Insula Krk – o alegere neinspirată

TIPĂREȘTE

Deşi iniţial optasem pentru un titlu ceva mai brutal, în genul „Krk-decepţia concediului 2015”, am hotărât în final să-l păstrez pe cel de faţă. Nu că nu ar fi fost Krk o decepţie, însă în faţa atâtor articole elogioase nu am vrut să-mi atrag încă din faşă oprobriul publicului. Recunosc că au existat şi câteva împrejurări particulare, ce nu au nimic de-a face cu insula în sine, dar care nu au “lucrat” în favoarea ei:

1. inspiraţia de a alege pentru a doua parte a concediului o destinaţie absolut minunată care a transformat această primă parte într-un fel de “verigă slabă”;

2. posibilitatea unei comparaţii cu alte insule vizitate în trecut;

3. vremea neaşteptat de rea, care însă nu a afectat decisiv impresiile generale asupra unei destinaţii pe care în miez de august nu mi-o imaginam altfel decât insorită.

Dincolo de aceste împrejurări, fiecare dintre noi avem un set aparte de valori şi aşteptări în funcţie de care stabilim calităţile şi defectele unui obiectiv anume, poate ceea ce mie-mi place, vouă nu şi viceversa. Pe scurt, titlul iniţial ar fi avut un aer prea sentenţios pentru cât subiectivism implică. Acum, că i-am oferit insulei câteva circumstanţe atenuante în speranţa că veţi lăsa jos (măcar pentru moment :) ) pietrele, putem să începem.

1. Alegerea destinaţiei

Aşadar, cum am ajuns să mă gândesc la Krk? Pas cu pas, mai întâi citind câteva articole chiar aici, pe AFA, articole care lăudau insula pentru frumuseţile ei naturale, pentru localităţile îngrijite şi pentru marea extrem de limpede şi albastră. Complet adevărat, insula le are pe toate. În al doilea rând pentru că e cea mai accesibilă insulă a Croaţiei, situată la doar 720 km de Timişoara, o distanţă ce poate fi uşor parcursă într-o singură zi. Şi în al treilea rând, pentru că e legată de continent printr-un pod construit în 1980, care-i scuteşte pe vizitatori de complicaţiile de ordin logistic legate de feribot: preţuri, orar, rezervări de bilete, timp mai lung petrecut pe drum etc. Mai pe scurt: comoditatea noastră.

Ce mai, „Insula de Aur”, una din cele mai frumoase insule ale Croaţiei (serios, chiar e frumoasă) şi cea mai mare insulă a Adriaticii ne-a convins să-i alocăm jumătate din concediul acestui an. Şi odată destinaţia stabilită, a fost uşor să aleg şi locaţia perfectă pentru cazare: oraşul capitală Krk Town sau Veglia. Un oraş destul de mare, cu câteva atracţii turistice de renume: oraşul vechi supranumit “micul Dubrovnik” cu străduţele sale întortocheate şi pline de farmec, portul de pe a cărui faleză se pot achiziţiona croaziere şi, nu în ultimul rând, pentru multitudinea de restaurante şi cafenele, de la cele elegante situate între zidurile oraşului vechi la cele mai puţin pretenţioase din zona nouă.

Un singur factor nu luasem în considerare: vremea. Aveam în minte doar soarele şi cerul albastru fără strop de nori al Greciei şi mă gândeam că în Croaţia va fi la fel. Ei bine, m-am înşelat. În mijloc de august, în 2 din cele 5 zile petrecute pe insulă a plouat aproape fără oprire, în celelalte 3 am avut nori cu soare din când în când, însă maxima s-a încăpăţânat să rămână sub 25 de grade în toată perioada. În dimineaţa plecării însă, ce sa vezi: cer senin! :)) Asta e, măcar am avut noroc şi am plecat din Krk pe vreme bună, nu ca la venire când, dacă mă credeţi, nu am văzut nici pod, nici mare, nici sate, nici măcar semnele de pe stâlpi din cauza ceţii şi ploii.

2. Drumul Timişoara-Krk

Am avut la dispoziţie 2 variante de traseu: prin Serbia sau prin Ungaria. Cel prin Serbia e mai scurt (720 km), însă implică un drum destul de anevoios şi posibil dătător de surprize neplăcute pe şosele europene şi naţionale până în Belgrad, de unde începe autostrada ce duce până la 2-3 km de Krčki most, podul de 1430 de metri ce leagă insula de continent.

Al doilea traseu, prin Ungaria, e ceva mai lung (840 km), dar presupune 100% autostradă: A1 până la ieşirea din ţară, apoi M43 până la Szeged, M5 până la Budapesta, respectiv M7 pe lângă Balaton până la intrarea în Croaţia.

Indiferent de varianta aleasă, odată ajunşi la Zagreb, drumul spre Krk e acelaşi. În anii trecuţi am testat ambele variante, iar cea prin Ungaria ni s-a părut mult mult mai bună ca timp (în ciuda distanţei mai mari) şi mai puţin obositoare. Cu atât mai mult acum, când avem punct de trecere a frontierei pe autostradă, la Nădlac. Taxele implică vigneta/matrica ungurilor si vreo 2-3 bariere la croaţi plus taxa pe podul spre Krk (aprox. 5 euro/maşină) plătită doar la intrarea pe insulă, nu şi la ieşire.

3. Despre insula Krk

Aşadar, ce poţi face 5 zile în Krk pe vreme ploioasă? Evident, mult mai puţine lucruri decât aveam noi în plan, suficiente însă cât să ne facem o idee despre cam tot ce are insula de oferit vizitatorilor: localităţi pitoreşti, câteva plaje mai degrabă modeste, restaurante cu specific local sau internaţional, excursii pe insulele învecinate sau, dacă simţiţi că aţi epuizat toate obiectivele de pe Krk, excursii cu autocarul spre destinaţii cu rezonanţă aparte (Veneţia, Postojna, Plitvice, Istria). Majoritatea turiştilor sunt germani, apoi italieni. Ici colo câte-un polonez, austriac, rar francez. Nici vorbă de asiatici sau americani.

3.1. Drumurile:

Ca în palmă şi destul de late, marcate de parcă ar fi fost recent date în folosinţă, sensurile giratorii decorate cu flori şi arbuşti şi iarba tunsă pe marginea drumului aproape că dau senzaţia că ai fi în Germania, nu pe o insulă croată. Nici nu e de mirare dacă e să privim puţin la ce fel de maşini le tranzitează: campere cât cuprinde, maşini mari de autostradă, adică exact maşinile cu care nemţii obişnuiesc să plece în concedii, unele trâgând după ele adevărate case pe roţi.

Până aici totul în regulă. Problema apare atunci când niciunul nu alege să închirieze o maşină mai micuţă sau, după caz, un scuter pentru vizitarea insulei şi ca atare a localităţilor cu straduţe înguste şi uneori abrupte. Şi atunci apar ambuteiajele, nervii, stresul. Mai ales în Krk Town şi Vrbnik, oraşe în care am zăbovit mai mult, am putut fi martorii unor scene groteşti, înfăţişând balene pe 4 roţi croindu-şi chinuite drumul spre parcările amenajate, patinând ambreiajul în rampe cu atâta înverşunare încât mi se făcea rău de la mirosul greoi ce plutea în aer. Asta dacă eram cumva pe trotuar.

Că dacă aveam ghinionul să fim pe 2 roţi chiar în spatele lor în acele momente în care încercau să abordeze cu camperele nişte curbe stranse în rampă şi în loc să înainteze mai mult alunecau în spate de parcă atunci ar fi făcut şcoala de şoferi, starea de rău făcea loc stării de panică, vocalizată prin claxoane şi multe cuvinte de duh. Şi când te mai şi plouă de mama focului şi aştepţi ca prostul fără să te poţi strecura pe lângă ei pentru că uneori nici măcar ei singuri nu se pot strecura fără să lase urme pe clădiri (că urmele de pe maşinile lor nu mă deranjează câtuşi de puţin), îţi vine să îţi bagi bocancii în ea de insulă.

Iar apogeul ştiţi când vine? Când ajungi, într-un final, la mult râvnita parcare cu plată şi observi cu stupefacţie că tu, cu motocicleta ai de plătit exact aceeaşi taxa precum cei cu X-uri şi Q-uri urmate de cifre (de preferat cât mai mari). Îţi faci o cruce generoasă, cu un amestec de mirare şi uşurare că ai găsit pe unii care ne bat la scor la prostie şi te grăbeşti să-ţi cauţi un loc liber şi să te prefaci că ziua tocmai ce a început. Doar eşti în concediu, nu? Ăla pe care l-ai aşteptat un an întreg, nu???

Apropo, dacă cumva vă trece prin gând să fentaţi sistemul şi să parcaţi undeva pe marginea drumului, alungaţi-vă rapid ideea. Pe orice metru pătrat aparent perfect de parcare va trona o bilă de beton, sau una de fier, sau un stâlpişor, sau pur şi simplu un mic semn cu parcarea interzisă, într-un vârf de băt înfipt în pământ. Ţineţi cont de el, poliţia croată patrulează într-o veselie pe drumuri şi abia aşteaptă să înhaţe câte-un indisciplinat în trafic. Am observat că au o apetenţă specială pentru italieni, dar nu cred că-şi permit să facă nazuri. Nu de alta, dar ar rămâne doar cu nemţii, iar ei sunt cei cu camperele ==)).

Un alt lucru care nu mi-a plăcut legat de drumuri este faptul că nu prea există şosele de coastă. De fapt nu există niciuna. Iar localităţile sunt foarte slab conectate între ele, în sensul că exista doar câteva noduri rutiere pe insulă în care trebuie să te întorci de fiecare dată pentru a o apuca pe alt drum.

Să exemplific. Într-una din zile pornisem cu gândul să facem un tur al părţii de sud a insulei şi să ne oprim pentru câteva ore în fiecare din localităţile: Punat, Stara Baska, Baska, eventual să ajungem şi la Vrbnik. La Stara Baska nu poţi ajunge decât prin Punat. Dacă apoi vrei să vizitezi Baska trebuie să te întorci pe acelaşi drum până în Punat pentru că, deşi cele două Baska se află la doar câţiva kilometri una de alta, nu există legătură directă între ele. Iar dacă din Baska vrei să ajungi în Vrbnik, deja vei începe să visezi Punatul şi noaptea, pentru că tot pe-acolo trebuie să te întorci. Total anapoda după părerea mea, e ok să ai un sistem radial de drumuri, însă e de bun simţ să construieşti şi câteva bretele între raze.

3.2. Localităţile:

Vreo 60 la număr, de la foarte mici la mai puţin mici, majoritatea înşirate de-a lungul coastei. Am avut ocazia să vizităm câteva, unele mai în detaliu, iar altele fugitiv. Deşi era în plan, n-am ajuns în Omišalj (situat chiar pângă pod, în partea opusă a insulei faţă de Krk Town) şi nici în Baska, poate cea mai populară localitate a insulei, preferată pentru plaja de nisip.

Krk Town/Veglia:

Situat în partea de sud-vest, „Splendidissima civitas Curictarum” sau splendidul oraş al locuitorilor din Krk este cu siguranţă cel mai reprezentativ obiectiv insulei, pe de-o parte datorită importanţei culturale şi istorice deosebite şi pe de-alta, datorită atmosferei aparte ce domneşte în interiorul zidurilor oraşului vechi.

Micul Dubrovnik, cum este supranumit Ktk Town impresionează prin străduţele înguste în pantă, placate cu piatră şi iluminate romantic de felinare, Castelul Frankopan, piaţa Vela Placa, Catedrala Sfantul Quirinus şi mai ales splendida Catedrală a Adormirii Maicii Domnului, construită în sec. al XII-lea în stil romanic şi a cărei cupolă în formă de ceapă cu un înger în vârf te salută de la mare depărtare.

Atât în interiorul zidurilor, cat şi pe faleză există o gamă largă de restaurante şi cafenele, magazine de suveniruri, articole vestimentare sau bijuterii pentru toate buzunarele. Fiind cazaţi în Krk Town, este locul de care ne leagă cele mai multe amintiri şi dacă mi-ar cere părerea referitor la cazare, l-aş sfătui să-l aleagă cu încredere pentru că este evident oraşul cu cel mai mare potenţial turistic al insulei. În cazul în care alegeţi totuşi să vă cazaţi în altă parte şi vreţi să vizitaţi şi Krk Town, există câteva parcări cu taxă (4kuna/oră pentru maşini, dar şi pentru motociclete!) în exteriorul oraşului vechi pe care vă recomand să le folosiţi cu încredere.

Vrbnik:

Suspendat la 50 de metri deasupra Adriaticii, micul orăşel medieval oferă o panoramă spectaculoasă de la înălţime asupra împrejurimilor. Este recunoscut pentru scrierile glagolitice, vinul local alb de o calitate deosebită Žlahtina şi pentru… cele mai înguste străduţe din lume. Pasajul Gršković are doar 50 cm lăţime pe o lungime de 17 metri. Aşadar, nu vizitaţi Vrbnik cu burta plină! )

Chiar dacă numără doar puţin peste 1000 de suflete, Vrbnik pare să atragă turiştii ca un magnet, aşa că şi aici s-ar putea să întâmpinaţi ceva dificultăţi în găsirea unui loc de parcare. În apropierea oraşului vechi sunt vreo 3-4 parcări cu taxă (tot 4 kuna/oră), în mijlocul zilei e mare bătălie pe ele, aşa că aveţi nevoie de multă răbdare şi determinare. Orientativ, pe 2 roţi ne-am învârtit mai mult de 60 de minute până să găsim un locşor pe marginea drumului unde am putut parca (tot neregulamentar), dar privind acum la rece, aş zice că a meritat efortul. Nu că am fi avut altceva mai bun de făcut, ideea de apă, plajă sau alte activităţi conexe fiind exclusă în acea zi din motive de vreme)

Malinska:

Localitatea este situată în partea de vest a insulei şi numără tot în jur de 1000 de locuitori. Şi-a câştigat notorietatea la sfârşitul secolului al XIX-lea, când a primit vizita prinţului moştenitor Rudolf al Austriei. Aceasta a atras după sine o serie de alte vizite ale membrilor casei regale, Malinska ajungând să fie denumită de presa austriacă „perla golfului Kvarner”. Personal, mi s-a părut cea mai îngrijită localitate dintre cele vizitate, cu o faleză foarte bine întreţinută plină cu băncuţe, rondouri de flori şi palmieri şi o mulţime de cafenele, restaurante şi magazine de suveniruri.

Două hoteluri însă, reminiscenţe ale perioadei comuniste, unul aflat într-o stare avansata de degradare, cu geamuri sparte şi chiar pereţi lipsă, iar celălalt în agonie, pe punctul de a-şi da ultima suflare strică aspectul plăcut al falezei. Altfel, frumoasă Malinska. Am zăbovit pe malul mării mai bine de o oră, admirând zecile de yachturi ancorate în micul port şi ne-am îndulcit cu o “palachinka” cu ciocolată la terasa Skoljka.

3.3. Plajele:

Foarte modeste, cu pietriş sau betonate, unele destul de aglomerate, altele mai puţin. Plajele cu nisip fin, late şi pustii sunt din alt film. Ştiam asta de la bun început, dar parcă mă aşteptam să văd mai multe plaje reale, cu pietriş mai mic sau mai mare, de care o fi el, dar plaje în adevăratul sens al cuvântului să fie, nu acele pontoane betonate complet lipsite de spectaculozitate.

Nici nu am putut vedea prea multe, însă cele câteva pe care le-am trecut în revistă nu m-au impresionat cu nimic. Şi aici pot să enumăr: plaja din Šilo (betonată, micuţă, destul de populată), plaja din Glavotok (idem cu cea din Silo, însă ceva mai puţin populată) şi plaja din Krk Town (mai mare, în principiu tot betonată, dar şi cu portiuni cu pietriş, ceva mai populată decât celelalte, fiind vorba de cel mai mare oraş al insulei).

Cea mai populată plajă mi s-a părut cea din Malinska, însă aici am fost doar în treacăt şi nu am apucat s-o testăm. Tot betonată şi ea, cu mici porţiuni de pietriş. Plajele „izolate” din Stara Baska (în sfârşit nişte plaje naturale, cu pietriş) le-am văzut de pe apă, în timpul unei croaziere, însă nu ne-am oprit la ele. Ceea ce vă pot spune cu siguranţă e că erau izolate doar prin prisma faptului că nu puteai ajunge la ele decât per pedes, altfel aproape că nu vedeai plaja de prosoape.

În vreo 2 golfuleţe minuscule am văzut doar câte 2-3 persoane, însă de fiecare dată prezenţa unei bărcuţe la ţărm dădea de gol faptul că acele plaje erau cu siguranţă accesibile doar pe calea apei. Nu pot băga mâna în foc că nu ar exista şi unele plaje mai deosebite care ne-au scăpat (de exemplu nu am ajuns în Baska, singura plajă cu nisip de pe insulă, însă am impresia că nici aceea nu e pe gustul meu din cauza agitaţiei excesive).

3.4. Croaziere cu vaporaşul şi excursii cu autocarul

Plecasem de-acasă cu gândul să facem vreo două croaziere prin insulele învecinate, dar consultând oferta din portul Krk ne-am hotărât pe una singură, cea cu vasul Kapetan Nemo. Excursia durează 9 ore şi constă în câteva opriri în diferite locaţii pentru bălăceală printre care golful Biskupici, prânz pe insula Rab (2 ore şi jumătate) şi vizită pe insula Sf. Grgur (30-45 minute) unde a existat în perioada 1952-1971 o închisoare de femei. La întoarcere se trece pe lângă insula Galun, unde trăieşte o colonie impresionantă de pescăruşi.

Punctual, excursia se desfăşoară cam aşa: plecare la ora 10:00 din portul oraşului, navigare prin apropiere de Stara Baska pentru admirarea plajelor şi golfurilor (fără oprire), scurte reprize de baie pe mici insuliţe din apropiere, apoi pe repede înainte spre insula Rab, unde se ia prânzul la un restaurant din localitatea Supetarska (peşte sau carne de pui şi porc la alegere, cu garnitură de cartofi şi legume). Meniul costă 5 euro, nu sunteţi obligaţi să-l luaţi, puteţi comanda orice altceva, dar eu cred că la preţul ăsta merită.

La întoarcere se mai face o oprire pe insula Sf. Grgur pentru vizitarea închisorii de femei sau pentru bălăceală, în funcţie de preferinţele fiecăruia. O ultimă oprire de baie se face în golful Biskupici (vreo 15 minute) apoi urmează întoarcerea spre portul din Krk. În drum spre port se trece pe lângă insula Galun, moment în care începe un adevărat asalt al pescăruşilor asupra vasului, spre încântarea publicului.

Frumuseţea locurilor vizitate este dublată de atmosfera foarte plăcută de pe vas, întreţinută de căpitan însuşi, cu câte-un păhărel de tărie din partea casei şi multă muzică. Dacă o recomand? Cu toată căldura. Cred că e singurul lucru care mi-a plăcut cu adevărat în insula Krk şi pe care o sa mi-l amintesc peste ani. Preţul excursiei este de 220 kuna (aprox. 30 euro), la care se mai adaugă 5 euro pentru masa de prânz.

Există, după cum spuneam mai devreme, şi posibilitatea unei excursii cu autocarul (compania Aurea organizează acest gen de excursii) spre obiective celebre din zonă: Veneţia, Postojna, Plitvice, Istria. Prietenul nostru care ne-a însoţit în această primă parte a concediului a luat o excursie la Plitvice (noi fusesem deja) aşa că vă pot spune câte ceva despre ea. Biletul se cumpără din port cu câteva zile înainte (cred că de obicei sunt mulţi doritori, pentru că el a prins luni unul din ultimele 3 bilete disponibile).

Excursia se face joi (probabil că Veneţia şi Postojna sunt alte zile) şi costă în jur de 60 de euro. În acest preţ intră transportul, biletul de intrare la Plitvice (acela care include şi trenuleţul şi vaporaşul pe lac) şi ghid în câteva limbi. Limba română nu este disponibilă, dar sunt germana, engleza, italiana şi încă vreo câteva. Plecare este în jur de 9 dimineaţa şi întoarcerea pe la 8 seara, practic o zi întreagă. Vi se va atrage atenţia la cumpărarea biletului să vă luaţi cu voi apă, mâncare, încălţăminte comodă şi ce credeţi că mai aveţi nevoie. Ce pot să vă spun e că exceptând faptul că a plouat întruna şi a fost ceaţă, el a fost mulţumit de organizare şi de cum s-a desfăşurat totul. Mai mult, nu ştiu.

3.5. Restaurantele

Tot vremea a fost de vină pentru vizitele dese şi luuungi la restaurantele şi cafenelele insulei, noi am fi vrut ca acel timp, sau măcar jumătate din el să-l fructificăm altfel decât punând straturi pe noi. Dar dacă n-a fost să fie cu straturile de bronz… bune-s şi astea, doar vine iarna :)).

Restoran Torkul - Krk Town

Cel mai bun restaurant din tot concediul, recomandat de gazda noastră. Fiind la nici 200 de metri de cazare, nu l-am ratat în nicio seară. Adresa exactă este următoarea: Zagrebacka bb, 51500 Krk, iar programul este până la ora 22:00.

Preţurile sunt la jumătate faţă de cele din port de exemplu, iar mâncarea absolut delicioasă. La fructe de mare sunt campioni (restaurantul are specific pescăresc), dar puteţi opta şi pentru pizza (aprox. 5-6 euro) sau alte mâncăruri pe bază de carne de pui, vită sau porc. Eu vă recomand să încercaţi pastele cu fructe de mare, sunt chiar mai gustoase decât par în poze. În 5 seri nu am reuşit să-i găsesc restaurantului niciun defect, exceptând programul prea scurt seara. Probabil pentru ca turiştii lor favoriţi să se simtă ca acasă.

Bistro Neptun - Krk Town

Un restaurant în care am intrat din întâmplare când ne plimbam pe faleza din Krk Town. Preţurile mai mari decât la Torkul, dar nu exagerat de mari pentru zona oraşului vechi, iar peisajul deosebit, cu marea la câţiva paşi distanţă. Adresa este: Puntarska 1A, 51500 Krk, iar programul este zilnic între 10:00-24:00.

Bistro Roko – Šilo

L-am vizitat cu ocazia bălăcelii pe plaja din Šilo şi ne-a plăcut. Este mai mult genul de fast-food aşa că sortimentele nu sunt la fel de variate şi de complexe ca în cazul restaurantelor mai sus menţionate, însă sunt la fel de gustoase. Adresa este Stara Cesta 1, iar programul este zilnic între 8:00-24:00.

Konoba “Gospoja” – Vrbnik

Un restaurant cu preţuri destul de bune pentru Vrbnik, servire rapidă şi mâncare bună. La capitolul desert stau chiar foarte bine, vă recomand clatitele cu ciocolată şi frişcă, o delicatesă. Singurul restaurant în care am fost până acum unde meniul clasic, scris pe carton a fost înlocuit cu cel electronic, pe tabletă.

Selectaţi tot ce doriţi, puneţi în coş şi plasaţi comanda, ca la orice cumpărături online. Diferenţa e că aici livrarea se face în doar câteva minute . Mi s-a părut o chestie tare interesantă, oare asta o fi soluţia viitorului? Adresa este: str. Frankopanska 1.

4. Concluzii

Acum, că sunt pusă în situaţia grea de a alege între DA sau NU pentru Krk, o să vă spun, cât se poate de simplu cum văd eu lucrurile. Krk este cu certitudine o insulă frumoasă, nu i-am contestat niciodată această calitate şi nu cred că poate cineva să o facă. Dar mie nu mi s-a potrivit. Sau venind după Cicladele de anul trecut, a fost şocul prea mare. Nu ştiu. Asta nu înseamnă că altora nu li se potriveşte, pe cale de consecinţă nu pot să nu le-o recomand.

Mai toate casele sunt îngrijite, grădinile frumos aranjate şi iarba tăiată pe marginea drumului. Şi la toate se adaugă marea... curată, limpede, albastră, strălucitoare. Nu ţi-ai putea dori mai mult. Şi totuşi...

La prima vedere insula mi-a părut perfectă, însă pe măsură ce-am început s-o „rumeg”, au ieşit la iveală lipsurile. Deşi e cea mai mare insulă a Adriaticii, nu am reuşit să-i identific vreun obiectiv reprezentativ, o emblemă, ceva care s-o diferenţieze de alte sute de insule, în afară de Krk Town, a cărui imagine apare pe majoritatea suvenirurilor. Orăşel frumos, nimic de zis, dar parcă prea puţin pentru a scoate insula din anonimat. Dar ce ne-am face dacă toate insulele ar avea câte-un Navagio?

Apoi, insula s-a dovedit mult prea urbanizată pentru gustul meu. Centre comerciale mari, hoteluri uriaşe tronând pe faleze sau răsărite pe dealuri printre copaci şi vizibile de la mare depărtare, unele din ele destul de degradate, altele moderne. Unora le plac, mie mi se par îngrozitori aceşti coloşi din beton pe o insulă.

Dar dacă ar fi fost numai asta, probabil nu m-ar fi deranjat atât de mult. Da, nu ar fi fost insula visurilor, dar asta nu m-ar fi împiedicat să mă simt bine şi să mă bucur de vacanţă. Până la urmă zona unde-am fost noi cazaţi era cât se poate de tradiţională, fără urmă de construcţii megalomanice la orizont, iar plaja din Krk suficient de bună pentru pretenţiile noastre.

De fapt, ştiţi care-i cel mai mare defect al insulei? Un defect care-şi face simţită prezenţa la orice oră şi în orice colţişor. Lipsa totală a spiritul mediteranean. Şi asta a fost marea mea dezamăgire legat de Krk. Prea multă rigiditate, prea multă ordine, prea multă simetrie, prea multă linişte.

Mi-a lipsit bucuria de a mă pierde ore în şir la o terasă, sorbind dintr-un pai şi încărcându-mă cu energie pozitivă doar privind în jurul meu.

Mi-a lipsit zumzăiala scuterelor alergând alandala pe straduţe, veselia contagioasă şi atitudinea relaxată a localnicilor.

Mi-au lipsit milioanele de flori de bougainvillea căţărate pe căsuţele simple, ponosite de vreme şi vremuri.

Mi-a lipsit cri-cri-cri-ul cicadelor ce-mi făceau capul mare de dimineaţa până seara. L-am auzit uneori, foarte slab pentru câteva secunde şi în acele momente mi-a părut cea mai suavă melodie.

Mi-a lipsit carafa cu apă rece aşezată cu grijă pe o faţă de masă de hârtie albă imprimată cu harta insulei, mi-a lipsit salutul de bun venit şi de bun rămas...

Şi m-a năpădit dorul... Ce-i de făcut cu el? Nimic, ce să fie. Îl ţinem cu noi până la anul, dar momentan îl ducem în Veneţia :).

Weekend plăcut şi însorit!

---

VIZUALIZĂRI: 12504 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI