Orasul Guilin si Pestera “Fluierului de Trestie”

TIPĂREȘTE

Cu regret in sulfet am plecat din Shanghai si am luat avionul catre urmatoarea destinatie din China, orasul Guilin. Dupa un zbor care a durat in jur de 2 ore, am aterizat pe aeroportul de aici unde, in asteptarea celorlalti oameni din grup, am inceput sa pozez palmierii artificiali aflati in fata aeroportului. Nu am putut sa nu remarc curatenia de pe strazile si trotuarele din preajma aeroportului. Aici am fost preluati de un nou ghid.

Guilin, oras cu peste un milion de locuitori, isi trage denumirea din padurea de copaci Cassia, copaci a caror mireasma adie toamna.

Zona este renumita pentru frumusetea deosebita a dislocarilor geologice de acum mai bine de 300 milioane de ani, cand formatiuni din calcar au strapuns vechiul fund de mare, acestea fiind modelate apoi de vant si ploaie in forme variate si lasand in urma pesteri labirintice cu grote mari si fantastice in interior.

Unele cu varfuri ascutite, altele chiar foarte ascutite, cu stanci de multe ori perpendiculare si copaci ale caror radacini tasnesc din crapaturi si se indoaie in sus, aceste formatiuni creeaza un peisaj suprarealist, denumit CARST.

Localnicii au o explicatie mai fantezista pentru contururile peisajului: ei spun ca dealurile au fost tinute laolalta de catre “regele tuturor de pe pamant”, care manuia un bici magic, facut din firele ramase in peria de par a unei zeite.

Zeita s-a deghizat intr-o femeie batrana si a lasat biciul muncitorilor, insa regele l-a confiscat si cu el a minat dealurile spre marea sudica, intr-o incercare da a ocupa regatul oceanic al rivalului sau, Regele Dragon. Dar fata-rechin, loiala Regelui Dragon, a facut un plan ca sa-i fure regelui biciul, acesta fiind nevoit sa-si abandoneze intentia si de atunci dealurile au ramas pe loc, incantind generatii dupa generatii.

Zona a fost multi ani foarte linistita insa, odata cu dezvoltarea turismului si stabilirea unor conexiuni aeriene cu principalele orase din China, orasul Guilin a inceput sa se dezvolte foarte mult.

Dupa ce am intrat in acest orasel, ne-a incantat verdeata care predomina, dar si specificul de oras de provincie, fara cladiri impunatoare, dar placute.

Am ajuns la hotelul Universal unde ne-am cazat si unde am stat 2 nopti. In prima seara am servit cina la restaurantul hotelului si apoi, fiind destul de tarziu, am plecat la plimbare pe stradutele din apropierea hotelului, unde am intrat in diverse magazine, cu produse si interesante dar si inutile, cu preturi care puteau fi negociate. Din pacate, pozele din prima seara nu mi-au iesit prea bine insa, dupa mica plimbare de seara, ne-am intors la hotel si ne-am odihnit intr-o camera confortabila.

A doua zi dimineata, dupa ce servim micul dejun pornim cu autocarul catre primul obiectiv de pe agenda ghidului, Pestera “Fluierului de Trestie”.

Afara incepuse sa ploua, lucru care pe mine nu a putut decat sa ma bucure deoarece, aerul devenise aproape irespirabil.

Pe drum am vazut culturi de orez si formatiunile carstice apareau semet in calea noastra. Tot drumul a plouat dar la un moment dat ploaia s-a oprit. Noi am coborat din autocar si am mers la un magazin, aflat chiar la intrarea in pestera, nu inainte de a poza superbul peisaj care se inalta in fata noastra.

De fapt, abia mai tarziu ne-am dat seama ca in pestera nu se putea intra decat prin acest magazin, asezat strategic acolo... Fiind in zona turistica, preturile erau mari, motiv pentru care doar am privit produsele. Am iesit apoi pe terasa magazinului unde am admirat lampioanele rosii agatate acolo si un pian superb, din flori, aflat in curtea exterioara.

Am ajuns in cele din urma la intrarea in pestera Fluierului de Trestie, denumita asa pentru trestiile care cresteau initial in fata grotei, materia prima pentru fluierasele facute acolo.

Aflata la 6 kilometri NV de centrul orasului Guilin, denumita in chineza “Ludiyan”, pestera este considerata a fi una dintre cele mai frumoase din lume, fiind cotata cu “4A” pe scara evaluarii pesterilor si renumita pentru ca a fost vizitata de presedintele Bush Senior.

Pestera, lunga de aproximativ 500 de metri, era luminata cu siruri de beculete pe traseul de parcurs si de becuri colorate pentru formele din piatra, ce erau interpretate ca animale sau obiecte precum si forme fantastice.

Langa fiecare forma carstica se aflau panouri cu explicatii, vizibile in intuneric, a ceea ce se putea interpreta din piatra prelucrata de natura, apa, si se pare ca nu de putine ori, chiar de catre oameni.

Pestera era cand intortocheata, cand dreapta, cand cu tavanul foarte jos, cand erau sali foarte inalte, cand erau trepte, cand teren plat.

Este de admirat faptul ca cei care gestionau pestera au stiut sa exploateze orice forma de piatra pe care au pus-o in lumina colorata, difuza sau proiectata, astfel incat culorile se intrepatrundeau, rezultand ceea ce puteti vedea in imagini.

Doresc sa mentionez ca in pestera era destula umezeala, chiar picura din tavan, iar in multe locuri se aflau lacuri mici, unele dintre ele marcate si incercuite cu siruri de luminite colorate.

Din explicatiile ghidului si din cele citite, in spatiul pesterii, in sala cea mai mare, au fost organizate spectacole si s-a servit chiar masa, dar asta numai pentru personalitatile care au vizitat pestera, nu pentru turistii de rand, ca noi.

La un moment dat era suficient sa faci doar un pas pentru ca intreaga imagine sa se schimbe complet si sa ai in fata ochilor o cu totul alta perspectiva. Faptul ca grupul s-a rupt la un moment dat a facut, ca nu de putine ori de altfel, sa fim privati de putinele informatii pe care ghidul ni le dadea, asa ca priveam si fotografiam, incercand sa ne imaginam singuri ce reprezinta fiecare stanca in parte.

Spatiile prin care ne deplasam erau de dimensiuni diferite, distanta pana la pereti fiind cand foarte mica, cand de cateva zeci de metri, pentru ca apoi sa se ingusteze iarasi si sa ne faca sa trecem printr-un coridor ingust, ca apoi sa se largeasca intr-o sala de dimensiuni dificil de aproximat.

Traseul de parcurs in pestera era de fapt circular si numai intr-un singur loc sensurile de mers erau oarecum tangente, asa ca peste tot erau numai imagini noi si feerice.

Putem spune si faptul ca, desi era putina racoare, totusi nu puteam vorbi de frig.

Din putinele informatii de la ghid va pot spune ca nu intreaga pestera era asa cum natura a creat-o, ci ca pentru o mai buna prezentare, erau si zone unde se intervenise pentru a crea mai mult sau mai putin un aspect comercial-turistic. Nu era vorba de scarile amenajate, ci de formele din piatra care aveau diferite reprezentari. Dar cine mai statea sa analizeze asta, cand totul te incinta si te facea sa uiti de lumea de afara?

Este cert un lucru, cultura asiatica este total diferita de cea europeana sau cea africana, modul de abordare a realitatii este diferit si de aici au pornit diferentele ce ne situeaza pe planuri conceptuale diferite.

Nu as putea sa explic aceste diferente, dar la culturile asiatice predomina aspectul pragmatic imbinat cu cel al transformarii in ritualuri a vietii cotidiene, pe cand la noi parca traim intr-o filozofie pe care incercam s-o aplicam in viata de zi cu zi.

Vedeti ca la asiatici nici religia nu este ca o dogma, ci mai degraba o sinteza a realitatii, pe cand in religia europeana se incearca aplicarea in viata a unor concepte mai mult teoretice care rupte de realitate, devin ca niste dogme.

Religia europeana este mai putin toleranta desi, in declaratii se neaga acest lucru, si cine este de alta religie este renegat, pe cand asiaticii accepta usor alte concepte religioase, pe care nu le reneaga.

Ce am scris pana aici sunt concluzile mele si nu stiu cat sunt de corecte, in comparatie cu studiile stiintifice existente pe aceasta tema. As dori sa mai spun, tot ca o parere personala, ca dorinta de vesnicie ce predomina culturile europene nu se regaseste in cultura asiatica decat poate, in realizarea Marelui Zid.

In rest, asiaticii nu doreau realizari care sa dureze vesnic, ci din contra, se dorea ca noile generatii sa-si poata manifesta creativitatea si sa depaseasca stadiul la care ajunsesera inaintasii.

Astfel se explica munca de furnica sau rabdarea chinezeasca in abordarea realitatii, precum si stiinta ca daca o generatie nu poate realiza ceva, va veni generatia urmatoare care va continua si finaliza o lucrare, oricat de mare ar fi.

Daca-i comparam cu egiptenii, descoperim dorinta de vesnicie, ei inventand imbalsamarea si piramidele, ca si dorinta de a termina megaliticele stucturi pe timpul vietii faraonului care ii comanda.

Vizita la aceasta pestera a fost o binecuvantare pentru noi! Am vazut lucruri absolut minunate, pe care nu stiu daca vom mai avea vreodata ocazia sa le vedem, am aflat lucruri extrem de interesante si, mai mult decat atat, ne-am indepartat de betoanele marilor orase si am petrecut mai mult in natura.

Nu cred ca mai este nevoie sa spun ca recomand aceste locuri…din adancul sufletului meu!

---

VIZUALIZĂRI: 2889 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI