Trei stele adevărate

TIPĂREȘTE

Iacătă că după ce-mi cocoțai eu fizicul pe pietroaiele de la Cascada Hotnitsa, de-mi intră în cap, plămâni, suflet, toată căldura năucitoare a verii și după parcurgerea a 21 de km, ajunsei pe strada Opalchenska la nambărul 5 din satul Arbanassi, coordonate GPS = N 43.09878º - E 25.66547º, adicătelea în fața Complexului Izvora Arbanassi.

Un gard imens de piatră cu o poartă de lemn deschisă deasupra căreia scria cu litere bulgărești ,,Hotel Izvora ,,delimita zona complexului.

Trec cu Loganul printre porțile deschise, pătrunzând în mica parcare a complexului unde nu încăpeau mai mult de 12 mașini. (Am înțeles apoi, că mașina se poate lăsa și în stradă, lipită de gardul de piatră al complexului, fiindcă există o cameră de supraveghere chiar de-asupra porții.)

În partea stângă se afla clădirea recepției, la acel moment o echipă de muncitori demolând un corp de cărămidă dintr-ânsa, dar ce m-a uimit, într-o liniște mortuară. Cred că spărgeau cărămizile între dinți ca pe semințe, ca apoi să le urce într-o basculantă dându-le din ,,mână-n mână până... la taxatoare ,,și stivuindu-le cu grijă ca să nu facă zgomot. Nu am văzut vreun picamer sau ciocan, dar nici nu auzii vreo strigătură a la Bruce Lee, crezând eu c-or fi vreo echipă de karatiști puși să disloce cărămizile cu mâinile.

Cobor din otovehicol, mă plesnește iar căldura aia năucitoare de mai mai să mă prăbușesc și-o iau cătinel către recepțiune. Dau binețe, tanti de-acolo îmi răspunde mumos, eu îi spun cine sunt și cu ce treburi pe la dânșii întinzându-i boletinu' și voucherul.

Având cazare cu demipensiune, mă întreabă mândra cum aleg să servesc masa, de parcă eu aș fi fost ospătarul. Îi zic că vreau dimineața și seara, că pe la prânz oi fi dus pe coclauri, dânsa îmi urează ceva de ședere și pune de sună pe cineva pe mobil.

În câteva secunde apare un băiet scund, îmbrăcat în pantaloni negri și cămeșă albă impecabilă, ia de la doamna o cheie și mă întreabă unde-i caru' ca să-mi ia bagajele. Mergem la Logan, îi deschid portpapornițu', dau să-mi iau o valiză, dar băietul de bulgar îmi dă peste mână spunându-mi că ia el tot. Eu îi spun că-s grele și că să-l ajut, dar el nu și nu, că poace singur. Așa că las căposu' în pace că văzui că n-o scot la capăt.

Eee, acu să mi-l fi văzut pe băiet cum mergea într-o rână de ziceai că ori are scolioză, ori vreo criză de bilă. Într-o mână cu o valiză, în cealaltă cu geamantanul, rucsacul pe un umăr și spânzurat cu chitara pe după gât că nu mai apucai să-i spun cum se pune...

În continuarea parcării, pe partea stângă, urcând 6 trepte placate cu gresie, se ajungea la o piscină micuță de vreo 10m/6m, înconjurată de 17 șezlonguri cu măsuțe și un balansoar.

Vis-a-vis de piscină, un prim corp de cazare cu parter și 2 nivele construit din piatră și lemn, specific caselor bulgărești, în care se afla și centrul SPA.

Merg în continuare după băietul bălăngănindu-se precum rața când se duce la baltă, facem dreapta, apoi încă odată dreapta și coborâm niște trepte de piatră trecând pe sub o scară de lemn ce ducea spre camerele de la etaj.

Deja începusem să am ceva temeri despre locul în care o să fiu cazat.

,,- Unde m-o duce frate ăsta? În pivniță, în cramă, în vreo peșteră? ,,

Deschide o ușă și pătrundem într-un antreu de 1m pe 1m. În față un zid având o oglindă lipită pe el. În dreapta camera 203, în stânga camera mea... 202.

Ușa se deschide și pătrundem într-un mic hol. În dreapta se intră într-o baie mică curată și dotată astfel:

În față când intri, „fotoliul”, în stânga căruia se află o draperie de baie. Trag draperia, dau de un duș spânzurat de perete și o...

,,- Băi, care-mi luarăți cada?? ,,

Pur și simplu inexistentă, dispărută din peisaj acest obect sanitar. Nu tu cadă turcească, nici românescă, franțuzescă, grecească sau bulgărească. Pur și simplu stai pe gresie în picioare, în genunchi, pe spate, pe burtă, pe vine... sau pleacă, dai drumu' la stropitoarea din perete și începi să fluieri melodia din muviul ,,Cântând în ploaie ,,. După ce termini dușul, apa caldă sau cântecul, vei constata că în toată baia e o udătură de zici c-a dat Oltu' pe de lături. Acu' musai să ieși din baie. Păi ori apelezi la cunoștințele de echilibristică, ori te pui pe burtă și te duci pân' la ușă în stilul broaștei, ori mai cânți vreo 3 melodii până se usucă bine gresia ca să nu-ți frângi gâtul.

Pe peretele din stânga al băii se află spânzurat un feon de-ăla mare modern care atunci când îl pornești zici că pleacă Airbus-ul după Otopeni. Lângă el, o chiuvetă având deasupra o poliță de sticlă pe care se afla un pliculeț cu șampon și un săpun mic cât o monedă de 50 de bani care la a treia folosire s-a topit... s-a terminat... s-a dus... a dispărut... s-a evaporat.

Deasupra poliței o oglindă iar deasupra dânsei, un tub de neon chior, orb, prost, adicătelea pe ducă... Noroc că mai erau 2 spoturi în tavan ce mai dădeau ceva lumină că altfel, ca să mă rad, trebuia să stau cu bricheta aprinsă, laptop-ul și mobilul deschise, ca să nu-mi iau beregata cu aparatul de ras.

Pe ușa băii, două cuiere în care sunt spânzurate două prosoape.

În sine, clădirea în care am fost cazat este construită asemenea bordeielor, adicătelea semiîngropată. Prin urmare, camera mea era practic ,,îngropată ,,în pământ, glaful ferestrelor aflându-se la nivelul solului că mă puteam pupa bot în bot cu furnicile sau admira gleznele domnilor (ca să nu ziceți că mă uitam după muieri).

Intrând în cameră, am simțit o răcoare foarte plăcută pe care o așteptam de când eram cocoțat pe la cascadă. Nu cred că erau mai mult de 22 de grade în cameră iar aerul condiționat era oprit.

Camera micuță, având suprafața pentagonală dar cu un aer ușor rustic, îmi dădea un oarecare sentiment de întoarcere în timp. Îmi dădea senzația că parcă m-aș afla la bunici la țară. Un rând de ferestre dădea înspre piscina aflată la vreo 4 metri distanță, iar alt rând de ferestre către o altă clădire.

La ferestrele din lemn, plase contra aviației inamice și perdele cu ciucuri ce mi se păru mie a fi lucrate manual.

Pe jos, dușumea din scândură lăcuită, goală pușcă, fără covor sau mochetă deasupra.

Pe partea dreaptă a camerei chiar lângă fereastră, un birou din lemn masiv cu 4 sertare și un scaun din lemn tapițat, iar deasupra biroului o oglindă. Pe birou 2 pahare și-o scrumieră.

În continuare un corp din lemn masiv cu 3 uși pe care trona un televizor.

În spatele a uneia dintre uși ale corpului se afla un frigider destul de generos, ce conținea: o sticlă de Cola, una de Fanta de portocale, o cutie cu suc de portocale, o ciucalată de vacă mov (Milka), o apă minerală, una plată, o bere Tuborg, o sticluță cu vin alb, una cu vin roșu Merlot, o sticluță de Visichi, una de rom alb și-un pliculeț cu alune decojite.

Lângă acest corp, un ditamai aparatul de aer condiționat așezat pe dușumea.

În mijlocul camerei, un pat imens tot din lemn masiv, acoperit cu o imaculată cuvertură albă, dar... fără perne sau ceva pătură de-nvelit. Ei hai zic, acu' că-mi furară cada de la baie îmi luară și perinele cu plapomă cu tăt. Sau trebuia să viu cu ele de-acasă și eu nu știui...

În stânga patului, o noptieră cu sertare și o veioză pe dânsa.

În dreapta patului, un șifonier imens tot din lemn masiv în care erau 6 umerașe, o perie de haine, un burete cu silicon pentru încălțări, ac cu ață, ...

,,- Ura!!! Stați oleacă să mă pup, găsii perinele și plapoma!!!

Aoleu!... 4 perini mari, o pătură, o pilotă nr. 2, o pilotă nr. 5. Anunțară ăia la meteo că vine viscol sau zăpadă și eu nu știu?

Deci cam atâtea despre cameră.

Aa, stați oleacă că uitai să vă zic că aveam și internet la liber. Prinsei chiar două rețele, una de-i zicea Pool și alta Room. Nu-ș de ce însă cea cu Pool mergea mult mai bine decât cealaltă.

Acu´ hai să dau o roată pe-afară să văz domeniul.

Părăsesc ,,groapa ,,precum Lazăr înviat din morți și ies afară.

În față o căsuță fără etaj cu o băncuță pe prispă, în care erau după părerea mea, două apartamente.

O iau pe aleea pavată înspre dreapta și fac stânga pe după clădirea cu apartamentele.

Aici se urcă 3 trepte și ajungi într-o grădină plină de verdeață în care mai sunt aliniate încă două clădiri. Deci total 4 clădiri unde se pot caza turiștii.

O luăm înapoi către piscină și recepție.

În spatele recepției pe care sta scris cu litere de-o șchioapă ,,Izvora ,,se află un tobogan pentru copchii și o mică pădurice de pini înveliți de iederă în care stăteau agățate două hamace. Pe unul pusei eu ochii ca să mă cocoț seara în el cu chitara pe burtă.

De-aici, se trece printr-o deschizătură făcută în gardul de piatră și se intră în așa zisa grădină de vară a complexului.

Imediat pe dreapta un grătar imens de piatră cu proțap înconjurat de ghivece cu flori și având atașat de el o moară de apă.

În față, un bazin mare cu apă, înconjurat de plante și pietre, ce se vroia a imita un lac, și peste care trece un pod de lemn împodobit cu flori.

Cocoțată pe pietrele bazinului se afla o barcă mare și veche din lemn, cu tot cu vâsle întrânsa.

În partea dreaptă a bazinului, la umbra pomilor sau protejate cu umbrele de soare, mese cu bănci din lemn pentru 4 sau 6 persoane, mese cu scaune pentru 5 persoane și 3 mese cu câte două scaune pentru 2 persoane.

În stânga și dreapta meselor, două corpuri acoperite în care se poate servi masa pe timp ceva mai urât.

În față bucătăria imensă lângă care se află un foarte frumos aranjament aranjament din pietre din mijlocul cărora iese apă prăvălindu-se și formând o frumoasă cascadă. De aici, apa pleacă printr-un șanț făcut din pietre, ajunge la o moară din lemn, ca apoi să fie împinsă mai departe către moara cea mare de lângă proțapul din piatră.

În stânga bazinului cu apă sunt mai multe cuști în care se află spre încântarea copiilor, 3 găini pitice, 3 iepuri, un păun, 2 bibilici și 2 rațe.

Tot în această grădină sunt și două căruțe din lemn așezate pe gazonul verde și pline cu flori de toate culorile.

Traversând această grădină și trecând pe lângă clădirea în care se află o cramă, se iese în strada Konstantin Rusevich unde în partea dreaptă se află vila Izvora 2.

Acu´ să vă zic oleacă și de ceva de-ale gurii.

Micul dejun, bufet suedez cam sărăcăcios și același în fiecare dimineață, cuprindea:

ouă fierte, un singur fel de șuncă presată, un singur fel de salam, un singur fel de brânză, roșii, castraveți, pachețele cu unt, gem, ceai, cafea și pepene roșu.

La cină, ca și la prânz, ți se aducea meniul și-ți comandai ce vroiai, urmând ca la sfârșit costul consumației să ți să rețină din cont sau plăteai cash.

Ca prețuri vă atașez câteva file din meniul scris și în limba română.

Aveai de unde alege slavă Domnului, mâncarea foarte bine preparată, doar că singurul lucru care m-a deranjat puțin a fost acela că era cam sărată pentru gustul meu.

Și încă ceva, ăștia frate mi-aduceau lămâie la orice comandam, fie că era pește, pui, porc, vită, chiftele sau carne de berbec. Să fi fost oare ca să nu mi se-aplece sau cumva la finalul îngurgitelii, să mă frec cu lămâia pe mâini până m-oi albi?

Într-adevăr, nu mi-au adus lămâie la clătite și nici la vin, că mă gândii eu să-i iau la rost să-mi aducă lămâia dacă tot m-au pus la cură asiatică.

Mi-adusei aminte să vă spui că vineri și sâmbătă seara ne-a ,,cântat ,,la cină o tanti frumușică. Apoi, n-am mai văzut-o...

Păi era și normal că d-aia pusei ghilimelele.

Ce cântat frate, că ziceai că-i o mâță cuprinsă de friguri și băgată într-un borcan de murături. Niște românași o plăcură că aniversau dânșii ceva, miorlăitoarea ba chiar se chinui să le zică una și pe limba noastră, ca la sfârșit concetățenii s-o aplaude.

Acu´ mă rog, poate că dânșii vrură s-o ia la palme, dar le fu greu să se salte de pe scaune că erau oleacă veseli, așe cum îs oamenii seara la una mică.

Mi-e îmi plăcu, că fuse cât de cât liniște, asta mă rog acu´, cât mi-or suportat urechile chiotele copchiilor ce se alergau prin oaza ceea plină de verdeață.

Și totuși, după părerea mea, fiind un complex de 3 stele, zic că le merită din plin, deoarece este foarte bine amplasat, curat este, verdeață este, iar personalul destul de serviabil și atent.

Și aici, chiar vreau să fac o remarcă. Fiind singur, am crezut că voi fi mai marginalizat un pic, dacă pot spune așa. Ei bine, nu. Vreau să vă spun că observând că sunt singur la masă, întâi veneau la mine ospătărițele și apoi se ocupau de celelalte mese. (Mamă, ce Făt-Frumos îs!...)

Ba chiar, în două seri la rând, am avut plăcerea să stau la masă cu șeful restaurantului. Pur și simplu venea la mine, mă saluta, îmi cerea permisiunea să se așeze la masa mea, urmând apoi să mă întrebe dacă-mi lipsește ceva, dacă sunt mulțumit și mai ales vorbindu-mi într-o engleză destul de bună, despre micul, vechiul, dar deosebitul sat Arbanassi.

Un sat probabil unic, pe care aveam să-l cunosc în zilele următoare...

---

VIZUALIZĂRI: 4370 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI