China 2010 - pas cu pas (episodul 5)

TIPĂREȘTE

Articolul este parte a serialului China 2010 - pas cu pas ce continuă cu episodul 5 - Welcome to China

De dimineaţă ne revanşăm faţă de ziua precedentă şi stăm o oră şi ceva la micul dejun. Atmosfera este foarte plăcută, nu sunt foarte mulţi la acea oră matinală. După un ospăţ în toată regula părăsim hotelul şi ne îndreptăm spre aeroport.

Iată-ne din nou în aer, zburăm în sfârşit spre China. Avionul e plin, în majoritate cu chinezi, ne uităm la meciuri. Cupa mondială e în toi şi cu un ochi trag la pariurile pe care le jucăm la fiecare turneu final. Dar se pare că anul ăsta nu prea am noroc...

Aterizăm pe final de zi, facem repede formalităţile vamale, ne recuperăm bagajul şi ţuşti! în China. Suntem cu ochii pe un birou de schimb valutar, nu avem yuani (renmimbi le mai spune) şi ne trebuie pentru taxi. Altfel e mai complicat, chinezii nu prea au de-a face cu valutele străine. Găsim până la urmă unul, schimbăm şi asistăm neputincioşi la prima ţeapă: la 40 de dolari schimbaţi, comisionul e de 6%... ! #@*&!!! Muma voastră de chinezoi! Asta e, nu avem ce face, trebuie să mergem mai departe. La taxi e o coadă de 100 de persoane pe rând. Şi sunt 3 rânduri iar din aeroport continuă să vină o droaie. E clar, am ajuns în ţara cu peste 1 miliard de locuitori. Bun venit în China.

Norocul nostru e că taxiurile vin pe bandă rulantă şi nu avem de aşteptat decât 10 minute. Se vede diferenţa faţă de Dubai, maşinile nu mai sunt balene ultimul răcnet, ci nişte căzături în devenire fabricate probabil prin mileniul trecut. Scot tacticos rezervarea de cazare unde mi-am notat adresa in chineză a hostelului. E o regulă de care trebuie să ţineţi seamă dacă ajungeţi pe cont propriu în China, pentru că şoferii habar n-au de altă limbă decât cea nativă, aşa că trebuie să vii pregătit pentru a evita surprizele. Nu e plăcut să te trezeşti în partea cealaltă a oraşului, e un pic cam mare... De la aeroport am mers către oraş timp de o oră cu peste 100km/h. Beijing are 8 inele concentrice de centuri. La final, domnul taximetrist (arăta de mare senzaţie, mic, cu ochelari, scobitoare în colţul gurii şi cămaşa larg deschisă la toţi nasturii) opreşte brusc la o mică intersecţie, ne dă grăbit bagajul jos, îmi îndeasă restul în mână plus o chitanţă, îmi arată strada unde e hostelul şi dă din cap, apoi pleacă în trombă. Ţeapa nr. 2, restul e mai puţin cu 20 de yuani (aproximativ 3 euro).

E ora 12 noaptea, suntem undeva prin Beijing şi în jurul nostru mişună o droaie de chinezi ce stau adunaţi pe lângă cârciumi sau mici magazine, parcă ar fi după amiază (aşa e de animată zona)... unii jumulesc găini, alţii le gătesc, alţii joacă mahjong, restul se uită curioşi la noi. Arătăm ca nişte extratereştri picaţi din spaţiu. Ținând cont de unde am plecat de dimineaţă cam aşa este. Bag rapid borseta pe sub tricou şi o luăm şi mai rapid spre strada indicată de taximetrist. Suntem în hutong în toiul nopţii şi sperăm să ne găsim urgent hostelul. Oare o exista? Am încercat să abordăm vreo doi localnici de pe stradă dar comunicarea e imposibilă. Se uită lung la noi, de sus până jos. Nem tu dom. Singura variantă e tot înainte. Ne întâlnim cu un grup de turişti europeni care îşi căutau, la fel de derutaţi ca şi noi, hostelul. Ne vine inima la loc după ce ne-au spus că l-au văzut pe al nostru, dar mai avem de mers, e la un sfert de oră mai în faţă. Niciodată imensul nostru bagaj nu a fost mai uşor, la cât de rapid îl trăgeam după mine. Ajungem însă cu bine, hostelul era la 20 de metri de capătul opus al străzii, nu înţeleg de ce taximetristul nu ne-a lăsat acolo... dar nu mai contează şi ne cazăm. Pentru 25 de euro pe noapte primim o cameră drăguţă, cu baie şi duş. Nu seamănă deloc cu camera luxoasă de la Radisson, dar e mai mult decât decentă. Suntem în China, am ajung cu bine în Beijing şi asta contează. De mâine începe aventura.

Albumul complet de fotografii îl găsiţi la click aici

Urmează episodul 6 - Oraşul Interzis şi Parcul Olimpic

---

VIZUALIZĂRI: 2554 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI