Calatorie cu... peripetii, in Costa Rica

TIPĂREȘTE

Am scris primul meu rw cu Costa Rica, din momentul in care am ajuns acolo. Dar calatoria mea, a inceput de la plecarea de pe aeroportul Otopeni.

Dupa lungi pregatiri, incepute din primavara lui 2014, cu schimbari de localitati si rezervari de hoteluri, dupa cum vedeam pe internet care sunt locurile atractive in aceasta tara cuprinsa intre doua oceane, cu retineri privind distanta intre localitatile in care ma tot transferam pe parcursul sederii mele, de 2 luni, nestiind cum le voi face (ref. la costuri, greutati la trasferarea bagajului, destul de mare pt. dimensiunile si forta mea, dar care din momentul in care am ajuns acolo, am vazut cat de simplu si fara efort, fara costuri mari, le realizezi, in aceea tara, care e interesata sa-si promoveze frumusetile ei. Cu multe detalii voi reveni pe parcursul expunerilor mele), a venit ziua mult asteptata, in care ma urcam in avion.

Am plecat, ca de fiecare data cu mult entuziasm si increderea ca calatoria e cel mai simplu lucru pe care trebuia sa-l fac. Dar, din pacate, aceasta calatorie, va intra in istoria calatoriilor mele cu avionul, ca fiind unica si de care, cred ca nu au avut parte si alti calatori (si am calatorit ceva pana acum, tinand cont ca, asa cum stiti din rw-urile mele, am strabatut toate continentele, mai putin Antartica).

Povestea incepe pe ziua de 12 dec. 2014, cand urma sa merg cu un bilet, destul de ieftin, cu 2 escale, una in Londra - Heathrow, apoi in Miami, cu timp de transfer scurt, una de 1 h 50min, a 2-a de 2h, suficient apreciate de mine pe a face transferurile, chiar daca in Londra, trebuia sa fac transferul de la terminal 5, la terminal 3 (care, dupa cum am aflat la check-in OTP, e de min. 1h30min, chiar mi s-a dat si un pliant cu mapa de transfer pt. a o parcurge cat mai repede, care avea trecut si timpii intre fiecare segment). Eu nu pot fi panicata prea usor, asa ca am considerat ca am timp. Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ... am avut parte de o calatorie cu multa alergatura si transpiratie.

La ora 7,30, instalata in avion, asteptam finalizarea imbarcarii si plecarea la ora 7,50. Se inchide usa si asteptam, dupa vreo 10 min. suntem anuntati, ca avionul pleaca peste 40 min. fiind oarece defectiuni. In primul moment, am crezut ca nu inteleg, eu bine, anuntul fiind facut in limba engleza, in momentul urmator, am pus mana pe harta primita la check-in, ca sa vad cum pot sa ma incadrez in timpul de transfer, concluzia, ... dezastrul era facut, inainte de a parasi Romania.

In avion 2 barbati, discutau cu stewardul, asa ca m-am dus si eu sa vad ce fac. Discutia era legata de prinderea, aceluiasi avion spre Miami. Raspunsul primit, dupa ce coboram pe aeroport in Londra, ne ducem direct la biroul de informatii pt a se cauta un alt avion spre aceasta destinatie, cu mentiunea ca cei de acolo, o sa rezolve favorabil problema noastra. Pe a lor... dar nu si pe a mea, a fost raspunsul meu, pt. ca eu nu ramaneam in Miami, iar legatura spre Costa Rica, nu o mai aveam. La mine toate erau date peste cap, fara sa mai spun si ca imi facusem rezervarea locului preferat, pe segmentul de zbor Londra-Miami (care dura 10 h), cu 2 luni inainte cu plata separata, adica 70 euro. La alt avion, ei nu iti mai garanteaza, dacat un loc care mai e liber. La replica mea, stewardul, intai a tacut, apoi mi-a explicat, ca e convins ca cei de pe aeroport o sa-mi rezolve problema, probabil imi vor da un avion direct San Jose, fara escala in Miami, daca binenteles nu am treaba sa mai stau acolo. Raspuns care oricum, nu m-a linistit, pt. ca nu prea am incredere in amabilitatile functionarilor de pe acest aeroport.

Singurul lucru, care imi dadea oarecare liniste, era fie sa plecam mai repede, fie sa imi dea un avion mai tarziu de 5h si atunci pot folosi asigurarea de calatorie si medicala, pana la valoarea de 300 euro, mi se deconta si voi merge la hotelul aeroportului sa astept alta cursa.

Dupa exact 40 min. avionul s-a pus in miscare, in timpul zborului a mai recuperat vreo 20 min., iar sperantele mele de a ajunge in avionul de Miami, cresteau.

In avion, inainte de aterizare, grupul celor 3, am rugat pasagerii de pe locurile din fata, sa lase culoarul liber, pt. a iesi primi din avion. Am avut parte de amabilitatea, tuturor, dar... am trecut iar de la extaz la agonie. Cand s-a deschis usa, in fata noastra nu era tubul, era scara. Deci, trebuia sa asteptam sa se incarce masina pt a putea pleca. Si cum au considerat ca nu suntem multi calatori, au adus o singura masina, in care a trebuit sa asteptam, sa ne inghesuie pe toti in ea. Ajungem la poarta terminalului 5, unul din baieti, care mai facuse aceasta calatorie, cu aceleasi avioane, a luat-o pe scari in fuga si auzim din capul scarii, ca poarta la avionul nostru e deschisa deci... ,,pe cai "a strigat el. Deci ,,pe cai" am pornit alergand pe banda miscatoare, zburam spre poarta de unde urma sa luam masina spre terminalul 3 si cand ajungeam in dreptul unui panou cu zborurile, mai aruncam o privire sa vedem care e situatia, poarta continua sa ramana open. Daca m-ati pune sa va arat pe ce drum am mers pana la acea poarta, nu as putea sa o fac, eu nu urmaream cu privirea decat pe acel baiat, deschizator de drum.

In sfarsit ajungem si pt. prima data avem, putin noroc, masina era la poarta, ne-am aruncat in ea si in timpul, asa cum spunea si harta, de 8 min. am ajuns la terminal 3. Urcam iar in viteza scarile rulante, panoul continua sa ne arate ca poarta e open si ajungem la o coada (cred ca de atunci am alergie la cozile de pe aeroport) mare, pt control bagaj de mana, cadru metalic. Trec pe langa coada, cerand scuze, cu explicatia ca am inca poarta deschisa la avionul care urma sa plece peste 15 min., trec pe sub banda si ma asez in fata tuturor (cat tupeu, dar oamenii intelegatori nu au zis nimic), apele curgeau pe mine, am pus intr-o cutie, ceasul, jacheta, leptopul afara din bagaj, mi s-a spus sa nu ma descalt daca am incaltaminte sport si dupa ce le-am pus pe banda, am plecat la cadru. Am trecut odata, a sunat, deci descaltarea si cum cutia mea trecuse de control, m-am descaltat si ca la baschet, in prima cutie care a trecut pe langa mine, mi-am aruncat incaltarile. Colegii mei de alergare, trecusera. Trec din nou, agitata si... cadrul nu se lasa, suna iar. Ma duce la camera cu scanare, timp in care le explicam ca avionul pleaca, daca mai stau aici mult. Raspunsul a venit prompt ,,e mai important controlul decat plecarea avionului " si eu tot nu scap de aici pt ca sunt luata la control cu batul-detector, in zona soldului (acolo erau fermoarele de la pantaloni). Rezultatul ca nu sunt un pericol public si sunt eliberata. Merg sa-mi culeg bagajul, cutiile ma asteptau, iar incaltamintea care a aterizat in cutia care a trecut pe la momentul respectiv pe langa mine, era pazita de domnul care astepta sa vin sa ii iau. I-am explicat ca imi apartin, la care razand imi raspunde ,,I know". In acel moment am vazut ca cei de la rand au asistat la spectacolul oferit gratis. Si cum colegii erau plecati, de mult, nu am mai stat sa ma incalt, mi-am strans tot bagajul, in valiza de mana, cu roti si in cealalta cu pantofii sport, in sosete, am luat-o la fuga spre poarta de imbarcare, trecand alergand pe benzile rulante si strigand ca pleaca avionul.

Cand am recapitulat acest transfer, am regretat ca nu a fost cineva sa ma filmeze. Pe langa cine treceam, toti ramaneau un moment sa ma admire, in cursa mea nebuna.

In sfarsit in fata mea, se vede poarta, iar afara 3, persoane de la security asteptau, ajung acolo si le multumesc ca am fost asteptata, la care indivizii imi raspund, ca nu am de ce sa le multumesc, pt. ca avionul are intarziere 40 min. si nici nu a inceput imbarcarea. Pai bine fratilor, ce fel de aeroport e asta, in aceste situatii pe tabela electronica nu scrii in dreptul zborului, ca poarta e deschisa, se scrie ,,fly delay " si atunci nu alergam ca disperatii, eu le-am multumit pt ca ceasul imi arata ca trebuia avionul sa-si ia zborul de 10 min. Eram in avionul de Miami, chiar daca pleca cu intarziere, pt un drum de 10h, se recupereaza pana la 30 min., iar acolo plecam de la acelas terminal, cu timp de transfer de 2h.

Primul lucru, a fost sa-mi scot pulovarul de pe mine si sa-mi aranjez haintele aruncate dea valma, incaltamintea sub scaun, pt, ca la asa lungi zboruri, in avion stau in sosete. Acum puteam recapitula, rezultatul a fost, ca eu am prins avionul, dar bagajul mai mult ca sigur ca nu este in avion cu mine. Un zbor placut, cu vizionari de filme, timpul a trecut si am ajuns in Miami.

Aici am avut parte de alte surprize. Dupa coborarea din avion, toata lumea, atat cei ce sunt in transfer, cat si cei ce raman in Miami, trebuie sa mearga la acelasi loc de control a actelor, plus scanari ochi, degete maini, interogari de ce ai venit, unde stai, dupa care iti pune stampila de sedere in USA, 6 luni. Incer sa le explic, ca eu nu raman aici, eu sunt intr-un transfer de 1h30min si plec in CR. Nimic, orice ziceam, tot pe aceeasi directie ma trimiteau, cu cei ce ramaneau in Miami, adica la o coada la care nu-i vedeam inceputul, trecand pe multe culoare separate de benzi. Am inceput sa-i intreb pe cei din fata daca raman, sau sunt in transfer. Toti spuneau ca raman si imi dadea locul lor mai in fata, pana am ajuns la cineva care, tot in transfer era, ceea ce mi-a confirmat ca nu stau degeaba aici. Fiind multe ghisee care controlau, nu a durat ata de mult, cum m-am speriat, iar in 25 min. am scapat.

Dupa ce am trecut de control, toata lumea o lua la stanga, unde scria ridicari bagaje. M-am reintors sa intreb in ce directie o iau, daca sunt in transfer. Raspuns, tot la stanga, unde am intrat in sala cu caruseluri. M-am dus iar la un ofiter de la security, care m-a intrebat unde merg, dupa care mi-a aratat banda de la care se lua bagajul pt cei care mergeau in CR. Adica in Miami, iti iei frumos, iar bagajul de cala si faci iar check-in. Cum pe banda mai erau doar 2-3 valize, am intrebat daca mai vine ceva, mi-au zis ca nu, iar daca nu am bagaj, fiind zbor cu aceeasi companie, poate mi s-a transferat bagajul. Rezultatul daca nu am nici in San Jose bagaj, atunci acolo reclam.

Fericita ca am scapat de check-in, am intrat iar in aeroport cu controalele de rigoare, dar de data asta f. subtiri, fara coada spre imbarcare pt. ultimul drum, pana in San Jose, CR. Binenteles, la destinatia finala, nu aveam bagaj, nici nu am asteptat prea mult si am plecat repede spre biroul de reclamatii, mi-am scos actele, asigurarea, pasaportul, tichetul cu nr. bagajului la imbarcare in OTP.

Dupa cateva intrebari, bagajul meu e gasit pe internet, la ora 9,30 in CR, adica 5,30 dimineata in RO, la aeroportul din... Madrid. Excelent, eu sunt in CR iar hainele mele de vara sunt in Spania si imbracata in haine de iarna, la cca 28 grade. Mi se explica dupa ce am primit un nr de identificare pe net, ca bagajul il voi primi la hotel peste 2 zile si binenteles, am luat procesul-verbal pt a putea deconta la asigurator cheltuielile pe care urma sa le fac urmatoarea zi, cu cumparaturi pt. o tinuta de vara.

De aici urmatoarele zile, cum am petrecut, ati aflat in primul rw. Si pt ca mi-am aratat prezenta, voi continua povestea vacantei mele intr-o tara calda, cu oameni calzi, primitori si dornici sa-ti prezinte frumusetile tarii lor, cu care am comunicat foarte bine si mi-au schimbat destinatiile alese, cu alte atractii minunate.

Aici o sa incarc si poze din CR, pt. ca am f. multe si fara sa le repet pe cele din primul rw.

---

VIZUALIZĂRI: 6196 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI