Haihui din coasta in coasta: Drumul (II)

TIPĂREȘTE

Nota webmaster: Partea I o puteti citi aici

Dupa o seara petrecuta pe San Antonio Riverwalk si o margarita gigantica (Riverwalk va avea un review separat—care asteapta sa fie scris), ne-am trezit dimineata urmatoare uimitor de devreme si de odihniti. Am luat micul dejun la hotel (inclus in pret), urmarind la televizor imagini sumbre din Japonia imediat dupa tsunami. Specialistii meteorologi pronosticau ca efectul tsunami-ului se indreapta spre Hawaii si coasta de vest a Statelor Unite. Plajele din California, in special in zona Los Angeles unde mergeam noi, erau inchise preventiv. Hmmm… ziua nu a inceput bine!

Intr-un final ne-am urcat in masina si am continuat drumul spre vestul Texasului, cu destinatia El Paso. Drumul, agreabil, liber, cu mult soare, si viteza limita de 80 mile/hr (130 km). Yes!!! Noi am stat “cuminti” sub 90 (cam 10 mile “peste” este marja tolerata de politie). In general viteza maxima pe soselele Americane este de 65-70 mile/hr. In Texas am vazut 80 pentru prima data. Nu e de mirare, avand in vedere ca mare lucru nu este de-a lungul drumului. Cum sa descriu statul cat mai vizual? Texas inseamna cateva orase uriase, o multime de orase mici, populatie mai numeroasa decat cea a Romaniei (20+ milioane), si o imensitate de… nimic. Uitati-va pe o harta detaliata si veti vedea ce suprafata mare este lipsita de orase, de locuitori, de relief variat, de apa… doar camp, desert, si nimic altceva.

Scriam in prima parte a review-ului ca prietenul meu si eu nu eram siguri daca vrem sa ne oprim in San Antonio peste noapte sau sa conducem mai departe. Pentru vreo 3 ore dupa plecarea din San Antonio, totul a fost ok. Cum am trecut de Fort Stockton, NIMIC. Nu tu hoteluri pe drum, nu tu statii de gaz, nu tu magazine de convenienta, nu NIMIC. Atat ne lipsea, sa ne prinda noaptea prin pustiurile alea. Chiar comentam cat am fost de inspirati sa ne uitam pe harta si sa vedem ce ne asteapta. Facusem pauze de odihna si aprovizionare, aveam benzina pentru o bucata buna de drum, asa ca nu aveam emotii. Dar alti calatori care nu stiau despre ce e vorba? Nici macar nu am vazut semne pe drum care sa avertizeze soferii sa se aprovizioneze din timp.

In fine… pe masura ce ne apropiam de El Paso si de granita cu New Mexico (la vest) si cu Mexic (la sud), relieful devenise ceva mai interesant. De o parte si de alta a soselei se vedeau cactusi, iar in departare niste formatiuni de culoarea nisipului, care cand pareau dune, cand dealuri, cand muntisori. Din loc in loc, pe partea stanga vedeam cate o masina sau ATV cu agenti de frontiera care patrulau zona. Paranteza: poate ca unii dintre voi stiu ca imigrantii care intra ilegal din Mexic in Statele Unite sunt o problema reala si majora pentru statele de granita (Texas, New Mexico, Arizona, California). Grupuri de imigranti, adulti si copii, sunt adusi de traficanti (smugglers) peste granita in schimbul unor sume mari de bani, numai ca sa fie prinsi de agentii de frontiera sau sa isi gaseasca moartea in desert din cauza lipsei de mancare, bautura, caldura, racoare, etc.

Am trecut cu bine prin cateva ore de NIMIC si ne-am apropiat de El Paso, orasul de iesire din stat si din tara. In total 12 ore (excluzand opririle) ca sa strabatem Texas de la est la vest! El Paso arata teribil: un oras poluat, aglomerat, murdar, urat, cel putin cat am vazut de pe soseaua care il strabate. “Peste drum” de El Paso, separat de un rau si de un punct de vama, se afla orasul Mexican Ciudad Juarez, supranumit “cel mai violent oras din lume.” Cartelurile de droguri din zona omoara, rapesc, santajeaza, practic isi fac de cap si nimeni nu pare in masura sa opreasca violenta. Presa Americana raporteaza ca morti sunt descoperiti in mod frecvent pe strazile din Ciudad Juarez. Se lasa apusul, eram infometati, dar nu ma atragea ideea de a lua masa nicaieri in apropierea granitei.

Hotarasem cu Sean sa conducem peste noapte fara oprire; inca 12-13 ore pana in Los Angeles. Am trecut granita in New Mexico si am oprit in Las Cruces, un oras universitar (New Mexico State University), tocmai cand se lasa intunericul. Am mancat si ne-am relaxat in campus, am aprovizionat cu benzina ieftina (ca stiam ce socuri ne asteapta in Cali), apoi am pornit din nou la drum. Din pacate, am strabatut New Mexico si Arizona in timpul noptii si nu am vazut mare lucru, dar am auzit ca sunt state cu relief foarte frumos si variat. Candva in timpul noptii—nu mai tin minte unde eram—prietenul meu dormea dus si eu am ajuns la concluzia ca nu mai pot conduce fara un pic de odihna. Am iesit de pe sosea si am tras in parcarea unei statii de benzina. Nu credeam ca am sa pot dormi in masina, dar doua ore mai tarziu ma simteam prospata ca dupa o noapte intreaga de somn :-) Am aprovizionat cu cafea, am luat benzina, si inapoi la drum.

Cand s-a luminat de zi si soarele a inceput sa ne urmareasca din spate, eram deja in Cali. Am simtit o bucurie imensa la gandul ca ne-am atins obiectivul si am strabatut tara. Eram uimiti de peisajele care se desfasurau in fata ochilor pe masura ce inaintam spre Los Angeles. Suntem in sudul Californiei sau unde??? Pe marginea drumului, cactusi, flori, si verdeata. La distanta, in dreapta, in stanga si in fata noastra, munti adevarati cu piscuri acoperite de zapada si luminate de soare. Apoi au aparut turbinele de vant la orizont. Zeci, sute, oriunde vedeam cu ochii, inalte si albe in contrast cu terenul maroniu din background. Mai tarziu am aflat ca zona respectiva este una dintre cele trei ferme de vant din California si include peste 3,000 de turbine cu inaltimi intre 30-50 metri.

Era 6:30 dimineata (9:30 dupa ora Floridei); eram muti de admiratie, dar si terminati de oboseala. Am oprit in Palm Desert, GPS-ul ne-a ajutat sa gasim cafeneaua mea preferata (Panera Bread), si am zacut acolo cel putin o ora cu cafea, sandwich-uri, briose si laptop-urile sub nas. Intr-un final am inceput sa ne trezim si am pornit din nou la drum. Doua ore mai tarziu eram in Glendale, destinatia finala, o suburbie frumoasa a LA-ului, unde prietenul meu urma sa lucreze si, speram noi, sa locuiasca. Misiune indeplinita, exact doua zile si jumatate dupa ce plecasem din Florida.

Asta a fost drumul. Despre aventurile din LA si imprejurimi in urmatoarele trei zile am sa scriu intr-un alt review—sau poate doua ;-) Si despre San Antonio, desigur.

---

VIZUALIZĂRI: 3027 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI