GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hotel Real, adică, tradus din spaniolă, Hotel Regal este un hotel cochet, situat central în Veliko Târnovo, unde ne-am petrecut weekend-ul prelungit de săptămâna trecută.
Ideea unui weekend în Bulgaria mi-a revenit (o aveam mai de mult în minte), citind un scurt review laudativ pe amfostacolo.ro (click aici), despre un alt hotel (Minotel Rashev) din frumosul oraş bulgar.
Am dat fuga repede pe booking.com şi referinţele de acolo despre Minotel Rashev erau şi ele foarte bune (nu mai vorbesc de preţ, incredibil de mic). Eram deja pregătit să fac rezervarea, când, surpriză: cineva mi-o luase înainte şi rezervase ultima cameră disponibilă. Am verificat şi pentru alte perioade şi abia de marţi, 16 august ar mai fi fost camere libere, aşa că, dezamăgit, am renunţat.
Dar cum eram deja pus pe plecare, am căutat şi alte oferte. Şi am găsit destul de repede, una care mi s-a părut la fel de tentantă, la Hotel Real.
E drept, nu este chiar un hotel pentru capete încoronate, aşa cum îi spune numele, dar îşi merită pe deplin calificativul de pe booking.com, superb, nota 9,00.
De data asta nu am mai stat pe gânduri şi am făcut rezervarea cât mai rapid cu putinţă, ca să nu pierd şi această ocazie.
Asta se întâmpla pe 8 august. A doua zi, un mail de la booking.com mă anunţa că e o problemă în legătură cu rezervarea mea. Mai exact, mi se spunea că am folosit pentru rezervare un card de debit, iar hotelul acceptă numai carduri de credit şi eram rugat să modific rezervarea pentru un astfel de card, pentru ca ea să fie validată.
Ei, vedeţi, de aceea prefer eu rezervările pe booking.com. Având şi un card de credit, tocmai pentru o astfel de eventualitate, am făcut modificarea foarte uşor, pentru că mi se dădea un link, pe care ajungeam la pagina Rezervarea mea, pe care apăruse o rubrică nouă, inexistentă în mod normal, modifică date card. Odată modificate datele, am primit noua confirmare, astfel că totul era OK. Mai mult, am primit şi confirmarea rezervării locului de parcare, care este gratuit, în limita locurilor însă (tocmai de aceea este necesară rezervarea).
Hotelul este situat central, pe strada Stefan Stambolov, una din arterele principale ale oraşului, chiar lângă Monumentul Spânzuraţilor.
Apropo de acest monument, puteţi să-l luaţi drept reper, dacă ajungeţi aici cu maşina. Asta pentru că GPS-ul nu recunoaşte adresa hotelului (ul. Kolio Gaytandjiata 2), strada fiind de fapt o mică alee. Aşa că, ajungând la monument, intraţi în parcarea din spatele acestuia şi, din estul acesteia, urcaţi vreo 20 m pe străduţa cu pricina, îngustă cât să încapă o maşină şi, la capătul ei, intraţi în parcarea hotelului, care are o capacitate de maxim 8 autoturisme (de aceea e necesară rezervarea parcării, hotelul având 21 de camere).
Poziţionarea exactă a hotelului şi accesul în el le puteţi vedea foarte bine pe site-ul "ro.hotelreal.eu" (Atentie! site-ul hotelreal.eu e in acest moment infectat! / nota webmaster, 2.9.2012), cu variante în bulgară, engleză şi română. Dacă daţi un clik pe butonul Panorame, aveţi toate detaliile necesare.
Ajunşi la hotel, am fost întâmpinaţi la recepţie de o domnişoară amabilă, care vorbea engleza decent (acelaşi lucru valabil şi pentru "schimbul" ei, de a doua zi) şi care ne-a pus la curent cu tot ce era nevoie. Am urcat apoi în camera aflată la nivelul al doilea (recepţia aflându-se la primul nivel), cu un lift interior cu pereţii de sticlă. Atât holurile, cât şi camerele sunt decorate foarte plăcut şi totul este nou (hotelul a fost dat în folosinţă în 2010), cu excepţia antichităţilor aflate ici-colo: trei ceasuri cu pendulă la recepţie, două sfeşnice în zona de servire a micului dejun etc.
Camera în care am stat este suficient de mare şi are balcon la stradă (ceva mai târziu, am constatat că este singura cu balcon). În balcon erau arborate mai multe steaguri: cel bulgăresc, tricolorul românesc, steagul spaniol şi cel al Uniunii Europene. Între ele, la mijloc, un steag roşu-albastru, probabil cel al oraşului sau, poate, al regiunii.
Prezenţa steagului spaniol, alături de numele hotelului, mă face să cred că acesta aparţine unui investitor spaniol, ceea ce nu ar fi deloc de mirare.
Camera are dotări standard pentru un hotel de trei stele, deşi pe booking.com figurează doar cu o stea: aer condiţionat, minibar cu băuturi şi chestii de ronţăit, baie cu duş, halate, papuci şi prosoape albe, noi şi pufoase. Deşi camera se încuie cu cheie, ni s-a dat şi un card, cu care se pune în funcţiune instalaţia electrică. Aerul condiţionat este furnizat de o instalaţie unică a hotelului, ceea ce o face mai silenţioasă. Instalaţiile sanitare sunt de calitate şi în stare perfectă de funcţionare, iar apa caldă este la discreţie şi vine instantaneu.
Televizorul din dotare este LCD, şi se pot vedea aproximativ 50 de posturi, toate bulgăreşti, cu excepţia unuia turcesc. O bună parte din posturi sunt subtitrate (de exemplu, Diva), ceea ce este convenabil pentru cei care înţeleg engleza. Am constatat că şi bulgarii au un post specializat pe manele, bulgăreşti, desigur :)).
Micul dejun, inclus în preţul camerei, este de tip continental şi se serveşte în lobby-ul de la recepţie. Faţă de unele comentarii de pe booking.com, cum că acesta ar fi insuficient, am o părere contrară. Drept argument, vă rog să priviţi fotografia ataşată. Cafeaua pe care am băut-o, era espresso şi bună, dar se putea opta şi pentru capucino, sau ceai.
Mobilierul şi toate decoraţiile hotelului sunt de bun gust şi crează o atmosferă plăcută, curăţenia este ireproşabilă, fetele de la recepţie amabile şi gata să-ţi dea informaţiile de care ai nevoie, astfel că, din punctul de vedere al cazării, aici, la Hotel Real, ai toate condiţiile pentru a petrece un sejur plăcut în Veliko Târnovo, mai ales că şi amplasarea centrală contribuie la acest lucru, strada comercială Samovodska (Gheorghi Sava Rakovski) fiind la 5 minute de mers pe jos.
Să nu uit: în tot hotelul, ai acces liber la internet wireless, conexiunea fiind foarte bună.
Am plătit cu cardul de debit, cu care făcusem iniţial rezervarea.
O ultimă observaţie: hotelul este frecventat foarte mult de români, dovadă că, la plecare, în parcarea hotelului, în afara maşinii mele, nu mai erau decât alte şase, toate cu număr de Bucureşti. Asta explică şi tricolorul arborat în balconul central, precum şi cel din holul de la recepţie.
Dacă veniţi cu maşina şi vreţi să fiţi siguri de un loc de parcare, este bine să procedaţi conform indicaţiilor de pe site-ul booking.com: Este posibilă parcarea privată gratuit la proprietate (este necesară rezervare).
Trimis de Costi in 17.08.11 17:56:16
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.08460000 N, 25.63530000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Costi, ne poti ajuta putin cu localizara hotelului? Din informatiile gasite am localizat hotelul aici. Ne poti confirma localizarea?
Vad ca hotelul a fost definit pe site ca avand dooar o stea. Ma gandesc ca trebuie sa fie o eroare - Costi, stii cumva cate stele are?
Da, acolo este hotelul. Mai exact, coordonatele GPS sunt acestea: 43.0846 N; 25.6353 E.
Aceste coordonate sunt pe strada Stefan Stambolov, în colţul de sud-vest al clădirii hotelului.
Parcarea este pe latura nordică, iar intrarea este în colţul de nord-vest, la capătul străduţei Kolio Gaytandjiata, care vine dispre vest, din parcarea cu Monumentul Spânzuraţilor.
Pe harta din linkul trimis, este clădirea mai deschisă la culoare, situată puţin mai jos-dreapta faţă de reperul roşu.
Eu am pus doar o stea, pentru că aşa este pe booking.com. Pe site-ul hotelului nu se specifică numărul de stele. Dar parcă îmi amintesc că era trecut cu trei pe alt site.
Hotelul neavand, se pare, inca o clasificare oficiala, am setat o clasificare "temporara" - la 3 stele, mi se pare mai potrivita pentru a "construi" asteptari cat mai corecte/realiste unor eventuali cititori care se documeneteaza despre aceasta unitate
Dom' profesor, păi parcă nu vă interesa Bulgaria? Sau cel puţin aşa ziceaţi cu un an în urmă. Daţi-l dracului de hotel, mai bine ziceţi-ne cei prin Veliko Tîrnovo!
@santana
De fapt, nu mă interesează litoralul bulgăresc, ca de altfel nici cel românesc şi, cu atât mai puţin cel grecesc, turcesc etc. din simplul motiv că nu-mi place să stau încremenit la soare, de fiecare dată când am încercat, nu am reuşit decât să mă fac roşu ca racul .
Acum doi ani am stat în Constanţa aproape o lună şi nu am făcut nici măcar un minut de plajă. În schimb, în fiecare seară, făceam o plimbare pe faleză.
Cât priveşte Bulgaria, pe unde mă plimbasem ultima dată prin 1989 şi 1990, abstracţie făcând de fuga dată acum doi ani până la Balcic, ţara asta are tot atâtea lucruri frumoase de arătat, cât şi România. În plus, aici te simţi ca acasă (ceea ce nu sunt însă convins că e ceva pozitiv ). Ce e drept, lucrurile astea pe care ni le poate arăta Bulgaria, nu se prea văd din hotelurile all-inclusive, care te îndeamnă la lene.
Iar despre Veliko Târnovo şi ce am văzut pe-acolo, vine şi asta. Chiar am văzut lucruri interesante.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2022 Real Hotel — scris în 08.10.22 de cristimicle din BUCUREșTI - RECOMANDĂ