Concluzii la finalul Târgului de Turism al României 16-19 februarie 2017

 

AmFostAcolo.ro a fost ACOLO, ca de fiecare dată când Romexpo organizează Târgul de Turism al României, eveniment de marcă din industria de hospitality din țara noastră. Vom face o scurtă analiză a celor patru zile de târg, pentru că în opinia noastră au fost punctate câteva premiere care trebuiesc amintite.

270 de expozanți din 15 țări (Austria, Bulgaria, Croația, Egipt, Federația Rusă, Grecia, Israel, Moldova, Palestina, Polonia, Republica Cehă, Republica Dominicană, România, Turcia și Ungaria) au fost prezenți la această ediție a TTR, reușind în mare parte să trezească interesul românilor pentru vacanțe croite după preferințele fiecăruia, la prețuri promoționale, după buzunarul fiecăruia.

Târgul de Turism al României s-a bucurat de participarea activă a proaspătului ministru al Turismului, domnul Mircea Titus Dobre, care alături de președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, domnul Mihai Draban, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, domnul Burcea Alin și președintele Federației Patronale a Turismului din România, domnul Mohammad Murad au tăiat panglica inaugurală a ediției cu numărul XXXIX a TTR. La inaugurare au fost prezente și alte personalități naționale și internaționale, amintesc doar secretarul de stat în ministerul Turismului, doamna Cristina Tărtăreață, președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România, doamna Corina Martin precum și delegațiile oficiale ale unor state participante ca Bulgaria, Grecia, Israel, Maroc, Moldova, Palestina și Turcia. În a doua zi a TTR și-a făcut simțită prezența alături de ministrul Turismului și domnul Victor Ponta, fost premier al României.

Au fost peste 23.000 de vizitatori în cele 4 zile de TTR, o creștere cu 5% față de perioada similară a anului trecut, interesați în principal de achiziționarea de vacanțe în România. Putem spune că România a fost “pe val”  la această ediție a TTR, touroperatorii care vând litoralul românesc bucurându-se de un interes major pentru achiziționarea de pachete turistice cu reduceri early-booking cuprinse între 15% și 40%. A contat foarte mult introducerea de zboruri operate de Blue Air din Cluj, Iași, Timișoara sau Oradea, agențiile de turism creionând pachete atractive care includ atât zborul cât și transferul de la aeroport la hotel și invers. “Vinovată” pentru introducerea zborurilor către și dinspre litoral este Asociația Litoral – Delta Dunării, care prin efortul susținut a reușit atragerea celui mai important operator aerian low-cost către Constanța (Blue Air), reușind deschiderea unei baze aeriene permanente, din aprilie a.c.  În plus, s-a putut observa o diversificare a serviciilor turistice în sensul apariției de numeroase programe opționale, excursii de o zi în Deltă sau la obiectivele turistice din județul Constanța și Bulgaria sau intrări gratuite la diferite parcuri acvatice sau de aventură.

Am discutat cu câțiva operatori despre introducerea tichetelor de vacanță de la 1 iulie, este un lucru foarte benefic pentru turism, deși ar fi fost mai bine ca lansarea acestui produs să se facă mai timpuriu, eventual la 1 sau 15 mai. Ar mai fi câteva aspecte legate de comisionul agențiilor și de companiile care vând aceste vouchere, însă au existat discuții constructive la nivel de patronate și minister, iar aceste lucruri sperăm să-și găsească o rezolvare grabnică.

Printre destinațiile externe ale căror oferte au captat atenția, amintim stațiuni din Spania, Costa Brava – în special pentru pachetele atractive seniori, dar și Tenerife, Mallorca sau Gran Canaria. Sectorul de croaziere are o creștere de 30% față de anul trecut, Egipt, re-intră în sfera de  interes a turiștilor care doresc o vacanță în ținutul piramidelor, dar și destinații ca Indonezia, China sau Madeira au avut un mare grad de interes în rândul vizitatorilor.

Bulgaria și Grecia se păstrează în topul destinațiilor externe, chiar dacă au pierdut numeroși clienți în favoarea litoralului românesc, care prin pachetele complete oferite (zbor, transfer, cazare în regim demipensiune sau all inclusive) dar și prin creșterea calității serviciilor concurează cu aceste destinații. Astfel, vizitatorii și-au putut achiziționa vacanțe early booking de 6 nopți în regim all inclusive pe litoralul românesc. cu prețuri cuprinse între 150 și 250 de euro de persoană per sejur. Diferențele apar datorită clasificării hotelului, a serviciilor și stațiunii.

Mamaia păstrează coroana litoralului românesc, fiind urmată de stațiunile din sud unde s-a investit foarte mult în confort și servicii (Jupiter, Neptun, Venus). O creștere față de anii precedenți au avut și hotelurile din Eforie Nord, Techirghiol și Mangalia, această evoluție continuând și în acest an, mai ales pe pe segmentul de balneo, din ce în ce mai atractiv ca pachete, pe litoral.

Deși perioada programată pentru TTR a fost “împinsă” către ultima lună din iarnă, acest lucru nu a însemnat neapărat un lucru rău, touroperatorii reușind ca pe intern, în anumite perioade să-și epuizeze ofertele de vacanță, intrând în stop sales. Probabil aici este și vina hotelierilor, care în acest an au asigurat mai puține camere unor agenții de turism, păstrând un număr important de locuri pentru ofertele personale. Încă nu se înțelege faptul că niciodată un hotel nu va vinde așa cum o face agenția, niciodată un hotel nu va oferi asigurare și niciodată un hotel nu va oferi un pachet complet de vacanță, cu tarife early-booking. Mi-aduc aminte de un important om de turism care afirma că tariful de la recepție este “tariful fraierului”. Nu dezvolt aici, important este să se înțeleagă că hotelierul nu va vinde niciodată la fel de bine ca o agenție iar scopul comun este satisfacția turistului prin creșterea calității serviciilor, ceea ce este în mare măsură obligația hotelierului.

Cele patru zile de TTR au adus un număr foarte mare de vizitatori, n-am văzut de foarte mult timp un așa mare interes pentru vacanțe, touroperatorii abia mai făceau față solicitărilor, iar la unele standuri se formase coadă, vizitatorii așteptând nerăbdători să le vină rândul.  La un astfel de touroperator am observat un agent de turism care refuza să mai acorde cataloage celor care nu doreau să vorbească cu agenții de turism. Acest lucru l-am observat în ultima zi, când aglomerația a fost maximă și când mulți se călcau în picioare pentru a prinde loc la masa unui agent de turism. Deci, eu nu cred cifrele oficiale când se afirmă că la TTR au fost doar 23.000 de vizitatori.

Despre asociațiile de promovare turistică, de departe cel al Asociației Litoral-Delta Dunării a fost cel mai animat, așa cum se întâmplă de fiecare dată când ALDD participă, lansarea filmului oficial de prezentare a stațiunii Mamaia în prezenta ministrului și a tuturor oficialilor, în prima zi, show-urile prezentate zilnic, artiști precum Lucian Colareza, Mr Saxobeat, Eugeniu Albu sau dansurile tradiționale dobrogene, au încins atmosfera de party, unde Vama Veche a participat pentru prima dată la un astfel de eveniment. Si a participat bine! Cu cocktail-uri oferite zilnic, tuturor celor care vizitau standul ALDD, cu muzică și bună dispoziție. Acolo am putut degusta vinul de Măcin, vinul de Cernavodă sau cel moldovenesc de la Cramele Chateau Vartely, am servit preparate tradiționale pescărești din Delta Dunării sau rapane din 2 Mai. Dar cel mai mult m-am îndulcit cu baclavalele turcești. Președintele Asociației Litoral-Delta Dunării, doamna Corina Martin a fost permanent în mijlocul vizitatorilor standului, invitându-i să deguste preparatele oferite sau să facă fotografii de vacanță cu postere din Delta Dunării sau de pe  litoralul românesc.

Am vizitat standul Sibiului, care prezenta destinațiile turistice din județ dar și evenimentele care vor avea loc în acest an, standul patronatului “Ion Movilă” din Eforie și Techirghiol “înarmat” cu oferte imbatabile pentru vacanțele de relaxare, centrele wellness și SPA adaptate în pachete promoționale pentru sărbătorile pascale.

La standul Hunedoara am întâlnit oferte pentru atracțiile din zonă, Geoparcul Dinozaurilor sau pentru Țara Hațegului, cu principalele elemente de interes turistic. “Milioane de ani de povești și legende”, ni se dezvăluie ca destinații unice cuprinzând Castelul Corvinilor, Cetatea Devei sau Sarmizegetuza Regia, destinații care beneficiază de un mare interes și aflux de turiști români, dar mai ales străini.

Consiliul Județean Arad a lansat programul “City Break în Arad” care propune turiștilor vizite la principalele obiective turistice din județ, iar județul Maramureș s-a prezentat cu formații artistice de muzică populară, preparate autentice tradiționale, dar și cu pachete promoționale pentru sărbătorile pascale sau de 1 Mai.

Mi-a atras atenția standul stațiunii Băile Herculane, s-a muncit enorm în această zonă turistică lăsată uitării atât de mult timp, dar readusă la viață datorită unor oameni cu suflet care au investit enorm. pentru creșterea calității serviciilor.  Sunt puse la dispoziție pachete turistice atractive în hoteluri renovate complet, iar turiștii care caută relaxare în acestă zonă sunt din ce în ce mai numeroși,  pachetele care includ serviciile balneo fiind din ce în ce mai apreciate.

De departe, unul dintre partenerii media ai TTR,  AmFostAcolo.ro a beneficiat de un interes major din partea vizitatorilor, utilizatori ai site-ului care doreau să socializeze și să interacționeze cu alți utilizatori sau care pur și simplu citeau pe site, dar nu s-au gândit niciodată să se înscrie. Au înțeles avantajele de a fi membru înregistrat și de a scrie experiența proprie de vacanță, pentru că, nu-i așa, “șansa unei alegeri informate este  garanția unei vacanțe reușite”.

Târgul de Turism al României a beneficiat de o mulțime de activități conexe, putem aminti workshopul Bibi Touring, despre noutățile din turismul românesc și prezentarea unor destinații de top din țara noastră, un eveniment unde au participat o mulțime de invitați, agenți de turism sau hotelieri interesați de noutățile dezvoltate de touroperator. De aici s-a putut procura și Bibi Enciclopedia, cel mai complet catalog de prezentare a destinațiilor de vacanță românești.

Asciația Zig-Zag sub deviza “Uimește-mă povestind, descoperă-mă călătorind!” a prezentat diferite regiuni turistice din România prin materiale foto-video sau prin legende despre anumite obiective de interes turistic. Radio Gaia a prezentat un program mixt de muzică, dans, teatru și workshop a unor medici și psihoterapeuți din diferite domenii de activitate, iar Asociația  Ecologică Turism Verde, a dezvoltat câteva workshop-uri de prezentare a tradițiilor culturale ale valahilor, principii morale asupra preferințelor de consum ale turiștilor sau despre triunghiul turistic, relația turist – rezerva turistică – produsul turistic.

Una dintre cele mai așteptate întâlniri de lucru a fost organizată de Organizația Patronală a Turismului Balnear din România, împreună cu Asociația Română de Turism Medical, unde în prezența ministrului Turismului, a președintelui OPTBR și a celor mai importanți jucători din turismul de sănătate, s-a discutat despre oportunitățile de care ar putea beneficia turiștii, dacă ar exista un cadrul legislativ mai avantajos.

“Istoria vinului și viitorul enoturismului în România” a fost un alt workshop așteptat, unde s-a prezentat istoria vinurilor autentice, vinul între cultură și business, despre creșterea turismului viticol și despre competitivitate în managementul destinațiilor enoturismului.

Pe toată perioada Târgului de Turism al României, vizitatorii au putut urmări programe artistice de dans a unor formații populare din diferite regiuni ale țării, dansuri tradiționale turcești dar și prestații artistice ale unor cântăreți binecunoscuți din România.

S-a tot discutat dacă Târgul de Turism al României să fie împărțit în două ediții anuale, de primăvară și de toamnă. Eu cred că fiecare ediție are rolul ei bine determinat. Dacă la ediția de primăvară sunt căutate preponderent destinațiile de litoral cu mare și plajă, toamna interesul se mută pentru zona de munte, în special pentru schi. Primăvara descoperim foarte puține oferte de munte, așa cum toamna le găsim pe cele de litoral, în special pachetele pentru Sărbătorile de iarnă.

În final aș adăuga că această ediție a Târgului de Turism al României a fost una dintre cele mai reușite organizate de către Romexpo, iar gradul de interes  s-a văzut în numărul foarte mare de vizitatori. Organizatorii ne-au dezvăluit o surpriză pentru ediția din primăvara viitoare și anume mutarea TTR în pavilioanele B, mai moderne, cu un grad de confort sporit, care se vor plia mai bine pe structura unui asemenea târg internațional.

Ovidiu O.

[shareB]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.