Faux pas in Senegal sau nu plecati la drum fară a va informa inainte de tara pe care vreti să o vizitati

Continuarea calatoriei in Africa de Vest (citeste si Magie in Gambia) (O mica observatie interesanta – in Gambia se gaseste apa minerala de bucovina! )

Sinceră să fiu in afară că aici se afla finishul raliul Paris-Dakar, nu stiam absolut nimic despre Senegal. Si cit de naivă si ignorantă am fost voi afla in curând.

După o zi magică si o noapte neplăcuta intr-o camera de hotel in Banjul hotărâserăm să pornim la drum spre Senegal. O vedere cu o plajă magnifică cu palmieri, care o văzusem in holul hotelului si pe spatele căreia stătea scris Senegal Club Aldiana mă făcuse sa reorganizez spontan ruta mea.

Gambia este inconjurata in totalitate de Senegal cele doua tări fiind două foste colonii – Senegal franceza si Gambia engleza si granitele s-au format in lupta dintre cele doua puteri coloniale, englezi ocupând delta si malul râului Gambia, ce a dat si numele acestei tari. Am trecut râul cu ferrybotul si am luat singurul autobus care circula o data pe zi intre Banjul si Dakar. Sub privirile foarte curioase ale localnicilor urcăm impreună in autobus – se pare ca pe aici se practica religia musulmana (95% din populatie sint musulmani - ceea ce incă nu stiam) si femeile si barbatii urcă si se aseaza separat in autobus. Soferul autobusului ne priveste mirat si ne intreaba unde vrem sa mergem. Eu ii arăt vederea - ici s íl vous plait - ii raspund eu.

Distanta intre Banjul si Dakar este doar 200 de km. Drumul este insa nepavat cu multe gropi. Trecem pe linga păduri de baobab – pomi denumiti si pomii diavolului pentru că arată de parcă ar fi implantati invers cu rădăcinile in aer si pe linga movile imense de termite (nici nu vreau să stiu cit de mari sint furnicile acestea) in rest totul este pustiu. Nici un animal nu se zăreste, cică si ultimele antilope au fost deja ucise si mâncate de populatia săracă!

Dupa 4 ore de zguduială autobusul opreste la marginea străzii si soferul ne face semn să coborâm. Nici nu punem bine piciorul pe stradă ca o grămada de copii ne inconjoara. Este adevărat ca in Senegal limba oficiala si invătată in scoli este franceza doar că analfabetismul este foarte ridicat si limba vorbita de populatie este wolof din care nu intelegem un cuvânt. Nici nu stim unde ne aflam – copii văzand vederea mea si auzindu-mă ca vorbesc franceza ne indrumă spre marginea satului strigând in grup a l´hotel, a l´hotel. La marginea satului un areal ingrădit direct la malul marii cu plaja impodobită de palmieri. Nu este Aldiana dar hotărâm totusi să petrecem citeva zile aici.

Bărbatii acestui oras sint aproape toti pescari si constructori de bărci. Ne plimbăm pe străzile orasului ajungind la un momentdat la o “fabrica” open air de luntri. Luntrile se construiesct dintr-un singur trunchi de copac si sint tipice senegalului. Seara ne plimbam pe plajă si suntem mirati de scoicile imense ce se gasesc aici spălate de valurile mării. Si exact asa de mirati sunt si localnicii când văd ca noi le adunam de pe jos. Ce vrem sa facem cu ele? scoicile sint deja goale. Doar de decoratie? pentru ce? ne intreabă un domn imbrăcat in alb ce ni se alătură. Este profesorul scolii, ne spune si vorbeste perfect franceza. Mi-e imi pare rău ca nu pot conversa cu el asa cum as fi vrut (franceza mea fiind la mare departare de perfectiune; -) dar sint foarte interesată de ceea ce ne povesteste, doresc sa aflu cât mai multe. Si el este la fel de interesat de Europa. Nu poate intelege de ce noi albii ne intindem la soare pentru a deveni negrii – ei nu-si doresc nimic mai mult decit de a putea fi albi – ce paradox!

Si astfel aflu ca in Senegal langa Dakar se afla insula Gorée – insula sclavilor, de unde africanii erau deportati inspre lumea noua si poarta asa numita “fara intoarcere” ce fusese folosita pana in anul 1848, anul când s-a interzis comertul cu sclavi. Pe aceasta insulă intrată in patrimoniul mondial Unesco se afla si Muzeul “Maison des esclaves” ce trebuie neaparat să fie vizitat pentru a intelege sufletul si durerea Africi. Mă rusinez ca până acum interesele mele erau legate doar de relaxare la malul marii si promit sa fac o vizita acestei insule in urmatoarele zile.

Soarele apune destul de repede intr-o mare rosiatica si dintr-o data cerul este acoperit in totalitate de stele. Direct linga hotel o grupa de pescari intorsi de pe mare au facut un foc – chiar voiam sa scriu foc de tabara; -) - si prajesc pestele proaspat ce l-au prins astazi. Si dupa ce au luat masa incep sa bata in tobe si sa danseze in jurul focului. Noi ne apropiem putin infricosati si timizi si ascultam fascinati muzica. Mirosul, lumina focului si a stelelor ne transpun intr-o alta dimensiune…

Povestea va continua