"Circuit" cu jobul sau 7 zile in Scandinavia

TIPĂREȘTE

Se vorbea acum cateva saptamani despre tipurile de turism existente. Intre ele si turismul de afaceri, sau delegatiile. Tot recent raspundeam unei colege ca eu n-am fost niciodata intr-un circuit turistic. Calatoriile mele cu grupul folcloric din care faceam parte in studentie se apropiau cel mai mult de un circuit turistic, pentru ca mergeam cu autocarul si opream din loc in loc sa vizitam cate un oras... Nu am vorbit la vremea aceea de delegatiile mele. Care sunt criminale din cand in cand;). Cu asta ultima am pus cireasa pe tort. De obicei merg in doua-trei tari/delegatie (atunci cand vrem sa deschidem piete noi). De data asta au fost patru. Voi incerca sa redau “ruta” parcursa, urmand ca, mai apoi, pe indelete, sa descriu hotelurile, parte din restaurantele unde am mancat si locurile vizitate, pentru ca, desi nu sunt in vacanta, intotdeauna incerc sa profit de timpul liber pentru a ma putea apropia mai mult de cultura locului respectiv.

Am plecat asadar, intr-o insorita duminica de octombrie, cu o otita si o faringita de toata frumusetea. Adevarul e ca numai chef de “excursie” nu aveam, dupa o dupa amiaza si o noapte cu febra de eram vai mama mea... Dar asta este, trebuia sa-mi treaca cu tratamentul de antibiotice. Plecare duminica, deci, la 8h, de acasa. Drum cu masina pana la Madrid si avion la 11:45h cu destinatia Copenhaga. Tanarul de langa mine, din avion, era in maneca scurta, iar eu nu stiam cu ce sa ma mai invelesc. Zbor ok si aterizam in Copenhaga la 15h. Mergem sa luam bagajele si chiar ne intrebam ce-o insemna “novia” in daneza. In spaniola inseamna “prietena/iubita”. Si uite cum am avut eu nevoie/parte de “novia” pana la urma. Cred ca inseamna “reclamatie” sau “contact” ceva, ca la ghiseul unde scria “novia” am ajuns, ca sa reclam... geamantanul pierdut!!! Tocmai il intrebam pe colegul meu daca i s-a... ratacit vreodata valiza. Ei uite ca pentru toate exista un inceput. Draga de Iberia mi-a lasat bagajul in Madrid. M-am asezat la coada la ghiseu, si, la cat imi era de rau, nici n-am bagat de seama ca trebuia sa scot bon de ordine. Domnisoara a inceput sa se uite in calculator, dar imediat a aparut un danez care m-a luat la rost, scurt pe doi, daca aveam nº 61. Evident ca nu aveam numar, asa ca angajata mi-a zis un “I’m sorry” si repejor am scos bon si m-am asezat din nou la coada. Mi-au dat un kit de supravietuire;), cu un tricou de bumbac marimea XL si cosmeticale (sampon, crema de corp, pasta si periuta de dinti, tampoane, deodorant, betisoare de urechi, perie de par si oglinjoara...). Cu ocazia asta am aflat ca Iberia te despagubeste cu 50 euro / zi ca sa-ti cumperi haine, etc., pana la un maxim de 7 zile, si pe baza bonurilor. Nu aveam timp de cumparaturi, evident, asa ca am dat adresa de la hotelul de a doua zi din Copenhaga, cu speranta ca voi recupera bagajul repede. Dupa spusele lor, banii se recuperau dupa 21-30 de zile. As fi putut cheltui 100 euro (duminica + luni), insa, dupa cum va ziceam, nu aveam timp de cumparaturi.

Primul lucru pe care l-am facut inainte de a lua masina de la Europcar a fost sa mancam. Am facut-o in Burger King-ul din aeroport. Peste tot erau hot-doguri, iar colegul nu vrea sa incerce nimic nou, asa ca doua meniuri extra-super-mega size ne-au costat 170 DKE. Cam vreo 20 euro. Ni s-a parut scump, insa veneam cumva mentalizati de cum urmau sa fie preturile din nordul Europei. Terminam de papat si mergem la Terminal 2 sa luam masina. Ca intotdeauna, niciodata nu se potriveste socoteala de acasa cu cea din targ. Cerusem un Woslvagen Touran si ni se da un Renault Scenic. Cu gps, of course. De duminica de la ora 15h pana marti ora 20h ne-a costat 2.206 DKE. Ni se dau actele masinii, ni se explica cum sa ajungem in P10 din afara aeroportului si ni se cere un card de credit pentru blocarea unei sume in caz de pagube (2.422 DKE). Totul decurge normal. Iesim afara, si, desi erau doar 10-11 grade, vedem multi nebuni in pantaloni si maneca scurta. Eu bataiam de frig... Gasim masina repede, ne lamurim cum e cu ticket-ul de la iesire, punem gps-ul afara, ca inauntru nu ne gaseau satelitii, si plecam. Avem vreo 300km pana la destinatie. La 19h e deja intuneric. Ca acasa. Credeam ca singurul pod enorm este cel care leaga Copenhaga de Suedia. De unde. Am trecut peste doua. Ne minunam de mintea omului, care a pus si mori de vant pe apa... Mergem pe autostrada E-20 in directia Odense, pe langa care trecem. Platim 230 DKE taxa de autostrada (la intors a doua zi la fel, evident).

Ajungem tarziu la destinatie. Este 22h. Hotelul unde ne petrecem noaptea este unul tipic danez, un fel de hotel rural, din cate ni se explicase. De fapt, destinatia fiind un loc neinsemnat pe harta, sau mai bine zis ne-turistic, agentia noastra nu gasise hotel, asa incat prima noastra gazda din circuit imi trimisese o lista cu cateva hoteluri, si fata de la agentie le-a luat la rand. La primul ni se cerea sa mergem cu cearsafuri de acasa;). Al doilea era o fosta inchisoare (urma sa-l vedem a doua zi, in Ribe) si riscam sa nu avem baie in camera (nu toate aveau). Asa am ajuns la un Kro, un hotel rural tipic danez. Receptia si restaurantul mi-au placut mult, erau foarte pitoresti si, vorba gazdei noastre, lipseau soldatii din al doilea razboi mondial band bere acolo... Daneza care ne ia in primire, o femeie zdravana, cu o engleza foarte buna (ca de altfel toti pe aici), ne scoate afara din local si ne duce, pe aceeasi strada, intr-o casuta, la parter, cu doua camere. Simplute dar suficiente. O intrebam de mic dejun si de cina, se “revolta” un pic (pastrand, totusi, politetea) pentru ca era super tarziu si gazda noastra o sunase sa-i spuna ca gatise pentru noi. Intre timp ma tine de vorba vreo 10 minute sa-mi spuna ca a facut spaniola la scoala si ca-i place mult Spania si pe unde a fost, bla bla.

Avem parte de o cina tipic daneza acasa la gazda noastra: somon si pastrav afumati, cu maioneza si alte sosuri, porc la cuptor cu sorici cu tot, paine neagra bineinteles, cu cereale (si unt obligatoriu), si ca desert branzeturi de cateva feluri, unele urat mirositoare, vorba gazdei, o venezolanca casatorita si stabilita aici de mult timp, si salata de fructe marinata in vin, cu zahar brun si servita cu smantana (frisca acra ii zic ei). Totul stropit cu vin spaniol (ei vin mult in Spania) pentru ca in Danemarca nu au traditie de vinuri. Ranch tipic danez, superb. Casa veche, de vreo suta cincizeci de ani, reconstruita, mobila la fel, etc. Foarte original locul. Ne-au explicat ca, la renovarea casei, au gasit de la bombe pana la oase si obiecte vechi pe care le-au donat la muzee. Aveau chiar si o lapida in fata uneia dintre usi. Dupa ce mi-au mai dat cateva pastile (nici nu stiam ce mai luam), ma simteam deja mai bine. Cina a fost minunata, pe mine ma incanta apropierea de cultura respectiva, si la cineva acasa e cel mai grozav mod de a o face. Este o tara scumpa, ne-au explicat cate impozite platesc ei, ce salarii au, etc.

Nani tarziu si la 10h a doua zi de dimineata eram deja la locul stabilit, dupa un mic dejun nu exagerat de bogat, dar ok. Spaniola se vorbeste din ce in ce in mai multe locuri, iar colegul tine musai sa afle toata sala de unde venim;), asa incat ni la micul dejun vine o daneza sa ne spuna ca e casatorita cu un spaniol, etc. Zona este preponderent agricola (vestul Danemarcei), totul e verde si, dupa nu stiu cate zile de ploaie, iesise soarele (asta ni s-a intamplat toata saptamana, asa incat toti cu care am interactionat ne ziceau ca am adus soarele din Spania). De-aia au atatea ferestre danezii, ca sa intre cat mai mult putina lumina naturala pe care o au.

Dupa intalnirea de lucru propriu zisa, mergem sa luam pranzul in Ribe, un orasel frumos unde, dupa masa, si spre bucuria mea, vizitam catedrala si facem o scurta plimbare prin centru. Ne luam ramas bun si plecam spre Copenhaga din nou. Am pus motorina cu 11,99 DKE/l, desi mai tarziu am vazut si la 10 DKE/l. Plata se face inainte de a face plinul. Ti se da restul dupa (daca e cazul). O sticla de apa la un litru costa intre 20 si 30 DKE la benzinarii.

Tot cautand o benzinarie, ne-am ratacit si am intrat intr-o urbanizatie/sat la periferia Copenhagai. Nu intelegem rostul unor bete puse in mijlocul drumului, si nici al semnalelor care ingusteaza soseaua. Nu am avut timp sa intrebam.

Intram in capitala, gps-ul cam scartaie, ca sunt multe lucrari peste tot, dar ajungem la hotel, care este foarte foarte aproape de parcul Tivoli si de Primarie, in plin centru. Ne minunam de miile de biciclete si mai si ramanem prost intr-o intersectie, asa incat aveam impresia ca vin gramada pe noi. Parcam masina in fata hotelului, punem un ticket pana la 20h (tarifarea se face in functie de ore) si apoi o bagam in parcarea hotelului (175 DKE pentru 24h). Gemantanul meu inca nu e la hotel, eu sunt disperata deja si sun la Iberia, unde mi se zice ca bagajul e localizat, dar nu-mi pot confirma ajungerea acestuia la hotel deocamdata. Pana la urma ajunge pe la 22:30h. Ufff... Imi venea sa-l pup, nu alta (pe geamantan;)).

Hotelul are cateva restaurante, dar niciunul cu specific danez: italian, spaniol, argentinian si un spa. Mergem pe strada din dreapta (putin mai in fata, pe stanga, este Primaria) si intram intr-unul cu mancaruri in vitrine, fara sa citim nimic inainte. HiliMili este un restaurant vegetarian!! Va povestesc separat despre el. Dadusem o tura scurta inainte, ca sa ne facem poze, ca tot omul (ma rog, eu) cu bicicletele parcate peste tot, si sa luam/iau un pic pulsul orasului. Este noapte deja, ca acasa, si a doua zi ne astepta drum lung, asa ca la nani. Nu inainte de a ma uita un pic pe net sa vad exact tururile cu bus-ul din oras, pentru ca nu eram sigura de ce timp urma sa am a doua zi inainte de a parasi orasul. Luasem de la receptie niste brosurici cu “running tours” pentru cei care se afla cu business in oras si nu au mult timp la dispozitie. Se faceau noaptea si era cate pe ce sa dau telefon, pentru orice eventualitate. Ceea ce nici prin cap nu-mi trecea era faptul ca “running” era chiar asta, “running”, in adevaratul sens al cuvantului. Bineinteles ca am spus “pas” repejor. Asta-mi mai trebuia, sa vad orasul chiar pe fuga. Se cerea o buna forma fizica, de care eu, din pacate, nu prea dispun;) In fine, am adormit cu gandul ca o sa reusesc sa vad orasul a doua zi.

Plecam spre Suedia pe la 8 si ceva, dupa un mic dejun grozav, de care va voi vorbi la momentul respectiv. Observam cum orasul isi incepe activitatea. Copilasii sunt dusi pe biciclete la scoala. A fost hazliu sa vedem cum o mama il avea pe cel mic in carucior pe roti (atasat la bicicleta), in vreme ce il impingea usor cu mana pe cel mare care mergea pe langa ea pe propria-i bicicleta. Foarte interesant. Traversarea podului costa 43 euro pentru masina mica. Adica 86 euro in total (dus-intors). Ni s-a parut mai mare podul din ziua anterioara. De fapt, nu ni s-a parut, era mai mare (m-am uitat pe harta cu prima ocazie si distanta intre insulele daneze era mai mare decat cea dintre Danemarca si Suedia). Aeroportul este foarte foarte aproape de pod, ai impresia ca aterizezi in/pe apa. In Suedia vijelie mare, aveam impresia ca e iarna iarna. Dam iar de o casa tipica, un ranch pe camp, cu oameni tineri care se ocupa de agricultura.

Luam pranzul in Sjobo, o micuta localitate din sudul Suedie, intr-un restaurant care credeam eu ca e Primaria si-i tot faceam poze!!! Afara ploua rau si e frig. Ne intoarcem in Copenhaga, trecand, cu regret, pe langa Malmo (data viitoare;)) si, in sfarsit, dupa ce cunoscusem ceva din Danemarca rurala, reusesc sa mai fac si ceva turism. Ceva... destul, am vazut practic tot centrul si am atins destule obiective, desi nu am ajuns nici la “Sirenita” nici in Christiania. Am pierdut mult timp cu colegul care voia sa mearga la un centru comercial si mai si incepuse sa-l doara piciorul;) Pana la urma ne-am despartit si fiecare cu..., stiti voi/dvs. ;)

La 20h suntem la aeroport. Cina la un fast food Celtics (45 euro pe doi hamburgeri cu cartofi si doua sticlute de apa!!! platim in euro fara probleme). Nu scrie nimic de facturat, pana la urma intrebam la un ghiseu SAS (Scandinavian Airlines, cu care ne-am deplasat dintr-o tara intr-alta intre cele patru destinatii) si o facem. Ne anuleaza zborul. Ne baga intr-un avion care mergea spre Bergen, dar care face un “stop” in Stavagner ca sa ne lase pe cei cu aceasta destinatie. Nu ajungem cu mare intarziere, dar era deja 1:15h noaptea. Luam masina (Skoda Octavia, de marti spre miercuri noaptea, de la 0:00h pana joi la 12h, pret 3.724 NOK, cu garantie de 2.699 NOK) tot de la Europcar (se ceruse un Audi) si ni se da o brosurica cu minunatiile locului. In zadar. Imi mancam unghiile stiind ca sunt la doua minute (vorba vine) de unul dintre cele mai frumoase fiorduri norvegiene si ca nu puteam sa-l vad. Ma informasem eu de aici, inainte de a pleca, si stiam ca nu aveam cum. Mini-croazierele se faceau, in aceasta perioada, doar o data pe zi, cu plecare la ora 12h. Ori noi aveam doua intalniri in prima zi (am terminat pe la 17h si ceva), iar a doua zi una de dimineata si plecare in Finlanda la pranz. Nici macar frumosul oras nu am putut sa-l vad decat in trecere, seara, cand am luat cina cu unul dintre potentialii clienti la Big Horn Steak House, un restaurant excelent, situat exact in port. Oricum, plouase toata ziua, hotelul nu se afla in centru si pentru o ora si jumatate nu merita nici macar sa ies din el, caci probabil atata as fi facut pe drum numai... Am ratat, deci, sansa de a vedea un oras superb (al patrulea ca marime din Norvegia si denumit si “orasul petrolului”), cu case colorate si portul cu nave de croaziera… Mi-a placut centrul noaptea din masina, asa, pe scurt… Musai sa scot distribuitor aici, sa ma intorc cateva zile si sa vizitez pe indelete. Asta daca nu ma intorc in vacanta cu caravana si frigiderul plin de mancare, ca totul este exagerat de scump!!! N-am facut poze la cina. Nu e concediu, deci nu mereu imi permit;) Am mancat un somon extraordinar, cu spanac si cartofi gratinati, si doua sosuri (un fel de crema de branza/smantana si altul cu seminte). Excelent. Fara paine. Insotitorii: unu’ carne ca la mama lui, ca taaaare ii era dor, si bastinasul costite de porc. Ne spune ca bea zece cafele pe zi!!! Se bea multa cafea pe aici. Foarte multa. Si se fumeaza mult. 13 euro pachetul de tigari!!! Multi isi fac din tutun vrac (26 euro pachetul). Alte comparatii? Un E220 model nou aici costa nouazeci si cinci de mii de euro. In Spania cam cincizeci de mii. Duble/triple si alte preturi. Dar si salariile. Un angajat intr-o fabrica castiga cam patru mii de euro. De patru ori mai mult decat in Spania. Dar si nivelul de viata este foarte foarte scump. Cred ca este cea mai scumpa tara din Europa.

Totul e verde, ploua intr-una. E octombrie si culoarea ierbii parca ar fi din primavara. A doua zi iese soarele si... offf, asa frumos se vedeau muntii fiordului... Mi-am cerut loc la geam in avion, macar de sus sa-l vad. Superb!! Fara cuvinte. Nici nu vreau sa-mi imaginez cum e sa te plimbi cu vaporul pe acolo sau sa urci pe jos pana la Pulpit Rock. Cautati pe net, pozele sunt spectaculoase. In Norvegia trebuie sa revin.

Totusi, contrar a ceea ce eu credeam, in cele patruzeci de minute cat a durat zborul pana la Oslo, si in care nu mi-am dezlipit nasul de pe geam, am tot vazut fiorduri... Probabil sunt lacuri, pentru ca intrarile marii in interior nu pot fi atat de “adanci”... Se vedea perfect si fiordul din Oslo... De acolo alt zbor de o ora si ceva pana in Helsinki, unde ne-am dat seama ca era aceeasi ora ca acasa. Daca va uitati pe harta, Finlanda este pe aceeasi linie cu Romania (doar ca mult mai la nord, evident). Chiar mi s-a parut ca Helsinki era “deasupra” Pitestiului.

De la fiorduri am trecut la lacuri, parte din cele 130.000 lacuri din aceasta tara vazandu-se de sus foarte foarte bine.

Aici nu aveam masina inchiriata, si a doua zi trebuia sa mergem la Tampere, asa ca am mers la un birou Europcar sa calculam cum ne iese mai ieftin. Pana la urma am ales sa folosim taxi-ul si trenul. Taxiul ne-a costat in jur de patruzeci de euro pana la hotel (si la intoarcere la fel). Acesta era situat (aproape) in centru, exact langa portul de unde pleaca vapoarele in Estonia (ne-a spus acest lucru taximetristul somalez;)). De la hotel pana la gara am dat in jur de cincisprezece euro, iar trenul ne-a costat dus intors (doua persoane) o suta douazeci de euro. Trenurile sunt moderne, cu wifi, prize, ecrane si locuri pentru persoane cu dizabilitati. Si nu era echivalentul TGV-ului francez sau AVE-ului spaniol. De la Helsinki la Tampere am facut cam o ora si patruzeci si cinci de minute. Ne-am petrecut ziua la targ, deci nu am vazut nimic din oras. Lasam noptile albe pentru altadata;)

La 19h si ceva suntem din nou in capitala finlandeza si, oricat de hotarata ma dusesem eu sa mananc carne de reinedeer, am ramas pana la urma la restaurantul italian (!!) a hotelului (ca si in seara anterioara), unde am mancat – cum altfel? – somon ca fel principal. Mi-am luat doza de Omega 3 pe tot anul la cat somon am mancat: dimineata, la pranz si seara.

Obositoarea saptamana de munca se terminase. Mai ramasese dimineata zilei de sambata, unde urma sa-mi iau revansa pentru tot ceea ce nu putusem sa vad in zilele anterioare. M-am trezit dis de dimineata si la 9h, dupa ce am lasat bagajele in luggage room si dupa un mic dejun foarte copios, ieseam pe usa hotelului inarmata cu o harta si cateva explicatii ale unei receptioniste dragute si amabile. Stiam ce voiam sa fac si mi-am organizat foarte bine timpul. Va voi povesti separat despre reintalnirea mea cu capitala 2012 a designului (unde fusesem prima data in urma cu mai bine de zece ani). Ideea e ca, dupa o luxatie de glezna prost vindecata (in luna august a. c.), m-am intors “schioapa” la cat am mers/alergat in dimineata aceea.

Asa arata un “circuit” de-al meu cu jobul. Ma rog, nu intotdeauna este asa. Cand fac vizite “de rutina sau curtoazie”, este mult mai lejer. Si de obicei merg singura, si ma organizez altfel. Oricum, este evident ca nu e ca atunci cand esti in concediu, insa traiesc si multe situatii care ma apropie mult de cultura tarii respective. Degeaba citesc eu inainte despre mancare si obiceiuri, acestea nu corespund cu realitatea de multe ori. De exemplu, eu eram ferm convinsa ca unul din felurile de mancare traditionale finlandeze este carnea de ren. Asta citisem pe net cel putin… Omologul nostru autohton ne-a spus ca nu, ca acasa nu se obisnuieste sa se gateasca ren. Iar chelnerita de la restaurantul hotelului, cand am intrebat-o daca au cumva, din intamplare, ceva pe baza de carne de ren, mi-a zis ca nu, ca ei sunt prieteni cu renii si nu-i mananca;)

Un lucru curios este acela ca nu ni s-a cerut pasaportul decat la plecare din Madrid. In rest… ca voda prin loboda, si nu inteleg exact de ce. Poate asa ar trebui sa fie normal, desi Norvegia un e in UE. Insa atunci, de ce cand ma intorc de acasa, trec mereu pe la passport control?? Eu chiar intrebasem la diversele ambasade, si norvegienii imi spusesera sa am cu mine toate actele (din Ro, cat si cele de rezidenta)... Mistery!!

Dupa cinci avioane (putin totusi, altadata iau si trei intr-o dimineata), patru hoteluri, n-spe restaurante, cateva vizite turistice, un geamantan pierdut, o stare febrila la dus si o glezna “obosita” la intoarcere... am revenit dornica de rutina mea de toate zilele, si cu speranta ca, incet incet, voi gasi timp pentru a va impartasi si aceasta experienta, si – cum sa nu? – cu dorinta de a reveni intr-o buna zi in tara fiordurilor, insa in vacanta daca se poate... ;)

---

VIZUALIZĂRI: 2600 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI