ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.04.2012
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 17.07.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
APR-2012
DURATA: 1 zile
prieteni
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
70.00%
Satisfăcător
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
70.00%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

La pomul laudat...

TIPĂREȘTE

Să scriu review-ul asta, să nu-l scriu, iată întrebarea ce mă frământă încă de ieri 23.04.2012, când AmFostAcolo, la Parndorf, a nu ştiu câta oară.

Să nu-l scriu pentru că:

- sunt bărbat, iar o tură de shopping la Parndorf, n-ar prea intra în obiectivele must-see ale unui bărbat;

- am revenit de acolo de foarte puţin timp şi poate sunt prea subiectiv, date fiind impresiile extrem de proaspete;

- oare interesează pe cineva, un astfel de review, pe un sait preponderent destinat impresiilor turistice?

Dar, am decis să-l scriu, pentru că:

- AmFostAcolo, la Parndorf de câteva ori (vreo 4) şi de fiecare dată, la plecare, m-am jurat că n-am să-l mai ”calc”, iar de data asta chiar sunt decis să o fac;

- chiar şi un bărbat, aşa ca mine, poate avea o oportunitate de a fi prin zonă şi poate (dacă are şi o ţâră de simţ estetic) vrea să aducă ceva din călătorie celor dragi de acasă;

- impresiile proaspete, reflectă mult mai obiectiv realitatea, faţă de nişte impresii estompate de trecerea timpului;

- am găsit deja această rubrică definită pe sait, deci, o astfel de destinaţie, poate fi interesantă, iar, în fond, turismul de shopping, este şi el tot un soi de turism, aşa că, Parndorful este (poate) o destinaţie interesantă pentru toţi/mulţi useri.

Dar, să revenim.

Ieri, de Sfântul Gheorghe, după ce ne-am terminat treaba în Wiener Neustadt (mulţumesc @claudiu 71 pentru toate recomandările tale, dar în afară de o tură pe la Billa – cea din sensul giratoriu de la ieşirea din oraş, n-am avut timp să-ţi admirăm frumosul oraş adoptiv), toţi cei 4 bărbaţi ce am călătorit acolo am hotărât ca, pe drumul spre ţară, dacă tot trecem pe lângă Parndorf, să oprim preţ de-o tură prin celebrul outlet, în speranţa că ceva, ceva ne va bucura ochii, că vom prinde şi oferte speciale/reduceri şi astfel să ne terminăm euroii, cumpărând ceva frumos celor dragi.

Prezentare generală:

Denumirea oficială a outletului este McArthur Glen Designer Outlet in Parndorf, saitul oficial este www.designer-outlet-parndorf.at/en, iar Ioana (suava voce a GPS-ului, cu iGO8), o să vă îndrume spre outlet, dacă o să-i introduceţi următoarele coordonate: N 47.97559 x E 16.85271.

Face parte din grupul McArthur Glen, cu magazine de tip outlet în U. K., Austria, Germania, Italia, Grecia, Franţa, Belgia, Luxemburg şi Olanda.

Program: Luni - Vineri 9:30 - 19:00, Sâmbăta 9:00 - 18:00, Duminica şi în sărbători închis.

Outletul este amplasat pe A4 (Viena – Budapesta), pe dreapta dacă ai direcţia de mers spre Viena, dar de pe autostradă, indiferent de sensul de mers, există ieşiri speciale anume pentru acest outlet, nefiind astfel nevoit să ocoleşti mai ştiu eu cât.

Pentru cei ce ajung la Viena fără maşină, am găsit pe saitul outletului şi o posibilitate de a ajunge acolo, destul de confortabilă, respectiv cea cu autobuzul (doar vinerea şi sâmbăta), care pleacă din Viena, din staţia situată peste drum de Operă, vinerea între 11.00 şi 18.00, iar sâmbăta între 09.00 şi 17.00, cu o frecvenţă de o dată/oră. De la Parndorf, la Viena, autobuzele circulă vinerea între 12.00 şi 17.00 cu o frecvenţă de o dată/oră şi o dată/juma de oră între 17.00 şi 19.00, iar sâmbăta între 10.00 şi 16.00 cu o frecvenţă de o dată/oră şi o dată/juma de oră între 16.00 şi 18.00. Biletul tur/retur este de 8 Euro/persoană.

Este amplasat pe o suprafaţă generoasă - 37 000 metri pătraţi, are 147 de magazine (atât am numărat eu pe harta complexului – de exemplu: Adidas, Aigner, Bally Baldinini, Barbour, Bogner, Burberry, Calvin Klein Jeans, Diesel, Ermenegildo Zegna, Escada, Gant, Gucci, Mango, Nike, Polo Ralph Lauren, Puma, Rosenthal, Swatch, Tommy Hilfiger, Wolford), în care (cică) sunt comercializate 600 de mărci (p-astea n-am sta să le număr). În privinţa locurilor de parcare, sunt 3.000 de locuri (se laudă ei – cert este că oricând, vei găsi loc de parcare). De asemenea, au 10 cafenele si restaurante (spre exemplu Artner Cafe – un bistro mediteranean, Asia Cocos – bucătărie asiatică, Burger King, Nordsee, Coffeeshop Company – celebră pentru cafeaua servită acolo, Pizza e Paste).

Nu trebuie să vă faceţi griji în privinţa locurilor de odihnă, pentru cei ce nu mai rezistă maratonului (aici mă adresez bărbaţilor rămaşi cu cei mici pe cap), sunt suficiente toalete (la aşa un maraton, astea-s un veritabil must-have), iar panourile de informare sunt suficient de dese pentru a nu te pierde prin imensitatea locului, sau pentru a putea ajunge mai uşor şi direct la magazinul care te interesează.

Chiar la intrarea în outlet, este deschis de căţiva ani şi un hotel extrem de drăguţ (cu preţuri pe măsură), dar cam fără rost. Sau nu văd io rostul cazării lângă un outlet, că doar n-o să shoppingăreşti pe acolo 2-3 zile. Oricum, cei interesaţi se pot caza la Pannonia Tower Hotel, pentru modica sumă de 64,5 Euro/persoană/noapte + 1,5 Euro/persoană/noapte taxa turistică:(

Percepţia mea:

Un complex/outlet de evitat!!!

Dacă eşti în Viena, nu te mai osteni să ajungi la Parndorf, rămâi, pentru shopping axat pe multele/de calitate/de marcă magazine de pe celebra Mariahilfer Strase sau, dă o fugă până la SCS (Shopping City Sud).

Parndorful este şi va fi evitat de mine, deoarece este plin de marfă proastă/veche/scumpă, cel puţin în afara perioadelor de reducere: Ianuarie-Februarie şi Septembrie (pe cunoscători îi rog să mă corecteze dacă am greşit).

Să mă explic. În afara perioadelor de reduceri, chilipiruri nu ai nici o şansă să găseşti, reducerile fiind (în opinia mea), unele de ochii înfierbântaţi (de votcă ale ruşilor preponderenţi), preţurile fiind de fapt unele foarte mari (cel puţin pentru nivelul meu de trai şi condiţia socială pe care o am). De ex. pantalonii, papucii sport, merg de la 65-70 euro în sus. Un costum, trece de 300 euro, parfumurile cele mai ieftine trec de 35-40 euro.

N-o să găsiţi cămaşi la 10 euro, tricouri la 5, etc., etc., etc.

Iar, marfa, în mare parte, una veche, din colecţiile de mult trecute, care n-ar mai avea nici o şansă să fie cumpărate, nici măcar în pieţe. Da, ştiu, outlet, tocmai asta înseamnă (sau şi asta înseamnă), dar eu, ieri am văzut pantofi de sport la Nike, din colecţia 2009. Şi sunt convins că, nu erau singurii în situaţia asta, dar angajaţilor grijulii le-a scăpat un astfel de detaliu.

Pentru mine, Parndorful este de evitat şi pentru că, ieri în vreo 2 ore, l-am bătut o daţă pe tot (inclusiv partea cea nouă), pentru a mă familiariza cu ofertele pe care le au şi a ”vâna” magazinele cu reduceri, iar p-ormă am mai dat o tură pe la magazinele de unde mă interesa să iau ceva.

Am fost deranjat şi de faptul că, singura parfumerie nu avea de exemplu (nu comercializa), un brand de notorietate: Chanel, că nu există decât un magazin de ceasuri şi ala vinde Swatch :((, că la multe produse nu sunt afişate preţurile (io mi-am luat o ţeapă de 10 euro, când am ales o cămaşă de pe raftul unde trona mare preţul 19,90, iar la casă am plătit 29,90), că personalul pare plictisit de hoardele slave (astea au surclasat cu mult, în ultimul timp marea de români, de altă dată) şi de a tot aranja după ele marfa pe rafturi, m-a enervat că stăteau aştia cu ochii pe mine, de parcă eram acolo să-i fur, nu să cumpăr câte ceva (şi…aveam pe mine costum…sunt curios dacă mă lăsau să intru dacă eram îmbrăcat sport).

A, până nu uit, sunt destul de multe spaţii închise, ce au găzduit magazine care nu au mers, dar…cu anunţuri în vitrină, din care suntem asiguraţi că acolo se va deschide un nou magazin numai pentru noi. Când şi dacă va fi aşa, io n-am să aflu:)

Nu în ultimul rând, m-am enervat să văd că, posibilităţile de a lua masa în outlet înseamnă fast-food (Nordsee, Burger King), sau nişte amărâte de sandviciuri, însă nu trebuie să disperaţi, la câţiva zeci de Km., spre casă există un loc cu adevărat minunat pentru a mânca, respectiv Paprika Csarda, dar despre asta, într-o altă scriere (că o merită cu prisosinţă).

Concluzii:

Dacă n-ai fost niciodată, eşti în zonă, merită intrat.

Dacă ai mai fost şi mergi/te întorci la/de la Viena, îndreaptă-ţi privirea spre cealaltă parte a autostrăzii (eventual spre pădurile de eoliene) şi fă-ţi cumpărăturile pe Mariahilfer Strase sau la SCS.

Sub nici o formă, nu faceţi un drum România – Parndorf, doar pentru shopping acolo, nici în perioada reducerilor!!!


[fb]
---
Trimis de creivean in 24.04.12 13:13:20
Validat / Publicat: 24.04.12 17:31:37
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 87835 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

28 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (creivean); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Pannonia Tower Hotel - Parndorf, un hotel dragut:)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 44299 PMA (din 49 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

28 ecouri scrise, până acum

dannek
[24.04.12 17:43:44]
»

Am trecut si eu de vreo 4-5 ori pe aici (ultima oara pe data de 19.04.2012), singurul magazin pe care il vizitez este Adidas (restul nu ma pasioneaza) de unde plec de fiecare data cu cel putin 2 produse care sunt mult mai ieftine decit cele de pe piata noastra, SCS sau SCN (Shopping Nord Vienna)

mariana.olaru
[24.04.12 17:53:29]
»

Dragă Nicu, am fost și eu de vreo trei ori la Parndorf, așa că am argumente solide să mă alătur concluziei și îndemnului tău final: nu merită să faci un drum special acolo pentru cumpărături, dar dacă îți iese în drum, îl poți vizita ca pe un muzeu și mai ales pentru a te convingi cu ochii tăi că prețurile și marfa sunt mai rentabile în Viena. De exemplu, la ultima mea vizită, aveam mare nevoie de o baterie Sony pentru aparatul foto. O găsisem în Viena la SCS la prețul de 35 euro, dar n-am achiziționat-o fiindcă știam că avem în program o vizită la Parndorf și presupuneam că voi putea să o cumpăr de acolo la un preț mai mic. Dar, surpriză! N-am găsit tipul respectiv de baterie decât la un singur magazin și acolo costa... 40 euro! Așa că am renunțat, cu prețul ăsta o puteam achiziționa și din țară.

Dar deși review-ul tău are un caracter... prevenitor, sunt sigură că nu puțini vor fi aceia care vor dori să verifice ei înșiși cum stă treaba la Parndorf. Așa că, iată, până la urmă i-ai făcut o reclamă bună, dacă astfel numărul vizitatorilor va crește

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
creiveanAUTOR REVIEW
[24.04.12 18:14:28]
»

@dannek:

Dan, fiecăruia după cum îi este norocu'. Mă bucur dacă-ţi găseşti tot ce-ţi trebuie.

@mariana. olaru

Da, le-am făcut reclamă, poate data viitoare 'oi avea parte de ceva reduceri (

TEOANCA
[24.04.12 19:11:08]
»

Mi-ai trezit amintiri placute, de pe vremea cand nu treceau trei luni si noi eram in masina catre VEST, oricum s-ar fi numit el mai exact.

Iar drumul catre VEST trecea neparat pe la Paprika Csarda si apoi pe la Parndorf. Asa era traseul, poteca "batuta": Campina -Arad-Paprika Csarda (noaptea) - Parndorf (dimineata) si apoi Viena, Praga, Oktober Fest sau cine mai stie ce.

Am lucrusoare frumoase de la Parndorf, adevarat ca o singura data am prins perioada de reduceri. Si acum mai am din ele. Dar prieteni pe care i-am trimis acolo au venit dezamagiti anul trecut povestind exact ce ai povestit si tu.

Acum cativa ani, chiar ultima data cand am fost acolo, era atata lume ca am stat o ora si jumatate sa iesim din parcare seara la inchidere.

La Paprika ajunsesem la un moment dat sa ne cunoasca chelnerii din restaurant. Oooof, ce mancare fac oamenii aia!!

Pe cand pozele cu gulasul in ceaunele incalzite? Ca mi-e dor...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
creiveanAUTOR REVIEW
[24.04.12 19:17:13]
»

Anca, dacă ai răbdare, fac nişte şniţele şi p-ormă urc review-ul. Dar, am să te dezamăgesc. Eu, nu am mâncat gulaş, că-s sătul de el de la Oradea. Ai să vezi ce minunăţii am servit!

Parol!

Cât despre outlet, rămâne cum am spus! De evitat.

celeste
[24.04.12 19:37:57]
»

@creivean: Pe 17.06. voi pleca si eu la Viena cu masina... o noapte voi dormi in Timisoara (ma voi opri la niste rude pe care nu le-am vazut de 15 ani) si primul lucru vroiam sa fac o escala la... Pandorff... dar vad ca nu este nici o scofala daca nu voi opri acolo.

creiveanAUTOR REVIEW
[24.04.12 20:51:46]
»

@celeste:

Mergi (părerea mea) prima dată la SCS şi pe Mariahilfer Strase (ai în review coordonatele acestora) şi dacă-ţi mai rămân bani şi cumpărături de făcut poţi să opreşti şi la Parndorf

Iar, dacă încă nu ţi-ai rezervat încă hotel la Viena, îţi recomand fără reţinere Arion Hotel, cel administrat de Lucian Asandi, la care am stat şi eu zilele trecute, hotel care are un raport calitate preţ imbatabil. Dar, şi despre hotel o să urmeze o altă scriere, cât de curând.

@webmaster

Dacă s-ar putea, ar trebui trecută adresa web a destinaţiei şi coordonatele GPS (sunt uşor de găsit în review).

Mulţumesc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster33
[24.04.12 20:59:28]
»

Am introdus in caseta tehnica atat pagina web cat si coordonatele GPS ale pensiunii.

elena_iasi
[24.04.12 21:18:41]
»

Asa review pe placul sotului meu nu s-a mai scris demult, mai ales ca el incearca de ceva timp sa ma convinga de inutilitatea vizitelor in outlet-uri.

Punctajul maxim tot el l-a oferit, asta pentru ca in sfarsit a gasit pe cineva care sa-i impartaseasca convingerile in materie de shopping

creiveanAUTOR REVIEW
[24.04.12 21:22:10]
»

@elena_iasi:

O pălincă pentru soţu'

Iar pentru tine, o reţetă de şnitel cald

Asta pentru că, dacă nu-mi place (neaparat) shoppingul, îmi place la nebunie să bucătăresc

Şi... mulţumesc pentru că i-a plăcut soţului!

Ţie??? Că n-am înţeles

roth
[24.04.12 21:55:34]
»

Drept graiesti

Am facut si eu odata acest drum... Bucuresti- Budapesta_Viena special pentru SCS de unde am venit cu... nimic, La intoarcere am oprit la Parndorf si idem, pt mine bucuria shopingului a fost la Premier in Budapesta.

Cred ca mi-a placut tare mult fiindca in iulie merg iar, ce e drept la o distanta de ceva ani de prima vizita si cu un cost low-low.

Astept si alte povesti.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Alina Morar CONS. ONORIFIC AFA / AUSTRIA
[24.04.12 21:57:47]
»

Si eu sunt de acord cu tine. Sotul isi mai gaseste cateodata unele lucruri, eu... nimic. In schimb cam tot timpul ii gasesc si copilului cate ceva, dar destul de scumpe.

Aceasi parere o am si despre M3 Outlet Polgar.

station5*
[24.04.12 22:08:29]
»

f. util review-ul ptr calitatea prezentarii si ptr ca parndorf este o destinatie f cunoscuta in principal de ardeleni, chiar daca nu toti au ajuns inca acolo...

in calitate de cumparator, am fost la Parndorf in mai multe ipostaze: uneori (fericit) cumparator de produse de marca si de calitate la preturi reduse in perioadele de reduceri (de ex. un model de blugi calvin klein era la pret dublu-fara exagerare- pe mariahilferstr. in aceeasi zi, model identic si la fel fata de preturile din cluj ptr model asemanator); alteori am fost vizitator de neconvins sa cheltuie vreun euro pe produse care mi s-au parut scumpe si "outdated" (situatia descrisa in articolul de fata); si de cele mai multe ori cumparator, aflat in tranzit, al unor articole, apartinand unor anumite marci, asemanatoare ca si pret cu cele din Cluj sau Bucuresti dar cu avantajul, ptr beneficiari (in 99%din cazuri copiii mei), ca modelele respective nu existau in oferta retailerilor din romania...

asa cum indica si creivean si mie mi s-a spus in repetate randuri ca la SCS sunt variante de shopping mai atractive

creivean, asteptam articolul despre Paprika Csarda, locatie mai cunoscuta decat viena! daca l-ar scrie altcineva s-ar numi blasfemie!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elena_iasi
[24.04.12 22:18:26]
»

@creivean: ce sa zic, despre stilul in care ai scris, da mi-a placut, dar eu inca mai speram sa fac la Parndorf macar o oprire, asa pentru cultura mea generala, acum sansele mi s-au diminuat considerabil.

Dar am reusit sa-i smulg promisiunea ca daca vom fi prin zona vreodata sa ne oprim ca sa ma conving si eu.

Am avut o experienta la Premier Outlet si nu am gasit mare lucru dar stii tu, speranta moare ultima.

Multumim pentru tratatia virtuala, da sa sti ca o palinca nu refuz nici eu

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
celeste
[25.04.12 08:57:28]
»

@creivean: Iti multumesc frumos... mi-am facut rezervare la Pensiunea Lucinel.

webmaster13
[25.04.12 09:47:42]
»

Melodia postata este o propunere, se poate sterge/schimba!

gheisa
[25.04.12 22:36:55]
»

@creivean: si camasa... ??? nu are poza si ea??

station5*
[26.04.12 21:31:04]
»

creivean, desi initial mi s-a parut prea subiectiv si categoric revw-ul, uite ca azi un coleg care in ultimele 2 luni a fost de 3 ori la parndorf (tranzit) a confirmat spusele tale... era si el dezamagit... nu am cum sa nu mentionez, ptr a fi fair...

oare mai asteptam mult revw. cu paprika csarda? please...

claudiu 71 CONS. ONORIFIC AFA / AUSTRIA
[26.04.12 22:40:59]
»

Buna interesant si parerea mea adevarat tot ce ai relatat despre Parndorf. Acest loc a fost ales special la granita cea mai frecventata de turisti din est. S-a deschis inainte de deschiderea europeana, vorba aia: cand D-zeu se gandea cum sa faca lumea, dracul fierbea deja tuica. Oamenii din est aveau nevoie de lucruri de marca pe care le vedeau doar in reclame sau le puteau achizitiona la preturi exorbitante in tarile lor. Au mai incercat si in Salzburg dar outletul e pe butuci cu toate ca au preturi ceva mai bune. Normal neamtul e mai atent si are o varietate mai mare de magazine. Totul s-a transformat intr-un mit in Parndorf daca s-a ajuns in cutiile postale din oradea sa se faca reclama (asa am auzit) Mai este un outlet gigantic la granita cu Cehia (Excalibur) dar are alti investitorii. Imi pare rau ca nu ai avut timp sa vizitezi Wr. Neustadt scriai un review despre oras inca nu a reletat nimeni. Poate data viitoare cand mai treceti scriem la o cafea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
adryana
[27.04.12 16:27:05]
»

SCS-urile sunt niste mall-uri f. mari, si eu le-am vizitat in putinul timp, dar iti trebuie picioare si mai ales multi bani. Sunt enorme, e ca si cum ai merge prin Dragonul Rosu de la noi, dar mult mai frumoase, mai civilizate si mai mari. Pentru SCS-uri iti trebuie cel putin o zi, dar merita vazute. Si pe langa Pandorf am trecut si la dus si la intors, erau dragut colorate si aveau forme frumoase acele cladiri, parca erau de jucarie, un orasel in miniatura, asa mi s-au parut Pandorf vazut de pe autostrada.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Alex_Macedo
[27.04.12 21:34:44]
»

Nenea Creivean... nenea Creiveaaaaaan!!!... merge GPS-ul?

Lăsând gluma la o parte, cum stiam ca pleci dar, nu stiam de intoarcere, m-am tot uitat in... "caseta tehnica", sa văz ceva vienez!

Stimate prieten, țin sa-ti multumesc ca fara sa vrei m-ai salvat de la un... sepukku in mijlocul parcării celor 3000 de locuri, "din cauză că pentru că", faraoana mi-a sugerat acest martiriu... "sho-și-împing" la Parndorf, gandindu-ma ca ma voi alinia lui Doja, ca sa nu mai vorbim de Horia, Closca si Crisan. Pacaleala se afla in ideea ca esti in Austria si, normal, trebuie sa fie mai ieftin. Ca sa-l citez pe, 'nea Imi Ienei (... deh... ca tot imi place fotbalul), : "Nu-mi fac iluzii ca sa nu am deziluzii".

Nu tot ce este potabil, are numele de...apă. In opinia mea, poate, total gresita, Germania ramane, cea mai ofertanta, din punct de vedere preț in ceea ce ne priveste pe noi, ca mioritici. Germania este o țara cu, consum continuu, ceea ce inseamna schimbare continuă si de aici, prețuri accesibile. Sigur, ideea e... sa si ajungi acolo!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
creiveanAUTOR REVIEW
[27.04.12 23:09:48]
»

@roth

Camelia, am sa termin (probabil) în acest week-end prelungit toate episoadele din ultima vizită. Iar, până o să mai treci pe la 1 Mai, nu pot decât să te salut pe calea... undelor.

@Alina Morar

La cât de bine (mult timp) te cunosc, ştiam eu că tu faci parte din grupul ţintă al acestei scrieri

@station5

Mulţumesc pentru susţinere O să vină şi review-ul despre Paprika Csarda (îţi spun un secret - juma' îi scris deja, dar abia m-am întors acasă, după vreo 36 de ore petrecute la job, aşa că... răbdare, că doar nu-i foc - de la paprika iute ).

@elena_iasi

Aştept confirmarea celor scrise de mine... din gura ta, după ce ajungi şi tu p-acolo (lasă-l măcar pe soţu' să scrie, de pe contul tău... până ai tu altă treabă - mi-s ferm convins că, el mi-o da dreptate). Cât despre pălincă... numa' să fiţi voi prin zonă, că nu pălinca-i o problemă

@celeste

La cum l-am cunoscut eu pe Lucian Asandi, cred că ai făcut o bună alegere. Aştept (cu nerăbdare) review-ul tău de acolo.

@campean. anisia (aka @gheisa)

Cămaşa (trebuie să recunosc), a fost în cele din urmă o investiţie bună. Am avut surpriza plăcută să constat (acasă) că este de o foarte bună calitate şi o port cu plăcere. Foto nu are, dar la următoarea trecere pe la Teiuş (în drum spre meleagurile natale), promit să aflu de la prietenul @santana telefonul tău şi am să te invit (la drumul mare) să îţi dai cu părerea despre ea (cămasă).

@webmaster13

Mulţumesc mult, mi-ai făcut o surpriză plăcută.

@claudiu 71

Îţi mulţumesc şi ţie pentru opinia ta, de la faţa locului. Cât despre cafea, plăcerea ar fi de partea mea, că-i în frumosul Wiener Neustadt, sau la Oradea, când treci tu pe aici.

Trebuie să-ţi mărtursesc că, am băut o cafea în oraşul tău (una delicioasă de altfel), în bufetul din incinta palatului de justiţie (cred, este clădirea de lângă penitenciar).

@adryana

Cum spuneam, dacă ai văzut SCS-ul, Parndorful este o glumă

@Alex_Macedo

Alex, prietene, era să scap o vorbă de citit după ora 22 (ca să nu ne amendeze CNA-ul) !!! GPS-ul merge (a) foarte bine, ne-a purtat peste tot pe unde am avut treabă cu o precizie de invidiat. Acu' nu mai merge decât cel vechi. Asta, am reuşit să-l stric (i-am spart ecranul ala cu touch (), dintr-o neatenţie de care doar eu sunt în stare (asta după ce cu o saptămână în urmă l-am spart pe cel de la telefon (Noroc că, cel ce mi l-a vândut îl poate înlocui... dar, asta în ordinea importanţei (cert după telefon).

Ehei, ... simţindu-ţi prezenţa pe sait, după ce am scris eu rândurile de mai sus, citindu-ţi ecoul de aici, am crezut că o astfel de scriere, nu este pe gustul tău (unul fin, tre' să recunosc) şi... am trecut mai departe, cu speranţa că review-ul despre hotel (va urma), să-ţi trezească mai mult interes.

Pe... oricând şi... salutări multe faraoanei, de la vecinul vostru

@all

Mulţumesc că aţi citit/apreciat această scriere!!!

Alex_Macedo
[29.04.12 00:20:11]
»

... ehhh... vrei sa spun aici in public ca review-urile tale le am la favourite si sa zica lumea ca am partipris-uri? ). La tine e o rutina sa-ti respecti cititorii, de aceea citesc tot ce scrii!

BOGDAN_DSN, face si el parte, ca si tine din aceasta "celula" rara de scriitori care chiar informeaza colegii pentru a alege cat mai bine.

Mersi mult ca m-ai scapat de Parndorf!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
daniel33*
[18.07.12 23:51:15]
»

@claudiu 71: ai dreptate in ceea ce priveste Salzburg, preturi mult mai ok decat in Pandorf, cel putin pt. produsele de iarna/ski.

munteanbeatrice
[28.08.12 22:35:35]
»

@creivean: Ai dreptate domnule craivean. Dar se vede ca ati fost patru barbati in masina. Si eu sunt de parere ca trebuie mers neaparat la SCS Viena, dar cu Pandorf-ul te contrazic. Am fost de 4 ori la cumparaturi in Austria si niciodata nu am ocolit Pandorful si am gasit multe produse mai ieftine decat la SCS. Eu sunt din Ardeal si imi convine sa fac un drum pe an - septembrie- am scris si un rewiew - pentru cumparaturi, Merg in septembrie pentru ca atunci gasesc si haine de vara si haine de iarna. Adidas, Nike, Tom Taylor, Champion si alte produse sportive sunt mult mai ieftine in Pandorf. Eu procedez asa: Oprire la Paprika de obicei dimineata pt micul dejul, Viena - Cazare la Pensiunea lui Cinel - o pensiune super pentru romani, o puteti gasi pe google, plimbare prin Viena.

A doua zi un mic dejun grozav, o cafea cum nu ammai baut niciunde iar la ora 9,00 plecare spre SCS. Dar vedeti ca pe langa SCS mai sunt si alte mall-uri. Seara o cina in Viena.

A treia zi plecare Pandorf, O cina grozava la Paprika, si taras grabis catre casa. Daca suntem prea obositi, ne o oprim la o pensiune, undeva.

Deci, va sfatuiesc sa va faceti cumparaturile in septembrie, pentru ca atunci gasiti reduceri foarte mari.

Puteti citi rewiewl meu - Cumparaturi la Pandorf.

Doamnelor, pentru nervii Dvs. si pentru linistea Dvs. lasati barbatii undeva la o bere pt. ca altfel stau pe bancute in fata magazinului si se uita gales la voi: mai stai mult, DRAGA? De-ti taie tot cheful de cumparaturi si-ti strica ziua.

DUPA PAREREA MEA MERITA SA FACI CUMPARATURI IN AUSTRIA. DAR... IN SEPTEMBRIE!

sosso
[30.12.12 18:09:29]
»

@creivean: Mare adevar ai grait despre Parndorf.

Am intrat de mai multe ori acolo, dar o singura data si-a luat sotia mea niste incaltari de zapada. Marfa buna, de calitate, am gasit aproape de fiecare data in complexul de magazine de la Bruck an der Leitha, care este foarte aproape, pe partea stanga a autostrazii, cum mergi spre Viena. In ianuarie, la intoarcerea de la schi, am intrat la SCS la Intersport, dar nu am gasit ce ma interesa. In schimb, am avut noroc si am gasit ce cautam la magazinul Intersport din Bruck an der Leitha, care era mult mai bine aprovizionat.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
daniela19_10
[08.12.15 22:15:39]
»

Buna seara!

Imi puteți spune (aproximativ) daca prețurile din magazinele SCS sunt asemănătoare cu cele din magazinele din zona Stephanplatz? Sa stiu daca bat drumul degeaba maine. Multumesc.

eusiatat
[16.12.16 19:04:48]
»

Desi au trecut cativa ani buni de la publicarea acestui rewiev, am tinut sa-i dau un vot maxim, asa mult mi-a placut cum acesta reflecta realitatea, care e aceeasi si acum la sfarsitul anului 2016, cand am vizitat si eu in fuga acest mult prea laudat complex comercial.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
16 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, Alex_Macedo, Alina Morar, celeste, claudiu 71, daniel33*, daniela19_10, dannek, elena_iasi, eusiatat, gheisa, munteanbeatrice, roth, sosso, station5*, TEOANCA
Alte impresii din această RUBRICĂShopping în Parndorf:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071533203125 sec
    ecranul dvs: 1 x 1