Din secretele Bucegilor - Cascadele Vânturiș

TIPĂREȘTE

Am auzit de ceva timp că in Bucegi, chiar in apropiere de Sinaia, ar fi o casacadă foarte frumoasă dar greu accesibilă.

La inceput nu am crezut, apoi am cercetat și am aflat că Munții Bucegi mai ascund incă multe secrete, iar unul dintre ele sunt Cascadele Vânturiș.

Bineințeles că mi-a și incolțit in cap ideea de a merge să le văd, dar, după alte câteva cercetări am aflat că nu este o dorință ușor realizabilă.

Din zona Piatra Arsă izvorăște pârâul Izvorul Dorului, care curge lin pe platoul Bucegilor până la intâlnirea cu Avenul Vânturiș, unde cade cade zgomotos peste abruptul Văii Izvorului Dorului, formând trei mari cascade și alte câteva mai mici. Cascadele au cel mai mare debit in lunile mai-iunie, când se topesc zăpezile și cad ploile de primăvară. In lunile de vară insă, apa poate să dispară complet, așa cum am văzut in toamna anului trecut când am trecut prin Valea Dorului.

O incercare de a vedea cascadele am avut și in vara anului trecut, când am fost la Colții lui Barbeș, dar nu am găsit drumul care cobora la Cascada de Sus, mulțumindu-ne doar cu zgomotul apei care se auzea căzând undeva in vale.

De data asta am reușit să văd Cascadele Vânturiș de două ori. Mai exact spus, am văzut prima oară doar Cascada de Sus, când am fost pe Vârful cu Dor (vezi impresii), după care, la doar câteva zile distanță, am văzut toate Cascadele Vânturiș.

Nu este simplu să vezi toate cascadele Vânturiș. In primul rând trebuie să găsești un partener de tură care cunoaște foarte bine traseul. In al doilea rând, trebuie să ai o pregătire fizică bună, să te poți cățăra pe stânci, pe blocuri mari de calcar, să urci pante foarte inclinate.

Ghidul cu care am mers la cascadele Vânturiș, Ioan S., știa bine acest traseu, pe care l-a mai parcurs de șapte ori, din care de două ori absolut singur.

Vremea nu se anunța prea bună pentru ziua de 12 iunie, când era planificată drumeția la cascade. Ba, mai mult, era anunțat un cod galben de ploi in toată țara. Ploile puternice puteau mări debitul cascadei, ingreunând sau făcând imposibilă trecerea prin apă. Dacă ploua in timpul dumeției stâncile pe care urma să urcăm puteau să devină foarte alunecoase.

Cu toate aceste avertizări și posibile pericole, am plecat totuși la drum, deh, cine nu riscă nu câștigă!

La plecarea din București se vedeau ceva nori negri peste Valea Prahovei. Am ajuns la ora 9.00 la podul din Sinaia de peste Izvorul Dorului, pod aflat pe șoseaua spre Târgoviște. Am fost in total cinci persoane, cu trei mașini. Două mașini au ajuns mai devreme și au urcat pe Transbucegi până la poalele Vânturișului, unde au lăsat una dintre mașini pentru intoarcere, după care au coborât in Sinaia, la locul de plecare in tură.

Nu ploua, vremea era plăcută pentru drumeție și speram să rămână așa cel puțin până treceam de cascade.

Lângă pod se află o barieră care oprește inaintarea mașinilor pe un drum forestier care intră in pădure. Am pornit pe acest drum forestier, printr-o pădure frumoasă. Plouase cu o zi inainte, probabil chiar și in noaptea dinainte de sosirea noastră, din crengile pomilor cădeau picături care mă udaseră ca după o ploaie ușoară.

Am trecut de un fost observator de urși, am urcat ușor și am ajuns intr-o poieniță frumoasă. Am uitat să vă spun că la intrarea in pădure erau panouri care ne atenționau că in pădure sunt urși. Aflasem că zona Vânturiș, fiind mai sălbatică și mai puțin vizitată de turiști, este locul preferat al urșilor. Din acest motiv este bine să nu mergeți singur in această zonă, iar atunci când mergeți pe aici să incercați să vă faceți simțită prezența.

Din această poieniță incepe urcușul mai accentuat până ajungem la prima cascadă –Cascada din Vale. Cascada nu este foarte inaltă, dar este frumoasă, o cădere de apă ca un văl alb. Este și un mic lac la baza ei, iar deasupra un alt lac format la căderea unei cascade mai mici.

De aici incepe cățărarea pe stânci, trecând cînd de o parte când de cealaltă a râului, urcând spre celelalte cascade. Cățărarea nu a fost chiar ușoară, trebuia să găsim prize in stâncile mari, lucru foarte greu de realizat uneori. In unele locuri stâncile erau umede și alunecoase, făcându-ne și mai grea cățărarea. Peste câteva stânci inalte și plate, fără prize, a trebuit să ne legăm in coardă ca să putem trece.

Am ajuns la cea de a doua cascadă, Cascada Mare, formată din trei căderi frumoase de apă. Aici am făcut o pauză mai lungă, ca să mâncăm ceva, să ne hidratăm și bineințeles să facem fotografii.

Ne aștepta o altă parte grea, un urcuș foarte accentuat pe versantul din dreapta râului, pe lângă un zid stâncos inalt. Panta era alunecoasă și plină de grohotiș, am urcat mai mult in patru labe sau ajutându-ne de bețe. Pe o parte a pantei Ioan a intins o coardă de care să ne ținem ca să urcăm, deoarece panta era foarte inclinată și alunecoasă. La un moment dat am coborât ușor pe lângă o stâncă și am ajuns deasupra Cascadei Mari și aproape de Cascada de Sus. Și aici era un mic lac și câteva cascade mai mici.

Am trecut de cealaltă parte a râului și după un urcuș ușor am ajuns la Cascada de Sus, exact in locul in care fusesem cu câteva zile inainte, când am fost pe Vârful cu Dor.

Această cascadă este cea mai accesibilă, la ea se poate ajunge și de sus, din poteca marcată cu punct roșu care vine de la Valea Dorului și merge spre Cota 1400. Drumul spre cascadă nu este marcat, nu este niciun indicator care să arate unde trebuie să incepi coborârea. Panta este foarte accentuată, dificilă atât la coborâre cât și la urcare.

Pe această pantă trebuia să urcăm, știam deja că va fi greu, dar ploaia căzută de curând făcea și mai greu urcușul.

Dar, până la urmă am reușit, am ajuns in poteca marcată, de unde, in scurt timp am ajuns intr-o poieniță unde am făcut o binemeritată pauză. Era soare și foarte plăcut, așa că am stat puțin intinși pe iarbă.

Până la mașina care urma să ne ducă jos nu mai era nimic greu. Am mers de-a lungul râului, am trecut de o cireadă de vaci, pe sub vârful Vânturiș, am mai admirat câteva floricele de munte și, intr-un final, am ajuns la mașină.

Aceasta a fost drumeția la Cascadele Vânturiș, un traseu dificil. Nu il recomand decât celor cu ceva experiență pe munte și neapărat insoțiți de cineva care cunoaște traseul și vă poate ajuta la cățărarea in porțiunile dificile.

Sper insă ca fotografiile să arate frumusețea acestor locuri mai puțin umblate din Bucegi. Cu ajutorul lor și a celor scrise de mine sper ca oricine să facă o mică drumeție la Cascadele Vânturiș, unul din secretele Bucegilor.

Pădure, poienițe frumoase și cascade. Au lipsit doar urșii!

Relaxare prin urcare pe poteci

---

VIZUALIZĂRI: 3614 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI