GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O vacanta minunata pe litoralul albanez!
In ultimi ani am cutreierat cam toate tarile din Balcani, ramanand de vizitat Albania. Si iata, anul acesta i-a venit randul. Daca la inceput am fost un pic reticent cu privire la aceasta destinatie, asta din cauza putinelor informatii postate pe net de catre cei care intr-adevar vizitase aceasta tara, pe de -o parte, iar pe de alta parte de "uimirile" in sens de dezaprobare din partea celor carora le spuneam despre intentia de a merge in vacanta in aceasta tara, nu m-am descurajat si am zis: "mergem! "
Asadar, bagajele in masina si... la drum, destinatia de baza fiind aleasa statiunea Saranda, situata in sudul Albaniei, la Marea Ionica, vis-a-vis de insula greceasca Corfu. Traseul a inclus tranzitarea Bulgariei si a Macedoniei, cu o oprire intermediara in Macedonia, in localitatea Ohrid, locatie ce o recomand din toata inima pentru a fi neaparat vizitata. Poate o sa scriu la sectiunea Macedonia impresiile despre aceasta prima locatie intermediara, cat si despre oprirea si vizitarea capitalei Skopje (o alta locatie intermediara aleasa de data aceasta pentru traseul de intoarcere catre casa). Odata ajunsi in Ohrid, am mers la plaja si balaceala in Lacul Ohrid, iar seara la vizitare a Ohrid-ului (orasul vechi, care este superb!).
A doua zi, am trecut frontiera pe la Struga (Macedonia), intrand in Albania. Prima impresie apropiindu-ma de punctul de frontiera, a fost una cam sinistra vazand constructia in sine a punctului de frontiera albanez. Avea o infatisare ca si cum ne-am teleportat in vremurile de demult, in epoca comunista. Totul avea un aspect cam insalubru... foarte vechi, marea partea a cladirilor fiind dezafectate si lasate in paragina. Insa, aceasta temere mi-a fost risipita imediat ce am intrat in contact cu politistii si respectiv, vamesii albanezi. Foarte, foarte politicosi. Controlul a fost formal, inregistrarea de rigoare a pasapoartelor si a documentelor masinii, dupa care... din nou la drum. Punctul de frontiera este situat intr -un varf de munte si odata trecut de acesta, drumul coboara sinuos catre localitatile rurale de la baza muntelui, asfaltul fiind de o foarte buna si nesperata calitate... ca si privelistea de asemenea.
A! Era sa uit. Imediat cum treci de punctul de frontiera, dai cu ochii de vestitele "buncare" din epoca razboiului rece! Sunt extrem de multe oe dealurile din jur, de -o parte si de alta a drumului... zici ca sunt ca niste "culturi de ciperci". Din cate am citit, se pare in toata Albania sunt 760.000 de astfel de buncare, mai mari sau mai mici. De fapt, am avut ocazia sa le vadem peste tot pe unde am mers prin Albania. Pe dealuri, in localitati, la marginea localitatilor... peste tot.
Revenind la drum, calitatea asfaltului te imbie la a apasa mai tare pedala de acceleratie, insa restrictiile de 40 km/ora sunt frecvente, chiar si 30 km/ora. Si ce este cel mai important, ca aceste limite sunt respectate de catre localnici! De fapt, limita maxima LEGALA a vitezei in localitate, in Albania, este de 40km/ora. Ca o paranteza la acest capitol, chiar si gazda la care am stat in Ohrid (Macedonia), la plecare, mi-a atras atentia la respectarea acestei limite.
Echipaje de politie... suficient de frecvente, in locuri si zone unde nu te asteptai sa le intalnesti, insa nu am avut nici un fel de problema. Important sa nu intreci masura... ma refer la viteza.
In continuare, traseul a fost catre vest, pe directia orasului Elbasan si mai departe catre Rogozhina, dupa care am virat catre sud, pe directia Vlora. Drum perfect, circulatie moderata, cu aglomerari normale in orase, lejera in exterior.
Am tranzitat orasul -statiune Vlora, foarte frumoas, cel putin zona limitrofa plajei si respectiv, a falezei, pe langa care se mergea pe soseaua de tranzitare a statiunii. Din mersul masinii statiunea mi -a facut o impresie foarte buna. Mai departe, a urmat... nici nu stiu cum sa ma exprim... cea mai GREA dar in acelasi timp cea mai FRUMOASA portiunea a drumului. Drumul dingre cele doua statiuni Vlora si Saranda, este, dupa mine unul, o minunatie din punct de vedere al peisajului. Iesind din Vlora, drumul incepe sa urce spe munte, peisajele superbe succedandu-se de-a lungul multiplelor viraje. Partea de urcare reprezinta " GREUL" acestul drum, deoarece este extrem, extrem de sinuos... ceva de genul Transfagarasanului. Poate nu atat de spectaculos, dar inca o data spun, este forte greoi mai alest pentru masina, "greul" fiind dat de multitudinea de viraje in "ac de par". Problema o genereaza faptul ca, iesirea din acul de par este foarte inclinata fata de zona de intrarea in viraj, astfel incat, fara treapta I de viteza nu poti sa o abordezi. Daca mai ai si nesansa sa prinzi din urma vreo masina de tonaj mai mare... e o problema chiar mare! Noroc ca politetea albanezilor se manifesta si in aceste situatii, astfel incat soferii de pe aceste vehicule atunci cand te vad in spate, iti fac loc sa treci. Ca sa sintetizez, urcarea incepe de la nivelul marii si ajunge la o altitudine de cca. 1100 -1200 m. Odata ajuns sus, incepe coborarea si totodata SUPERBA panorama ce-ti incanta ochii, asupra Marii Ionice. Nici nu sti unde sa opresti mai repede pentru a face poze sau sa filmezi superbele peisaje.
Si coborarea muntelui un pic greoaie, dar nu in adevaratul sens al cuvantului, ci datorita faptului ca ai impresia ca nu se mai termina, fiind in subconstientul nostru dorinta fireasca de a ajunge cat mai repede la destinatie si sa te racoresti in apa azurie a Marii Ionice.
Ajunsi la destinatie si parcurgerea etapelor specifice cazarii (unde totul a fost minunat), am petrecut 8 zile de vis. Din Sarande se ajunge foarte repede in satul Ksamil (cca. 10 km), cunoscut pentru plajele sale foarte frumoase, cu un decor format de plaje cu nisip, bine intretinute, cu apa de o transparenta ireala si niste insulite virgine la care puteai ajunge innotand... este ceva in genul filmului "Laguna Albastra". De asemenea, tot in apropierea statiunii Sarande, in continuarea drumului catre satul Ksamil, se afla Parcul National Butrint / sit arheologic de o mare importanta europeana.
Concluzia: Atat atmosfera din statiune, conditiile de cazare, ospitalitatea localnicilor... toate au contribuit la o vacanta de vis in Albania. Mergeti cu incredere pe litoralul albanez!
Trimis de dan16 in 19.07.14 18:17:40
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ALBANIA.
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dan16); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
bravo pentru review, merg si eu in perioada 10-16 august, cate 2 zile in Sarande-Vlore si Durres, in drum spre Muntenegru-Croatia. Vin dinspre Corfu si vroiam sa te intreb daca ai vazut prin port vreun feribot cu masini dinspre Corfu-se pare ca e unul singur, "Caliopi"dar nu am gasit ceva sigur, oricum o sa intreb la Igoumenitsa la imbarcare.
Albania o destinatie mai putin frecventata de turisti din ro, eu am fost mai demult pe acolo in perioada cind aici nici nu exista rubrica Albania, o destinatie de viitor cu bani mai putini si cu destule satisfactii, daca merita mers acolo? Eu am fost si poate mai merg.
E o destinatie relativ apropiata de ro.
Are si mare si munte dar are un renume mai putin bun pe la noi in viitor va fi altfel
Felicitări pentru curajul de a alege o aşa destinaţie într-un fel inedită, o destinaţie la care nici nu m-am gândit până acum... Hmmm, ok, trebuie să mă gândesc de acum încolo.
Mi-a plăcut poza P02. Seamănă cu ceva ce am văzut în Sicilia. Nici nu mă aşteptam să arate aşa în Albania...
De asemenea descrierea a fost... la înălţime, ca să zic aşa...
Din ce în ce mai mult apar reportaje de călătorie în legătură cu Albania. Îmi amintesc că, acum câţiva ani multă lume strâmba din nas când auzea de Muntenegru. Între timp această ţară a devenit o atracţie turistică vizitată de tot mai mulţi turişti şi cred că şi Albania (alături de Macedonia, Bosnia-Herţegovina) va avea aceeaşi "soartă".
@bujorel: sincer sa fiu, in Saranda nu am vazut cat am stat acolo, vreun ferry cu masini, sa plece sau sa vina... pentru persoane da, sunt curse regulate pot spune catre si dinspre Corfu. E posibil sa fie asa ceva, dar eu personal nu am vazut. In schimb am vazut ferry cu masini in portul din Vlora. Nu stiu insa daca erau pentru Corfu sau erau cu destinatia Italia.
@Nicu: la inceput si eu am avut ceva indoieli cu privire la o asemenea destinatie. Insa, odata ajuns acolo, aceste indoieli au disparut brusc. Se merita pe deplin o vacanta pe litoralul albanez. Chiar daca, perr ansamblu, ca tara, inca este sub noi ca nivel, pe zona de turism si investitii in infrastructura (rutiera, turistica) vin tare din urma... pot spune ca vin tare din urma si in viitorul foarte apropiat o sa ne depaseasca. Serviciile au fost de o calitate foarte buna, ospitalitatea albanezilor inclusiv a "oamenilor de rand", depasind orice asteptari. Si nu in ultimul rand, de remarcat preturile, care sunt sub celor alor noastre. Ca turisti straini, ponderea o detin din ce am constatat eu, turistii unguri, polonezi, slovaci, austrieci si ceva nemti...
@traian. leuca: asa este. Cand vorbeam cu apropiatii despre faptul ca intentionez sa merg in vacanta in Albania, in prima faza ramaneau un pic fara reactie, dupa care imi spuneau ca sunt nebun. "Cum in Albania? " suna replica. Cand zici Albania toti se gandesc la jafuri, violente, crima organizata, stare de razboi (vezi Kosovo) s. a. m. d. Asemenea reticente le-am intalnit de fiecare data cand am spus ca vreau sa traversez Bosnia pentru a ajunge in Croatia (anul 2011) si in anul urmator, in Muntenegru. Cand spuneam Bosnia... spaima totala! Si de fiecare data, totul a fost la superlativ.
Asa si in cazul Albaniei. Dar nimic din toate astea. Cum spuneam, ospitalitatea si amabilitatea albanezilor (cel putin in cazul meu), a fost remarcabila. La plaja, niciodata nu a stat careva dintre noi "de paza" la bagaj... si aveam in permenanta, in acelasi timp, in geanta de plaja, camera video, camera foto si borseta cu bani. Circulatia rutiera este extrem de disciplinata. Chiar vorbeam cu sotia, intrebandu-ne daca in Albania se produc accidente rutiere. Poate, dar la cum se merge cred ca rata producerii unor astfel de evenimente este extrem de redusa. Asta in ciuda faptului ca, in orase de exemplu, traversarea pietonilor este un pic haotica, chiar si masinile, la intersectii, circula un picut mai asa... insa cu atentie, chiar nu sunt probleme.
La capitoul investitii in infrastructura rutiera, asta ca fapt divers aflat in cadrul documentarii mele initiale despre Albania, se impune a fi mentionat faptul ca, "celebra" firma Behtel (nu stiu daca am scris corect, dar nu conteaza) care la noi, in aproximativ 9 ani de contract a facut cca. 53 - 55 km de autostrada la niste preturi exorbitante, in Albania, in 3 ani, aceeasi firma a construit aproximativ 170 km de autostrada!!! si la un pretul cu MULT, MULT sub cel incasat in Romania. Oare de ce?
@dan16 - Salut! Imi poti spune, te rog, daca pt Albania a fost suficient numai cartea de identitate sau a fost nevoie de pasaport? Anul acesta am tranzitat Albania din Grecia spre Muntenegru, am avut pasapoarte. Anul viitor ne-am achizitionat un sejur in Lefkada (Grecia), dupa care vrem sa tranzitam Albania pt a merge in Muntenegru. Pasapoartele noastre expira in ianuarie 2016, deci, anul viitor in iulie 2015 nu mai putem tranzita acea tara? Este valabil si pt Muntenegru... Va multumesc si... Sarbatori Fericite!
@dumi59 - Salut!
Ce pot sa-ti spun, am folosit pasapoartele avand in vedere ca fost si copilul cu noi. Din cate stiu, pe intregul spatiu balcanic non-UE (Serbia, Bosnia, Muntenegru, Albania) cetatenii romani pot folosi si cartile de identitate. Din auzite, se poate intalni situatia in care, pentru tarile nefrecventate inca in mod curent de catre turistii romani (vezi cazul Albaniei), unii dintre politistii de frontiera sa fie un pic reticenti la vederea cartii de identitate Ro. De aceea, sfatul meu e sa folosesti totusi pasaportul. Referitor la pasaport, din postarea ta nu inteleg insa un lucru. Spui ca pasapoartele expira in ianuarie 2016, sejurul fiind in iulie 2015. Perioada de valabilitate trebuie sa fie de minim 3 luni din momentul intrarii in tara respectiva. Asa ca nu vad unde este problema! Pentru siguranta insa consulta site-ul mae.ro-sectiunea conditii de calatorie si eventual, le poti cere detalii printr-un e-mail.
Cu stima.
Sarbatori Fericite si un An Nou Fericit !
@dan16 - Cu siguranta ca ai dreptate, pasaportul trebuie sa aiba valabilitate minim 3 luni (asa scrie si pe site-ul mae) eu, initial, am crezut ca valabilitatea pasaportului trebuie sa fie de minimum 6 luni. Oricum iti multumesc frumos! Toate cele bune, Sarbatori Fericite si Un An Nou plin de bucurii si impliniri!
@dan16 - Foarte interesant, ma bucur ca am gasit informatii despre Albania. Te rog daca poti sa spui ceva despre camera, cum ai facut rezervarea si despre plaja. Multumesc mult!
@sei: 20-30 de Euro. Am mers la plesneala. Important este as mergi in cursul saptamanii pentru a gasi camera libera.
Plajele sunt minunate. Plaje cu nisip: Ksamil, Orikum, Divjake etc. Plaje cu golfuri si plaje: Porto Palermo, Jala, Manastir etc.
@sei - camera am rezervat-o pe booking... fara probleme la fata locului, proprietarul ne astepta intampinandu-ne chiar in momentul cand am oprit in parcare.
Despre plaje ce pot sa-ti spun. Am folosit atat plaja publica din statiune (plaja cu nisip), cat si o mica plaja privata (cu pietricele) aflata chiar peste drum de hotelul nostru, situata intr-un mic golfulet, la baza unui alt hotel (nu mai retin cum se numeste). Intrarea era libera, se platea numai sezlongul (nu mai retin exact cat, dar era un cost modic) si asta nu chiar de fiecare data. Wi-fi free de la hotelul respectiv.
Dar, de regula, dimineata mergeam cel mai frecvent la plajale din Ksamil care sunt superbe, iar dupa - amiaza mergeam la cele doua plaje mentionate, din statiune.
@dan16 - Multumesc am facut rezervarea pe booking in sarande la Hotel Mukobega sper sa fie un concediu reusit! As mai avea o intrebare legata de vaporas pentru o excursie in Corfu stii ceva? Si despre preturi?
@sei - Din pacate, nu pot sa-ti fiu de folos in aceasta chestiune a curselor catre Corfu. In schimb, iti recomand plajele din Ksamil (aprox. 15 km sud de Saranda- coordonate 39.77222N / 19.99875E), precum si o vizita la marele sit arheologic din Butrint aflat in patrimoniul UNESCO, sit aflat la cca. 15 km. sud de Ksamil (coordonate 39.74407 N / 20.01874 E), asta daca acest gen de obiective turistice intra in preferintele tale. Astept cu interes impresiile tale ! Vacanta placuta !
@dan16 - Multumesc si eu sper sa fie frumos pentru ca eu am ales destinatia pentru familia mea si pentru prietenii nostri.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2021 Cele două capitale ale Albaniei — scris în 29.08.21 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Sejur de două săptămâni în Macedonia de Nord și Albania — scris în 03.07.21 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Din România spre Albania – variante de drum — scris în 02.10.19 de Costi din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Traseu auto Arad - Orikum (Vlora) — scris în 10.07.19 de gabim2002 din ARAD - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Spre Durres prin Kosovo — scris în 03.08.18 de Rare din INEU [AR] - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Tur prin Balcani - Lezhe si Kruje — scris în 29.11.18 de hugovictor din VENEZIA - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Calatorie spre DURRES cu masina prin... KOSOVO — scris în 25.09.17 de 2NA-car din CRAIOVA - RECOMANDĂ