Costi - [366] reviews

SEP-2020IS+ »» Chiyanno's Inn [Dalyan, Ezine] / CANAKKALE / TURCIA

Burak Bey, o gazdă primitoare la Chiyanno's Inn

Când am făcut prima schiță a sejurului în Turcia din anul acesta (la început de 2020, înainte de pandemie), mă gândisem ca, după Eceabat și Çanakkale, să revedem Kuşadası, unde să stăm 5-6 zile. În iulie am reluat planificarea și m-am gândit ca, în drumul de la Çanakkale la Kuşadası, să facem un popas intermediar de o noapte, așa că am căutat un loc potrivit pentru asta. În căutările mele am dat și de pensiunea Chiyanno's Inn, unde, inițial, m-am gândit să [...]  citește review
  • încărcate în [29.09.20]satisfacţie: 100.00%
  • SEP-2020IS+ »» Ataol Troya Hotel / CANAKKALE / TURCIA

    Un hotel foarte potrivit nu doar pentru tranzit

    După Eceabat, următoarea etapă a călătoriei noastre în Turcia de anul acesta a fost, firește, pe partea asiatică a strâmtorii Dardanele, în Çanakkale, unde am ajuns trecând cu feribotul din Kilitbahir (variantă de preferat față de trecerea din Eceabat, pentru că sunt curse mai dese, iar trecerea e mai rapidă, 12-15 minute). Tot booking.com mi-a oferit soluția pentru cazare, cu cerințele obișnuite: hotel notat cu minim 8, cu dotări minime de 3 stele, cu baie proprie și, [...]  citește review
  • încărcate în [25.09.20]satisfacţie: 100.00%
  • SEP-2020IS+ »» Ejder Hotel / ECEABAT / TURCIA

    Cazare pe malul strâmtorii Dardanele

    Așa cum am povestit aici, primul popas din circuitul prin Turcia, pe care l-am făcut în acest septembrie 2020, a fost în Eceabat. Drept cazare, booking.com nu mi-a oferit prea multe opțiuni, dar printre acestea am găsit ceva care părea satisfăcător și chiar s-a dovedit că este așa. Este vorba de hotelul Ejder, un hotel de trei stele (știți, în Turcia, numărul de stele este cel pe care-l consideră patronul...), situat central, foarte aproape de debarcaderul feribotului spre [...]  citește review
  • încărcate în [24.09.20]satisfacţie: 86.25%
  • AUG-2020IS+ »» Family Hotel George / SVILENGRAD / BULGARIA

    O cazare de tranzit, potrivită pentru nepretențioși

    Pentru circuitul de toamnă din Turcia, am decis ca, la ducere, să facem o oprire de o noapte, undeva la mijocul traseului. Întâmplător, „mijocul” era undeva în zona graniței bulgaro-turce, eventual Edirne. Cum aici mai fuseserăm, am căutat prin preajmă și am constatat că orașul bulgar Svilengrad se potrivea condițiilor. Ca de obicei, booking.com mi-a oferit mai multe posibilități, dintre care am ales Family Hotel George, pornind de la cerințele minime impuse: cameră [...]  citește review
  • încărcate în [22.09.20]satisfacţie: 85.00%
  • SEP-2020 »» Circuite, excursii tematice Turcia / Vacanţa în Turcia / TURCIA

    Turcia, o alegere foarte potrivită în luna septembrie a anului pandemiei

    Schița traseului în Turcia pentru toamna anului 2020 o făcusem încă de la începutul anului, când îmi schițez în mare și „ieșirile” pe întreg anul. A venit însă criza covid, astfel că planurile au fost lăsate de-o parte. Din fericire, drumurile spre Turcia nu s-au închis vara asta, așa că am putut să-mi reiau planurile excursiei. De ceva vreme, doream să vizitez locurile istorice unde, acum mai bine de 100 de ani (mai precis, 105), s-au desfășurat lupte [...]  citește review
  • încărcate în [20.09.20]satisfacţie: 100.00%
  • JUL-2020IS+ »» Studio Betty / BURGAS / BULGARIA

    Studio Betty ne-a oferit o vacanță minunată

    Rămași oarecum cu setea de soare și mare nesatisfăcută pe deplin după sejurul din Grecia, de la începutul lui iulie, am decis să profităm de faptul că vinieta bulgărească pe o lună mai era încă valabilă și ne-am decis să mergem la mare în Bulgaria, mai ales că Bulgaria nu avea nicio restricție pentru noi, legată de pandemie. Așa că, m-am apucat să caut pe booking.com și, destul de rapid, am găsit ce căutam; la numai o săptămână după întoarcerea din Grecia, [...]  citește review
  • încărcate în [09.08.20]satisfacţie: 100.00%
  • JUL-2020IS+ »» Stelios House [Asprovalta] / VRASNA & ASPROVALTA / GRECIA

    O cazare decentă și niște gazde primitoare

    Ca de obicei, în ultimii ani, am început căutările privind o cazare de vară în Grecia foarte devreme, prin ianuarie. Căutam o zonă nouă unde nu mai fuseserăm și, privind harta, ochii mi-au căzut pe zona Rivierei, la nord de Halkidiki, practic la jumătatea drumului dintre Salonic și Kavala. Am găsit repede ceva care corespundea criteriilor noastre, la pensiunea Stelios House, unde am rezervat o cameră pentru ănceputul lunii iunie. Apoi, cum știți cu toții, lucrurile au [...]  citește review
  • încărcate în [08.08.20]satisfacţie: 98.33%
  • JUL-2020 »» Turist prin Macedonia grecească / #EXCURSII şi CĂLĂTORII / GRECIA

    Grecia, în vreme de pandemie

    Ca de obicei, încă din primele zile ale anului, am ales o destinație de vacanță pentru luna iunie. Și tot ca de obicei, aceasta a fost Grecia. Pentru acest an, am ales o zonă unde nu mai fuseserăm, situată însă foarte aproape, în Macedonia Centrală. Am găsit ceva convenabil la Stelios House, în Asprovalta, o localitate de pe malul Golfului Strimonian, numit și Golful Orfano, sau Golful Rendina. Numele Strymonian vine de la râul Strymon, cunoscut de noi românii mai mult sub [...]  citește review
  • încărcate în [14.07.20]satisfacţie: 100.00%
  • OCT-2020 »» (Alte) Subiecte off-topic / DE LA LUME ADUNATE / zSTRATOSFERA

    Povești cu și despre cuvinte - partea a VII-a: de la bordel la hamburger nu-i totuși o cale prea lungă...

    Așa cum se știe, în primul deceniu al comunizării României sub ocupația sovietică, a avut loc un amplu proces de „slavizare” a țării. Parte a acestui proces, încercările de slavizare a limbii se mai văd chiar și acum. Cărțile din acea perioadă încercau să convingă vorbitorii de limbă română că aceasta este doar la origine o limbă romanică, dar fondul principal de cuvinte și majoritatea vocabularului ar fi, chipurile, de origine slavă. Urme ale strădaniei [...]  citește review
  • încărcate în [22.06.20]satisfacţie: -1.00%
  • SEP-2018 »» Apartments Blanca / VODICE / CROAȚIA

    O cazare excelentă, la malul Mării Adriatice

    Pentru sejurul din septembrie 2018 din Croația, am ales ca zonă centrul Dalmației, unde nu mai ajunseserăm până atunci (doar Dubrovnik îl mai vizitaserăm) și doream să vedem și cele două orașe, Zadar și Split, despre care citisem lucruri frumoase. Așa că, am ales ca loc de cazare, localitatea Vodice, o stațiune mai mică (vreo 9000 de locuitori) la Marea Adriatică, situată la jumătatea distanței între Zadar și Split și al cărei nume vine, evident, de la [...]  citește review
  • încărcate în [10.06.20]satisfacţie: 98.75%
  • SEP-2018 »» Guesthouse Sava / SLAVONSKI BROD / CROAȚIA

    Guesthouse Sava, un loc bun de popas în drumul spre Dalmația sau Italia

    Cum sejurul nostru programat la început de iunie, în Grecia a trebuit să mai aștepte, îmi mai pierd timpul „răsfoind”amintiri din plimbările trecute. Așa am ajuns și la săptămâna petrecută în septembrie 2018, în Croația. Și așa mi-am amintit că nu am scris nimic despre această călătorie, deși a fost una excelentă. Ca atare, să începem cu începutul. Am ajuns în Slavonski Brod cu mașina personală, pe drumul [...]  citește review
  • încărcate în [08.06.20]satisfacţie: 98.33%
  • MAY-2020 »» (Alte) Subiecte off-topic / DE LA LUME ADUNATE / zSTRATOSFERA

    Povești cu și despre cuvinte - partea a VI-a: muzică și tehnologie

    Zilele trecute am citit o știre despre moartea, la 73 de ani, a lui Florian Schneider, cofondator al grupului german Kraftwerk (numele înseamnă centrală/uzină electrică, în germană), considerat unul din pionierii muzicii electronice. Cum grupul a păstrat o discreție totală despre sine pe toată perioada existenței sale, începând cu anul înființării, 1970, nici știrea morții lui Schneider nu a fost una foarte detaliată. Într-un scurt comunicat [...]  citește review
  • încărcate în [13.05.20]satisfacţie: -1.00%
  • FEB-2020IS+ »» Sunset Inn / EILAT / ORIENTUL MIJLOCIU

    Casa noastră pentru sejurul de iarnă în Eilat

    În vacanța noastră pre-Covid, la început de februarie, am profitat de oferta-pomană a celor de la Wizz Air (156 de lei, pentru două persoane, dus-întors) și am ales ca destinație Eilat, cea mai sudică localitate israeliană și unica stațiune la Marea Roșie, a acestei țări. Cazarea am ales-o, ca de obicei, pe booking.com, cu condițiile impuse de fiecare dată: cazare decentă (minim nota 8), cameră dublă cu baie proprie, Wi-Fi și, pentru că intenționam să închiriem o [...]  citește review
  • încărcate în [29.04.20]satisfacţie: 99.00%
  • MAR-2020IS+ »» City Lenaustrasse Apartment / HANOVRA / GERMANIA

    O cazare ideală pentru noi

    Așa cum spuneam și când am povestit despre vizita propriu-zisă la Hanovra, am căutat o cazare convenabilă, așa cum avem „pretenția” de fiecare dată: cazare decentă, cu baie proprie și toate celelalte facilități obișnuite și nu foarte departe de centrul orașului. Din acest punct de vedere, totuși, o distanță relativ mică (1-2 km) pentru noi nu strică, având în vedere dorința de mișcare permanentă, ce ne caracterizează. Pentru city break-ul la [...]  citește review
  • încărcate în [27.04.20]satisfacţie: 100.00%
  • APR-2020 »» (Alte) Subiecte off-topic / DE LA LUME ADUNATE / zSTRATOSFERA

    Povești cu și despre cuvinte - partea a V-a: alt subiect de sezon

    Dacă tot suntem la momentul în care cuvinte mai puțin cunoscute sau mai puțin folosite ne invadează viața de zi cu zi, haideți să ne oprim la unul interesant, deși este legat de lucruri câtuși de puțin plăcute. Toată lumea a auzit zilele acestea despre persoane din categoria celor mai afectate în cazul unei infecții cu infamul SARS-CoV-2 și anume cele cu așa-numite comorbidități. Este evident faptul că acest cuvânt este format din baza morbiditate și prefixul co (cu, [...]  citește review
  • încărcate în [11.04.20]satisfacţie: 0.00%
  • APR-2020 »» (Alte) Subiecte off-topic / DE LA LUME ADUNATE / zSTRATOSFERA

    Povești cu și despre cuvinte - partea a IV-a: subiect de sezon

    Cei care citesc în ultima vreme presa străină sau urmăresc canalele de știri străine, nu se poate să nu fi remarcat un termen care revine obsesiv în comunicatele legate de pandemia din prezent. Este vorba de cuvântul englez confinement, care e, de fapt, împrumutat din franceză, unde se scrie la fel, dar, evident, se pronunță în mod diferit. Substantivului îi corespunde și un verb, confine, în engleză, confiner, în franceză. La rândul lor, francezii îl moștenesc, precum [...]  citește review
  • încărcate în [07.04.20]satisfacţie: 0.00%
  • MAR-2020 »» Descoperă Hanovra şi împrejurimile / HANOVRA / GERMANIA

    City break în vremea COVID-19 - partea a doua

    În prima parte a acestui review, v-am povestit cum am ajuns să facem această călătorie și unele aspecte particulare ale ei. Acum, haideți să vedeți ce am vizitat: locuri frumoase ce merită toată atenția. Ziua I Ajunși în gara Hanovra (cu trenul, de la aeroport), ne-am dus direct la un ghișeu de la DB REISEZENTRUM DE Hannover, de unde ne-am cumpărat biletele de tren pentru plecarea spre Dortmund. Următorul punct de oprire a fost Hannover Tourist Information, aflat chiar [...]  citește review
  • încărcate în [25.03.20]satisfacţie: 100.00%
  • MAR-2020IS+ »» Descoperă Hanovra şi împrejurimile / HANOVRA / GERMANIA

    City break în vremea COVID-19 - Partea I

    Deși titlul review-ului este inspirat de titlul romanului scriitorului columbian Gabriel García Márquez, El amor en los tiempos del cólera (Dragostea în timpul holerei), trebuie să spun că acest review nu este (decât puțin :)) ) despre dragoste... El este despre călătoria noastră (a mea și a soției) în plină criză provocată de acest coronavirus, numit SARS-COV-2, care a provocat pandemia de COVID-19. Cum a început În ianuarie, abia trecute sărbătorile, m-am gândit [...]  citește review
  • încărcate în [16.03.20]satisfacţie: 100.00%
  • FEB-2020MG »» Descoperă Eilat / EILAT / ORIENTUL MIJLOCIU

    Eilat, o nouă destinație turistică

    Cum a început totul Pe la jumătatea lunii octombrie a anului trecut, primesc o notificare cu o ofertă de zbor ieftin spre Aman. Ia să vedem, îmi zic, cu gândul la Petra. Din păcate, oferta era într-o perioadă când aveam alte proiecte, așa că … am refuzat-o. Dar dacă tot eram „în zonă”, mi-am zis să văd și ce oferă concurența. Și nu mică mi-a fost mirarea când am găsit, pentru început de februarie, o ofertă de nerefuzat: 1-8 februarie, zbor dus întors, [...]  citește review
  • încărcate în [24.02.20]satisfacţie: 100.00%
  • DEC-2019MG »» La pas prin Ierusalim / IERUSALIM / ORIENTUL MIJLOCIU

    Ierusalim, pentru prima dată!

    Salutare! Recunosc că am rămas mult în urmă cu poveștile despre locurile vizitate, dar de data asta nu pot urma cronologia, pentru că vreau să vă povestesc despre ultima escapadă, într-un loc pe care doream de mult să-l vizitez, dar nu găsisem încă prilejul să o fac. Este vorba despre Israel. Am spart gheața și, la mijloc de decembrie, am ajuns și în Țara Sfântă, de fapt, doar în Ierusalim. Cum a început totul Prin septembrie, am primit o notificare de pe un sait [...]  citește review
  • încărcate în [05.01.20]satisfacţie: 97.50%
  • Afișate [1-20] din 366 total revs Costi
    pagină generată în 0.047082185745239 sec
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]