GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ce păcat că nu este promovată această destinație!
Parcul tematic Nikola Tesla din localitatea Smiljan a fost amenajat în jurul casei memoriale în care s-a născut Nikola Tesla.
Smiljan este o mică localitate în apropiere pe Gospic, și se ajunge aici de pe autostrada Zagreb-Split.
Despre acest titanic inventator și vizionar este de prisos să scriu aici. Este amuzant cum atât croații cât și sârbii își dispută originea renumitului savant. Oare de ce nu și românii?! :) Cert este că s-a născut în Croația, tatăl fiind preot ortodox sârb iar mama, istro-româncă.
Câteva dintre invențiile sale, mai mult sau mai puțin cunoscute publicului larg, sunt prezentate în cadrul parcului. Cel mai mult m-a impresionat căsuța în care se face o demonstrație cu 4 milioane de volți.
Practic vizitatorului îi este dat să țină în mână un tub de neon, neconectat la nimic. Se stinge lumina și se alimentează o bilă de cupru cu 4 milioane de volți. Tubul de neon pe care-l ții în mână se va aprinde. Bineînțeles că n-am rezistat unui duel gen cavaleri jedi :).
Copiii vor fi fascinați învățând despre electricitate, câmpuri electro-magnetice, generând propriile fulgere etc. Fără Tesla nu ar fi existat Experimentul Philadelphia, desăvârșit ulterior de Einstein. Fără Tesla steampunk-ul ar fi fost realitate și nu SF.
Din păcate am ajuns aici printr-o pură întâmplare și nu am avut decât un telefon mobil cu o cameră modestă. Însă mai multe poze găsiți pe google căutând "smiljan nikola tesla" iar câteva cuvinte despre această locație și un videoclip găsiți aici: croatiareport.com/teslamuzej.html.
Dacă sunteți pasionați de tehnică sau science fiction aceasta este o destinație care nu trebuie ratată.
Vă puteți caza în apropiere la Hotelul Velebno (Brusane) cu specific vânătoresc?!
Trimis de mauricius* in 06.05.13 15:40:20
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mauricius*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@mauricius:
Interesante informaţiile tale. Dar să ştii că şi românii îl revendică pe Tesla, am văzut chiar că pe unele saituri i se spune Nicolae Teslea
”Fără Tesla nu ar fi existat Experimentul Philadelphia...
Dar cine spune că el a existat cu adevărat?
E clar, eşti un împătimit al literaturii ştiinţifico-fantastice. Şi eu la fel!
@Costi: M-ai prins! Fie (sh) forța cu tine! Am citit și eu bazaconiile alea cu Teslea, noroc că nu au devenit politică de stat )
Cât despre proiectul Curcubeul, fac parte dintr-un grup care dorește să sponsorizeze (atât cât putem și noi) continuarea cercetărilor în domeniul teleportării. Ne-am săturat să conducem 10 ore de la TM la B prin tranșee (pentru că astea nu se pot numi șosele) iar sicriele zburătoare numite ATR sunt de evitat (pentru că astea nu se pot numi avioane).
Nu de alta dar întâmplarea face că aproape 5 ani de zile am construit avioane, pe vremea când în România se construia și așa ceva, și știu ce vorbesc. Flotila TAROM funcționează mai nou pe principiul hârtiei igienice de Bușteni. Potrivit acestui principiu, acolo unde ai mai multe găuri nu se rupe!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)