ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.07.2010
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: BUCURESTI
ÎNSCRIS: 12.08.08
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
JUL-2010
DURATA: 9 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 11

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
83.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
ARTICOL ARHIVAT
TIMP CITIRE: 14 MIN

Acceptabil per ansamblu

Ilustrație video-muzicală

TIPĂREȘTE

Incep acest review marturisinnd ca este pentru al treilea an consecutiv in care mergem in Bulgaria. Am mai fost in Nisipurile de aur si Albena. Precizez aceste lucruri pentru ca orice comparatie pe care o sa o fac se va referi la locatiile de mai sus pentru ca nu se poate face (in opinia mea) inca nici o comparatie cu litoralul romanesc.

1. DRUMUL

Noi am ales drumul Bucuresti - Constanta - 2 Mai - Varna - Obzor. Am ales acest traseu pentru ca o saptamana ne-am cam ”chinuit” sa avem un sejur in Mangalia despre care nu as dori sa vorbesc.

Traseul prin Bulgaria l-am ales folosindu-ma de Google Earth (alegeti “indicatii rutiere” - de la MANGALIA - catre OBZOR). Puteti printa harta obtinuta si notati toate localitatile de pe drum.

Durata este de aprox. 3 ore cu plecare din Mangalia.

Pana la 2 Mai este un drum usor si bun. La vama, in partea romana aratati buletinul (pasaportul in cazul unui copil) si la bulgari opriti ca sa schimbati euro sau lei in leva si sa platiti rovigneta (10 leva / 7 zile).

Odata intrati in Bulgaria urmati E87, drumul este destul de drept, primii 20-30 km trebuie sa rulati cu grija pentru ca este cam plin de gropi (probabil ca este in pregatire pentru asfaltare), dar dupa aceea soseaua devine buna si pe unele tronsoane chiar si cu 2 benzi pe sens. Urmati soseaua si bifati pe harta localitatile prin care treceti. Practic trebuie sa aveti grija in 2 locuri: imediat dupa ce se termina localitatea Obrochishte faceti viraj dreapta si mergeti spre Varna si atunci cand ajungeti in Varna tineti-o pe BDUL 8-mi Primorski iar ca punct de reper veti observa in dreapta o catedrala impunatoare.

Drumul continua cu un pod lung si o panorama superba a orasului si a portului dupa care intrati pe o portiune de “autostrada” (A5). Important este sa urmati indicatoarele de Burgas. Dupa ce se termina autostrada continuati linistiti 40 - 50 km pe o sosea buna cu peisaje de deal si nu uitati sa bifati localitatile pe harta. Dupa ce ati trecut de Biala veti observa in stanga un hotel frumos, cu turnulete (Sunrise hotel). La cateva sute de metri in fata se va face un drum pe stanga si ati ajuns. Daca ati ratat intrarea nu e nici o problema va veti da seama usor pentru ca veti trece un pod rutier mic si veti intra in localitatea Obzor. Va intoarceti putin si gata. Noi am plecat din Mangalia la 9 si am ajuns aproape de 12.

2. CAZAREA

Cum ati ajuns pe dreapta este un teren artificial de tenis, fotbal, volei, baschet (din pacate cu plata) iar pe stanga este parcarea cu bariera. Dati semnal aratati voucher-ul si intrati in parcare. Daca sositi inainte de ora 12 puteti avea surpriza ca portarul de la bariera din fata hotelului sa nu va permita accesul. Noi am avut-o asa ca am inspectat centrul Spa care se afla la intr-o cladire de langa bariera. L-am inspectat si atat pentru ca preturile pentru proceduri mi s-au parut cam mari. Oricum dupa ce am vizitat Spa-ul (unde puteti folosi toaleta) am avut placuta surpriza ca portarul sa ne dea voie sa trecem.

La intrare in hotel se afla 2 acvarii foarte frumoase. Formalitatile de cazare au decurs rapid (daca nu este gata camera va vor pune bratarile si veti fi liberi sa mergeti la piscina, pe plaja sau la masa). Noua nu ne-a placut camera pentru ca era la parter si practic fara balcon si fara vedere laterala la mare si de aceea am cerut alta. Dupa o mica vociferare care a dat de inteles ca trebuie ceva (5 euro) ne-au aratat o alta camera in corpul central la etaj 1. Am acceptat-o, am cotizat si totul a fost ok. Au intarziat putin cu pregatirea camerei (am intrat la 15 in camera) dar nu a fost o problema pentru ca ne-am dus bagajele si am iesit la piscina si masa.

3. CAMERA, HOTELUL SI IMPREJURIMILE.

Camera este destul de spatioasa (noi am avut o dubla simpla cu vedere laterala la mare), curata, dotata cu A/C centralizat eficient, tv (din pacate doar un singur program romanesc TVR international), miniracitor ineficient, balcon cu masuta si 2 scaune, baie curata cu dus.

Noua nu ne-a placut patul pentru copil care era un pat pliant aferent unui fotoliu dar care scartaia cam tare. Pe jos este o mocheta curata. Un minus la noi a fost galagia care era pe hol (noi am stat la etajul 1 din cladirea principala unde era si un lobby). Acest neajuns s-a rezolvat doar dupa ce am reclamat la receptie desi si ei auzeau tipetele din fiecare seara ale unor copii lasati nesupravegheati dupa ora 22.

Hotelul este format din mai multe cladiri separate, este situat practic la marginea plajei, cu o vedere superba pentru cei care au norocul sa aiba camerele cu vedere directa la mare. Practic acestia sunt pe plaja la 20 - 30 metri de apa. Corpul principal are mai multe lifturi dintre care unul este asezat in exterior. Din cladirea principala ai acces direct spre sala de mese. O sa ii spun sala de mese si o sa ma explic mai tarziu de ce. Deasupra salii de mese se afla un club spatios dotat cu tot ce trebuie pentru spectacole, discoteca, are si un bar si o terasa exterioara.

Te poti urca intr-un turn de unde ai o vedere panoramica a complexului Miramar. Piscinele: una centrala formata din mai multe corpuri unite intre ele (1. 45m adancime).

Exista si o piscina speciala pentru copii (0. 6m adancime). Separat intre doua corpuri de cladire exista o piscina mare, cu apa ceva mai adanca (1. 60m adancime).

Exista si o piscina interioara care (din pacate) era inchisa. Spun din pacate pentru ca atunci cand vremea este urata ar putea sa o tina deschisa. Noi am avut norocul sa o gasim deschisa doar o singura data. In rest despre piscine nu se poate spune decat de bine: curate, bine intretinute, supravegheate in permanenta.

Despre imprejurimile hotelului nu se poate spune mare lucru. Practic regiunea este in dezvoltare si exista spatii largi neamenajate sau in curs de amenajare. Complexul este cam izolat, legatura cu Obzor Beach Resort se face pe plaja cu o platforma din barne de lemn cam neingrijita si periculoasa noaptea.

Spre orasul Obzor, aflat la aprox. 2km, se poate ajunge direct de pe plaja sau pe un drum care se face la iesirea din hotel imediat dupa terenurile de sport. Oricum mai au de lucrat la amenajarea lui dar e ok si circulabil. In cadrul complexului spatiile verzi si curatenia sunt mentinute in permanenta.

4. PLAJA SI MAREA

Plaja este lunga (aprox. 4-5km) si se termina intr-o parte cu un dig cu o priveliste frumoasa dar cam murdar, iar in partea cealalta cu orasul Obzor. Portiunea aferanta Complexului Obzor este de 100-200 m de plaja in general curata, fara alge, fara scoici suparatoare, dotata cu umbrelute si seslonguri dar si loc destul pentru cei care doresc sa-si intinda un cearsaf si sa nu practice suparatorul sport al prosopului aruncat pentru a retine toata ziua un loc sub umbrela (indiferent daca stai sau nu acolo).

Apa marii este curata, la intrarea in apa nu sunt pietre, alge sau alte obstacole, geamandurile se afla la o distanta apreciabila lasand loc destul pentru oricine.

5. SERVICII

Miramar este cotat la 4 stele si se straduieste sa arate acest lucru. Exista si plusuri si minusuri dar eu as insista pe minusuri. E adevarat ca hotelul este mai mult plin dar asta nu inseamna ca trebuie sa neglijezi primirea de noi oaspeti. Acel pahar de sampanie si un mesaj de primire nu ar trebui sa lipseasca si cineva ar trebui sa se ocupe personal de acest amanunt. Linistea dupa o anumita ora ar trebui sa fie o preocupare mai mare.

Organizarea pe plaja a fost un punct deficitar. Nu e posibil sa nu gasesti un seslong liber la 8. 30 dimineata. Si aici nu ma refer la cei care erau efectiv pe plaja sau la piscina ci la faptul ca toate seslongurile erau ocupate de... prosoape. Un fapt si mai suparator a fost ca intr-o dimineata m-am trezit mai devreme si am incercat sa ma potrivesc trendului si am pus prosopul pe doua seslonguri dar am avut surpriza cand a am revenit de la micul dejun sa constat ca locul era ocupat. Cand am cerut explicatii de la salvamar acesta mi-a raspuns cu satisfactie ” no reservation ” si mi-a aratat un munte de prosoape si alte lucruri puse gramada langa turnul lui de observatie.

M-am resemnat crezand ca din acel moment lucrurile vor reintra intr-o normalitate. Dar nu a fost asa. A doua zi toate seslongurile aveau prosoape pe ele. Am cerut dinnou explicatii salvamarului si acesta a ridicat din umeri. Dupa ce i-am reprosat modul in care se proceda am luat initiativa si mi-am exercitat drepturile: am luat doua seslonguri puse stiva langa turnul lui si mi le-am asezat unde am crezut eu de cuviinta. Mai haios a fost cand sotia mea a luat o salteluta care se pune peste seslong si salvamarii au incercat sa-i spuna ca e ”personal”.

Sotia mea le-a raspuns sa-si vada de treaba si sa nu incerce sa se mai atinga de ceva ce nu le apartine. Atunci cand a pronuntat si cuvantul ”director” si-au pus coada intre picioare si si-au vazut de drum.

Mai tarziu ne-am dat seama de ce. Salvamarii astia nefiind supravegheati de nimeni faceau ce vroiau pe plaja: citeau ziarul toata ziua, mancau si beau produse aduse de turisti pentru a le intra in gratii si imparteau seslonguri pe baza de... spaga. Urat din partea lor. In general nimeni nu a luat atitudine la aceste abuzuri (a fost doar o pereche de nemti care au luat chiar niste prosoape de pe doua seslonguri si le-au pus sub turnul salvamarilor la fel cum procedasera ei cu o zi mai devreme. A fost haios sa le vad fetele salvamarilor cam speriati de turnura pe care o luasera lucrurile.

Oricum nu stiu daca cineva a reclamat sau vreun responsabil si-a dat seama de situatie dar lucrurile au inceput sa se remedieze cand au adus in plus cateva zeci poate peste o suta de seslonguri. Personal m-am simtit mai bine cand am mers cu cearsaful direct pe nisip pentru ca am stat chiar pe malul marii iar loc liber este destul.

Dupa cum v-am spus se acorda o atentie deosebita curateniei, in camera femeia trece zilnic prosoapele se schimba de cate ori vrei (cu conditia sa le lasi pe jos in mijlocul camerei), la piscina trebuie avut grija la programul de predare-primire al prosoapelor.

6. BUCATARIE & MASA

Cum am spus si mai sus omplexul Miramar are o sala de mese cu acces direct din cladirea principala, la piscina, langa plaja se gasesc pentru cei care au ratat micul dejun o mica parte din produsele care s-au servit la micul dejun (mai mult mezeluri si fructe) iar dupa ora 12 se pregatesc diferite preparate gen fast-food si inghetata.

Exista doua sicu cel din cladirea principala trei locuri de unde se pot bea bere, vin sucuri acidulate sau apa. Despre sala de mese, ma ambitionez sa-i spun asa pentru ca, desi se straduiesc sa dea impresia unui restaurant de hotel de 4 stele nu reusesc. Prea multe mese, prea inghesuite, atmosfera galagioasa, lipsa muzicii, tinuta oamenilor (desi erau anunturi cu tinuta obligatorie)...

Se straduiau sa mentina regula cu tinuta dar esuau lamentabil enervand si pe cei care o respectau si pe cei care nu intrucat era o vanatoare de sorturi, costume de baie si tricouri fara maneci ineficienta neavand personal instruit care sa stea la intrari (si eventual sa spuna pofta buna celor care intrau si sa-i invite pe cei imbracati necorespunzator sa se conformeze).

Atmosfera galagioasa se datora si multor turisti care aveau copii mici pe care ii asezau in scaune si ii lasau singuri sau incercau sa-i hraneasca si ei nu prea vroiau. Nu am nimic cu ei dar la 6 - 12 luni daca incep sa planga deranjeaza nulta lume.

Solutia ar fi simpla: amenajarea unui loc special pentru familii cu copii mici. Am intalnit in alte locatii aceasta idee precum si o orchestra care sa cante in surdina, sunt doua idei care ar contribui mult la reducerea zgomotului si ar creste ratingul locatiei.

La un restaurant de hotel de 4 stele nu ar fi ceva iesit din comun.

Despre mancare: micul dejun variat si care iti dadea posibilitatea sa mananci cam tot ce se poate manca la un mic dejun. Pranzul nu prea variat dar intotdeauna era o supa gustoasa de pasare sau de porc sau vita, preparate la gratar, doua trei feluri de mancaruri preparate, peste, salate de multe feluri, prajituri si creme si multe fructe proaspete. Cina era chiar mai variata decat pranzul in plus fiind un loc special unde se serveau preparate din carne facute la cuptor sau rotisate dar foarte bine facute.

Un plus a fost faptul ca nu trebuia sa te temi ca se termina ceva si nu mai apuci si de aceea puteai sa servesti fiecare fel pe rand si sa mananci totul cald. Mi se parea de prost gust sa vad cum se duceau altii si umpleau mesele de farfurii cu mancare dup care mancau o parte dintre ele racite.

Exista posibilitatea sa se rezerve masa la un ”restaurant italian” si la unul cu specific bulgaresc. Cel ”italian” se afla langa plaja in locul unde la pranz se serveau pranzul tip fast-food, loc pe care il transormau (trebuie sa recunoc destul de repede si de dibaci) intr-o gradina de vara cu mese frumos aranjate, protejat pe cat posibil de vant, cu chelneri, meniu special, muzica (la boxe) etc. Am incercat acest mod de a servi masa si pot sa spun doar ca se straduiau dar inafara de atmosfera mai selecta nu era decat o combinatie mai mult sau mai putin reusita a produselor din ”sala de mese”.

Oricum rezervarea este bine sa o faceti din prima zi la ”directorul de sala” din ”sala de mese” dar nu trebuie sa va para prea rau daca nu reusiti.

Despre cel cu specific bulgaresc pot sa spun numai ca l-am vizitat intr-o seara dar era saracacios atat ca locatie (un loc inchis cu acceasi senzatie de sala de mese) cat si ca varietate de meniu.

Dupa ora 22 se mai putea servi masa si in locul unde era restaurantul cu specific bulgaresc dar ceea ce se servea nu le facea cinste. Nu recomand sa intarziati la cina pentru ca riscati sa fiti dezamagiti. In concluzie daca puteti trece cu vederea micile inconveniente nu cred ca e o problema.

7. DISTRACTIE & RELAXARE

Din pacate acesta e un punct care noua ni s-a parul o veriga slaba. Nu poti spune ca ai masa de biliard pentru ca singura masa pe care o au este o rusine. Mai bine ar elimina-o din oferta.

Exista o singura masa de ping-pong cu paletele (se poate spune si rupturile) de rigoare. Sunt trei calculatoare (bineinteles fara jocuri instalate), internet de proasta calitate cu plata, WIFI la fel, un leagan pentru cei mici pe plaja vesnic ocupat.

Terenurile de tenis volei si fotbal cu invelis artificial erau cu plata. Exista o faleza cu un inceput precar spre Obzor Beach Resort pe care o recomand pentru plimbarile de seara.

Se poate merge in Obzor, mai ales dupa cina (drum usor de parcurs pe plaja sau pe drumul pietonal care se face langa terenul de tenis in 15-20 minute) orasel unde se pot gasi suveniruri, sunt cateva terase si in general te poti plimba linistit.

Despre animatori nu pot sa spun decat ca nu s-au ridicat nici pe departe la standardele pe care le stiam eu. Anul trecut amfost la Ralitsa si pot spune ca a fost o diferenta considerabila intre cele doua grupuri de animatori. Celor de la Miramar le lipsea exact ceea ce era esential puterea de a raspandi voia buna si buna dispozitie. Se vedea de la o posta ca sunt plictisiti, ca trag de timp, ca dadeau mai multa atentie celor care vorbeau o anumita limba, neindemanatici organizatori de jocuri sau evenimente, nu reuseau decat cu greutate sa adune mai multe persoane.

La capitolul animatori pentru copii foarte slabi cu putine momente pe toata perioada in care am vazut sau auzit copii distrandu-se cu ei. Am fost uimit sa vad ca era un ”club” unde puteai sa-ti lasi copilul dar care se platea? ! ?

Intr-o zi au incercat sa organizeze pentru copii o plimbare cu “banana” trasa de o barca cu motor. Toate bune si frumoase dar, dupa ce ca trebuia sa platesti 10 leva cat era si tariful normal, s-a produs un tambalau de nedescris. S-a vazut dinnou ca nu puteau sa produca un eveniment din care sa rezulte voie buna si nu doar o obligatie indeplinita. Pentru adulti toate distractiile de pe timpul zilei erau facute intr-un mod care parea ca o actiune care trebuie bifata undeva si neaparat observata numai de directorii hotelului. “Show-urile” de seara erau saracaciase (scenografie foarte slaba), de prost gust (prea multe ”glume” cu tenta sexuala pentru un public neavertizat in prealabil din care faceau parte ca de obicei multi copii). Intr-o seara s-a organizat Bingo dar a fost cu intrare iar premiile erau in tratamente SPA. Destul de ciudat. Intr-una din seri au fost trei pusti (pana in 14 ani cred) veniti din alta parte care le-au aratat cum se poate organiza un show din nimic (numai cu talent, bunavointa si multe repetitii). In general mie mi s-au parut slabuti.

In concluzie, la modul general, pot spune ca, exceptand unele neajunsuri (reparabile), Miramar este o locatie unde poti petrece un sejur acceptabil dar nu de 4 stele. Ii sfatuiesc pe cei care au fost acolo si au ceva de reprosat sau de laudat sa faca acest lucru si pe site-ul oficial al hotelului. Poate sunt receptivi si indreapta aspectele negative.


[fb]
---
Trimis de SORIN1970 in 12.07.10 17:10:16
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: hotel VIVA Nisipurile de aur Hotel RALITSA Albena
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3387 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (SORIN1970); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 punct de reper In Varna. Cladirea o veti observa pe dreapta pe bdul Primorski
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 9200 PMA (din 14 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

13 ecouri scrise, până acum

pepsi70ro
[12.07.10 18:38:05]
»

Super review, felicitari!

magdalena
[12.07.10 20:25:53]
»

Cred ca este unul dintre cele mai complete review-uri pe care le-am citit despre un hotel!

Bravo!

webmaster13
[12.07.10 21:05:42]
»

Greu de gasit un fond muzical pentru un asa review

super detaliat, felicitari, insa propun aceasta melodie pe care o putem insa schimba la cerere!

ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[13.07.10 10:36:35]
»

Sincer nu vreau sa fiu rau, dar ai reusit intr- maniera foarte complicata sa faci praf acest hotel care numai rau nu e.

Daca as fi nou pe aici si as fi intrat si citit prima oara despre Miramar de la ce ai scris tu, as fi tras concluzia sincer ca e foarte rau acolo, adica in nici un caz de mers acolo. Si cu toate astea cate hoteluri din Bulgaria si care sunt acelea sunt peste Miramar? Destul de putine, iar despre litoralul nostru... chiar acum nu rad in hohote, dar zambesc destul de larg.

Am stat si la Viva si la Miramar si pot spune ca sunt bune amandoua dar Viva e mult sub, cam de 3 stele parerea mea si a lantului RIU.

SORIN1970AUTOR REVIEW
[13.07.10 11:18:34]
»

Imi pare rau daca am fost prea "complicat" dar am vrut mai degraba sa fiu complet.

Departe de mine intentia de a face praf hotelul caruia, dupa cum s-a observat, i-am dat calificative mari la servicii, cazare, masa...

Nota pentru distractie & relaxare se datoreaza animatiei, care nu se compara cu hotel Ralitsa de exemplu. Eu pot detalia acest capitol la nevoie dar raman la parerea mea: la acest hotel spectacolele sunt lipsite de valoare artistica, distractia pentru copii se face selectiv, fara tragere de inima, fara a se incerca atingerea scopuiui final (crearea si raspandirea bunei dispozitii) si nu in ultimul rand repet ca masa de biliard, pc-urile, paletele de ping-pong nu cadreaza cu prestanta hotelului atat ca numar cit si mai ales calitate.

Personal nu cred in impresiile de nota 10 pe linie. Am scos in evidenta puncte slabe pentru a pune in garda viitorii amatori.

Intr-adevar Miramar este peste Viva.

mihaimihaela
[14.07.10 12:26:33]
»

bravo...nici eu nu am reusit sa descriu mai bine...din lipsa de rabdare...dar asa e internetul, biliardul...lasa de dorit..

Alina M
[14.02.11 21:19:03]
»

Un fond muzical perfect... chiar pentru o clipa am crezut ca sunt in automobilul lor, undeva pe E87...

antonelafagadar*
[06.03.11 11:06:20]
»

buna,

Sunt un pic dezamagita, mai ales ca am experinta nisipurilor si a lui sunny beach. deja am rezervat o camera cu vedere la mare. Pot solicita o camera care sa aiba un pat mai bun pt baiatul meu de 12 ani? unde sunt acele camere? Nu am inteles de ce camerele cu vedere la mare sunt mai ieftine decat cele cu vedere la piscina. Si mai sunt unele care costau cu 300 euro mai mult pe sejur decat cele cu vedere la mare.

Excursii se organizeaza?

Ce mai poti vizita?

Ce alte distractii mai sunt pe acolo? stau si 12 zile...

mi-ar parea rau sa am ghinion. mai ales ca eu am ales hotelul. Sper sa fie macar acceptabil. multumesc pt raspuns.

antonela

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
GherasimIulian*
[01.06.11 19:04:58]
»

Hotelul este super! Nici un repros nu ii adresez! Distractii sunt destule. Animatorii fac ca vacanta ta sa devina un paradis! Eu am fost anul trecut si m-am simtit excelent si merg si anul acesta! Au mai adaugat si imbunatatiri, si e regim Ultra All Inclusive!...

In ce perioada mergi?

...

Iar acum despre review-ul lui Sorin!

Eu chiar nu inteleg la ce iti trebuie tie calculatoare performante? Tu te duci acolo pentru a sta pe net sau pentru mare? Asa stau si acasa pentru net! Mergi la mare pentru distractie!

Nu inteleg de ce ti s-au parut animatorii slabi? Erau superi, acordau atentie tuturor, faceau o multime de jocuri iar spectacolele realizate de ei seara au fost superbe!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
antonelafagadar*
[02.06.11 07:52:53]
»

Buna,

Incep sejurul pe 04.07.2011 si abia astept sa ajung acolo, mai ales dupa ce mi-ai scris.

Multumesc si toate cele bune!

SORIN1970AUTOR REVIEW
[02.06.11 11:28:29]
»

Pentru gherasimiulian si altii:

Nu ma intelegeti gresit. Eu am vrut sa scot in evidenta aspectele bune dar si lucruri care pot fi corectate sau imbunatatite (din punctul meu de vedere si din experienta mea din vacantele trecute in Bulgaria).

Discutiile cu privire la calitatea animatiei nu-si au rostul atat timp cat asta este numai parerea mea PERSONALA.

Pentru a risipi orice discutii va pot spune ca am ales si anul acesta tot Miramar pentru concediu di urmatoarele motive:

1. Raport calitate / pret

2. Au varsta maxima admisa pt copii de 12.99 ani

3. Peisaj si plaja

...

Vacanta placuta tuturor si astept impresii cat mai sincere si detaliate.

GherasimIulian*
[05.06.11 10:58:45]
»

si noi tot la miramar mergem

in ce perioada?

webmaster10
[05.06.11 19:17:49]
»

@GherasimIulian, aici nu este locul potrivit pentru astfel de intrebari, poti accesa rubrica Rendez - vous turistic de pe prima pagina a site-ului, dreapta jos, sau poti utiliza mesajele personale.

Multumesc pentru intelegere.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
antonelafagadar*, crisradu, GherasimIulian*, ionescunic, magdalena, mihaimihaela, SORIN1970
Alte impresii din această RUBRICĂHVD Club Hotel Miramar:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.043121814727783 sec
    ecranul dvs: 1 x 1