Dubrovnik - Darul meu special mult asteptat, iata ca l-am capatat

TIPĂREȘTE

Dupa ce am vizitat unul dintre cele mai frumoase locuri din Muntenegru dar cu siguranta cel mai spectaculos, Fiordul Kotor, despre care am scris deja un review, iata-ne trecuti in Croatia cea minunata, cu scopul de a vizita Dubrovnik.

Asteptasem sa vad acest oras inca din vara lui 2008, cand am petrecut prima vacanta pe taramurile fermecatoare ale Croatiei, dar in partea sa de nord, in Insula Krk. Si iata, ca, anul acesta fiind in Muntenegru, am reusit sa-mi indeplinesc acest vis si sa primesc acest cadou “la pachet” in aceasta vacanta: excursia la Dubrovnik.

Cadrul natural in care este asezata aceasta perla croata a tarmului adriatic, deosebit de importanta atat istoric cat si cultural, este neasemuit de frumos. Nu dupa mult timp, in zare ni s-a desfasurat pe o coasta iesita mult in mare, orasul pe care aveam sa-l vizitam. De pe sosea am reusit sa disting deocamdata, un tablou multicolor: am vazut acoperisurile rosii, ingramadite ale cladirilor si un lung si inalt brau de piatra, care parca le strangea relaxat la pieptul sau, ocrotind cu blandete acel loc vechi dar atat de incantator deja de la prima vedere. Iar marea lasata la poale, ii uda de milenii malurile generoase.

Dubrovnic este orasul croat situat in sudul extrem tarii, pe tarmul Marii Adriatice, la poalele Muntelui Srd. Este un oras turistic deosebit de atractiv si de important, in special orasul vechi.

Deci iata-ne ajunsi la Dubrovnik exact pe caldura cea mai mare, la putin timp trecut de miezul zilei. Ce noroc pe noi! Aveam de infruntat pe langa minunatiile care ne asteptau dincolo de acele ziduri reci si caldura apasatoare a unei amieze de septembrie tare placut.

Orasul-cetate ne-a intampinat din start cu zidurile sale groase din piatra, cu numeroase turnuri si bastionane, ce apara si inconjoara cetatea dintotdeauna. Undeva sus, pe un turn masiv am vazut fluturand un steag al Croatiei. Aveam sa aflu ca turnul pe care-l vedeam atunci este cel mai reprezentativ si cunoscut, fiind Turnul Lovrjienac, pozitionat in partea de vest a orasului. Autocarul ne-a lasat chiar in acea parte a cetatii.

Coborata din masina, cu galagia caracteristica strazii aglomerate, cu masini multe si turisti puhoi, primul lucru ce m-a frapat imediat a fost discordanta dintre vechi si nou: pe partea marii am vazut intrarea in cetatea medievala, cu o poarta mare, boltita, totul numai din piatra cenusie si un pod; iar pe cealalta parte, am reusit sa vad un mare si impunator hotel ultra modern si frumos tare, cu o arhitectura ce mi-a placut. Abia la intoarcere am reusit sa vad ce hotel este si tot atunci din mersul masinii am reusit sa-i fac o poza la plecare.

Am trecut acel pod destul de lat dar totusi insuficient pentru multumea de turisti si am reusit sa patrundem in cetate pe sub impunatoarea poarta vestica, numita Porta Pile, unde deasupra este o statuie a Sf. Blaise, ce repede am aflat ca este patronul spiritual al Dubrovnik-ului. Aceasta statuie se gaseste si deasupra celorlalte porti de intrare in cetate. Pe vremuri, Dubrovnik avea 4 porti de intrare, dar astazi am inteles ca se poate patrunde in cetate doar prin Porta Pile, in vest si Porta Ploce, in partea opusa.

De la intrare ochii mi-au cazut pe un incantator grup statuar ce reprezinta Fantana Onofrio, construita in 1438 de arhitectul italian Cava Onofrio si care a fost distrusa partial in timpul cutremurului din 1667 dar si de razboiul dintre croati si sarbi din anii ‘90. Fantana alimenteaza de secole cu apa proaspata mica cetate si a facut parte din reteaua de apa a orasului, fiind construita in sec. 15. Aceasta retea bine realizata aducea apa din raul Dubrovacka, de la o distanta considerabila. De la aceasta fantana mi-am reimprospatat sticla de apa si tare buna s-a dovedit a fi pe parcursul excursiei.

Imediat am ajuns pe Stradum, care este strada principala a orasului, cea mai lunga si constituie mandria localnicilor. Stradun este centrul comercial si spiritual al cetatii. Era plin de turisti, care se plimbau, "cand in sus si cand in jos"... vorba unei cunoscute poezii a poetului nostru autohton G. Toparceanu; unii la pas iar altii grabiti, unii intrau, altii ieseau, mare nebunie…mare caldura. Ei, dar odata intrata in cetate, m-am trezit parca “teleportata” intr-o alta lume. Am pasit curioasa pe strada pavata doar cu piatra alb-crem inegala si foarte lucioasa si alunecoasa, dorind sa cuceresc inima cetatii. Fara masini, fara zgomotul civilizatiei actuale, doar intr-un zumzet si freamat cuceritor, m-am adancit tot mai mult in acel loc in care abunda multa istorie si cultura veche. Si trebuie sa recunosc, cred ca nu eu am cucerit atat de mult cetatea cat m-a cucerit ea pe mine…Si acum cand scriu, ma cuprinde o stare imensa de nostalgie amestecata cu amintirea atat de placuta a acelor ore incantatoare petrecute la Dubrovnik…

Imediat pe partea dreapta, dupa ce ai intrat in cetate, exista un centru de informare turistica si un ghiseu de schimb valutar. Ghida ne-a recomandat sa schimbam euro in kuna, moneda Croatiei, (1 euro=7 kuna) dar eu nu am dorit, pentru ca stiam ca restul de la orice cumparatura mi se va da in kune si acasa deja am cateva ca amintire de la prima mea vizita in aceasta tara minunata. Stiam ca mi se va face paritatea euro/kuna destul de "fair" si deci am preferat sa platesc eventualele cumparaturi in moneda europeana. Nici nu am intampinat vreun refuz din partea vanzatorilor, acestia fiind mereu zambitori si foarte amabili dar si corecti.

Cum sa nu incante privirea turistului oricat de carcotas ar fi el, cand de la intrare, pe stanga te intampina o cladire mareata, cu o arhitectura deosebita? Aici este Manastirea Franciscana, un complex deosebit, terminat prin anii 1317, format din biserica, un muzeu al famaciei, cea mai veche din Europa, care a functionat inca de prin anii 1391 si este si astazi functionala. Tot aici se mai gaseste una dintre cele mai vechi si mai bogate biblioteci din Crotia, cu un nr. impresionant de manuscrise si editii rare. Muzeul farmaciei se poate vizita si aici pot fi vazute tot felul de vase, instrumente de farmacie, precum niste cantare haioase, seringi (brrr!!) si alte dispozitive din acele timpuri atat de stravechi. Si nu m-am putut abtine sa ma gandesc: oare noi ce vom lasa posteritatii?!... Ghida ne-a povestit ca aceasta manastire a fost una dintre tintele preferate ale armatei sarbesti in timpului razboiului civil din anii ’90. Dar s-a reusit sa fie salvate la timp majoritatea obiectelor de valoare culturala si istorica si astfel s-a evitat distrugerea lor. Astazi multe pot fi admirate in acel muzeu. Pot scrie ca noi, turistii care vizitam astazi Dubrovnik-ul suntem tare norocosi, nu?! Dubrovnik-ul medieval, inconjurat si ocrotit de meterezele sale inalte, a fost un oras infloritor. Ragusa, cum se numea pe acele vremuri, era caracterizat prin cladiri impozante din piatra, aici aflandu-se unul dintre cele mai puternice si fierbinti locuri europene in care invatamantul si comertul au inflorit foarte mult. Chiar daca multe dintre monumentele cele mai de pret ale cetatii au fost distruse in cutremurul devastator din anii 1667, cetatea Dubrovnik a reusit sa-si pastreze puternic simtul identitatii si al artei sale unice. Iar de curand, in anii nostri, chiar daca orasul a suferit alte distrugeri datorate bombardamentelor sarbesti din anii ’91-92, orasul a fost restaurat si repus pe propriile picioare prin multe donatii dar mai ales prin dragostea si respectul localnicilor fata de acest loc nepretui pe care-l are astazi superba Croatia. Ma bucur enorm ca aceasta tara si-a redobandit frumusetile si bogatiile sale istorice sai culturale.

Important pentru noi, cei din prezent, este ca ajunsi la portile frumos maiestrite ale cetatii medievale, intram intr-un oras renascut, surprinzator de curat comparativ cu afluxul tot mai mare de turisti. Pe masura ce patrunzi mai mult in oras, vezi toate cladirile si monumentele vechi restaurate dar pastrandu-si tenta originala. Acestea se impletesc excelent cu multele terase si restaurante traditionale, combinand perfect cateva linii ale modernismului actual, cu baruri trendy si cafenele care degaja o atmosfera deosebit de placuta si primitoare, ca si buticuri rafinate, cochet aranjate. Toate la un loc creeaza cadrul perfect de a te relaxa si plimba cu atata placere in Dubrovnik!

Am patruns tot mai mult pe Stradun, incantata ca pe langa cladirile din piatra alb-galbuie, nu mai inalte de 2-3 niveluri, la parter sunt si magazine cu tot felul de suveniruri. In unele am reusit sa intram si noi, scaldandu-ne ochii. Nu mi s-au parut niste preturi prea exagerate; ne-am luat cate un tricou la 11 euro fiecare, niste magneti la 3 euro buc. si cateva vederi.

Curios dar si frumos si interesant mi s-a parut faptul ca toate casele au obloane din lemn vopsit intr-un verde tare, care contrasteaza mult in contextul coloritului total alb-crem al cladirilor. Si am vazut multe flori la ferestre, care dau varietate si farmec deosebit acestui oras.

In acelasi timp, mi-a dat senzatia de multa ordine, de un firesc ce spune foarte multe despre acest oras atragator, calcat mereu de “hoardele” de turisti din lumea intreaga si cu toate acestea isi poate mentine o stralucire si curatenie chiar demna de invidiat. De ce oare la ei se poate si la noi nu?!... Ce intrebare “nefireasca” mai pun si eu?!...

Inaintand pe cea mai faimoasa strada a cetatii, pe Stradun, am ajuns intr-o piateta mare si am aflat ca este Piata Luza. Dupa parerea mea aici este centrul orasului vechi al Dubrovnik-ului. Mi-a placut intr-un mod special aceasta piata; este mai larga si are vedere spre mai multe locuri din oras. Dar ce acapareaza privirea trecatorului, inca de la intrarea pe Stradun si se vede foarte bine, este Turnul cu clopot, o cladire inalta de 35 m; de fapt este un turn din piatra alba, decorat la mijloc cu o rozeta cu un ceas care mergea foarte bine. Turnul se termina sus cu o clopotnita. Turnul original a fost construit demult, prin sec. 15, apoi daramat si reconstruit in 1928.

In mijlocul pietei, intre doua cladiri reprezentative ale cetatii, Palatul Sponza si Biserica Sf. Blaise, este un grup statuar, Columna lui Orlando, cu steagul Croatiei fluturand, ce simbolizeaza dorinta de libertate a acestui loc. Palatul Sponza este situat pe partea stanga a pietei, cum vii dinspre Stradun si reprezinta o combinatie armonioasa intre stilurile gotic si cel renascentist. Este una dintre cladirile norocoase care au rezistat cutremurului catastrofal din 1667 dar si a celorlalte vicisitudini ale vremurilor. Astazi gazduieste arhivele nationale, dar din ce-am vazut eu, si diverse expozitii. In aceasta piata se gasesc alte si alte cladiri importante ale cetatii.

Vis-a vis de Palatul Sponza este Biserica Sf. Blaise (Sveti Vlaho in limba croata). Aceasta este construita in stil baroc, la inceputul sec. 18 si are in interior, la altar, o statuie de aur a Sf. Blaise, patronul Dubrovnik-ului, ce tine in mana un model al orasului cum arata el in sec. 16. Este socotita una dintre cele mai frumoase si impresionante biserici din Croatia si un obiectiv turistic foarte important. In apropiere este o alta cladire reprezentativa, Palatul Rectorilor, construit in 1441. Acesta a fost inainte Palatul Consiliului Major iar astazi aici functioneaza Muzeul de Istorie al Orasului. Aici se gasesc obiecte de mare valoare atat istorica dar si de arta si cultura. Palatul Rectorilor gazdueste, de asemenea, pe timpul festivalului de vara din Dubrovnik, diferite manifestari culturale.

Catedrala din Dubrovnik, mareata inca de afara, cu coloane la intrare si cu statui pe fatada, este fara doar si poate, dupa parerea mea, cea mai interesanta si reprezentativa cladire a cetatii. Am reusit sa o vizitez si am ramas impresionata. Si aceasta are o istorie grea in spate; prima catedrala a fost zidita intre sec. 12-14 si a fost si ea victima cutremurului naucitor din 1667. A doua constructie pe care o vedem astazi a fost faurita undeva prin sec. 18. Am intrat in acest loc sfant atat sa o vizitez cat si sa ma reculeg putin; chiar simteam nevoia, spiritual vorbind. Catedrala este inalta, luminoasa, datorita ferestrelor largi dar si a zidurilor albe care contribuie foarte mult la luminozitatea ei. Este decorata discret cu cateva grupuri statuare ce reprezinta fie pe Iisus sau Fecioara Maria, dar si late figuri religioase iar orga si locul sau sunt ornate cu sculpturi si bazoreliefuri aurite. Mi-a placut mult aceasta catedrala, ca dovada i-am facut si mai multe poze.

Dar ceea ce m-a delectat cel mai mult si m-a facut sa ma indragostesc cu adevarat de Dubrovnik, au fost acele stradute atat de inguste ca la unele abia pot merge alaturi de cineva. Din ce am vazut eu, acestea se fac din strada principala si unele urca pe trepte pana sus si se poate ajunge pe langa zidurile cetatii, fie sunt la acelasi nivel cu tot orasul. Majoritatea sunt intesate cu terase si restaurante atat de pictorale sau cu magazinase felurite. Acele stradute sunt dupa parerea mea, cele mai romantice locuri din oras. Am observat ca pe toate strazile iluminatul se face cu ajutorul unor felinare foarte chic. Sunt convinsa ca la venirea serii, cand acestea se aprind, te introduc intr-o atmosfera magica, atat de placuta ca te poti simti pierdut undeva in cetate, in acele vremuri demult trecute. Eiiii! Mi-nchipui cum trebuie sa fie o plimbare pe-nserat sau chiar la lumina lunii pe acolo… Si alta amprenta a noului in contradictie cu vechiul; am vazut multe aparate de AC, lipite pe acele ziduri reci si “livide” ale caselor, acestea protejandu-le interiorul de caldura inabusitoare a verilor toride. Ele sunt totodata o alta dovada a civilizatiei anilor in care traim…Dar viata isi urmeaza cursul sau natural in aceasta urbe si cand privesti casele atat de apropiate unele de alte de pe acele stradute multe si tare inguste: acolo cotidianul este la el acasa si prin imaginea unor rufe intinse deasupra capetelor noastre, dintr-o parte in cealalta :) …Mi-a placut enorm aceasta amestecatura de tablouri pestrite, de viata adevarata actuala intr-un loc atat de stravechi, precum este batranul si neobositul Dubrovnik. Apropos de zidurile cetatii: acestea pot fi vizitate iar plimbarile pe vechile metereze sunt de departe o mare si deosebita experienta. Dar pentru a le cuceri va trebuie si o conditie fizica “la inaltime”, pt. ca nu doar privelistea ce se intinde dincolo de ele va va taia respiratia, ci si urcarea treptelor sau coborarea lor, cam tot drumul care mi s-a parut mie, cel putin, destul de anevoios. Am inteles ca tot traseul ar avea in jur de 2 km, cu suisuri si coborasuri. Eu nu am rezistat tot parcursul si fii-miu era extenuat si datorita caldurii inabusitoare (era o pacla de sera), la un moment dat am renuntat si am coborat din nou cu picioarele in cetate…. caci mintea era plecata departe, undeva in istorie… Dar pentru peisajul de exceptie merita macar jumate de drum facut sau cat rezistati fiecare: de sus se vede pe de o parte privind spre mare, intreaga urbe, cu acoperisurile rosii inghesuite, ca nu se mai distinge unde incepe o casa si unde se termina alta, se vad turnurile, catedrala, bisericile dar si cadrul natural in care Dubrovnik isi duce leatul de secole, intre varfurile muntilor si albastrul-verzui al Adriaticii. Si pe alta parte, am reusit sa vad si ceva din orasul nou, pe care doar asa l-am surprins dar si putin la plecare din mersul autocarului. Va scriu ca peisajul este uimitor de la acea inaltime.

Zidurile cetatii Dubrovnik sunt printre cele mai bine intretinute din Europa si au fost un adevarat si dur scut de aparare a independentei orasului de-a lungul istoriei deloc linistite. Au fost zidite intre sec. 8-16 si practic inconjoara intregul sit istoric. Dupa parerea mea, zidurile ca si cele 4 turnuri din colturi, dau acestui loc frumusete, maretie si mare insemnatate istorica. Dar zidurile cetatii sunt si o strasnica si curajoasa atractie turistica…

Alt obiectiv turistic demn de vizitat este si Manastirea Dominicana. Desi pe din afara pare o cladire mai stearsa, mai austera, in interior am inteles ca se gaseste un muzeu de arta, cu cateva lucrari foarte valoroase.

La un moment dat am luat-o pe o straduta ingusta si ne-am trezit in alta piateta numita Piata Gunduliceva Poliana si am inteles ca aici este locul ideal unde se intalnesc localnicii. Este o zona specifica Dubrovnok-ului, un tablou autentic croat, ca sa spun asa. Aici erau turisti ceva mai putini, dar tot multa veselie, un zgomot de fond al glasurilor tuturor, dar foarte placut, in limita unui mare bun simt, ce mai, o alta placere ce trebuie savurata pe indelete. Localnicii stau la terase cu cate o bere sau o cafea si privesc la valurile de turisti ce li se perinda toata ziulica prin fata ochilor. Iar ochii nostrii “turistici” au reusit sa surprinda aici si Manastirea iezuita, un locas sfant atat de vechi, de la nasterea orasului medieval.

Apoi am luat-o pe o alta strada numita parca Prijeko, (daca gresesc, va rog sa fiu iertata) ce ne-a dus in portul din Dubrovnik, poarta comerciala a cetatii. Aici ne-am delectat privind cateva ambarcatiuni acostate la mal, am vazut alte trepte pe unde se pot escalada meterezele cetatii. Dar cel mai frumos acolo a fost tabloul din fata noastra, cu o parte din orasul nou, unde multe dintre cladiri sunt cocotate usor pe culmea muntelui dalmat. Am facut poze cu portul dar si cu acest versant unde in departare am reusit sa disting o cruce si alaturi o instalatie pe cablu. Ulterior am aflat ca acolo, in varful muntelui Srd a fost deschis Muzeul Razboiului de Independenta, ce prezinta pagini din istoria anilor ’91-’95 dintre sarbi si croati. Tot pe acest munte este si o telegondola care reprezinta una dintre cele mai faimoase atractii ale Dubrovnik-ului. Telegondola a fost construita in anii 1969 si duce pana in partea de sus a Muntelui Srd, deasupra orasului. Ei! Si iar n-am putut pune stavila in calea imaginatiei mele atat de “puioase” sa nu vad macar cu gandul ce panorama super-long se deschide de acolo, de sus, de pe munte... o cetate fortificata, pulsand de viata si de frenezia tuturor atractiilor sale, marea limpede de o culoare ireal de albastra la poalele ei si deasupra tuturor acestor minuni se intinde imensitatea cerului. Offf! vise, maica, vise. Fericiti aceia ce au reusit sa o faca si pe asta…

Ne-am intors pe Stadun si am servit un “pranz” de dupa-amiaza. Fii-miu a dorit o pizza si pentru ca se prepara relativ repede si noi ne grabeam pt. plecare, am comandat si mancat fiecare cate o pizza si am baut cate un Sweps tonic si o cafea excelenta si toate ne-au dus la 20 euro.

Am aflat ca in fiecare an, in lunile iulie-aug. are loc Festivalul Dubrovnik, cel mai mare eveniment artistic din Croatia. Si unde credeti ca este cel mai indicat a se tine? Normal, in orasul vechi, pe scene amenajate in aer liber. Acest festival isi anunta deschiderea in mod spectaculos, cu artificii si muzica si contine spectacole de opera, concerte de muzica clasica si piese de teatru, in special ale lui Shakespeare, Moliere, Goldoni sau Goethe. Si nu am rezistat sa nu-mi inchipui o transpunere a lui Hamlet, de ex. aici, pe seara, printre cladirile cu peretii albiti ale cetatii stralucind in lumina multicolora a reflectoarelor. Trebuie sa fie cu adevarat ceva feeric, un alt vis frumos croat, de mare arta si cultura, unde spectator fiind, te poti identifica atat de usor cu personajele si cu atmosfera piesei…Albul acesta din cetate, atat de persistent, de pe cladiri si pavimentul de pe toate strazile, ma duc cu gandul la batranetea lor milenara. Si imi inchipui Dubrovnik-ul ca pe un semet si neinfricat cavaler in armura grea stralucind in soarele dogoritor al Dalmatiei, purtandu-si pletele albite de vreme peste secole, infruntand Timpul si fiind omniprezent la fiecare vizita a turistilor, bucurandu-ne impreuna de "tineretea lui fara batranete"...

Dupa parerea mea, orasul cetate Dubrovnik este un loc extrem de romantic, cu peisaje magnifice, desprinse parca din povestile medievale de capa si spada, este o destinatie turistica extrem de atragatoare datorita imbinarii perfecte dintre vechi si nou, dintre istorie si traditie, dintre arta si cultura de o mare calitate. Dupa ce l-am vizitat si eu, pret si chiar de cateva ore, si am reusit sa-l inteleg, pot scrie doar in cateva cuvinte ca pentru mine, Dubrovnik este un loc incantator si fascinant si pentru minte, trup si spirit.

Dubrovnik s-a dovedit a fi cadoul cu adevarat special si unic pe care-l asteptam din vara lui 2008, cand am pasit pentru prima oara pe cararile fermecatoarei si inconfundabilei Croatii. Vorba lui Bernard Show: “Cei ce cauta Paradisul pe Pamant, trebuie sa vina la Dubrovnik”. Da, este de fapt un colt de paradis croat, de pe malul unui tarm dantelat si mereu viu colorat in albastru-turcoaz, limpede si curat, binecuvantat de Dumnezeu. Este o oaza de istorie, cultura si arta, imbratisata de reflexiile modernismului, locul unde turistul vine, priveste, admira, invata, (cine doreste) se si distreaza bine si apoi pleaca multumit, fericit si satisfacut. Eu cel putin, asa am facut. M-am simtit atat de bine in Dubrovnik incat mi-am promis undeva in adancul inimii, sa incerc si chiar sa revin si alta data. Dar pentru mai mult timp…

Din anul 1979, cetatea Dubrovnik a fost inclusa in Patrimoniul mondial UNESCO.

Autocarul a venit si ne-a luat din acelasi loc in care ne lasase in urma cu cateva ore. Atunci am reusit sa vad mult mai bine acel hotel numit Grand Hotel Imperial si deodata mi-am dat seama ca iesisem dintr-o lume medievala, demult apusa, in lumea mea moderna, cu zgomotul masinilor, cu cladirile sofisticate ale orasului nou si cu tot ce aduce dupa el acest secol haotic 21… Am luat calea spre Muntenegru, dar nu inainte de a mai privi inca o data inapoi, de pe geamul masinii, spre cetatea Dubrovnik-ului si “memorand-o” integral prin cateva poze pe care pur si simplu le iubesc…

Si v-am povestit si eu cate ceva despre cetatea Dubrovnik doar pentru ca, precum multi altii, si eu AmFostAcolo!

Cu mult drag pentru voi, in speranta ca v-am fost de folos,

Ileana

---

VIZUALIZĂRI: 6417 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI