Popas la Cascada Hotnitsa - Kaya Bunar

TIPĂREȘTE

Stimați și respectabili colegi.

Vă anunț pe această cale că mă mut în satul Oymyakon din Republica Yakutia unde nu sunt mai mult de 5 grade la această dată din calendar.

Nu mai suport căldura, simt că sunt într-o saună și cineva tot bagă lemne-ntruna. Sau ăla se numește... Iad și fochistu-i Scaraoschi, arză-l-ar toate buteliile din lume? . Mă rog...

Mă gândii eu în ai mei neuroni deștepți de dau pe-afară din cutia craniană, să-mi leg cumva zilele de concediu în două locații.

Și zisei eu, una bucată să fie la vecinii noștri bulgari și alta la grecotei, ca doar le fac cu Loganu.

Stați, nu da-ți cu pietre-n cântăreț, că atâta lucru îl mestecai și eu ca să nu le fac pe amândouă la marginea mării, că dau naiba în alte cele și mă aduce acasă ambasada în palton de zinc.

Deci, hai să bag vreo 5 nopți la Arbanassi, la vreo 4km de Veliko Târnovo, că-i mai zonă de deal și-o fi mai răcoare decât în capitala nostră deja clocotită. Ei, aș!... Păi cum nu plecai direct din București, ci venind dintr-o altă locație, m-am ,,înțepat ,,la Giurgiu venind dinspre Videle ăl de Teleorman.

Drumul de la Videle la Ghimpați fuse cam vai mama lui. De la Videle la Merenii de Sus pe DJ 601D, apoi în continuare pe DJ 612 pân´ la Milcovățu, mai departe pe DN 61 trecând prin Letca Nouă și până la Ghimpați unde te intersectezi cu E 70 de duce spre Caracal, trebuie să fii cu ochii cât borcanu´ de murături. Pe alocuri s-a mai asfaltat, dar deodată începi să dai de niscaiva gropi, născute exact pe unde treci cu capătul de bară al roții din dreapta. Dar dacă nu-ți vine nimic din față o poți ține frumos ,,pi șentru ,,șleaului. Și încă ceva de maximă importanță: Atenție mare prin localități. Tot ce-i viu merge pe șosea. Trebuie să fii atent s-o ferești pe mamaie dar să nu calci gâștele, ferești cățelul dar cu atenție să nu lovești vaca, îl ocolești mai pe departe pe tataie ce se sprijină de bicicletă că are el ceva probleme cu direcția așa de cu dimineața, dar ai grijă la cloța cu pui!!!

Ptiu!! , Bine că-i ratași!...

Ehei, amu'-i amu'... Păi stătui eu la acel Stop de la Ghimpați ca să trec pârleazu' dincolo spre Giurgiu de mi se acri, că puteam sta liniștit la o cafea două la Petrom-ul de colo.

După ceasul meu de mână (o exista și de picior?), mi-am întors capu-n stânga și dreapta ca buha, exact 4 minute și 47 secunde.

După ce am reușit să traversez E 70-ul am intrat pe DN 5B unde zisei eu, stai că-i DN și-i pot da blană. Draci!! De la Schitu la Vlașin aceeași problemă cu ,,capcanele ,,din asfalt. Parcă undeva în apropiere de Bălănoaia și până-n Giurgiu fuse ceva mai bine. Când ajunsei la Giurgiu, făcui stânga pe așa-zisa centură (Drumul Serei - Str. Gloriei) ca să merg să-mi adăp Loganul de la OMV-ul ce se află pe E 85-ul ce vine dinspre București (GPS: N 43.91796 - E 25.97270)

Așe că-i pusei la ora 08:30 trecute fix, exact 38,188 litri benzină MaxxMotion 100 cu 6,73 litru. Asta vine cam 257,01 Ron pentru un plin până-n buza rezervorului.

De-aici și până la Ruse drumul la fel de deteriorat. Chiar undeva pe la jumătatea șoselei Prieteniei văzui un BMW X3 staționat pe dreapta și omu' săracu' făcea mărunțele din gură și-și smulgea părul din cap, uitându-se la roata din spate care stătea oblică față de poziția sa normală. Sigur luase o ,,crater ,,înșelător...

Podul de peste Dunăre l-am făcut exact în 4 minute. Într-adevăr cam accidentat, vălurit precum Dunărea de sub el. Dar fiind doar 3 mașini la acea oră a fost în regulă.

La punctul de control trecerea a durat exact juma de minut, cât îmi admiră nenea de colo frumusețea de chip din boletin.

După ce-mi achitai conștiincios și taxa de pod (27,30 Ron costa dânsa, eu lăsai 28 că na, doar nu era să fiu obraznic și să-i cer omului 70 de bani rest.), hai mai de vale să cătăm vinietă.

Ba pardon, vinietele că este două și două îmi trebuiră ca să-mi ajungă și la întoarcere. De, doar era să stau paișpce zile peste granițele patriei mele... că mă mâncă... da´nu oricum, ci rău de tot.

Așe că, ies din vamă și părăsesc giratoriul la a doua ieșire precum îmi spuse Ioana, adicătelea pe bulevardul Balgaria (E 85).

Trec de nodul în care E70 se desparte de E85 și-o ia către Varna, ca în 450 de metri să țintuiesc Loganul la primul Shell de pe dreapta (GPS: N 43.83315º - E 25.95822º sau N 43º49'59.3" – E 25º57'29.6"). Cer donșoarei două bucăți de viniete de câte 7 zile, achit pentru ambele 12 euroi și plec mai departe către primul obiectiv ce mi-l propusesem să-l vizitez. Că zisei eu că-i prea devreme și nu știu dacă m-ar fi cazat pe mine bulgarii mai devreme de orele 13 sau 14.

Deci, cu deja coordonatele băgate Ioanei (N 43.146253, E 25.515227), dă-i bătaie către... Cascada Hotnitsa cunoscută și sub denumirea de Cascada Kaya Bunar.

I-au în pept E85-ul, trec prin Volovo, trec de primul radar (un Opel Astra) și apoi de Byala ținând-o drept către Veliko Târnovo.

Urmează Polsko Kosovo, Polski Trambesh, Radanovo, Petko Karavelovo, Kutsina, al doilea radar staționat la intersecția cu drumul ce merge spre Krusheto (alt Opel Astra) și Polikraishte.

Pătrund apoi în localitatea Samovodene unde la indicațiile prețioase ale Ioanei, la a treia stradă (Ulitsa Geo Milev) o cârmesc la dreapta. Uliță cu sens unic și ceva hurducăieli în capul căreia, adicătelea tot a treia la dreapta, se intră pe Ulitsa Opalchenska (Drumul 504 ce duce spre E 83).

De la ieșirea din Samovodene, cam la 470 de metri distanță, se află o intersecție unde se virează la stânga către localitatea Hotnitsa.

După circa 8 km, pătrunzând în Hotnitsa, cam pe la jumătatea localității, apare un indicator verde pe care stă scris "Екопътека Водопада". Cum nu știu să deslușesc astă inscripțiune, îmi storc eu creierii aducându-mi aminte de când eram țânc că avea tătuca un Moskvich 412 și știu că urmărea în special pe timp vară gradația aia de la bord pe care scria Водa și însemna apă. Aha, deci e clar că pe-acolo îi calea cea bună. Așe că virez la stânga, apoi mai dau încă odată de același indicator aflat lângă două tomberoane de gunoi îndreptându-mă spre dreapta.

Țin drumul principal, ies din localitate și undeva la vreo 1km în câmp, se face o bifurcație în ,,Y ,,la care Ioana îmi urlă-n creieri s-o virez la dreapta că pe-acolo-i bine. Și într-adevăr în acea bifurcație observ și-o tablă albă țintuită într-un par, pe care sta pictat cu vopsea roșie ,,Водопад ХОТНИЦА ,,adicătelea tăt ceva cu apa Hotnița, arătându-mi s-o iau în dreapta.

La această bifurcație, dacă o ții înainte, se ajunge la Canionul Emen pe care-l luai și pe-ăsta la pas într-o altă zi că iar mă mâncă, dar despre care am să vă zic într-altă poveste.

O cârmesc la dreapta și țin drumul asfaltat, ce după vreo 600 de metri se termină lângă o clădire de cărămidă dezafectată. Aici, într-o așa zisă parcare încă 5 mașini. Deschid portiera și mă pocnește o căldură înăbușitoare, fapt pentru care mă și reped la sticla de apă ca să-mi răcoresc fața.

Îmi iau rucsacul în spate și înarmat cu aparatul foto încep să mă holbez la pietroaiele ,,împodobite ,,de tufe și copaci ce mi se arătau în față.

Bine, bine, dar unde-i curgătoarea!

Mă uit în față și văz o tablă ce indica spre o clădire ce se vroia a fi ,,ză oaterfol bar și grill ,,.

Dau cu ochii de o clădire micuță poziționată într-o pădurice, în fața căreia erau așezate trei măsuțe cu scaune și unde câțiva inși se răcoreau cu ceva lichide cu spumă.

În fața mea o familie cu o copchilă de vro 9 anișori o iau agale spre o podișcă de lemn ce traversa un pârâiaș aflat în păduricea din față. Eu repede după ei că de, gândii eu că or fi de prin partea locului și cunosc locurile. După ce ,,încălecai ,,podișca, auzii zgomotul căderii de ,,vodă ,,a cascadei, semn că-s pe drumul cel bun. Și întradevăr, după vro 15 pași mi se arătă în față un lac imens de culoarea turcoazului, în care se prăvăleau de la vreo 25-30m (după ochiometrul meu) în toată splendoarea lor, ,,pletele albe ,,ale cascadei Hotnitsa (Kaya Bunar).

Totul mi se dezvăluia ca un mic paradis plin de vegetație ce încerca să acopere stâncile imense tocite de vânturile vremurilor. Amu urma să i-au în peptu-mi de daco-roman, un traseu de vreo 1,5km printr-un mic canion dătător de o răcoare binevenită, înțesat de podețe și scări în piatră.

Că na, mă prinse pe mine curiozitatea să văz de unde vine șuvoiul aista.

Așe că după ce trăsei câteva cadre cu această minunată creație a naturii, urc primul podeț la stânga depășind familionul de bulgari, na așe ca să fiu eu nambăr oan-ul și să nu fiu nevoit să mă târșâi după ei. Amu trebe să urci niște trepte în stâncă ținându-te de o balustradă de lemn care se mișca din toate cele de ziceam că acu´ mă prăvăl. Și dă-i și urcă... și urcă... și dă-i, până pe un mic platou de unde se putea vedea și poza mai bine cascada.

Mai departe, scările dispar, lăsându-te să te descurci singur pe o potecă îngustă și abruptă sălășluită de același parapet din lemn ce-ți dă senzația de nesiguranță.

Urc în continuare pe lângă peretele de stâncă, la un moment dat apărându-mi în față câteva trepte din lemn, semn că pe-acolo-i traseul. Aha! Le urc și pe-astea, pășind apoi cu atenție pe un podeț lung din lemn lipit de peretele de stâncă și protejat de-o balustradă ceva mai ,,legată ,,.

Deodată, surpriză! Podețul se termină și-mi apare în față un gang în stâncă foarte îngust.

Au mama, zic! Păi acu ce fac? Noroc că-s suplu și tras ca prin inelul nibelungilor (pardon, ăsta-i film parcă), căci soția bulgarului și copchila ce-i depășisem eu mândru, avură loc, însă dânsul care probabil era în luna a 8-a, a trebuit să treacă în patru labe pe unde era ceva mai larg. Bine că nu rămase înțepenit acolo, că mi-o și imaginam pe doamna-i trăgându-l de căpățână.

În acest gang de piatră sunt din loc în loc câteva ,,ochiuri ,,prin care poți admira căderea de apă a cascadei și unde nu ar fi indicat să privești în jos prea mult că te ia cu vertij și simți că ți se taie picioarele.

După ce ies viu și nevătămat din gangul de piatră, urc iar un podeț de lemn ajungând astfel în ,,capul ,,cascadei, adicătelea locul de unde-și coboară zgomotos pletele-i spumoase.

Iarăși pozele de rigoare, apoi trec încă două podețe pe melodia ,,Mă dusei să trec la Olt ,,ajungând într-un final într-o superbă ,,mini deltă ,,dacă-i pot spune așa. Un lac de culoarea smaraldului, un pic tulbure, aflat în mijlocul unui crâng plin de vegetație ce face legătura cu cascada și poate fi ocolit fie prin partea stângă fie prin dreapta. Nehotărât, dau în sus cu o monedă de 50 de stotinki, o pierd în balta aia că-s deștept rău, mai scot o monedă de data asta de 10 stotinki că-s zgârcit, o arunc și pe-asta în sus și-aleg s-o iau la stânga. Deci o iau la dreapta că nu mai știu ce-mi căzu când aruncai moneda, merg pe-o cărăruie, trec alt podeț și ajung într-un luminiș în care se afla altă baltă înconjurată de stânci, tufe și arbuști. Aici din nou se simțea căldura înăbușitoare. Îmi iau sticla de apă din buzunarul rucsacului, dar ea goală pușcă. Păi normal, dacă o folosii să-mi răcoresc mutra când coborâi din Logan și mai luai vreo două înghițituri până ajunsei aici... așa-mi trebe´.

Acu să-mi umplu sticla din balta aia parcă nu-mi venea că avea ceva lemne prin ea și bașca mai era înțesată de niște țânțăroi mutanți, de ziceai că-s libelule.

Dar stați oleacă, că mă văzu femeia bulgarului și-mi întinde un termos zicându-mi:

,,- Soda! ,,

,,- Fată, ești bolundă sau te-o pălit soarele-n cap? ,,îmi zic eu în sine. Ce sodă, că doar nu vreau să-mi iau zilele și nici să-mi spăl hainele.

Bulgaru´ însă ceva mai deștept, bagă de seamă că nu-s de-al lor și zice că-i ,,oatăr ,,.

Aha, păi așe frate ca să stau liniștit. Dau și smulg recipientul doamnei, trag numa´ trei înghițituri zdravene ca să nu zică bulgarii că-s prost crescut, zic mumos ,,tenchiu ,,și plec.

De aici nu se mai putea înainta, trebuind să mă întorc înapoi la podețul unde aruncai cu banu și s-o iau pe malul stâng.

După ce trecui pârleazu´, altă minunăție. O cascadă ceva mai mică, cu o cădere de la vreo 8 metri se prăvălea în lacul cel văzui mai devreme de pe partea cealaltă.

Apoi drept în fața mea, un alt podeț din lemn lipit de stâncă și cocoțat la vreo 3 metri înălțime, pe care însă puteai ajunge urcând o scară cu 9 trepte. Ba pardon, 8 trepte căci taman aia de la mijloc lipsea cu desăvârșire. Între primele 4 trepte distanțe între 30 și 60 cm. Între a 4-a și a 6-a, că vă spusei că a 5-a nu exista, distanță de vreo 110-120cm. Ha! Acu să vedeți...

Păi zisei eu că la vârsta mea am încă mobilitate (adică de la mobil mi se trage...) și nu-mi stă mie-mi în cale o treaptă lipsă. În urma mea, familia de bulgari mai făceau poze, mai se uitau la mine să vază ce-mi trece prin neuroni să fac, dânsa privea spre burta lu´ bărbasu, el privea la golul dintre trepte ca și mine, iar scara aceea cu treapta lipsă privea mândră și tăcută spre noi toți.

Deci îmi iau dinții-n inimă și inima-n dinți, mă apropii de scară, urc prima treaptă, a doua, a treia și a patra. Bun până aici. Acu´, îmi fac eu Sfânta Cruce, mă ridic pe vârful piciorului stâng ca o balerină din Lacul Lebedelor, ridic piciorul drept și încep să număr: unu, doi, trei, trei și zece, trei și-o litră... țop... Gata!!!... Am rămas blocat!!!... că mi se puse un cârcel la picior și rămăsei în poziția lu´ ,,spaidăr men ,,când l-o pocnit elicopteru´ lipidându-l de fațada blocului.

Noroc cu nenea bulgaru care văzu că nu-s chiar Alain Robert, franțuzul ăla de se cocoață pe tot ce vede la verticală. Vine la mine și să mă tragă-n jos. Eu îi urlu ,,up ,,el tot să mă dezlipească de-acolo.

,,- Stai frate că nu-ți iau muntele!

,,- Up, tată! ,,

El tot să mă tragă, eu tot cu mâinile încleștate de scară precum la troleul 96, nici gând să-i dau drumu. Vine și doamna lui, muiere isteață, și-mi apucă piciorul stâng împingându-mă în sus, scăpându-mă astfel de chinuri.

Acu, fiindcă-i așa-i frumos, mă uit în jos la bulgar întinzându-i mâna să-l ajut să urce.

El însă dă din cap că nu vrea, așa că-i las continuându-mi traseul.

De aici de pe podeț, avea să mi se arate o priveliște extraordinară. Mica cascadă, străjuită de-o parte și alta de două grote se prăvălea în lacul ușor tulbure de culoarea turcoazului.

Mergând mai departe, la un moment dat, agățată de-o creangă văz o hârtie format A4, plastifiată, pe care sta scris ,,The Waterfall Bar & Grill ,,și dedesubt...

,,Draft beer – 1,50 lv.

Meat cooked on charcoals – 1 lv.

Mineral water – 1 lv.

Ice-cream – 1 lv. ,,

Sub tăt acest anunț, desenate două săgeți spre stânga.

Ei hai, bar și grill în creierii munților!... Mai fac un pas și când mă uit în stânga să mă ia cu leșin.

O imensă scară de lemn, lipită perfect vertical de peretele stâncii, de vreo 6m înâlțime și având 14 trepte de lemn. Dar bineînțeles că și ăsteia îi lipsea o treaptă, a 3-a. Chiar la baza scării, țintuită pe balustradă, o altă bucată de hârtie pe care sta scris ,,Eco path ,,și ,,The Waterfall Bar & Grill ,,. Ambele înscrisuri erau încadrate de câte două săgeți arătând direcția în sus. Haida de!!! Unde frate, pe scăroiu aista? Mă uitai eu în sus ca curca la crăci, nu se vedea decât albastrul cerului. Măi, te pomenești că acu bar-grill-ul ăsta o fi în ceruri și-oi sta la masă cu vreun sfânt. Mai stătui oleacă de mă holbai la scară, ea la mine, eu la locul acela de pe ea unde-ar fi trebuit să existe o treaptă. Apoi ridicai iar ochii spre înaltul ceriului, și-o luai cu privirea de pe culmea muntelui înspre dreapta, coborând ușor către canion. Și la un moment văzui un pod de lemn ce trecea apa din canion, dându-mi seama cam cum stătea treaba.

Deci era vorba despre același Bar & Grill de jos din păduricea de lângă parcarea unde-mi priponii Loganu. Dar ca să ajungi acolo întradevăr trebuia să te cocoți pe scăroiu cu treapta lipsă, apoi de sus de pe platou o iei spre dreapta, încaleci podețul de peste apăraie, treci prin spatele micii cascade, ajungi pe celălalt mal al canionului și de-acolo probabil, petrecând alte podețe și scări cu trepte lipsă cobori către baza cascadei mari, ajungând la The Waterfall Bar & Grill.

Haa! Niet! Adicătelea, eu unul nu mă încumet mai departe că deja nu mai am suflu (mama lor de țigări...) și rămân iarăși blocat în poziția țânțarului zdrobit pe perete, iar bulgarii nu mai sunt cu mine ca să mă dezlipească.

Așa că, abia respirând de căldură, că deja trecu de miezu´ zilei și puteai coace ouă pe pietrele încinse ale muntelui, o iau agale înapoi pe unde venii.

La coborâre fuse ceva mai ușor parcă, dar trebe mers cu ceva atenție mai sporită că riști să aluneci foarte ușor pe pietre.

Într-un final, spre bucuria și satisfacția mea, cu limba aproape târând-o pe potecile și treptele micului paradis, am ajuns la bar, mi-am luat 3 sticle cu apă (1 leva per bucată), mi-am stropit fața și cutia craniană încinsă, am deschis tot ce se poate deschide la Logan ca să iasă dogoreala din el, și m-am așezat preț de-o țigară la umbra unui arțar.

Acu na, stăteam eu admirând stâncile pe unde mă cățărai și mă gândeam dacă-s întreg la minte sau m-o pălit prea mult soarele în cap, de-am ajuns să fac astfel de nebunii la vârsta asta.

Ce naiba făcui când eram holtei? Aaa, da... mă gândeam la cai verzi pe pereți...

Dar dacă am reușit să fac acest lucru înseamnă că-s în floarea vârstei, nu? (pe cine naiba vreau să mint? ...) și nu-mi pare rău că am ajuns să văd acest loc extraordinar, acest mic paradis numit Cascada Hotnitsa, unde tot ceea ce te înconjoară pur și simplu îți ,,taie ,,gândurile de la necazuri și dureri. Simți că pur și simplu te contopești cu natura. Ai senzația că ai fi un personaj într-o poveste de vis pe care nu ai mai vrea s-o părăsești.

Și-acum permiteți-mi și câteva sfaturi pentru vizitarea acestui minunat tărâm.

Încercați să veniți aici într-o zi însorită dar nu caniculară, nu pe timp de ploaie și în niciun caz iarna.

Ar fi bine să ajungeți cât mai cu dimineața posibil, fiindcă este multișor de urcat și coborât. Bașca ne mai oprim pentru fotografii sau o pauză de-un sandwich.

Îmbrăcați-vă cât mai lejer și obligatoriu încălțați cu adidași sau altceva cu talpă aderentă.

Nu strică să aveți o șapcă sau o pălăriuță pentru soare.

Recomand un rucsac în care să aveți o sticlă cu apă rece (minim 1 litru), un bandaj, căci stâncile sunt destul de colțuroase și vă puteți zgâria foarte ușor. Dacă mai are loc, puneți și-o păturică mică gen picnic. Sunt multe locuri unde vă puteți odihni la umbră, de-alungul susurului apei.

Aparatul foto sau camera transportați-le în rucsac, nu cu ele agățate de gât sau de mână. Riscați să le loviți de parapeți sau stânci și vă încurcă și la escaladat.

Când urcați trepte de piatră, verificați cu atenție terenul. Unele se desprind ușor și puteți aluneca.

Verificați cu mare atenție parapeții și balustradele de lemn. Majoritatea sunt vechi și se bălăngăne din toate încheieturile. Nu vă împingeți în ele și mai ales nu vă sprijiniți de ele. Mai bine mergeți pe lângă peretele de stâncă sprijinindu-vă de el.

Atenție mare la coborâre. Pietrele și treptele sunt lucioase și alunecoase de la atâția turiști care le-au călcat.

Nu încercați să urcați în locuri care vi se par greu accesibile.

Dacă observați o treaptă lipsă la o scară, mai bine renunțați să mergeți mai departe decât s-o pățiți ca ,,mandea,, și să nu aibe cine să vă ajute.

Și la trecerea peste podețe mergeți cu grijă fiindcă unele scânduri pot fi putrezite sau crăpate.

Dar cea mai mare recomandare pe care vreau s-o fac este următoarea:

Nu mergeți după dvs. cu copii mai mici de 10-12 ani. Este foarte greu pentru ei acest traseu.

Aa, ... și nici cu patrupede... Am văzut o familie de bulgari duși rău cu ceberelul, rebecelul... Ptiuu... cerebelul. Ea în rochie de vară, poșetă pe umăr și sandale cu ceva toc. El pantaloni de costum și pantofi cu vârf ascuțit, trăgând după el un pui de Setter și obligându-l să escaledeze niște trepte care bietului cățel îi treceau cu mult peste cap... Îmi venea să-i dau una după ceafă văzându-l cum chinuie bietul animal. Deh, oameni duși cu pluta pe Hotnitsa...

Acu, gata. Terminai și țigara, răcorii oleacă și habitaclul Loganului, băgai coordonatele următoarei destinații Ioanei și hai mai departe.

Mă întorc carevasăzică înapoi, trec prin Hotnitsa, ajung în E 85 și fac la dreapta către Veliko Târnovo. Trec prin Samovodene și apoi intru în Veliko ținând-o drept. La intersecția cu Ulitsa Velcho Dzhamdzhiyata fac la stânga și merg mai departe. Apoi... na belea, la prima bifurcație, strada din stânga Ivan Vazov pe care trebuia s-o cârmesc, este închisă fiindcă se lucrează pe o porțiune. Așa că fac obligatoriu dreapta pe strada Chitalishtna, contrar urletelor Ioanei cu ,,Ați deviat de la traseu! ,,. Practic este o stradă paralelă cu Ivan Vazov, tot într-o curbă ușoară spre stânga, care te scoate tot în strada Ohridski ce duce către ieșirea din Veliko Târnovo către Arbanassi.

Părăsesc astfel Veliko Târnovo ghidat și de un indicator ce-ți arată direcția către Arbanassi, mai merg vreo 5km urcând câteva serpentine printre stânci, unde am reușit să-mi zgârâi Loganu fiindcă pe alocuri serpentinele se îngustează și sunt mărginite de tufe crescute pe marginea lor care nu au mai fost tunse. Și cu toate acestea, peisajul este de vis. După un timp, șoseaua intră într-o pădure de pini unde la un moment dat apare o plancardă pe care stă scris cum s-o cotești spre dreapta către Complex Izvora Arbanassi.

Fac dreapta, intru pe strada Opalchenska care întâi face o curbă la dreapta, apoi urcă ușor într-o curbă la stânga, iar la numărul 3, Ioana mă anunță că am ajuns la destinație.

Și avea dreptate, căci ajunsesem cu bine unde aveam să-mi petrec 4 zile (5 nopți) din conțed...

,,Complex Izvora Arbanassi ,,.

---

VIZUALIZĂRI: 8393 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI