barcile de salvare suspendate si ni s-a aratat la care barca trebuie sa mergem. In cabina, am constatat ca avem kit de cusut si casti de baie, pe care la Costa le-am fi primit doar la cerere si contra cost. In cabina erau si prosoapele de plaja, care ne erau schimbate zilnic daca erau ude, spre deosebire de alte linii de croaziera unde acestea se dau pe puntea cu piscina cu garantie de 20 eur.

La MSC se dau cu imprumut pe puntea de la piscina, cu garantie de 10 eur, diverse jocuri: table, sah, go, remi, carti, palete si mingi de pingpong si cu garantie mai mare crose si mingi de minigolf. Spre deosebire de Costa unde apa de baut, cafea, lapte si ceai erau disponibile numai cat timp era deschis bufetul, iar de pliculete cu cafea solubila nici nu se punea problema, la MSC sunt disponibile non stop apa calda, apa rece, lapte cald, lapte rece, lapte in cutiute, cafea, pliculete de cafea solubila de 2 feluri: clasic si fara cofeina, vreo 10 sortimente de ceai, felii de lamaie, zahar alb si brun, indulcitor, cuburi de ghiata si in timpul diminetii 4 sortimente de suc si cacao cu lapte. In afara de bufet deschis intre: 6,30-10,12-15,30,19-22, mai existau inca doua bufete alaturate, unul cu mic dejun continental intre 10-11,45 si altul cu croasante, gofre, pateuri, gemuri, fisca, topinguri, iar in continuare pizzeria cu pizza si paste intre 12-24, grill intre 12-18 cu cartofi prajiti, hot dog, hamburgeri, salate si fructe, si chiar noaptea gustari intre 24-2,30.

In timpul zilei la piscina treceau chelnerii cu carucioare cu salate de fructe la pahar si salate de legume la caserola, pentru a fi servite stand pe sezlong. Restaurantele La Caravella si L'Approdo servesc masa de seara in doua ture de la 18,30 si de la 21, si in plus la restaurantul La Caravella se serveste si micul dejun intre 7-9, si masa de pranz intre 12-14. Turistii de la cabinele Fantastica si Aurea pot opta la ce ora vor sa serveasca masa, au si room service gratuit si doua poze de la seara italiana gratuite. Fumatul nu este permis in cabine si pe balcoane, dar este permis pe puntile deschise din partea stanga a vaporului, adica nu cea prin care se face imbarcarea, in cazino si in unele baruri.

La teatru se desfasoara spectacole in 3 serii, la 19,30; 21,15 si 23 la care fiecare isi face programare pe niste ecrane cu touch, scanand cartela. Au fost cateva spectacole foarte bine puse in scena, cu decoruri, costume si coregrafie exceptionale. Au fost se trei spectacole cu muzica de opera si cantonete si spectacole de circ. In diverse locuri seara se cantau mai multe genuri e muzica: in atrium muzica clasica, la berarie muzica jazz, la piscina muzica folk si rock, etc. Au fost petreceri la piscina, petrecere caraibeana, carnaval si seara italiana, karaoke, concursuri ziua la piscina si seara in baruri, la care castigatorii erau premiati cu produse cu logo MSC. De asemenea, dimineata si dupa amiaza se organizau la piscina sedinte de aerobic, streching si aqua gym. Se organizau cursuri de dans: cha-cha, mambo, bachata, samba, tango, tarantela, sirtaki, country, etc.

Echipa de animatie a fost extraordinara, prezenta de dimineata pana noaptea tarziu, cu zambetul pe buze, glumind, dansand, avand grija ca toata lumea sa se simta bine. De altfel, si cameristele care fac curatenie de cateva ori pe zi si chelnerii care te intreaba daca esti multumit si daca mai doresti ceva, si bucatarii, barmanii, artistii, cei din animatie, de la spa, fotografii, vanzatorii de la magazine, receptionerii, lucratorii de la cazino, ceilalti membri ai echipajului pe care nu ii vezi niciodata, chiar si cei mai simpli muncitori care au grija sa care valizele sau cei care spala puntea, scarile, etc., toti se poarta exemplar pentru ca turistii sa se simta bine, si din punctul meu de vedere fiecare merita o parte din bacsisul pe care il platim automat din cont de 8,5 eur pe zi de persoana. Ce ar fi daca nu s-ar intampla asa si am gasi la tot pasul cutii pe care scrie bacsis, sau ar sta toti cu mana intinsa. Nu as sti nici cui sa dau bacsis, nici cat, ar fi stanjenitor sa numar centii, si per total probabil ca ar trebui sa dau mai mult decat atat sau sa omit sa dau cui merita.

MSC Opera face parte din clasa Lirica, din care mai fac parte MSC Lirica, MSC Armonia si MSC Sinfonia. Toate aceste 4 vase au fost supuse in ultimele luni unui proces de reinnoire, prin care au fost taiate in doua bucati si a fost introdusa la mijloc inca o bucata de 25 m lungime, ceea ce a dus la cresterea numarului de cabine, adaugarea unor noi spatii pentru baruri si magazine, iar pe puntea superioara a fost adaugata o zona de stropeala pentru copii, inclusiv cu o galeata mare care se umple cu apa si se varsa peste copii. Pe puntea superioara de la etajul 11 sunt 2 piscine pentru adulti, 2 piscine pentru copii, toate cu apa sarata, cu temperatura de 23-25 grade si 2 jacuzzi cu capacitate cam de max 8 locuri cu apa de 38-40 grade.

In camere la tv se prind cam vreo 40 de posturi, din care un post numai cu filme, ProTV international in romaneste, si un post in romaneste din Republica Moldova.

In concluzie, fiind la a sasea croaziera, din care a treia cu MSC, pot spune ca a fost cea mai reusita croaziera din punct de vedere a vietii de pe vas, si desi a durat dublu decat o croaziera obisnuita nu ne-am plictisit si am plecat cu parere de rau ca s-a terminat. La sfarsitul croazierei se adauga puncte pe cardul de fidelitate Voyage Club, care ofera anumite avantaje in functie de cate puncte s-au acumulat: cocktail de bun venit, reducere la pretul bauturilor din minibar, reducere la cumparaturile de pe vas, la servicii de spalatorie si spa, la serviciile foto, etc.


[fb]
---
Trimis de dianamea in 22.09.15 00:18:06
Validat / Publicat: 22.09.15 08:55:09
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în #CROAZIERE. A mai fost în/la: Louis in Cipru si Egipt, Royal Caribbean in Turcia si Israel, MSC si Costa in Mediterana de est si de vest
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5289 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dianamea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Morile din Mykonos
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25850 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

10 ecouri scrise, până acum

andromeda
[22.09.15 12:17:18]
»

@dianamea - te rog daca poti sa-mi spui cum ai achitionat croaziera (PM) si care a fost traseul

Tudor-Cristian
[22.09.15 13:01:15]
»

@dianamea - Am citit cu interes impresiile, mă tenteaza să merg şi eu într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat. Ar fi interesante şi alte detalii: ce traseu a fost, care era programul zilnic (am auzit că noaptea navighează iar ziua rămâne ancorat în câte un port ca să vizitezi). De asemenea, cam ce buget ai nevoie, în afară de costul propriu-zis al croazierei, ce poți face pe vas în afară de teatre şi restaurante, piscine, etc. Pe scurt, ca să ne facem o idee despre ce înseamnă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
danamandache
[22.09.15 14:46:23]
»

Foarte interesant! Care a fost traseul?

mogly
[22.09.15 21:16:32]
»

Ne-ai dat multe relatii utile despre ce se intampla pe un vas de croaziera (mai ales pentru cei care nu am fost inca intr-o croaziera). Eu astept si continuarea, spune-ne ce ai vizitat.

dianameaAUTOR REVIEW
[22.09.15 22:24:54]
»

@andromeda: Am achizitionat croaziera de pe acest site AmFostAcolo. Travel.

Traseul a fost de 14 nopti astfel:

Constanta intre orele 9-18,

pe mare,

Sochi Rusia 7,30-20,

pe mare,

Istanbul 8-17,

Mykonos 14-24 debarcare cu tender,

Santorini 7-14 debarcare cu tender,

Kefalonia 8-14,

Dubrovnik Croatia 8-14,

Venetia 9,30-17,

Bari 14-19,

pe mare,

Piraeus Atena 7-18,

pe mare,

Constanta.

Pretul a fost ceva mai mic decat la alte agentii, pentru ca membrii AFA au reducere la AmFostAcolo. Travel. Am platit 2830 euro pentru 3 adulti in cabina fantastica interioara, pret care include taxele portuare de 130 eur de persoana. Am platit la inceput avans de 25% si restul cu o luna inainte de plecare.

Cabina a fost la etajul 10, adica cu un etaj mai jos decat piscina si bufetul, cu doua paturi pe podea si doua paturi suprapuse, care ziua se ridica in tavan si noaptea se lasa in jos.

La bord am mai platit 8,50 eur de persoana pe zi bacsisul adica in total 3 persoane 14 nopti 377 eur si optional cate 1 eur de persoana pe sejur sau daca vrea cineva sa dea mai mult pentru UNICEF.

Am mai cheltuit pe dulciuri de la Duty free 20 eur pentru a le face cadou acasa, 12,50 eur pe un tuns la coafor, 3 eur pe un suvenir de la magazinul LOGO, 109 eur pe oricare doua parfumuri de 50 ml, 3 pachete de bauturi 27+30+30 eur, toate acestea cu comision de 15% in plus.

Excursii optionale nu am luat decat la Sochi in Rusia, pentru ca altfel nu puteam cobori pe tarm deoarece era nevoie de viza, respectiv tur de oras panoramic cu autocarul si parcul olimpic, excursie de 1/2 zi la pretul de 52,90 eur de persoana, cea mai ieftina dintre excursiile la Sochi.

La Istanbul am coborat de pe vapor, am traversat pe jos podul Galata peste Cornul de aur, am ajuns la bazarul egiptean si de acolo toate obiectivele de vizitat sunt aproape, se poate merge pe jos.

La Mykonos si la Santorini am mers de la vapor la mal cu tenderul, adica niste vaporase care fac drumul dus intors tot timpul cat vaporul e ancorat, nu costa nimic, dar trebuie sa luati cu o zi inainte bonuri de ordine pentru debarcare, se face adunarea la teatru si se striga litera de pe bonul de ordine, dupa care cei care au litera respectiva se incoloneaza si merg sa se urce pe tender. La intoarcere nu mai sunt bonuri de ordine, urcarea pe tender se face in ordinea sosirii. A fost foarte bine ca la Mykonos s-a facut debarcarea cu tender, pentru ca acesta ne-a lasat chiar in mijlocul orasului, altfel, daca vasul ar fi ancorat in port am fi mers cca 2-3 km de la port pana in oras. In Mykonos am vizitat cartierul Mica Venetie si morile de vant si am facut plaja si baie. La Santorini intr-o croaziera anterioara am fost in excursie optionala la plaja Perivolos, o plaja cu nisip negru si grunjos, si la Fira cu 32,90 eur de persoana, asa ca anul acesta am coborat pe cont propriu, am gasit in port o agentie care organiza excursie cu 10 eur de persoana cu vaporasul pana la Oia, cu autocarul pana sus la Oia, apoi cu autocarul de la Oia la Fira, si de la Fira am coborat cu telecabina cu 5 eur de persoana. Nu va speriati de coada, ca merge repede. Altfel cu 5 eur puteti calari si magarii legati intre ei in sir indian, dar din cauza mirosului de balega si din mila pentru bietele animale chinuite, am preferat telecabina.

In Kefalonia capitala Argostoli am facut plaja si baie, cum coborati de pe vapor in dreapta, am facut shopping si am stat pe net mocca in port. Pe vapor netul costa 8,50 eur o ora.

In Dubrovnik, pentru ca intr-o croaziera anterioara vizitasem cetatea, am facut plaja si baie pe la jumatatea drumului inspre cetate.

In Venetia, pe care o mai vizitasem da mai multe ori, am luat vaporasul cu 7,50 eur pe sens pana la insula Murano, unde am privit demostratiile muncitorilor care modeleaza sticla in ateliere, gratuit. Alta data am fost la plaja si baie pe insula Lido di Venetia, cu vaporasul cu 8 eur pe sens. Biletele pentru vapor nu se cumpara de la debarcadere sau de pe vapor, ci de la tutungerii sau chioscuri speciale, si trebuie validate la urcare. Am avut si control la bilete si am vazut ca dadeau si amenzi la turistii care nu erau in regula.

La Bari am vizitat pe jos la cca 10 minute pe jos de la port Biserica cu moastele Sf. Nicolae si Catedrala, si apoi am mers pe faleza 2 km pana la plaja Pane e Pomodoro, adica in traducere paine si rosii, cu intrare libera, dusuri, wc, bar pe plaja, nisip fin in apa si pe plaja.

In Piraeus puteti merge pe jos din port pana la statia de metru si cu metroul pana in centrul Atenei, dar pentru ca mai fusesem de mai multe ori, am mers de la poarta 11 unde ancorase vaporul nostru la poarta 8 de unde se ia feribotul sau vaporasul rapid catre insula Aegina. Feribotul e mai ieftin dar face o ora si jumatate pe sens, noi am luat la ora 8,50 cu intoarcere la ora 16, flying daulphin cu 25 eur dus intors care face 40 minute pe sens, am ajuns in portul Aegina de unde am luat autobuzul cu 1,80 eur pe sens un sfert de ora pana la Manastirea Sf. Nectarie, am vizitat cca o ora, ne-am intors in port unde am facut plaja si baie, si am cumparat vestitul fistic crecut pe insula, care se vinde peste tot, pe gustate, cu 5 eur 1/2 de kg.

In zilele pe mare am stat la piscina, in jacuzzi, am participat la aerobic, cursuri de dans si concursuri la piscina, in afara de o singura zi cand a plouat, si am stat tot pe puntea superioara pe margini unde era acoperis si am jucat diverse jocuri: carti, table, remi, sah, rebus adus de acasa. La debarcarea in Constanta, desi era 19 septembrie a fost o zi calduroasa de vara tarzie, si am facut plaja si baie in mare la Mamaia pana seara, cand am plecat spre casa.

andromeda
[22.09.15 23:35:12]
»

@dianamea: foarte frumos traseul, multumesc de info!

mogly
[23.09.15 13:06:23]
»

@dianamea - Frumos. Multumim!

dianameaAUTOR REVIEW
[23.09.15 14:00:25]
»

@Tudor-Cristian: Bugetul de care aveti nevoie pentru cheltuielile din croaziera depinde de felul dvs de a fi, adica, daca sunteti in forma fizica in porturi puteti merge pe jos sau cu mijloacele de transport locale si va costa mult mai putin, sau daca sunteti mai putin apti fizic sau mai comozi, sa luati excursiile organizate pe vapor, care va costa in medie 50 eur o excursie de cca 4 ore sau cca 100 eur o excursie de cca 8 ore cu pranz inclus. Exista o oferta speciala la fiecare croaziera, de 3 excursii cu pret cam de 120 eur toate 3, dar excursiile nu sunt pe alese. Daca nu jucati bingo sau jocuri de noroc la cazino, cheltuielile de pe vas ar putea fi destul de mici, sa zicem 50-100 eur de persoana, pentru suveniruri, parfumuri, genti, haine, bijuterii, dar si in cazul acesta depinde de fiecare cat ar vrea sa cheltuiasca. Dupa parerea mea, in afara de parfumuri si mici obiecte cu logo vasului sau dulciuri, restul sunt prea scumpe fata de preturile din Romania. Nu e cazul sa apelati, cred, nici la servicii de spalatorie si calcatorie, luati mai multe lucruri de schimb si nu e nevoie sa spalati rufele. Pentru ca teoretic nu aveti voie sa aveti in bagaj fier de calcat pentru prevenirea incendiilor, o metoda este sa atarnati in baie pe umeras rochia sau costumul in timp ce dati drumul la dus ca sa se faca aburi, apoi treceti si cu foenul peste material. Fotografiile sunt scumpe, dar chiar daca fotografii sunt foarte insistenti, nimeni nu va obliga sa cumparati pozele de la panou dupa ce au fost prelucrate. Se arunca cred mult mai multe poze decat se vand. Se mai fac reduceri, dar si asa tot mi se par scumpe. Costa o poza 11 eur + 15%, daca luai 3 primeai 2 gratis, sau daca luai 5 primeai 5 gratis. Oricum fiecare turist isi face propriile poze. Insa o veste buna este ca am primit 2 poze gratis pe cabina daca am fost in cabina fantastica sau aurea la MSC. La cheltuieli trebuie sa aveti in vedere bacsisul de 8,5 eur de persoana pe zi si pachetele de bauturi in functie de preferinte. Pachetele cu bauturi alcoolice all inclusive mi se par scumpe, si daca ia un membru al cabinei, obligatoriu trebuie sa ia si ceilalti membri ai cabinei, dar daca mergeti in grup, se poate face o smecherie, sa ia membrii unei cabine si sa dea de baut si celorlalti, dar cu fereala, bineinteles. Noi am luat pachete de bauturi cu carnetel cu file, din care rupi cate o fila si o dai chelnerului sa iti aduca bautura. Pachetul de 14 sticle de apa de 1 l costa 27 eur + 15%. Daca nu ai pachete de bauturi, poti comanda oricand si separat, costa 2,60 eur sticla de apa sau o ceasca de cafea, 4,20 eur cocktail nealcoolic sau milkshake, 4,50 eur un pahar de vin sau o bere, etc., plus 15% taxa de servire. Am apelat la serviciile de spa si coafor, in zilele cand au fost reduceri de 50%, si mi s-au parut comparabile cu cele de acasa. In afara de bacsis, nu am cheltuit mai mult de 100 eur de persoana la bord si 100 de eur de persoana pe tarm, in doua saptamani, dar depinde de fiecare. Inghetata o puteam comanda in meniu la restaurant, dar la barul de inghetata costa 1,70 eur cupa, ceva mai putin daca luai 2 sau 3 cupe, sau 2,50 eur cornetul cu inghetata de la dozator de 3 feluri. Foarte buna inghetata, dar ne-am limitat la cea inclusa in pret de la restaurant, din care puteai comanda cat de multa doreai.

mishu
[18.07.16 17:30:15]
»

Chiar daca a trecut ceva vreme de la croaziera ta, am reusit si eu sa citesc articolul acum si sa ma bucur de tot ce am citit, atat croaziera in sine cat si toate informatiile si sfaturile oferite mi se par mai mult decat utile.

Felicitari, votat cu foarte mare placere.

dianameaAUTOR REVIEW
[18.07.16 23:19:37]
»

@mishu: Multumesc. Anul acesta am fost in luna mai intr-o alta croaziera, despre care voi scrie chiar acum. Am mai scris odata, dar pentru ca eram in alt concediu in care netul era cam slab, nu s-a transmis.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
andromeda, danamandache, dianamea, mishu, mogly
Alte impresii din această RUBRICĂCroaziere cu MSC Opera:
INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.42353010177612 sec
    ecranul dvs: 1 x 1