“HORECA ONLY” – o nouă secţiune AmFostAcolo, dedicată exclusiv reprezentanţilor unităţilor de cazare!

În cadrul conferinţei de presă din “Gala de Excelenţă AmFostAcolo 2014 – unităţi de cazare de pe Litoral şi Delta Dunării” am anunţat, în premieră, că anul 2014 va fi anul în care vor apărea facilităţi noi, multiple, EXCLUSIV în folosul reprezentanţilor unităţilor de cazare (este, din câte ştiu, o premieră absolută în web-ul românesc şi în web-ul turistic mondial)

Mi-am promis, în fapt, că 2014 va fi anul în care AmFostAcolo se va consacra ca un instrument la fel de “esenţial-util” şi pentru hotelieri, pe cât este pentru turişti!

Primul pas în îndeplinirea acestui deziderat – şi în acelaşi timp prima promisiune îndeplinită dintre cele anunţate în conferinţa de presă amintită – a fost făcut, iată, chiar azi, la o săptămână de la “Gală” – înfiiinţarea noii secţiuni  “HORECA ONLY“, cu două rubrici (în acest moment):

  1. Lista Neagră semi-oficială “Turişti «problemă»”hotelierii pot împărtăşi aici exemple concrete (cu nume-prenume, localitate, firma organizatoare etc) de turişti sau grupuri organizate care au dat dovadă de comportament necorespunzător din punct de vedere turistic şi/sau uman – au provocat distrugeri, au disturbat grav liniştea sau odihna altor turişti etc.
    Are atât caracter potenţial foarte-util hotelierilor (aceştia putând, astfel, lua “măsuri preventive” în cazul unor solicitări din partea turiştilor aflaţi pe această listă – ce pot merge până la refuzul cazării!), cât şi o componentă IMPORTANTĂ de prevenţie – de descurajare a acestor manifestări
    Cazurile ce pot fi dovedite cu probe materiale (înregistrări video, foto sau audio, procese verbale de la Poliţie sau alte organisme abilitate etc) vor fi preluate pe “Lista Neagră AmFostAcolo = turiști-«problem㻓, afişată public, în prima pagină a saitului.
  2. Ce vrăji a mai făcut nevastă-… ăstaaa… turistul nostrueste o rubrică “de socializare” pentru hotelieri, în care aceştia pot povesti… despre orice (vă daţi voi seama după numele ales cam despre ce  ar putea (printre altele!) povesti hotelierii pe-acolo: “năzbâtii” – mai vesele sau mai triste – făcute de unii reprezentanţi mai “aparte” a genului “turistul român în vacanţă” )

Se pot adăuga oricând alte rubrici, alte “teme” de discuţie sau socializare – funcţie de interesul concret al dvs, al  hotelierilor.

* * *

IMPORTANT: în mod evident, noua secţiune —  ambele rubrici mai sus menţionate, precum şi orice texte publicate acolo —  va putea fi accesată doar de reprezentanţi “oficiali” ai unităţilor hoteliere (“recunoscuţi” de AmFostAcolo prin statutul de “operator” acordat – la solicitarea lor)

  • în cazul în care deţineţi / administraţi o unitate de cazare şi doriţi să fiţi “recunoscut oficial” pe AFA ca reprezentant al acelei unităţi (pe lângă accesul în rubricile mai sus, AmFostAcolo vă mai oferă facilităţi precum adăugarea (gratuită) de “fotografii oficiale, de prezentare”, posibilitatea de răspunde turiştilor care au scris despre acea unitate, prin “drept la replică” etc) – creaţi-vă un cont pe AmFostAcolo (în caz că nu aveţi deja unul), apoi scrieţi-mi pe webmaster-(at)-amfostacolo.ro, menţionând numele unităţii deţinută ori administrată.

* * *

PS: Mă adresez mai jos “operatorilor” unităţilor de cazare de pe Litoral: o altă promisiune făcută în cadrul conferinţei de presă a fost un sprijin accentuat din partea AmFostAcolo pentru promovarea Litoralului românesc. Am anunţat, printre altele, că în curând veţi putea încărca şi afişa – gratuit – pe AmFostAcolo  oferte speciale, last-minute, la preţuri avantajoase pentru membrii comunităţii. Şi această promisiune va fi îndeplinită – cât de curând – aşa că “ţineţi aproape”…

1 thought on ““HORECA ONLY” – o nouă secţiune AmFostAcolo, dedicată exclusiv reprezentanţilor unităţilor de cazare!

  1. NOUTĂŢI:

    1. Am modificat denumirea secţiunii – din “HOTELIERI only” în “HORECA only” – mă deranja alăturarea englezismului la cuvântul românesc; nici aşa nu e chiar ok, dar măcar HORECA poate fi considerat internaţional…

    2. Am creat o arie nouă “Sesizări RĂZBUNĂRI [sesizări ANTICIPATE!]”.
    Şi pentru că am primit… sesizări de mici frustrări din partea utilizatorilor obişnuiţi (non-HORECA) (afişez rubrica / articolul, dar useri “non-hotelieri” primesc mesaj de interzicere acces), reproduc mai jos câteva pasaje din “articolul” introductiv scris de mine în acea rubrică:

    “Nu de puţine ori se întâmplă – mai ales la noi, unde “sângele ne e mai cald” :) – ca un conflict aparent mărunt să escaladeze (netratat corespunzător de hotelier!) într-o confruntare “de amploare” şi poziţii ireconciliabile turist – hotelier
    În primul rând: e regretabil să se ajungă în acel punct, iar acest lucru POATE dovedi deficienţe de “cultură turistică” de ambele părţi – şi în primul rând în partea HOTELIERULUI. Oricât de “dificili” pot fi unii clienţi, oricât de “absurde” vi s-ar părea “pretenţiile” lui (câteodată justificat, recunosc), trebuie evitată cu orice preţ escaladarea conflictuală – nu are NIMENI nimic de câştigat. Mai bine vă retrageţi, amânaţi discuţia / “rezoluţionarea” situaţiei – nu luaţi decizii “la cald”!
    Mă rog, mai multe despre asta – şi doar pentru cine e interesat să audă & participe – în viitoarea secţiune “CONSULTANŢĂ (gratuită) AmFostAcolo pentru hotelieri”.
    Revenind: unele dintre aceste situaţii escaladate conflictual (probabil multe!) se finalizează cu ameninţări – câteodată reciproce – de genul „lasă că-ţi arăt eu! te termin / te distrug / îţi rup picioarele..” :)
    Într-un final, o parte (destul de însemnată! cred) dintre turişti ajung să scrie pe AmFostAcolo, încercând să “desfiinţeze” respectiva unitate (sau pe administrator / proprietar) cu impresii – hai să le numim aşa – EXTREM de subiective, amplificând exagerat şi voit aspecte negative (reale sau – mai rar – poate chiar imaginare), trecând TOTAL sub tăcere orice aspect pozitiv etc şamd.
    Mă preocupă de mult acest tip de impresii – nu sunt în avantajul nimănui, nu doar al dvs, al hotelierilor, ci nici în interesul public, al cititorilor AmFostAcolo!”

    Pe scurt: ideea e că în asemenea cazuri hotelierii pot trimite SESIZĂRI – anticipând scrierea unui review “de răzbunare”

    Şi încă un fragment, scris de mine CU ROŞU acolo:

    “NOTA BENE: Deschiderea unei sesizări anticipate despre o posibilă răzbunare şi analiza specială realizată de AmFostAcolo asupra unui review sosit ulterior, descriind aceeaşi situaţie, nu va duce (automat) la o decizie de nepublicare a acelui review!
    Cel mai probabil, în cele mai multe cazuri vom decide publicarea lui – decizie însoţită însă de unele măsuri suplimentare, precum (dar nu limitat la) avertizarea publică, din partea Admin, că „review-ul este consecinţa unei stări conflictuale deosebite, că prezentarea faptelor este probabil extrem de subiectivă şi că recomandăm interpretarea cu rezerve a recomandărilor – cel puţin până când nu aflăm şi punctul de vedere (public) al celeilalte părţi implicate”; eliminarea unor fragmente din review (dacă va fi cazul); retragerea notelor acordate (dacă vom considera că se impune) etc”

    Cam atât, deocamdată

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.