Un bilet „verde” gratuit în grădina secretă a Amsterdamului

TIPĂREȘTE

,,Nestiind unde mergi, ajungi departe'' - Goethe

Amintirile mele despre Amsterdam sunt ca niste margele colorate vechi, dupa 15 ani consecutivi de vizite private, unele se mai rup, altele se mai pierd in timp, dar vara trecuta am reusit in fine sa cos si o margeluta cuminte si cam necunoscuta turistilor fara ghid, si intentionez sa o scot din caseta mea cu bijuterii si sa va las sa o descoperiti, ca si mine.

Ma indreptam spre cartierul evreiesc si am facut o pauza mai lunga in SPUI, considerat centrul intelectual al capitalei, unde se afla cateva librarii englezesti si foarte aproape Universitatea. Era zi de vineri si era si targ de carte in strada, un talcioc cu carti englezesti si olandeze vechi... Am dat o raita si prin American Bookstore sa caut ceva discounturi si in final m-am asezat pe o banca sa admir si eu spectacolul strazii. Multa culoare, ca de obicei, agitatie de oameni grabiti, copii fericiti si deodata vad o limuzina lunga americana, alba si impodobita cu buchete de flori... opreste cu aviz probabil in fata unei usi de lemn, pe care nu scria nimic... ca intr-un film vad mirii ce coboara repede si mai mult ma uit la masa cu sampanie din masina lunga, nu mai am timp de poze ca dispar misterios... de data asta am nimerit-o... ultima limuzina neagra cu flori pe care o vazusem in alta secventa de calatorie era superba de asemenea si astepta musafirii, dar m-am facut de ras pana sa-mi dau seama ca era o limuzina funerara, de unde era sa stiu ca prin geam nu se vedea nimic...

Dupa 15 minute vad ca intra trei turisti,la sigur pe aceeasi usa si se uita pe o harta... imi pica cu greu fisa, si-mi blestem lenea de a cara in geanta o harta, da, e vorba de coltul secret al Amsterdamului, care a devenit accesibil si publicului... este BEGIJNHOF (Curtea Beghinelor)... de ani de zile imi promiteam ca o sa-l vizitez ,dar nu-l gaseam. si mereu uitam.. nu e la vedere.

Citisem istoria locului in trecut si cerusem lamuriri odata olandezilor mei, dar nici ei nu aveau habar pe unde e...

E un fel de mini -world bine ascuns de strada si intrigata la culme, ma ridic de pe banca pe care o imparteam cu un cersetor, si intru pe usa, zicandu-mi: ,,Sesam, deschide-te''... si am intrat...

Intr-un perete e sculptata o data: 1547... Trec de usa grea de lemn si intru intr-o curte, intr-o metafora medievala, intr-un Amsterdam uluitor de verde, ca un miracol...

Este o incredibila oaza de calm si liniste absoluta, trei turisti doar si un gradinar... nu mai aud vacarmul tramvaielor si vajaielile nebune ale bicicletelor cu bunici si tineri ce vorbesc la telefon, inconstienti, sunt intr-o gradina a pacii, ca o enclava tacuta, cu o ambianta monastica.

NU e voie sa faci poze, dar ignor discret avertismentul, dupa ce nuntasii dispar pe poarta si repede prind si eu cateva cadre, daca as fi stiut ca o sa scriu vreodata pe Afa, ma straduiam mai mult... dar nu e nimeni in curte sa ma certe... greseala... sunt camere video care supravegheaza intrarile si parcul...

Begijnhof, este un spatiu inchis format din aziluri pentru saraci, fondat in 1346 si locuit de beghine, femei ce duceau un stil de viata monahal, supunandu-se juramantului castitatii, dar nu erau calugarite. Ele erau femei libere, necasatorite sau vaduve si puteau oricand sa plece si sa se casatoreasca. Ele si-au dedicat intreaga viata ajutandu-i pe sarmani si bolnavi si in schimb primeau gazduire gratuita.

Ansamblul arhitectural este format din 47 de case inalte, albe cu aspect diferit si cu fatade din secolul 17 si 18., grupate in jurul unei curti interioare. La nr 38 se vede cea mai veche casa de lemn din Amsterdam, ea fiind una din cele doua existente, care au supravietuit vremurilor. Pe latura stanga se vad placi biblice cu citate din scripturi si ilustratii.

Este un mic cartier in miniatura in interpretarea mea, unde domneste armonia si serenitatea. In centru, in mijlocul unei peluze de un verde de smarald este o statuie a lui Isus, marginita de arbori seculari. Vad repede o doamna din prezent care intra pe o usa cu un ziar in mana, cat as fi vrut sa spionez si eu putin interiorul... stau si-mi imaginez cum traiau doamnele acelea in comunitatea lor independenta. de femei libere.

Acestor doamne le era interzis sa tina caini sau cocosi in curte pentru ca faceau galagie... Se pare ca si actualele locatare au stiut sa pastreze sufletul asezarii... ma simteam oricum ca o intrusa in acest spatiu, unde nu ai voie sa tipi, sa alergi, sa stai mult sau sa vorbesti cu voce tare... doamne ce scoala...

Ultima beghina, sora Antonia a murit in 1974 in casa cu nr 26.

Un mic culoar si o curte interioara leaga Curtea Beghinelor de Muzeul de Istorie. Mica ENGELSE KERK (Biserica Anglicana) aflata dincolo de nr 48 dateaza din 1400 si a fost daruita presbiterienilor englezi si scotieni la inceputul secolului al 17 -lea. Pe zidul bisericii si in altar se afla omagii inchinate parintilor peregrini care s-au imbarcat in Delfshaven si au pornit catre Lumea Noua in 1620. In fata bisericii se afla una din capelele catolice clandestine, al carei exterior arata ca si cum ar fi doua cladiri lipite,ea a fost ridicata in 1671. Beghinele au ramas deci fara biserica timp de un secol, si s-au rugat in capela clandestina.

Am uitat sa mentionez ca in curte mai exista o alta statuie a unei beghine, ridicata de o sculptorita olandeza in 1970, si etichetata incorect, ca ultima calugarita.

De asemenea la Breda, alt oras olandez exista un azil asemanator.

A venit vremea sa plec dupa 20 de minute de pace si sa ies pe alta poarta, ce duce spre muzeul de istorie al Amsterdamului... bunul simt imi spune ca trebuie sa eliberez terenul pentru cei ce vin in urma mea... Sesam, inchide-te... dincolo de ziduri e lumea nebuna a orasului meu de suflet, pe care o sa-l prezint in curand in stilul meu... cu margele colorate, vechi si noi.

Concluzie: In secolele trecute cand negustorii bogati ai Amsterdamului au fondat azile pentru oamenii nevoiasi (hojes), acestia se asteptau ca pentru generozitatea lor sa ajunga in rai, atunci nu existau pensii si ajutoare sociale.

,,Nestiind unde mergi, ajungi departe'',acest colt l-am descoperit fara a fi in ,,program''.

Program de vizitare-zilnic

Luni -13-18.30

Marti -Vineri -9-18.30

Sambata -Duminica -9-18

Se poate ajunge aici cu tramvaiul 1,2 sau 5, statia se cheama SPUI. si intrebati daca nu-l gasiti. Begijnhof nr 29... Intrarea e gratuita

---

VIZUALIZĂRI: 2721 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI