ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.11.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
NOV-2011
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Troodos, Kykkos si Omodos

TIPĂREȘTE

Un traseu posibil de efectuat intr-o zi, cu plecare din Larnaka, este cel care strabate Muntii Troodos pe drumuri sinuoase, prin sate izolate, pana la Manastirea Kykkos, cu vizitarea mormantului lui Makarios, apoi cu oprire in pitorescul sat Omodos pentru o vizita la Muzeul Vinului si o degustare de bauturi traditionale.

Cand ni s-a prezent aceasta excursie pentru care puteam opta in sejurul nostru in Cipru, nu am ezitat o clipa. Stiam ca imbinarea peisajelor montane cu legendele unui stravechi loc de credinta si cu traditiile unor sate pitoresti, imi va oferi momente de neuitat.

Cu Giorgios - sofer, Ionut - ghid si Andrula - insotitor, am pornit cu autocarul din fata Hotelului Lordos Beach spre hotelurile Sveltos si Flamingo pentru a intregi grupul seniorilor doritori de drumetii montane.

Pana aproape de Lefkosa (Nicosia) am mers pe autostrada, prilej de a vedea - pentru prima oara - steagul turcesc, mare cat trei stadioane de fotbal, pictat pe stanca, alaturi de inscriptia "Sunt mandru ca sunt turc". Intrucat o vizita la Nicosia inclusa in pret era programata pentru a doua zi, ne-am multumit sa privim doar periferia capitalei cipriote si am continuat spre vestul insulei, catre munte.

Troodos, cel mai inalt munte din Cipru (cu varful Olimpus - 1952 m), se afla la 111 km de Larnaka. Aici exista mai multe statiuni, manastiri, biserici si bineinteles sate izolate. Pe drumul serpuit, uneori in panta si cu curbe stranse, am vazut locuri amenajate pentru iesirea in natura, cu multe mese si bancute de lemn.

Am facut si noi un prim popas de relaxare la un mic restaurant unde am servit - dupa foarte multi ani – o cafea la nisip. Facuta de un cipriot ajutat de o asiatica, aceasta cafea turceasca (1 euro) mi-a amintit ca in Turcia n-am reusit sa gasim un loc unde sa se mai prepare cafea la nisip.

Ajunsi la Manastirea Kykkos, hotaram sa vizitam mai intai mormantul lui Makarios fost arhiepiscop si primul presedinte al Ciprului. In parcarea in care ne-a lasat autocarul, statuia arhiepiscopului presedinte aflata langa aleea pietruita, bine ingrijita si strajuita de icoane in mozaic ale tuturor sfintilor, isi astepta vizitatorii. Aceasta statuie gigantica din bronz, ridicata initial in fata Palatului Arhiepiscopal din Nicosia, a fost mutata aici in anul 2008.

Primul presedinte al Ciprului, arhiepiscopul Makarios, a intrat in viata monahala ca ucenic in anul 1926 la Manastirea Kykkos. Plecand pentru studii si apoi ca arhiepiscop la Nicosia, Makarios a ramas atasat de aceste locuri (apropiate si de satul sau natal, Panayia), pe care le-a vizitat de mai multe ori, in cele din urma alegandu-si ca loc de vesnica odihna dealul Throni pe care ne aflam si noi. Mormantul situat la 3 km vest de Manastirea Kykkos, loc de pelerinaj pentru ciprioti si vizitatori straini, aflat sub o bolta de piatra, este strajuit de garzi.

Manastirea Kykkos – este una dintre cele mai bogate, mai impresionante si mai cunoscute manastiri din Cipru.

Inchinata Maicii Domnului, manastirea a fost intemeiata la sfarsitul sec. XI de imparatul bizantin Alexios I Komnenos (1081-1118), pe versantul nord-vestic al Muntilor Troodos, la o altitudine de 1318 m. Constructia actuala este relativ noua (sec. XIX) cea initiala fiind distrusa in mai multe randuri de incendii.

Inceputurile lacasului povestesc despre guvernatorul bizantin al insulei Manuel Boutoumites care, plecat la vanatoare, s-a ratacit. Intalnind pe Isaia pustnicul, a cerut sa-i arate calea, dar neprimind raspuns, guvernatorul a pedepsit cu bataia indiferenta calugarului. Intors acasa, la scurt timp guvernatorul s-a imbolnavit grav, iar in chinurile bolii si-a amintit de pedeapsa nedreapta la care a fost supus pustnicul si a cerut lui Dumnezeu sa-l vindece pentru a merge sa-i ceara iertare.

Aratandu-se pustnicului, Dumnezeu a dezvaluit vointa divina si l-a sfatuit sa ceara guvernatorului sa aduca in Cipru icoana Fecioarei Maria pictata de Apostolul Luca, aflata pe atunci in palatul imperial de la Constantinopol.

Guvernatorul nu a cutezat sa ceara imparatului icoana, dar cand fiica suveranului a cazut si ea bolnava, guvernatorul a povestit despre vindecarea sa de catre pustnicul Isaia si l-a asigurat ca daca va trimite icoana in Cipru fiica sa va fi vindecata.

Cu toate ca acest lucru s-a intamplat, imparatul nu a vrut sa se desparta de icoana si a cerut executarea unei copii care sa fie expediata in Cipru. In vis, Maica Domnului apare si-i spune imparatului ca dorinta ei este sa mearga in Cipru, iar copia sa ramana la Constantinopol. In ziua urmatoare corabia imparateasca a plecat cu icoana Maicii Domnului in Cipru, unde era asteptata de Isaia pustnicul. Asadar, biserica si manastirea s-au ridicat cu ajutorul imparatului Alexios Komnenos, iar icoana Maicii Domnului facatoare de minuni a fost depusa la loc de cinste. Acum 200 de ani icoana a fost ferecata in argint si in prezent este expusa – acoperita (se vad doar mainile) – in altar.

Pentru a nu ma intinde prea mult cu povestirea, am incercat sa fac un rezumat al legendei intemeierii Manastirii Kykkos pe care ghidul ne-a spus-o cu talent si lux de amanunte. De asemenea, ne-a spus ca numele lacasului provine de la "Kykku, kykku", cantecul unei pasari care vietuieste si in prezent in padurile din preajma.

Manastirea este cu adevarat impresionanta. Este mare, cu picturi in pridvoare si pe peretii exteriori ai chiliilor, cu multe mozaicuri aurite.

Interiorul bisericii este deosebit. Altarul aurit are trei sectiuni, partea centrala fiind dedicata Fecioarei Maria, celelalte, de o parte si de alta, fiind dedicate tururor sfintilor si ingerilor. Alaturi de o cruce mare de argint, icoana facatoare de minuni, acoperita, ocupa centrul altarului si este punctul principal de atractie pentru vizitatorii care i se inchina cu evlavie. Un calugar din cei 20 de vietuitori actuali ai lacasului, supravegheaza aprinderea lumanarilor si lustruieste in permanenta altarul.

Pentru ca in interiorul bisericii nu este permisa fotografierea, este de la sine inteles ca am fixat doar in memorie imaginea unica a altarului cu icoana.

Trebuie sa mai amintesc faptul ca in partea dreapta a icoanei facatoare de minuni exista un brat uman negru, amintind povestea unui turc necredincios care si-a aprins tigara de la candela, fapt pedepsit prin cangrenarea bratului.

In timpul care ne-a fost acordat, unii au mers la o gustare la unul dintre restaurantele din spatele manastirii, iar altii la shopping la micile magazine si tarabe cu alune, dulceturi, loukoumia, condimente.

Am ramas in biserica contempland altarul si candelabrele, apoi am fotografiat inegalabilele mozaicuri aurite si frescele exteriore executate de pictorul roman Mihai Morosan.

Muzeul Manastirii Kykkos (5 euro/pers.) situat in incinta, detine o importanta colectie de antichitati, obiecte de arta, icoane, scrieri vechi, vizita facandu-se in acordurile muzicii bizantine care dau atmosferei un plus de profunzime.

De mentionat ca usile de acces catre muzeu sunt deosebite, decorate cu basoreliefuri executate artistic in bronz.

De la magazinul de obiecte religioase se pot achizitiona souveniuri: icoane, ilustrate, carti si albume, inregistrari audio si video, cruciulite si tamaie.

Cand a venit timpul, grupul s-a reunit la autocar si am pornit trecand prin Prodromos (in traducere "inceput de drum") satul cu altitudinea cea mai mare (1600 m, la ora 14.30 erau numai 13 grade), prin apropiere de Varful Olimpus (1952 m) unde se afla un radar britanic si antene ale televiziunii, apoi prin Platres statiunea construita de britanici. Am aflat ca dupa plecarea britanicilor, cladirile statiunii au intrat in proprietatea statului si sunt inchiriate functionarilor publici pentru o perioada de 5 ani, prin rotatie.

Omodos (in traducere "aproape de drum"), ultimul obiectiv al zilei, este un sat din Muntii Troodos. Cand am coborat din autocar in piata centrala, se lasase racoarea. Nu departe este biserica, o fosta manastire, unde se spune ca exista un fragment din crucea rastignirii si o bucata din sfoara cu care a fost legat Hristos pe Golgota. Cand am ajuns noi, tocmai se oficiase o cununie si se faceau poze in fata bisericii.

Satul produce vin si organizeaza un festival al vinului in fiecare an in luna august.

La casa Socrates exista un muzeu al vinului - cu unelte si ustensile arhaice necesare vinificatiei - pe care l-am vizitat. Aici se pot degusta gratuit vinurile si tuica locala - Zivania - care se pot ulterior cumpara din multe puncte de vanzare.

Am degustat vinul de Commandaria, traditional in Cipru, cu denumirea pastrata de 8 secole, un vin dulce produs din struguri uscati, cu o concentratie alcoolica ridicata, de culoarea chihlimbarului.

In satul Omodos sunt multe restaurante, taverne traditionale, dar si baruri moderne adapostite de case vechi, de piatra. De asemenea, oferta de produse traditionale, broderii, argintarie, dulceturi, condimente si nelipsitul Loukoumia, este foarte generoasa.

Destul de infrigurati pentru ca o data cu inserarea racoarea se accentua, am grabit pasul spre autocar, iar dupa un drum fara opriri, am ajuns in Larnaka la ora 19.


[fb]
---
Trimis de iulianic in 29.11.11 21:07:40
Validat / Publicat: 29.11.11 22:14:28
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6470 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Omodos - Satul traditional.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 19100 PMA (din 19 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmaster15
[29.11.11 23:33:54]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

tzimiskes
[13.02.15 23:56:26]
»

Salut,

As fi intersat sa stiu cu ce agentie ai fost plecat in excurisa din Trodos si cat te-a costat, multumesc.

iulianicAUTOR REVIEW
[15.02.15 11:55:34]
»

@tzimiskes - Sunt onorată de faptul că te-ai înscris pe AmFostAcolo tocmai pentru a-mi adresa mie această solicitare.

Dacă ai citit şi alte articole în care relatez despre cele două vacanţe petrecute de mine în Cipru, ai aflat deja că excursia în Trodos a fost opţională, organizată de o agenţie de acolo, cu ghizi vorbitori de limba română şi că a costat 40 euro/persoană. Cum menţionarea agenţiilor nu este permisă aici, pe site, îţi voi da detalii prin mesaj privat.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
tzimiskes
[23.02.15 20:15:56]
»

Multumesc pentru raspuns.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic, tzimiskes
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Munții Troodos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051151990890503 sec
    ecranul dvs: 1 x 1